Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i



Yüklə 1,95 Mb.
səhifə32/36
tarix27.10.2017
ölçüsü1,95 Mb.
#15680
1   ...   28   29   30   31   32   33   34   35   36

m <;

449

iu prea mulţi bani. Femeia aceasta se priveşte M mc însăşi, în loc să se uite la dumneata şi, deci, nu i.i.şie deloc. în cele două sau trei porniri de dra­ci ic şi le-a îngăduit, făcînd un mare efort de ima-i i vedea în dumneata numai eroul visat şi nu ceea |l iu lealitate... Dar, ce naiba, te învăţ abecedarul, i Chiar atît de naiv să fii ?... Nu zău ! hai să ! In magazinul ăsta; uite o cravată neagră, foarte Ud ; parcă ar fi de la John Anderson, de pe Burling-lă-mi plăcerea s-o cumperi şi aruncă cît colo felt A ţi neagră pe care o porţi la gît. Bune, urmă prinţul pe cînd ieşeau din cel mai ele-P«}m/iii de articole bărbăteşti din Strasbourg, în ce se învîrteşte doamna Dubois ? Dumnezeule ! Nu te supăra, dragul meu Sorel, e cu neputinţă Iptnesc... Cui ai să-i faci curte ? Inci mironosiţe desăvîrşite, fiica unui negustor de pu ned de bogat. Are ochii cei mai frumoşi din ii ni plac nespus de mult; nici vorbă că stă pe* I mai de sus a societăţii din partea locului; dar, iiI tuturor măreţiilor, ea roşeşte şi-şi pierde iiI de cum pomeneşte cineva despre negoţ sau des-«Mtc Şi, din nefericire, tatăl ei a fost unul dintre [ftiitii negustori din Strasbourg. An iu, rîse prinţul, dacă pomeneşti cuvîntul in-I» 11 li sigur că frumoasa se gîndeşte la ea şi nu la ni i 11asătura aceasta ridicolă e picată din ceruri şi |liH.i (.'.Ici te va împiedica să faci cea mai mică ne-Iii preajma ochilor ei frumoşi. Succesul îţi e asigu-

|t n i rindea la doamna mareşal de Fervaques, care ».i i in palatul La Mole. Doamna mareşal era o ■luiiiiiiis.1, care se măritase cu mareşalul înainte cu

■ 11 -.a moară. întreaga ei viaţă părea că n-are alt

■ |i -..\ Iaca să se uite că era fiica unui industriaş ; iar

.....ini cineva la Paris, devenise un fel de pildă



h

n|.<;ru


451

Nu sint cincizeci şi patru, îi spuse prinţul, pentru "■i i.ilisky a fost izgonit; dar ce-ţi pasă de ce-o să

'i> la fiica unui negustor de ciorapi, de vreme ce Uui creşti doar inima doamnei Dubois ?

hi'.iK ■/,[, se plimbau călare; prinţul era nebun ■Ilon. Nemaiştiind cum să-i dovedească prietenia bli|ii.ii;l, îi oferi pînă la urmă mîna uneia dintre ve-m lui, o moştenitoare bogată din Moscova.

Şl, o dată însurat, adăugă el, influenţa pe care o ||l ilri-oraţia pe care o porţi dumneata te vor face

11" doi ani.

lecoraţia nu mi-a dat-o Napoleon, aşa cum

a face ? răspunse prinţul. N-a născocit-o el ? I «ol cea mai de preţ din Europa. ii • i i (ii pe ce să primească; dar datoria îi poruncea I In înaltul personaj; despărţindu-se de Korasoff, I ii scrie. Primi răspunsul la nota secretă pe IttMr.sc şi porni în goană spre Paris; dar de îndată Ingur două zile la rînd, gîndul de a părăsi |>c Mathilde i se păru un chin mai groaznic decît „N-Hin să mă însor cu milioanele pe care mi le ŞtOff, îşi spuse el, dar am să-i urmez sfaturile."

