Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

ROŞU ŞI NEGRU

329

teamă la vreo vorbă de duh, căreia nu i-ar fi putut răspunde uşor.

„Obîrşia nobilă îţi dă o sută de însuşiri a căror lipsă m-ar jigni: pentru asta îl am pildă pe Julien, se gîndea Mathilde; dar totodată ea face să pălească însuşirile sufleteşti care îţi pot aduce osîndirea la moarte."

Tocmai atunci, cineva de lîngă ea spunea:

— Contele Altamira este al doilea fiu al prinţului de San Nazaro-Pimentel; unul din neamul Pimentel a încer­cat să-1 salveze pe Conradin, decapitat în 1268. Familia lui c socotită printe cele mai nobile din Napoli.

„Asta întăreşte adevărul maximei mele, îşi spuse Mathilde; obîrşia nobilă înlătură tăria de caracter, fără de care nu poţi ajunge să fii osîndit la moarte ! îmi e sortit deci să bat cîmpii în seara asta. Şi fiindcă nu sînt decît o femeie ca oricare alta, ei bine ! trebuie să dansez." Cedă stăruinţelor marchizului de Croisenois, care de o oră îi cerea să danseze un galop. Şi, ca să-şi uite nenorocirile filozo­fice, Mathilde ţinu să fie cu totul seducătoare. Domnul de ( 'roisenois se simţi îneîntat.

Dar nici dansul, şi nici dorinţa de a-i plăcea unuia din-ire cei mai drăguţi bărbaţi de la curte nu putură s-o dis-ireze pe Mathilde. Să aibă mai mult succes ar fi fost cu neputinţă. Era regina balului, lucrul acesta îl vedea bine, dar puţin îi păsa.

„Ce viaţă searbădă am să duc cu un bărbat ca de ( roisenois ! gîndea ea, peste un ceas, cînd el o conducea hi locul ei. Unde pot oare găsi plăcerea dacă, după ce am lipsit şase luni, n-o pot afla aici, în mijlocul unui bal rîvnit de toate femeile Parisului ? îşi spunea, melancolică. Şi ii ude mai pui că sînt înconjurată de omagiile unei societăţi i um nu se poate închipui mai aleasă. Burghezi nu sînt aici decît vreo cîţiva pairi şi, poate, vreun Julien, doi. Totuşi, gtndi ea din ce în ce mai tristă, ce bunuri nu mi-a dăruit ■ uia ? Fală, avere, tinereţe, vai, totul, în afară de feri-

330