Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

168

STENDIU

Purtarea oamenilor acestora îl jignea pe domnul R6nal. Grosolănia lui Valenod nu era jignită de nimic nici măcar de faptul că micul abate Maslon îl dădea de go faţă de toată lumea.

Dar, în mijlocul prosperităţii acesteia, domnul Va nod avea nevoie să se apere, prin mici obrăznicii amănunt, împotriva marilor adevăruri pe care simţea dil plin că toată lumea e în drept să i le spună. Activitatea Iu sporise şi mai mult de cînd cu temerile stîrnite de viz domnului Appert; de atunci fusese de trei ori la Bes;m con; trimitea o sumedenie de scrisori cu fiecare cursa alte scrisori le trimitea prin necunoscuţii care treceau la el, pe înserat. Poate că greşise cerînd înlăturare bătrînului preot Chelan, căci fapta lui, dictată de răzbu nare, îl făcuse să fie privit, de către mai multe evlavioa de familie bună, ca un om plin de venin. Altminteri, obţi nerea acestui lucru îl adusese cu totul la cheremul mai< lui vicar de Frilair, de la care primea nişte însărcinări destul de ciudate. Aici ajunsese cu politica lui cînd îi w nise pofta să scrie o scrisoare anonimă. Şi, ca o culme ;i încurcăturilor, nevastă-sa îi declarase că voia să-1 aibă pi Julien la ea în casă, ceea ce era culmea pentru vanitatea lui.

în situaţia aceasta, domnul Valenod prevedea o scena I hotărîtoare cu fostul lui aliat, domnul de R6nal. Primai ui putea să-i spună cuvinte aspre, de care lui puţin i-ai li păsat, dar mai putea şi să scrie la Besancon sau chiar M Paris. Un văr al vreunui ministru putea să pice pffl neaşteptate la Verrieres şi să-i ia Aşezămîntul pentnjj săraci. Domnul Valenod se gîndi la o apropiere de liberali de asta invitase cîţiva dintre ei la masă, cînd Julien spusese pe dinafară pasaje din Biblie. Aşa, putea avea un sprijin puternic împotriva primarului. Dar alegerile se apropiau şi era vădit că Aşezămîntul şi un vot nefavorabil nu s-ar li j putut împăca. Descrierea politicii lui, ghicită cu muli.i

ROŞU ŞI NEGRU

169

limpezime de către doamna de Rânal, îi fusese făcută lui Julien pe cînd el îi oferea braţul ca să meargă din prăvălie In prăvălie, şi, încetul cu încetul, ajunseseră la DRUMUL CREDINŢEI unde petrecură mai multe ore, aproape la fel de netulburaţi ca şi la Vergy.

în acest timp, domnul Valenod încerca să amîne scena hotărîtoare cu fostul său patron, făcînd pe îndrăzneţul faţă de el. în ziua aceea metoda îi reuşi, dar spori supăra­rea primarului.

Niciodată vanitatea în luptă cu tot ce dragostea josnică pentru bani poate avea mai rău şi mai meschin n-au tîrît un om într-o stare mai jalnică decît aceea în care se afla domnul de R6nal cînd intră la cabaret. Şi dimpotrivă, nli iodată copiii lui nu fuseseră mai bucuroşi şi mai veseli. Contrastul acesta îl scoase, pînă la urmă, din sărite.

— După cîte văd, familia mea mă socoteşte de prisos, ipuse el, intrînd, cu un ton pe care voia să şi-1 facă im­punător.

I Drept orice răspuns, soţia sa îl luă deoparte şi-i vorbi [despre necesitatea de a-1 îndepărta pe Julien. Ceasurile de I fericire abia regăsită îi dădură puterea şi hotărîrea nece-■e să-şi urmeze planul pe care îl frămînta în minte de săptămîni. Geea ce mărea peste măsură adînca tul-a bietului primar era faptul că în oraş se făceau pe faţă despre dragostea lui pentru numerar. Dom-Ittl Valenod era generos ca un hoţ, iar el, el se arătase mult prevăzător decît mărinimos la cele cinci sau şase făcute în ultima vreme pentru frăţia „Sfîntului , pentru comunitatea „Fecioarei", pentru comunita-„Sfintei Cuminecături"¹ etc, etc, etc. Printre boiernaşii din Verrieres şi din împrejurimi, i Induiţi cu iscusinţă în registrele fraţilor strîngători de po-nuiii după importanţa daniei, numele domnului de Renal fusese văzut de mai multe ori pe ultimul rînd. Degeaba le

I < )i ionizaţii laice ale Ordinului iezuiţilor