| fcOŞU ŞI NEGRU
163
Pe cînd ideea lor nesăbuită făcea să răsune sufrageria, Julien, călcînd sprinten, ajunsese la poartă.
— Ah! pleavă omenească! exclamă el, cu voce înceată, de trei sau patru ori la rînd, bucurîndu-se de acrul proaspăt de afară.
în clipa aceea se simţea cu totul aristocrat, el, pe care vreme îndelungată îl loviseră atîta zîmbetul dispreţuitor şi luperioritatea mîndră descoperită îndărătul tuturor dove-rllor de politeţe primite în casa domnului de R6nal. Nu se pulu împiedica să nu vadă uriaşa deosebire. „Chiar dacă •mi uita, îşi spunea el pe drum, chiar dacă am uita că e Vorba de bani furaţi bieţilor deţinuţi pe care, pe deasupra, şi împiedică să cînte ! A găsit oare vreodată de cu-nţă domnul de Rdnal să le spună oaspeţilor cît costă mu la tic vin adusă la masă ? Şi domnul Valenod ăsta, cînd înşiră proprietăţile, şi nu se mai opreşte înşirîndu-le, ■ Mu poate să pomenească despre casa lui, despre moşia lui HtCi dacă e nevastă-sa de faţă fără să spună casa ta, moşia
Dostları ilə paylaş: |
