Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

288

STENDHAI.

Dar nu numai Julien îşi dădea seama de sufocarea aceasta. Unii dintre oaspeţi se consolau mîncînd întruna îngheţată; alţii se mîngîiau la gîndul că tot restul serii voi putea spune :„Chiar acuma vin din palatul La Mole, undi am aflat că Rusia" etc.

De la unul dintre binevoitori, Julien află că nu s împliniseră încă şase luni de cînd doamna de La Mole răsplătise vizitele stăruitoare de-a lungul a mai bine de douăzeci de ani, făcîndu-1 prefect pe bietul baron Le Bourguignon, fost subprefect de la restauraţie încoace.

Acest mare eveniment călise din nou zelul domnilor oaspeţi; mai înainte, s-ar fi supărat pentru te miri ce; acum nu-i mai supăra nimic. Lipsa de atenţie faţă de .vrui nul era doar rareori directă, dar Julien surprinsese masă două sau trei scurte schimburi de cuvinte între mar­chiz şi soţia lui, foarte neplăcute pentru cei din preajma lor. Aceste preanobile fiinţe nu-şi ascundeau sincerul dispreţ pentru tot ce nu-şi avea obîrşia în strămoşi care st urcaseră în caleaşca regelui. Julien observă că numai la auzul cuvîntului cruciadă li se ivea pe chip o adîncă seriozit; 111 amestecată cu deosebit respect. Respectul obişnuit avea totdeauna o nuanţă de îngăduinţă în el.

în mijlocul acestei măreţii şi a acestei plictiseli, Julien nu-1 interesa decît domnul de La Mole; odată, auzi cu plăcere spunînd că n-are nici un amestec în numi' rea bietului Le Bourguignon. Era doar o atenţie faţă marchiză; Julien însă cunoştea adevărul de la părintel* Pirard.

într-o dimineaţă, pe cînd lucra împreună cu preotul 1 biblioteca marchizului, la veşnicul proces împotriva Iu Frilair, Julien întrebă pe neaşteptate :

— Părinte, faptul că iau zilnic masa cu doamna mar­chiză e o îndatorire a mea, sau e o bunăvoinţă faţă

— E o mare cinste! răspunse preotul, indignai Niciodată domnul N..., academicianul, care de cincispn