......i urmei, se pricepe în arta de a seduce. Nu se

| l la asta, de peste cincisprezece ani, căci I Ifelzeei. Nu se poate spune că-i lipsit de inteli-< «imit si viclean; entuziasmul şi poezia nu se tu li rea lui; e ca un procuror; ăsta-i încă un l IA nu se înşele. Trebuie, şi-i voi face curte doam-it)ues. Poate că ea mă va plictisi puţin, dar îi ii Inimoşi, care seamănă atît de bine cu cei | luhil cel mai mult pe lume. Doamna de Fervaques || voi avea deci de studiat un caracter necunoscut.


i ? Iată întrebarea. în ceea ce mă priveşte, u spun că am dat greş. Acum, cînd mi-a trecut i |uilcc aşa: deseori, ea se supăra din senin şi, i iiu sa vă povestesc, nu iartă deloc uşor. Mie nu lin avea firea aceea nestăvilită care e caracte-nlilor şi care face ca toate faptele lor să pară Msiune. Dimpotrivă, socot că îşi datorează rara i ţi culorile proaspete din obraji felului de-a fi al •I, i almi şi liniştiţi.

i. M ii scoteau din sărite încetineala şi calmul de ii p;miorului; din cînd în cînd, fără voia iui, 111 i > frîntură de cuvînt.

•i vi mă asculţi ? îl întrebă grav don Diego Bustos. .1(1 furia francese; sînt numai urechi, spuse

mi im mareşal de Fervaques este, deci, foarte ne ură ; ea urmăreşte fără milă oameni pe care ui niciodată, avocaţi, bieţi scriitoraşi care au iccc, ca de pildă Coile"1, ştiţi ?



Sînt ţicnit, socot, Mi-e dragă Marote etc.

i trebui să îndure întregul cîntec. Spaniolului | mic franţuzeşte.

■ intecul acesta minunat n-a fost ascultat cu IA nerăbdare. Cînd se sfîrşi, don Diego Bustos

BiMiiina mareşal a făcut să fie dat afară din slujbă P|hmi, . ului:



hur-ozi, la circiumă, iubirea...

cutremură la gîndul că se va porni să i-1 Mu > ■<■ mulţumi doar să-1 analizeze. într-adevăr, ■gli'H m cam necuviincios.


i '09

1783), autor de cîntece şi dramaturg francez.


NKGRU

455

■ îmi Julien ieşea, don Diego îi spuse din ce în ce Flv:



\iiu de la Altamira că sînteţi de-ai noştri. într-o ti ii. veţi ajuta să ne recucerim libertatea, de aceea

iimsă vă dau şi eu o mînă de ajutor în această pliilracţie. E bine să cunoaşteţi stilul doamnei

I ii 1.1 patru scrisori, scrise de mîna ei.

să le copiez şi am să vi le dau înapoi, se bucură

iodată, nimeni nu va afla un cuvînt din tot ce ■l împreună ?

Nn uniată, pe onoarea mea ! exclamă Julien. Aiimci, Dumnezeu să vă ajute ! adăugă spaniolul, Bllftr tăcut, pînă la scară, pe Altamira şi pe Julien. m asta îl mai înveseli puţin pe eroul nostru; iâ-1 venea să zîmbească. „Aşadar, iată-1 pe evla-iiliimira, ajutîndu-mă într-o încercare de adulter", ||n .111

timpul cît durase grava convorbire cu don Diego in in ii fusese atent la bătăile orologiului palatului

IjMi'pi.i ora cinei şi avea s-o revadă pe Mathilde ! h .1 i \c îmbrăcă cu multă grijă.

■ puma prostie, îşi spuse Julien pe cînd cobora ■tImiic să nu mă abat cu nici un chip de la reţeta ni

||i n i.ii in cameră şi-şi puse un costum de călăto-

■ pi w i u mai simplu.

