Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

Automonitorizarea 
Automonitorizarea comportamentului poate fi realizată de către 
client, chiar dacă rezultatele acestui procedeu nu sunt întotdeauna 
fidele (Nelson, 1977); clientul nu este, întotdeauna, motivat pentru 
onestitate şi nu doreşte să-şi atribuie unele greşeli. Chestionarea atentă 
cu privire la comportamentele raportate de client poate indica puncte în 
care este necesară modificarea sau modelarea comportamentului. De 
exemplu, dacă familia clientului îi va da acestuia atenţia cuvenită, pot 
fi evitate comportamentele nerezonabile sau conflictuale. 
Autoevaluare 
1. Apreciaţi utilitatea tehnicilor „faţă în faţă" pentru stabilirea 
diagnosticului unor prpbleme psihice. 
2. Descrieţi instrumentele fiziologice care pot fi utilizate de 
clinician. 
3. Discutaţi utilitatea observării comportamentului şi a tehnicii 
de automonitorizare. 

---

162 Diferenţe interindividuale -' 
4.5. PROBLEME DE DIAGNOSTIC 
Introducere 
Principalele probleme asociate diagnosticului sunt următoarele: 
1. Fidelitatea. Este similar diagnosticul pus de doi clinicieni 
aceluiaşi pacient? 
2. Validitatea. Tabloul simptomatic identificat reprezintă un 
diagnostic real? Categoriile de diagnostic stabilite sunt o reprezentare 
a fenomenelor reale? 
3. Etichetarea. Care va fi rezultatul încadrării individului într-o 
categorie? Va fi el etichetat pentru toată viaţa? 
Vom urmări aceste probleme mai în detaliu. 
Fidelitatea 
întrebările care se pun în legătură cu această problemă sunt: 
- Se menţine diagnosticul de-a lungul evoluţiei bolii pacientului? 
-Dacă pacientul este examinat de mai mulţi psihiatri, 
diagnosticul dat va fi acelaşi? 
Ullman şi Krasner
 (1975) remarcau că fidelitatea este relativ 
bună pentru diagnosticul majorităţii categoriilor de tulburări psihice, 
dar, pentru altele, extrem de scăzute.