Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

Cînd se despărţiră, la miezul nopţii, pesimismul îl făcu I r&adă că-şi cîştigase dispreţul doamnei Derville şi că, «emne, nici cu doamna de RSnal nu stătea mai bine.

Amărît şi umilit, Julien nu izbuti să doarmă. Gîndul i ii renunţa la orice vicleşug, la orice plan şi de-a lăsa la ■ii întîmplării legătura cu doamna de R6nal, mulţumin-sc ca un copil cu bucuriile aduse de fiecare zi, nici nu-i ■ i i prin minte măcar.

f.şi istovi creierul născocind manevre savante, pe care, Bl o clipă, le găsea absurde. într-un cuvînt, cînd orolo­gii castelului bătu ora două din noapte, Julien era cît se

Mc nefericit.

Sunetul îl trezi, aşa cum cîntecul cocoşului 1-a trezit stîntul Petru. Se pomeni în pragul celei mai grele

.....>ari. De cînd făcuse propunerea neobrăzată, nu se

i fţîndise la ea. Doar fusese atît de rău primită ! „l-am spus că voi veni la ea, la ora două, îşi spuse fulk'ii, ridieîndu-se din pat. Poate că sînt neîndemînatic şi ■cioplit ca orice băiat de ţăran. Doamna Derville m-a Vui de multe ori să înţeleg asta. Dar cel puţin n-am să jflu un om slab."

Julien era, pe bună dreptate, mîndru de curajul lui; Iniuodată nu-şi impusese o îndatorire mai anevoie de I îndeplinit. Cînd deschise uşa tremura în aşa hal îneît abia