♦im rnnli el, să iau seama la priviri." Era abia ora juni ii.iic şi cina se servea la şase. îi veni ideea să [|n Nii Ion ui pe care îl găsi pustiu. La vederea cana-•••# ii. or li ii i se umplură de lacrimi; curînd, obra-nii ' i i ardă. „Trebuie să termin cu sensibilitatea •i ■ .i îşi spuse el mînios; mă va da de gol."' Luă ■M i.i Iaca ceva, şi trecu de trei sau de patru ori din

n......Ii.i/ni să-şi ridice privirea pînă la fereastra



|ihi< i .ir I a Mole decît tremurînd şi ascunzîndu-se ml unui stejar uriaş. Fereastra era închisă;
i ni.ii profunde, căci prima dintre cele cincizeci ■•< uşori primite în dar de la prinţul Korasoff unii o tiradă asupra acestui simţămînt. n i mareşal spuse că se duce la Opera Buffa. Ju-i' 11 uga acolo; şi-1 întîlni pe cavalerul de Beau-i fi u>nduse într-o lojă a domnilor gentilomi din !■<-lui, chiar lîngă loja doamnei de Fervaques. ţi mai lua ochii de la ea. „Trebuie să ţin un jur-iin. fşi spuse cînd se întoarse acasă; altfel o să-miiIc." Se căzni să scrie două sau trei pagini . i acesteia plicticoase şi izbuti, minune! să nu I api < >ape deloc la domnişoara de La Mole. ) cfllătorise, Mathilde aproape că îl uitase. „La I, nu-i decît un om de rînd, se gîndea ea; nu-I va aminti întotdeauna cea mai mare greşeală ■ Trebuie să mă întorc, cu sufletul deschis, la n de cuminţenie şi de cinste; o femeie n-are «lut atunci cînd le uită." Şi se arătă dispusă, în [ Jn^flduie încheierea tratativelor de căsătorie cu roisenois, pregătite de atîta vreme. Croisenois ii .1. hncuneŢşi ar fi rămas uimit dacă i s-ar fi mu iinintul acesta al Mathildei, care îl făcea să se |i A ni fia ascundea resemnarea. I fi revâzu pe Julien, toate ideile domnişoarei de I ir xchimbară. „De fapt, el e soţul meu, îşi spuse ■» M i.i întorc într-adevăr pe calea cuminţeniei, i numai cu el trebuie să mă mărit." '•'""'.i s-o plictisească cu insistenţele lui cu vaietele lui de nefericire; îşi pregătea dci, fără îndoială, după cină va încerca să-i ■i i mi, în loc să facă aşa, Julien rămăsese neclintit fi nici nu se uitase măcar spre grădină. Dumne-I ni i ii.t caznă î „E mai bine ca explicaţia să aibă B iniin", gîndise domnişoara de La Mole; şi ieşise ut in yi Adină. Dar Julien nu se ivi. Mathilde se plim-lln i uşile de sticlă ale salonului; îl văzuse des-iiillăcărare doamnei de Fervaques vechile i ■ i "in;l care încununează colnicele de pe malurile i i li lac atît de frumoase. Julien începuse să se

CAPITOLUL XXVI Iubirea morală



Therealsowasofcourse

inAdeline That calm patrician polish

in the address, Which ne'er can pass

the equinoctial line Ofany thing which Nature,

would express : Just as a Mandarin finds

nothingfine, Atleast his manner suffers

not to guess That any thing heviews

can greatfy please1 DON JUAN,c. XIII, st.84

■'''........" ivea, fireşte,



inI.i ,i vorbirii 11 "■ "ti clinteşte Nt'i|" ii< I, drepte rostul firii: ' ' """ll' ui'nu iubeşte

'" ;■• -'uri, se preface '"I" '""»• îi displace (engl.) (n.t.).

mareşal; sînt
■ fi NKGRU
461

|n linişti

fl dovedeşte atîta lipsă de gust încît poate să-i > scară întreagă şi cu atîta înflăcărare doamnei îşi spunea domnişoara de La Mole, n-am jwcult." Şi toată seara aceea îşi ţinu cuvîntul, deşi

