Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

182

STENDHAI.

Domnul de Renal se întoarse curînd; îşi ieşise cu totul din fire. îi vorbi, în sfîrşit, soţiei sale, despre scrisoarea anonimă primită cu două luni înainte.

— Am s-o duc la Cazinou să le arăt la toţi că e scrisa de ticălosul de Valenod, pe care l-am scos din noroi ca sâ ajungă, datorită mie, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Verrieres. Am să-1 fac de rîs în faţa lumii şi apoi am să-1 provoc la duel. Prea e de tot!

„Doamne! s-ar putea să rămîn văduvă!" se gîndi doamna de Rânal. Dar aproape în aceeaşi clipă îşi zise „Dacă nu împiedic duelul, căci e sigur că aş putea să I împiedic, atunci devin ucigaşa soţului meu".

Niciodată ea nu-i măgulise orgoliul cu mai multă pri cepere. în mai puţin de două ore îl făcu să vadă, şi chiai cu motive găsite de el, că trebuia să-i arate mai mulia prietenie decît oricînd lui Valenod, ba chiar s-o ia pe filisa înapoi în casă. Doamna de Rânal avu nevoie de curaj ca să se hotărască s-o revadă pe fata aceea de la care i se trăgeau toate nenorocirile. Dar ideea îi fusese dată de Julien.

în sfîrşit, după ce i se sugerase de vreo trei sau paim ori, domnul de Renal ajunse singur la ideea, supărătoare din punct de vedere bănesc, că lucrul cel mai neplăcui pentru el ar fi fost ca, în mijlocul fierberii şi al bîrfeliloi din Verrieres, Julien să rămînă preceptor al copiilor dom nului Valenod. Julien ar fi avut tot interesul să primeasi .1 ofertele directorului Aşezămîntului pentru săraci. Dini potrivă, pentru bunul nume al domnului de Rdnal era foarte important ca tînărul să părăsească orăşelul şi să inii< la seminarul din Besanşon sau la cel din Dijon. Dar cum să-1 hotărăşti, şi apoi cum avea să trăiască acolo ?

Domnul de Renal, văzînd necesitatea imediată a jert fei băneşti, era şi mai deznădăjduit decît soţia lui. lai doamna de Renal, după discuţia avută, se afla în situaţia