Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

290

STENDHA.1.

prea înalt. Locul acesta modest era rîvnit de toţi linguşitorii; acolo îl menţinea Norbert, cuviincios, pe tînărul secretar al tatălui său, avînd grijă să-i spună din cînd în cînd cîtc o vorbă sau să-i rostească numele o dată sau de două ori pe seară. în ziua aceea, domnişoara de La Mole îl întrebă ce înălţime putea să aibă colina pe care se afla fortăreaţa din Besanţon. Julien nu putu să spună dacă era mai înaltă sau nu decît Montmartre. Adesea rîdea şi el din toată inima de ceea ce se vorbea în acest mic grup ; dar nu era în stare să născocească ceva asemănător. I se părea că asculta o limbă străină pe care putea s-o înţeleagă, dar nu putea s-vorbească.

în seara aceea, prietenii Mathildei erau porniţi cu înverşunare împotriva tuturor celor ce intrau în uriaşul salon. Mai întîi îi aleseră pe prietenii casei, ca pe unii mal îndeaproape cunoscuţi. Nici vorbă că Julien era numai urechi; îl interesa totul, şi fondul lucrurilor, şi felul de a le lua în rîs.

— Ah, iată-1 pe domnul Descoulis, spuse Mathilde; nu mai are perucă! Nu cumva o fi vrînd să ajungă preU 11 datorită inteligenţei sale? îşi arată fruntea cheală cai. pretinde el, e acoperită cu gînduri înalte.

— Omul ăsta cunoaşte pe toată lumea, spuse marchi­zul de Croisenois. Vine şi pe la unchiu-meu, cardinalul. E^ în stare să spună ani de zile cîte o minciună unui prieten şi are două sau trei sute de prieteni. Ştie să cultive prietenia ăsta e talentul lui. Aşa cum îl vedeţi, nu pregetă să si proptească, de la şapte dimineaţa iarna, la uşa vreunui prieten. Din cînd în cînd, se ceartă şi atunci scrie sapi. sau opt scrisori, de dragul certei. Apoi se împacă şi se şapte sau opt scrisori pentru plăcerile de nespus >i prieteniei. Dar e neîntrecut, mai ales cînd face pe omul sincer şi cinstit, care nu ascunde nimic. Manevra asta foloseşte cînd are ceva de cerut. Unul dintre marii vicar ai unchiului meu povesteşte cu mare haz viaţa de dup restauraţie a domnului Descoulis. Am să vi-1 aduc.

ŞI NEGKU

— Ei, aş! eu nu cred în asemenea vorbe, spuse contele de Caylus; ele se nasc din invidie de breaslă între

oameni mărunţi.

— Numele domnului Descoulis va rămîne în istorie, continuă marchizul; domnia-sa a făcut restauraţia alături de abatele de Pradt şi de domnii de Talleyrand şi Pozzo

di Borgo³.

— Omul ăsta a mînuit milioane, spuse Norbert, şi nu prea cred că vine aici să încaseze vorbele de duh ale tatei, adesea îngrozitoare. „De cîte ori ţi-ai trădat prietenii, dragul meu Descoulis", îi striga tata mai deunăzi, din

celălalt capăt al mesei.

— Dar e adevărat că a trădat ? întrebă domnişoara de

1 a Mole. Şi apoi, cine n-a trădat ?

— Cum, îi spuse contele de Caylus lui Norbert, a venit şi domnul Sainclair, vestitul liberal ? Ce naiba o fi căutînd aici ? Trebuie să mă apropii de el, să-i vorbesc şi să-1 fac să vorbească; se zice că e foarte deştept.

— Mă întreb cum are să-1 primească marchiza ? spuse domnul de Croisenois. Omul acesta are nişte idei atît de 'ttravagante, de generoase, de independente...

— Iată, spuse domnişoara de La Mole, priviţi-1 pe omul independent înclinîndu-se pînă la pămînt dinaintea domnului Descoulis şi luîndu-i mîna. Era cît pe ce să cred

, a o s-o ducă la buze.

— Pesemne că Descoulis stă mai bine cu guvernul dcdt ne închipuim noi, adăugă domnul de Croisenois.

l Abatele de Pradt (1759-1837), politician pe timpul lui Napoleon şi în

unii restauraţiei.

< harles-Marie de Talleyrand (1754-1838), politician şi diplomat £ran-i ■•/„ vestit pentru inteligenţa sa, dar şi pentru lipsa lui de scrupule şi de

■oralitate.