Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

STENDHAI

„De ce nu mi-aş petrece noaptea aici ? se întrebă m Am pîine şi sînt liber!" Sunetul acestui măreţ cuvînt înflăcăra inima. Făţărnicia îl împiedica să fie liber pînă j la Fouqu6. Cu capul sprijinit în palme, Julien rămase grota aceea, mai mulţumit decît fusese toată viaţi frămîntat de visuri şi de fericirea libertăţii lui. negîndite, văzu stingîndu-se, una după alta, toate amurgului. în mijlocul beznei fără de sfîrşit, sufletul i I pierdu în contemplarea a ceea ce îşi închipuia că întîlni, într-o bună zi, la Paris. Vedea în primul rînd o meie, cu mult mai frumoasă şi cu o minte neasemuit aleasă decît toate pe care le putuse întîlni în provincie, iubea cu patimă şi era iubit. Şi dacă se despărţea de pentru cîteva clipe, o făcea doar pentru a se acoperi glorie şi a-i merita şi mai mult iubirea.

Chiar presupunînd că ar avea imaginaţia lui Julie oricare tînăr crescut în mijlocul tristelor adevăruri ale: cietăţii pariziene ar fi fost trezit, la acest episod al romi nului său, de fiorul rece al ironiei; isprăvile mari ar pierit o dată cu speranţa de a se înfăptui, ca să facă loc; calei atît de cunoscute: „Dacă îţi laşi singură iubita, eşi în primejdie, vai! să fii înşelat de două-trei ori pe zii Julien însă, ca orice ţăran tînăr, nu vedea între el şi faf tele cele mai eroice decît lipsa prilejului de a le înfăptui. \

Dar o beznă adîncă luase locul luminii de peste zi i mai avea de mers două leghe pînă la cătunul unde loci; Fouqu6. înainte de a părăsi grota, Julien aprinse focul I arse cu grijă tot ce scrisese.

Prietenul lui se miră grozav cînd îl auzi bătîndu-i poartă, la ora unu noaptea. Nu se culcase încă : îşi făc socotelile. Era un tînăr înalt, nu prea frumos, cu trăsătui mari şi aspre, cu un nas cît toate zilele şi cu mult bunătate sufletească ascunsă sub înfăţişarea aceas| neplăcută.

— Te-ai certat cumva cu domnul de Renal de-mi aşa, pe nepusă masă ?

Julien îi povesti, dar cum se cuvenea, întîmplările dil ajun.