Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

MOŞU ŞI NEGRU

235

i ic şi deveni mai grav. Pe cînd citea, Julien, atras de înfăţişarea lui plăcută, avu timp să-1 cerceteze pe-ndelete. Marele vicar ar fi părut şi mai grav dacă unele trăsături ■Ic feţei n-ar fi fost de o deosebită fineţe, fapt care ar fi pul ut să-i trădeze falsitatea, dacă posesorul acestui fru­mos chip ar fi uitat o clipă să şi-o ascundă. Nasul, prea Ieşit în afară, forma o singură linie, perfect dreaptă, şi Ufldca, din nefericire, profilului altminteri foarte distins o asemănare de netăgăduit cu profilul unei vulpi. De altfel, preotul acesta, pe care părea că-1 interesează atît de mult demisia părintelui Pirard, era îmbrăcat cu o eleganţă care li plăcu nespus lui Julien; niciodată tînărul nu mai văzuse un preot îmbrăcat cu atîta gust.

Julien află abia mai tîrziu ce har deosebit avea marele vicar de Frilair: se pricepea să-1 înveselească pe episcop, un bătrîn de treabă, făcut să trăiască la Paris, şi care pri-Vca şederea la Besancon ca pe un exil. Episcopului aces­tuia care avea vederea foarte slabă, îi plăcea la nebunie peştele. Marele vicar de Frilair scotea oasele din peştele «dus la masa preasfinţiei sale. Julien se uita tăcut la preo­tul care recitea scrisoarea de demisie, cînd, deodată, uşa ne deschise cu zgomot. Un lacheu în veşminte bogate, tre-cu grăbit. Julien abia avu timp să se întoarcă spre uşă că vAzu un bătrînel cu o cruce la gît şi se prosternă : episcopul li /.tmbi cu bunătate şi trecu mai departe. Frumosul vicar II urmă, iar Julien rămase singur în salonul căruia putu să-i Htlmire în voie măreţia cucernică.

Episcopul de Besancon, om cu mintea încercată, dar nu slăbită de mizeriile îndelungate ale emigraţiei, avea peste şaptezeci şi cinci de ani şi puţin îi păsa de ce-ar mai ii putu să se întîmple peste zece ani.

— Cine e seminaristul cu privire vioaie pe care mi s-a pnrul că-l zăresc în treacăt ? întrebă el. N-ar trebui, după

......lamentul instituit de mine, să doarmă la ora asta ?

E un seminarist cît se poate de treaz, v-o jur, înalt-ptcasfinte, şi aduce o veste mare; demisia singurului jiiiiNenist care a mai rămas în dioceza sfinţiei-voastre.