Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

216

STENDHAI-

De-abia plecă părintele Castanede că elevii se şi strînseră grupuri-grupuri. Julien rămase deoparte; îl lăsau, ca pe-o oaie rîioasă. în fiecare grup putea fi văzut cîte un elev dînd cu banul, şi dacă ghicea exact ce cădea, cap sau pajură, colegii erau siguri că va căpăta, curînd, una dintre parohiile cu venituri îmbietoare.

Urmară apoi povestirile. Nu ştiu care preot tînăr, abia hirotonisit de-un an de zile, dăruind un iepure de casa servitoarei unui preot bătrîn, izbutise să fie cerut ca diacon, iar peste cîtăva vreme, căci preotul cel bătrîn se grăbise să moară, îl înlocuise în parohia cea mănoasă. Un altul izbutise să moştenească parohia unui tîrg mare şi foarte bogat, luînd parte la toate mesele bătrînului paroh paralitic şi tăindu-i cu graţie puii fripţi.

Seminariştii, asemenea tinerilor din oricare alte mese­rii, exagerează urmările acestor metode mărunte, fiindcă au ceva neobişnuit în ele şi stîrnesc imaginaţia.

„Trebuie să capăt deprinderea discuţiilor ăstora", îşi spunea Julien. Cînd nu se vorbea despre cîrnaţi şi despre parohii înstărite, se,discuta despre partea lumească a învăţăturilor bisericeşti, adică despre certurile dintre epis-copi şi prefecţi, dintre primari şi parohi. Atunci Julien ve­dea ivindu-se ideea unui al doilea Dumnezeu, dar a unui Dumnezeu mult mai de temut şi mult mai puternic decît celălalt; iar acest al doilea Dumnezeu era papa. Semina­riştii spuneau, dar coborînd glasul şi numai cînd erau siguri că nu-i aude părintele Pirard, că dacă papa nu-şi bate capul să numească toţi prefecţii şi toţi primarii din Franţa, apoi n-o face fiindcă i-a lăsat grija asta regelui Franţei, numindu I fiu mai mare al Bisericii.

Cam pe vremea aceea Julien îşi închipuia că ar putea trage foloase şi ar fi bine văzut de ceilalţi dacă ar pomeni de cartea Despre papă a domnului de Maistre. La drepi vorbind, îşi uimi colegii; dar şi asta a fost spre răul lui Lămurind mai bine decît ei înşişi propriile lor păreri, Io] devenise nesuferit. Părintele Chelan fusese la fel de ne prevăzător faţă de Julien, câ şi faţă de sine însuşi. Dupl ce4 învăţase să judece şi să nu se lase amăgit de vorbi