Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

ROŞU ŞI NEGRU

295

cinstit om din salon, dar faţa lui plină de bubuliţe roşii şi chinuită de zbuciumul conştiinţei îl făcea să pară hidos în clipa aceea. „Să te mai iei după feţele oamenilor ! gînd Julien; tocmai cînd gingăşia sufletească a părintelui Pirard se mustră pentru cine ştie ce vină neînsemnată, el pare mai înfiorător; iar pe chipul lui Napier, al spionului ăstuia cunoscut de toţi, poţi citi o fericire curată şi liniştită." Şi totuşi, părintele Pirard făcuse mari concesii celor ce fţîndeau ca el; avea un servitor şi era foarte îngrijit îmbrăcat.

Julien observă că în salon se petrecea ceva ciudat: loate privirile se întorceau spre uşă şi se lăsase o tăcere neaşteptată. Lacheul îl anunţă pe faimosul baron de Tolly, asupra căruia, din pricina alegerilor, era fixată atenţia tuturor. Julien se apropie şi îl văzu bine. Baronul prezidase un colegiu de votare: şi avusese ideea strălucită să şterpe­lească pătrăţelele de hîrtie purtînd voturile unui partid. Dar, ca despăgubire, le înlocuise treptat cu alte pătrăţele de hîrtie purtînd un nume care-i era lui pe plac. Manevra uceasta hotărîtoare fusese zărită de cîţiva alegători care se grăbiseră să-1 felicite pe baronul de Tolly. Sărmanul, era încă speriat de scandal. Nişte răuvoitori rostiseră cuvîntul lemniţă. Domnul de La Mole îl primi foarte rece. Bietul baron nu zăbovi mult.

— Ne părăseşte atît de repede ca să se ducă la dom­nul Comte , spuse contele Chalvet; şi ceilalţi rîseră.

în mijlocul cîtorva mari seniori care nu scoteau o

vorbă şi a unor intriganţi, pătaţi în cea mai mare parte dar

loţi inteligenţi, veniţi în seara aceea cu duiumul în salonul

domnului de La Mole (se vorbea despre el că va intra în

ruvern), micul Tanbeau făcea primii paşi spre carieră. Şi

ducă nu dovedea încă prea multă fineţe în păreri, în

* iamb, după cum vom vedea, se despăgubea prin tăria

I uivintelor.