Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

»>!/ ŞI NEGRU

543

■ ţ»i într-adevăr, abia trecuseră cinci minute de cînd ^■ti c|)use să vorbească, şi toate femeile îşi stergeau ochii. ^Htvi »aitul, încurajat, le adresă juraţilor cuvinte deosebit de |«i lulien se înfiora : simţea că e gata să izbucnească în |Htnmi. „Doamne.' Ce vor spune duşmanii mei ?" | D;ir, din fericire pentru el, tocmai cînd se simţea !■>" >'•['£ învins de înduioşarea care îl năpădea, surprinse o Im iic plină de obrăznicie la domnul baron de Valenod. I „Ochii bădăranului ăstuia s-au înflăcărat, îşi spuse el; I triumf pentru sufletul lui josnic! Dacă ar fi să îndur nn.ii atîta de pe urma crimei mele şi tot ar trebui s-o li' ii ni. Dumnezeu ştie ce-o să-i spună doamnei de ■•nil.'"

' >mdul acesta le înlătură pe toate celelalte. Peste

Mi|in îşi veni în fire, datorită semnelor de simpatie ale pu-

Bli. u/ui. Avocatul îşi terminase pledoaria. Julien îşi aminti

I h nr cuveni să-i strîngă mîna. Timpul trecuse pe ne-

■ifilc.

[ Se .iduseră băuturi răcoritoare pentru avocat şi pentru I* M ii Şi abia atunci Julien se miră de un lucru : nici o fe-Hpfc ii u părăsise şedinţa ca să se ducă la cină.

Pe cinstea mea, crap de foame, îi spuse avocatul. Bni dumneata ?

Şi eu, îi răspunse Julien.

Vezi, iată că şi doamnei prefect i s-a adus cina aici, |ft|>ii,sc avocatul, arătînd spre balconaş. Curaj, totul l bine!

I Şedinţa reîncepu.

I IV cînd preşedintele făcea rezumatul dezbaterilor, Mi n inic/ul nopţii. Preşedintele fu nevoit să se întrerupă;

I mijlocul tăcerii pricinuite de neliniştea generală, ■(Alic orologiului umplură sala.

im cpe şi ultima zi a vieţii mele", gîndi Julien.

||t!ml, se simţi înflăcărat de simţămîntul datoriei. Pînă

îşi Măpînise înduioşarea şi-şi păstrase hotărîrea de

ui vorbi; dar cînd preşedintele curţii îl întrebă dacă mai

i li'v.i de adăugat, el se ridică. In faţa lui, vedea ochii