Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

i'

.uliirilc ce aparţinuseră clerului şi care fuseseră expropriate • imn i din 1789. Congregaţia lupta, în vremea cînd se pe-i romanului, să recapete bunurile expropriate

ţi NH.'KIJ

439

di

pune rămăşag, spuse omul cu multe veste, că ni ili.irgă după ministru; o să se scuze că s-a aflat li «A pretindă că ne păcăleşte. |tl «crvilorii, dormind de-a-mpicioarelea, terminară miii luminările:

Fu luşit, să ajungem la o hotărîre, domnilor, spuse le; să nu mai încercăm să ne convingem unul NA ne gîndim la purtătorul notei, care, peste \\ ţi opt de ore, se va afla sub ochii prietenilor i .iin.i. S-a vorbit despre miniştri. Acum, cînd il« Nerval ne-a părăsit, putem spune : ce ne pasă jfl ? fi vom face noi să vrea. M iln I aprobă, cu un zîmbet fin. i se pare că nu-i greu deloc să ne rezumăm po-1 Itnărul episcop de Agde cu focul mocnit al ce-/ili.ii fanatism.

Nimici tăcuse; privirea, pe care Julien i-o văzuse i blinda şi potolită, i se înflăcărase după prima l/u tiţii. Acum, sufletul i se revărsa ca lava Vezu-

l.i 1X06 la 1814, spuse el, Anglia a greşit că n-a K (Jlrccl şi personal împotriva lui Napoleon. îndată || ni esta a făcut duci şi şambelani, îndată ce a resta-ui lu.i, misiunea pe care i-o încredinţase Dumne-r sITrşit; el nu mai era bun decît pentru jertfă. ■ n|»turi ne arată în mai multe locuri cum tre-ili i u litanii. (Aici, urmară o sumedenie de citate

l/l, domnilor, nu trebuie jertfit un singur om, ci întreaga Franţă copiază Parisul. La ce bun să ■ mei sute de oameni pe judeţ ? încercarea e i şi va ţine la nesfîrşit. La ce bun să amestecaţi i .uiiA în lucruri care privesc numai Parisul ? Nu­li ni cu ziarele şi cu saloanele lui, a păcătuit; iouI Babilon. între altar si Paris, trebuie să se

NKGRU 441

ii IA mai ales să pari un înfumurat care se plimbă omoare timpul, îl sfătui el prietenos cînd ieşeau ui iu adunarea noastră de aseară poate că se aflau iiiiii n.td.itori.

Iloi ui fu scurtă şi tristă. De îndată ce Julien se des-iii ii» hi/., uită şi nota secretă şi misiunea sa, ca să li gtndcască decît la dispreţul Mathildei.

i nat, la cîteva leghe de Metz, căpitanul poştei îi I nu mai sînt cai. Erau orele zece seara; Julien, pupii .ii, ceru să cineze. în timp ce se plimba pe di-Jk>r(li, pe nesimţite, ca din întîmplare, trecu în ||H|iliii ilor. Nu se afla acolo nici un cal. Hlrc.i omului acestuia era, totuşi, ciudată, îşi ii |>i ivirea lui grosolană mă iscodea." «, după cum se vede, să nu mai creadă chiar în ) «punea. Se gîndea s-o şteargă după cină şi, ca să •va despre locurile acelea, ieşi din odaie şi se n Im ii/cască la vatra din bucătărie. Care nu-i fu iiin.i acolo peste signor Geronimo, vestitul I

■Ml Inlr-un jilţ, lîngă vatră, napolitanul ofta cu ■I vorbea el singur mai mult decît cei douăzeci de Itiiiuii care îl înconjurau buimăciţi. P«ni< nu ăştia mă ruinează, îi strigă el lui Julien. ni s,1 cînt mîine la Mayenţa. Şapte prinţi de co-ii i ii Iu ga să mă asculte. Dar hai să luăm aer, ■I i u un gest semnificativ. După ce făcură vreo bfty< ttnd era cu neputinţă să-i mai audă cineva : ■ nilmpla aici ? întrebă Geronimo; căpitanul de ■ îmi i'uiii'aş. Pe cînd mă plimbam, i-am dat cîţiva |)l unui ncngar care mi-a spus tot. într-un grajd, la iMpni al satului, se află o duzină de cai. Vor să |i un i unor.

? făcu Julien cu un aer nevinovat.