'ui nopţii, cînd Mathilde luă sfeşnicul ca să-şi nama în camera ei, doamna de La Mole zăbovi 11 lnnlu-1 grozav pe Julien. Mathilde, de astă-dată, i binelea; nu-şi mai găsi toată noaptea somnul. „Cel pe care eu îl dispreţuiesc poate să Din ales în ochii doamnei mareşal". IuIk ii, pentru că nu stătuse cu mîinile în sîn, era ||n iu Icricit; din întîmplare, dădu cu ochii de por­ii H le rusească, în care prinţul Korasoff închi-ncizeci şi trei de scrisori de dragoste, dăruite n kizu o notă, în josul primei scrisori: A se tri-tl I la o săptămînă după întîlnire. m/iat! exclamă Julien, căci o văd de mai Mc pe doamna de Fervaques." Şi începu imediat .11 eastă primă scrisoare de dragoste; era un soi I'li 11.1 de fraze despre virtute, ucigător de plicti-h. n avu fericirea să adoarmă la pagina a doua. ■ i n< va ceasuri, zorii îl găsiră rezemat de masă. 11 < li mai cumplite momente ale vieţii lui era ace-■l li< c;ire dimineaţă, trezindu-se, îşi afla neferici-nini aceea însă, termină aproape rîzînd copia I „< uni de e cu putinţă să fi existat vreun tînăr H| «şii I" îşi spunea el. Şi numără cîteva fraze, de

■ mi .....Iuri fiecare. în josul originalului, zări o

■ reionul:

Bt" trebuie s-o duci personal: călare, cravată

,'iii albastră. Ii dai scrisoarea portarului, cu

Wr niihnii; profundă melancolie în priviri Dacă

Hp iiinuristă, şterge-ţi lacrimile, pe furiş. Adre-

h'i ■// mmeristei.

ii-.i fură îndeplinite întocmai.



tf\ NKGRU

463

IVscmne că, în primele zile, prezenţa mea 1-a inti-l Ic lapt, în casa asta tot ce întîlneşti e uşuratic; văd mi mii sprijinite pe bătrîneţe şi care au avut mare

fir la urma urmei, decît un sentiment de care nu-şi

«.un,)

in i, (îte convertiri n-au început aşa ! Ceea ce mă

I ni)1 nădejdi bune în privinţa acesteia e deosebirea oului lui si stilul tinerilor ale căror scrisori am avut

I lâ Ic văd. E cu neputinţă să nu recunoşti duioşia riozitate adîncă şi multă convingere în scrisul

| UnAr preot; s-ar putea să aibă blînda virtute a lui

CAPITOLUL XXVII

l« mai înalte demnităţi bisericeşti



Servicii! talente ! merit! haida-de! să faci parte dintr-o clică oare­care !

telemaque2

• i Idcea unui episcopat se contopea pentru prima

mea lui Julien în mintea unei femei care, mai

nai tîrziu, avea să împartă în Franţa cele mai

miui.iţi ale bisericii. Dar norocul acesta nu l-ar fi

| i deloc pe Julien; pentru moment, mintea nu i

i InAlţa la nimic altceva în afară de nefericirea lui

■ 'i nefericirea îi sporea din te miri ce; de pildă,

bmprici lui odăi îi devenise de nesuferit. Seara,

i. \l,milion (1663-1742), predicator francez. IM lilimaque, epopee în proză de scriitorul francez Fenelon ii ire se găsesc numeroase aluzii la persoane şi întîmplări Milei lui Ludovic al XIV-lea.
VI NKGRU

465

lulien putea să zărească ochii Mathildei pe sub llirlei doamnei mareşal şi devenea vorbăreţ. Fra-il pitoreşti şi sentimentale începeau să capete ■tui i mai deosebite şi totodată mai elegante, tfAilca perfect seama că ceea ce spunea i se părea Mi (Iii Idei, dar voia s-o uimească prin eleganţa fe-sti cuvintele. „Cu cît are să fie mai fals ceea ce ittl am să-i plac mai mult", gîndea Julien; şi îndrăzneală înspăimîntătoare, exagera unele Mir naturii. Observase destul de repede că, pentru ulgar în ochii doamnei mareşal, trebuia mai rească de ideile simple şi cu judecată. Si o ■lui),i aşa, sau îşi prescurta amplificările, după suc­ii 'lupă indiferenţa pe care le vedea în ochii celor N doamne cărora trebuia să le placă. "■ ral viaţa îi era mai puţin hidoasă în zilele cînd Inimic.

