Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i



Yüklə 1,95 Mb.
səhifə60/274
tarix05.01.2022
ölçüsü1,95 Mb.
#76081
1   ...   56   57   58   59   60   61   62   63   ...   274
126

STENDII.M

Domnul de La Mole împărţi zece mii de clondire vin ţăranilor. Seara, la Verrieres, liberalii găsiră prilej facă luminaţii de-o sută de ori mai frumoase decît regii liştii. înainte de a pleca, regele îl vizită pe domnul di Moirod.

CAPITOLUL XIX

A gîndi înseamnă a suferi



Caracterul grotesc al înttmplărUqM de toate zilele vă ascunde adevăratM durere a patimilor.

BARNAVM


Punînd la locul lor mobilele obişnuite în odaia în cafl fusese găzduit domnul de La Mole, Julien găsi o foaie fl hîrtie foarte groasă, împăturită în patru. Citi în josul priroB pagini:

„Excelenţei-sale, domnului marchiz de La Mole, pal al Franţei, Cavaler al ordinelor regelui" etc, etc.

Era o cerere, scrisă cu litere mari, stîngace.

„DOMNULE MARCHIZ,

Am avut toată viaţa principii religioase. Pe vrem^ asediului din 931, afurisită fie-i amintirea, am fost fl Lyon, expus loviturii ghiulelelor. Mă împărtăşesc; mă dufl în toate duminicile la slujba de la biserica parohială. Ni am lipsit niciodată de la slujbele de Paşti, nici chiar tfl anul 93, afurisită fie-i amintirea. Bucătăreasa mea -înainte de revoluţie aveam slugi — bucătăreasa meB găteşte de post vinerea. în Verrieres mă bucur de stima tul turor şi, îndrăznesc să spun, pe merit. La procesiuni mea

i în 1793, oraşul Lyon s-a ridicat împotriva Convenţiei (forma revo< luţionară de guvernămînt a Franţei între 1792-1795), fiind asediat tin de două luni.


bul> baldachin, alături de părintele-paroh şi de domnul ■liniar. La sărbătorile mai deosebite port o luminare ■Mire, cumpărată din banii mei. Adeverinţe pentru toate ««•sica există la Paris, la ministerul de Finanţe. Cer dom-■tilui marchiz biroul de loterie din Verrieres, care nu se miiiIc să nu rămînă, peste puţin timp, vacant, într-un fel ■tu aliul, titularul fiind foarte bolnav şi altminteri votînd

■y duşmanii la alegeri etc.

DE CHOLIN"

tt marginea cererii se afla o notă semnată De Moirod M (Kt începea astfel:

Am avut cinstea să vă vorbesc trecuta zi despre omul de

lfty"<" *' care face această cerere etc.

^H „Va să zică chiar dobitocul de Cholin îmi arată ce cale mie să urmez", îşi spuse Julien. I i o săptămînă după trecerea regelui *** prin Verrieres, Mii presus decît numeroasele minciuni, răstălmăcirile i Ieşti, discuţiile ridicole etc, etc, al căror subiect »»cscră rînd pe rînd regele, episcopul de Agde, marchizul i- i t Mole, cele zece mii de clondire cu vin, nefericitul de i ilrod căzut de pe cal şi care, în nădejdea unei decoraţii, i din casă o lună după cădere, mai presus de orice, c vorbeşte despre nemaipomenita neruşinare de a-1 ■ oţat în garda de onoare pe Julien Sorel, fiul unui icgiu. în privinţa asta trebuia să-i fi auzit pe bogaţii anii de stămburi cum, de dimineaţa pînă seara, • au la cafenea propovăduind egalitatea. Nelegiuirea IftvHfjilă era pusă pe seama femeii aceleia mîndre, adică ama doamnei de Renal. Pricina ? Ochişorii dulci şi fcbtfljorii atît de rumeni ai preoţelului Sorel o arătau mai n iu li dccît era nevoie.

( urînd după întoarcerea la Vergy, Stanislas-Xavier, i mai mic dintre copii, căzu la pat; şi, deîndată, doamna 4k Renal fu cuprinsă de remuşcări groaznice. Era prima



128

STENDB
oară cînd se caia amar şi neîncetat pentru dragostea părea că înţelege, ca printr-un miracol, în ce ticăloşie i lăsase tîrîtă. Deşi evlavioasă din fire, nu se gîndise atunci cît de greu păcătuise în faţa Domnului.

Pe vremuri, la mănăstirea Sacr6-Coeur, îl iubise Dumnezeu cu patimă; şi acum se temea de el cu aceeai tărie. Zbuciumul care îi sfîşia inima era cu atît mai cunfl plit, cu cît spaima ei nu avea nimic raţional. Julien \m dădu seama că orice încercare de a i-o înlătura, în loc s-fl liniştească, o scotea din minţi; doamnei de Renal i si părea că ascultă vocea iadului. Totuşi, cum Julien îl iubel şi el pe micul Stanislas, era firesc să-i vorbească despM boala lui; dar boala se agrava curînd. Atunci, remuşcăîjM neîntrerupte îi răpiră doamnei de R6nal pînă şi sormvuM ea se cufundă într-o tăcere sălbatică: dacă ar fi deschH gura, şi-ar fi mărturisit păcatul în faţa lui Dumnezeu şi II oamenilor.

— Te implor, îi spunea Julien de cum rămîneau sin«l guri, te implor, nu vorbi nimănui; lasă~mă să-ţi aud nJ mai eu spovedania suferinţelor. Dacă mă mai iubeşti, na vorbi: vorbele tale nu pot înlătura febra lui Stanislas.

Dar cuvintele de mîngîiere nu ajutau la nimic: el fl ştia că doamna de Renal îşi vîrîse în cap că, pentru a potaH tnînia lui Dumnezeu, trebuia sau să-1 urască pe Julien, sal să-şi vadă copilul murind. Şi tocmai pentru că simţea cfl nu-şi putea urî amantul era ea atît de nefericită.

— Pleacă de lîngă mine, îi spuse ea într-o zi lui Julien 1 în numele cerului, părăseşte casa aceasta : prezenţa ta aici îmi ucide fiul. Dumnezeu mă pedepseşte, adăugă ea in şoaptă, mă pedepseşte şi e drept. Am păcătuit crunt m trăiam fără să mă căiesc. Iată primul semn al uitării Iul Dumnezeu : trebuie să fiu de două ori pedepsită.

Julien fu adînc mişcat. Nu putea să vadă în deznădejJ dea ei nici făţărnicie şi nici exagerare. „îşi închipuie cfl iubindu-mă pe mine, îşi ucide copilul, şi totuşi, neferici™ mă iubeşte mai mult decît pe copilul ei. Iată, fără doar m


Yüklə 1,95 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   56   57   58   59   60   61   62   63   ...   274




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin