Proiect cofinanţat drin Fondul European de Dezvoltare Regională



Yüklə 0,95 Mb.
səhifə15/40
tarix11.08.2018
ölçüsü0,95 Mb.
#69346
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   ...   40

7.5 Dezvoltare urbană


Orașele au ocupat de multă vreme un loc central ca importanță în societate în virtutea poziţiei lor, aceea de centre comerciale, culturale și politice. La nivel global, oraşele reprezintă locul în care trăieşte 53% din populaţia globului şi se estimează că acestea deţin o cotă de aproximativ 2/3 din consumul global de energie (cifrele la nivelul anului 2011). În România, rata de urbanizare este de aproximativ 55%, însă există puţine informaţii cu privire la cota zonelor urbane în totalul emisiilor de gaze cu efect de seră în România înregistrate la ora actuală în România.
Dintr-o perspectivă globală, aplicarea strategiilor de dezvoltare urbană care asigură beneficii în sensul ameliorării schimbărilor climatice reprezintă un obiectiv important, cu toate că există posibilitatea ca numeroase oraşe să nu îl perceapă ca fiind important sau l-ar putea considera un obiectiv explicit local. În schimb, numeroase primării iau măsuri în vederea identificării de soluţii la probleme presante privind mediul local, economic şi calitatea vieţii cu care se confruntă, iar reducerile emisiilor de gaze cu efect de seră apar ca un beneficiu complementar inopinat. Înţelegerea modului în care poate fi promovată atenuarea schimbărilor climatice, permiţând concomitent oraşelor să-şi pună în aplicare planul de dezvoltare şi din punct de vedere economic reprezintă un aspect important pe care Guvernul României trebuie să îl analizeze cu atenţie.
Totuşi, indiferent de cauza principală de acţiune, există numeroase modele emergente din care se pot inspira primăriile. Numeroase primării au optat să participe în mod voluntar la programul iniţiat de Uniunea Europeană denumit „Convenţia Primarilor” care se axează pe producerea şi utilizarea de energie sustenabilă. În cadrul acestui program, oraşele trebuie să dezvolte planuri de acţiune în termen de un an de la semnarea adeziunii de participare. 60 de oraşe şi comune din România – reprezentând aproximativ 5 milioane de locuitori – au aderat la nivelul lunii septembrie 2013. Planurile astfel elaborate până acum au pus un accent deosebit pe acţiuni privind îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor şi identificarea de soluţii pentru problemele sistemului local de transport. Lecţiile decurgând din aceste eforturi de planificare pot fi generalizate mai pe larg în cadrul obiectivelor strategice.
Principalele obiective strategice pentru reducerea sectorului de dezvoltare urbană sunt prezentate mai jos.


Obiectivele strategice – reducerea emisiilor de GES

  1. Promovarea unor măsuri de dezvoltate mai compacte, cu o utilitate combinată, orientate pe activităţile de tranzit, ca modalitate de reducere a distanţelor parcurse de autovehicule, de dezvoltare a infrastructurii şi de reducere a costurilor de întreţinere.

La nivelul României, procentul de suprafeţe construite în cadrul şi în jurul oraşelor creşte, chiar dacă numărul populaţiei scade. În cele mai mari oraşe din România, suprafaţa construită a crescut cu un procent cuprins între 6 și 27% între anii 1990 şi 2000, dar a fost însoţită de scăderea densităţii populaţiei cu un procent cuprins între 20-48%. Această tendinţă de suburbanizare are consecinţe dramatice în ceea ce priveşte numărul de km parcurşi de automobile, dar de asemenea a condus la o cerere semnificativă de infrastructură stradală, de alimentare cu apă, energie şi eliminarea deşeurilor noi şi costisitoare. Politici mai bune de management al terenurilor (inclusiv stimulente pentru promovarea dezvoltării zonelor părăsite, reducerea dimensiunii maxime de teren alocat şi creşterea gradului de dezvoltare permis pe o anumită parcelă) toate acestea pot ajuta la reducerea presiunilor de expansiune legate de amenajarea funciară. Aceste schimbări ale folosinţei terenului sunt deosebit de importante lângă nodurile de tranzit (staţii de autobuz, metrou şi gări etc.) pentru ca cetăţenii să poată găsi mai uşor alternative la utilizarea automobilelor personale. Coordonarea strategiei de utilizare a terenurilor la nivel regional poate fi de asemenea critică, deoarece diferenţele de politică dintre autorităţile locale pot submina eforturile de promovare coerentă a dezvoltării compacte.

  1. Promovarea îmbunătăţirii nivelului de eficienţă energetică la clădiri şi sistemele majore de infrastructură urbană

Clădirile tot mai vechi şi întreţinute necorespunzător şi alţi factori-cheie de infrastructură urbană utilizează mult mai multă energie decât clădirile şi sistemele mai noi. Modificările aduse reglementărilor din domeniul construcţiilor de locuinţe vor conduce în mod firesc la îmbunătăţiri, pe măsură ce clădirile mai vechi sunt înlocuite de clădiri mai noi, pentru care legea impune să fie mai eficiente din punct de vedere energetic, dar există în acelaşi timp şi stimulente economice puternice care promovează reabilitarea clădirilor existente şi care reduc pierderile energetice sau consumul general de energie. La nivel de infrastructură, sistemele de încălzire centrală care realizează încălzirea locuinţelor şi asigură alimentarea cu apă caldă a marilor clădiri rezidenţiale şi comerciale în numeroase oraşe din România sunt cunoscute a fi ineficiente, atât în ceea ce priveşte sistemele depăşite utilizate pentru producţia de agent termic/apă caldă şi reţelele de distribuţie prin care se pierde o cantitate semnificativă de energie înainte ca acestea să ajungă la consumatorul final. Alte sisteme principale de infrastructură (alimentare cu apă, apă menajeră şi colectarea deşeurilor solide) necesită, de asemenea, modernizare pentru a atinge cerinţele de performanţă la nivelul UE şi pentru remedierea problemelor privind performanţele nesatisfăcătoare ale sistemului.



Yüklə 0,95 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   ...   40




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin