PROIECTUL ENERGIE ŞI BIOMASĂ ÎN MOLDOVA (PEBM), implementat de PNUD, finanţat de UE
PEBM II însumează un buget de 10.7 milioane euro alocat de UE, având următorul calendar de implementare:
DONATOR
2015
2016
2017
Total
Uniunea Europeană
€2,002,642
€6,710,707
€1,956,382
€10,669,731
Sunt prevăzute următoarele acţiuni practice:
80 staţii moderne de încălzire pe bază de biomasă instalate în clădiri publice din sate şi oraşe mici, cu axare pe regiunea Transnistreană, UTA Găgăuzia, raionul Taraclia şi oraşele mici;
În 21 de instituţii sistemele de încălzire pe bază de biomasă vor fi completate cu sisteme din panouri solare pentru prepararea apei calde menajere (grădiniţe de copii, instituţii medico-sanitare, alte instituţii de menire socială);
300 de cazane pe bază de biomasă produse/asamblate local;
250 de gospodării casnice şi 50 de întreprinderi mici vor primi sprijin pentru procurarea şi instalarea cazanelor pe bază de biomasă în condiţii preferenţiale;
7 noi Parteneriate publice-private pentru furnizarea energiei termice create în toată Republica Moldova.
Potrivit previziunilor, aproximativ 70% din fonduri vor fi alocate proiectelor de EE în clădirile publice.
Organismul de implementare
Autorităţile publice locale cu sprijin din partea MF şi AEE.
Autoritatea de monitorizare
Autorităţile publice locale, AEE
Economii de energie
Metoda de monitorizare/măsurare a economiilor rezultante
BU
Economiile prevăzute în anul 2016 conform primului PNAEE