mă transcriindu-1 pe al cincisprezecelea din I Iii isica înfiorătoare, îşi spunea el într-o seară ; paisprezece i-au fost înmînate cu toată grija por-' • nunei mareşal. Voi avea cinstea să-i umplu irclc biroului. Şi totuşi, ea se poartă cu mine

• nul nu i-aş scrie! Cum au să se sfîrşească toate 1101 nicia mea o s-o plictisească la fel de mult pe '■ n «şic şi pe mine? Trebuie să recunosc că

.....'1 'ui Korasoff, îndrăgostit de frumoasa qua-

l( ii'-mond, a fost, la vremea lui, un om nemai-

• I mai plictisitor nici nu se poate închipui."

| ■ 111 n lele mediocre pe care întîmplarea le pune lor unui mare general, Julien nu pricepea MlCUl executat de tînărul rus asupra frumoasei • Primele patruzeci de scrisori n-aveau alt rost m A s;Vi ierte îndrăzneala de a-i scrie. Această 1 > care poate că se plictisea nespus de mult, 'i insa cu obiceiul de-a primi scrisori poate ceva ■ rbede decît viata ei de toate zilele.


fi NKGRU

467


H. prin josnicele lui calomnii, părea menit să H A salonul palatului La Mole. inul. ml ăsta îi dădu pentru prima oară lui Julien ii putea prea bine ca doamna de Fervaques, lAspundea la scrisorile lui, să privească cu Mii (A sentimentul care le dicta. Sufletul negru al lui iu era zdrobit cînd se gîndea la succesul lui Julien. ■Ii, pe de altă parte, un om de merit, ca şi un ne-P Mit fel, nu poate fi în două locuri deodată, dacă c amantul sublimei doamne mareşal, îşi spu-

.....l profesor, ea îi va găsi un locşor bun în ierar-

Mcrascâ, iar eu aş scăpa de el din palatul La

■liric Pirard îi ţinu şi el lui Julien o nesfîrsită pre-^ succeselor lui în casa de Fervaques. Predica <>iia de sectă dintre austerul jansenist şi salo-nînnoitor şi monarhic, al virtuoasei doamne

( APITOLUL XXVIII

Ylanon Lescaut



Iar odată ce se convinsese de-a binelea de nerozia şi de măgăria stareţului, el o scotea la capăt de o-biţp destul de bine, spunînd negru la ce era alb, şi alb la ce era negru. LICHTEMBERG1

J

Iţlimilc lui Korasoff recomandau cu toată tăria n i niciodată în discuţii persoana căreia i se | llcluiia sa iasă, sub nici un motiv, din rolul admi-



hy/i l.iiiuanberg (1742-1799), fizician şi scriitor iluminist

NKGRU

limita vreme la doamna de Rdnal, copiind o scri-MoHişită către doamna mareşal.

I < U tn se face, îi spuse ea a doua zi, afectînd o

are lui i se păru prost jucată, cum se face că uni vorbeşti despre Londra şi despre Riche-

! îmi i» scrisoare compusă ieri-seară, pe cît se pare,

■şlii-a de la operă ?

||rn se simţi încurcat; copiase rînd cu rînd scrisoa-c gîndească la ce scria, şi se vede că uitase să

MKil Londra şi Richemond, aflate în original, prin i Cloud. începu două sau trei fraze, dar nu iz-

n ducă pînă la capăt; abia se stăpînea să nu rîdă

bir tn cele din urmă, căutîndu-şi cuvintele, ajunse

■I Idee:

