Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

i I <. K I

435

im a în Europa decît preşedinţi de republică şi rjjc Iar o dată cu literele R,E,G,E, pier şi preoţii, ,'1(1(11 Şi pentru ziua aceea, nu mai văd decît can-' m.Iu Ic curte majorităţilor murdare, lahu o să spuneţi că în clipa de faţă Franţa n-are km iui singur general de seamă, cunoscut şi iubit j urmata nu e organizată decît pentru interesele |lti >;i ,ilt altarului, că au fost înlăturaţi toţi soldaţii ţii i un vreme fiecare din regimentele prusace şi \ numără cîte cincizeci de subofiţeri căliţi în UA sute de mii de tineri, aparţinînd micii burghe- n. labdaresăsebată...

| A hi adevărurile neplăcute, spuse cu îngîmfare mhii| j'iav, pesemne foarte sus-pus în ierarhia cleri-|i i ii. imnul de La Mole îi zîmbi frumos în loc să se i, \m.\ (( constitui un semn important pentru I 11 iii adevărurile neplăcute şi să rezumăm, dom­in ulm căruia trebuie să i se reteze un picior can-[J-tti sla rău să-i spună chirurgului: piciorul ăsta ■ fi mi le sănătos. Iertaţi-mi expresia, domnilor, dar I du.. de ' ** este chirurgul nostru.

In sllrşit, că a fost rostită şi vorba cea mare, îmi , deci către... voi porni în galop, la noapte."

CAPITOLUL XXIII Clerul, pădurile, libertatea

Legea de căpetenie a oricărei fiinţe este să se conserve, adică să trăiască. Voi semănaţi cucută şi vreţi să vedeţipîrguindu-se spice !

MACHIAVELLI

.' 'iul cel grav continua ; se vedea bine că se pri-Ml'f.i cu o voce blîndă şi potolită, care îi plăcu 11 lulien, expunînd aceste mari adevăruri:
I «1(1

437

mpic... Cine a trimis optzeci de mii de flinte în

etc.etc.

i i ■ ine cît nu-şi are pădurile¹, clerul n-are nimic. hunK'ştc un război, ministrul de finanţe scrie Iilor lui că nu mai sînt bani decît pentru preoţi.

I i ni^a nu e credincioasă, şi-i place războiul. Ori-.11 -l.irui, va fi de două ori popular, căci a face llramnă a-i înfometa pe iezuiţi, ca să vorbim ca di' rlnd ; a porni războiul, înseamnă a-i scăpa pe iccţtia ai trufiei, pe francezi, de ameninţarea in­ii I răi ne. Cardinalul era ascultat cu bunăvoinţă...

I nise el, ca domnul de Nerval să părăsească mi-iiiiiik le lui stîrneşte mînia fără nici un rost. Ui ;iccstor cuvinte, toţi se ridicară şi începură să deodată. „Iar am să fiu trimis dincolo", gîndi r ptnă şi înţeleptul preşedinte îi uitase existenţa, privirile se îndreptară spre un om pe care Julien cu. Era domnul de Nerval, primul-ministru, pe

I1 • la halul domnului duce de Retz.

HM ajunse la culme, cum spun ziarele cînd vor->■ < dintele de la cameră. Abia după un sfert de

mai restabili puţin. im i domnul de Nerval se ridică şi, luînd un ton de

I*¹ N «in să afirm că nu ţin să rămîn la putere, spuse

■ ludat. Mi s-a arătat, domnilor, că numele meu puterea iacobinilor, împingîndu-i împotriva i I mulţi dintre moderaţi. M-aş retrage, deci, bu-< Ailc Domnului puţini oameni le văd. Iar eu, > ' pi ivindu-1 ţintă pe cardinal, eu am o menire ; pus : sau vei muri pe eşafod, sau vei restabili 11>< i ni Franţa si vei readuce camerele la situaţia