■nfl.iiărat de gîndurile cele mai sublime asupra ce-ici năzuinţe ale inimii omeneşti, sufletul meu, ■ v/l, s-ar fi putut să aibă o clipă de rătăcire. Mi iinprcsionat-o, îşi spuse el, deci pot să-mi cruţ '■'i i din restul serii." Şi părăsi în goană reşedinţa i cară, recitind originalul scrisorii din ajun, t ni nul la pasajul fatal, în care tînărul rus vorbea i"ii(lr;i şi despre Richemond. Julien se miră . i • usoarea era aproape drăgăstoasă, in i iul dintre uşurinţa aparentă a cuvintelor lui şi ■fiii" .1 sublimă, aproape apocaliptică, a scrisorilor înălţase în ochii doamnei mareşal. Ei îi plăcea, lungimea frazelor; nici urmă de stilul acela "iu. Ia modă de Voltaire, omul atît de imoral! ml nostru făcea pe dracu în patru ca să alunge ■ nin de bun-simţ din cuvintele lui, ele mai aveau im mi.i antimonarhică şi ateistă care nu-i scăpa i de Irrvaques. înconjurată de persoane morale l'iu i ii picioare, dar care deseori n-aveau măcar o doamna mareşal era foarte sensibilă la tot

I1 i noutate ; dar, totodată, socotea de datoria ei ii i iii'inl.i de noutăţi. Defectul acesta ea îl numea : a

«i •săbuinţei secolului.



I

NKGRU

471

i.i că ea se află în preajma căsătoriei cu domnul de lînărul acesta frumuşel începuse chiar să vină i pe zi în palatul La Mole; privirea geloasă a Btoni părăsit îi urmărea toate mişcările.

ilca că domnişoara de La Mole se purta fru-

di nunul de Croisenois, atunci cînd intra în camera

■II nu se putea împiedica de a-şi privi cu drag pis-

ti de înţelept aş fi dacă mi-aş rupe monograma ţi m-aş duce în vreo pădure pustie, la cîteva Ir l'.ms, ca să pun capăt vieţii ăsteia ticăloase ! Ne-■lost ut de nimeni prin partea locului, vreo două ^P nimeni n-ar afla de moartea mea, iar după două ■li, cine s-ar mai gîndi la mine!" B| nici vorbă, era foarte înţeleaptă. Dar a doua zi, ■juns doar braţul Mathildei, zărit între mîneca ^■tf nuşă, ca să-1 cufunde pe tînărul nostru filozof ■lllU cele mai amare, amintiri care, totuşi, îl legau I „l'l bine, îşi spunea el atunci, am să urmez pînă I lini urile rusului. Cum au să se sfîrşească oare im. i • iu despre doamna mareşal, fără îndoială, im '..i copiez a cincizeci şi treia scrisoare, n-am nu nici un rînd. Iar Mathildei, aceste şase In « irc am jucat o comedie atît de penibilă, sau linII cu nimic mînia, sau îmi vor aduce o clipă de |)n;imne ! Aş muri de fericire atunci!" Şi nu i 'lin ,1 pînă la capăt gîndul.

o lungă visare, izbutea iar să chibzuiască, „Voi dobîndi, aşadar, o zi de fericire, după in., pe iar asprimile ei născute, vai! din slaba ai plăcea, şi nu-mi va mai rămîne nici o fi ii distrus, pierdut pentru vecie... Ce încredere | tu eu, cînd are o asemenea fire ? De vină e doar n nici un merit. Mă voi purta fără eleganţă,
ni<;<;ru

473


im |>rima oară, fiinţa aceasta, care se temea de

......Iburată de un gînd străin pretenţiilor ei de

ţi il« superioritate socială. Bătrînul portar observă

e ori îi aducea vreo scrisoare de la tînărul acela 11 de trist, era sigur că va vedea dispărînd aerul | ţi nemulţumit pe care doamna mareşal avea tot-■ Obiceiul să-1 ia cînd dădea cu ochii de vreunul din



Încuia faţă de o viaţă a cărei singură ambiţie era Inipiesioneze lumea, fără ca în fundul inimii să ) plăcere adevărată pentru asemenea succese, 'in de apăsătoare de cînd se gîndea la Julien, IA nu-şi chinuiască toată ziua cameristele, era de doamna mareşal să fi petrecut în ajun măcar un itn nul acela ciudat. Iul ea el se bucura de trecere zădărnici efectul



......anonime, altminteri foarte bine ticluite. De-

iii nI Tanbeau le strecură domnilor de Luz, de

«le Caylus două-trei calomnii iscusite pe care

m«şiia îşi făcură plăcerea să le răspîndească, fără

prea mult adevărul acuzaţiilor. Doamna

i * cârei inteligenţă nu era făcută să poată ţine

H i mijloace atît de josnice, îi povesti Mathildei

şi cu asta se consolă.

i. după ce întrebase de trei ori dacă nu-i sosise ii "iie, doamna de Fervaques se hotărî pe \-i răspundă lui Julien. A fost o victorie a I La a doua scrisoare, doamna mareşal aproape |ţ| îndemnată să se oprească, gîndindu-se la necu-i ie cu propria ei mînă o adresă atît de vul-Iiii Sorel, la domnul marchiz de La Mole. > ii [uisc lui Julien, cu glas poruncitor : • ■ buie să-mi aduci nişte plicuri, cu adresa dumi-I pe ele.
Şl NKGRU

475

Mii i se înţepeniră, într-atît era de greu efortul im-

|i ■ nstă strategie. „Nu mi-e îngăduit nici măcar să

In piept trupul acesta mlădios şi încîntător, altmin-

i ni.1 dispreţuieşte, sau mă chinuieşte. Ce fire îngro-

^Jesicmînd firea Mathildei, simţea că o iubeşte de "ii mai mult; i se păru că ţine în braţe o regină, iu păsare a lui Julien spori şi mai mult durerea |ji Inima orgolioasei domnişoare de La Mole. Căci pe departe calmul necesar ca să caute să-i ghi-h ochi ce simţea în clipa aceea. Şi nu găsi tăria să-1 Ti In faţă; tremura de teamă să nu citească dis-



H

I pe divanul din bibliotecă, nemişcată şi cu capul !■ partea opusă lui Julien, Mathilde se zbătea mai crunte suferinţe cu care orgoliul şi dra-bol chinui o inimă omenească. în ce prăpastie Mrc căzuse!



mii dat, nefericita de mine, să-mi văd respinse ' cele mai neruşinate! Şi respinse de cine ? înnebunit de durere, respinse de o slugă a

A- t.t ii am s-o îngădui, spuse ea cu glas tare. B|tlli1ndu-se furioasă, deschise sertarul mesei lui 1111111.1 la doi paşi de ea. Dar rămase încremenită in Iiii de cele opt sau zece scrisori nedesfăcute şi M leii cu scrisoarea adusă de portar. Pe toate pli-unoscu scrisul lui Julien, mai mult sau mai puţin

"i ii, strigă Mathilde, ieşindu-şi din minţi, nu li ;il bine cu ea, dar o mai şi dispreţuieşti pe de Fervaques ! Ah! iartă-mă, dragul ca, aruneîndu-i-se la picioare, dispreţuieşte-mă dai iubeşte-mă, nu mai pot să trăiesc fără dra- i « prăbuşi, leşinată.

I "UI

477


.11. mccrcă să citească scrisorile, dar ochii ei plini i nu i mgăduiră s-o facă.

. i . nefericită de-o lună de zile, fiinţa asta trufaşă i (tindea măcar să-şi mărturisească simţămintele.

. ilc acum fusese stîrnită numai de întîmplare. ii h|>.i, gelozia şi dragostea fuseseră mai puternice pul. Mathilde stătea pe divan, foarte aproape de

mm ti vedea părul şi gîtul ca de alabastru; o se-Julltt datoria; îşi trecu braţul pe după talia ei şi oslrînse la piept.

de întoarse capul spre el; Julien se mira văzînd I durere care-i făcea privirea aproape de nere-



JliA II părăsesc puterile, într-atît de ucigător era prii) pe care şi-1 impunea. Bd, ochii ei nu vor mai arăta decît dispreţul cel i mă voi lăsa furat de fericirea de-a o iubi",

Iu hm. Iar ea, cu o voce stinsă şi în cuvinte pe J «vru puterea să le rostească, îi repeta în clipa



ii |. ii.de rău că se lăsase sfătuită de nemărgini-

iihu


Yüklə 1,95 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   28   29   30   31   32   33   34   35   36




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin