Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

LECTURI SUPLIMENTARE 
A. Clare, Psychiatry in Dissent (London: Routledge, 1992). 
T.W. Costello and J.T. Costello, Abnormal Psychology (New York: 
Harper Collins College Outline, 1992). 
R.D. Laing, The Divided Self (Harmondswoth: Penguin, 1965). 
T. Szasz, The Myth of Mental Illness (London: Paladin, 1972). 

---

NEBUNIA ESTE EREDITARĂ - O CAPEŢI DE LA 
COPIII TĂI. 

---

TULBURĂRILOR PSIHICE 
La sfârşitul acestui capitol, veţi fi capabili: 
1. Să înţelegeţi sistemele de categorizare utilizate în ICD1O şi 
DSM III R. 
2. Să vă familiarizaţi cu descrierea, etiologia şi prognoza unei 
varietăţi de tulburări psihice. 
3. Să cunoaşteţi contribuţia factorilor ereditari, neurochimici şi 
de mediu la etiologia tulburărilor psihice din copilărie şi adolescenţă. 
5.1. CATEGORIILE TULBURĂRILOR PSIHICE 
Introducere 
Aşa cum am arătat în capitolul precedent, majoritatea categoriilor 
diagnostice ale tulburărilor psihice sunt descrise în ICD1O şi DSM III R. 
Deşi nu sunt identice, există foarte multe similitudini între aceste două 
sisteme diagnostice, pe care lucrarea noastră le tratează conjugat. 
Atât în ICD1O, cât şi în DSM III R, tulburările psihice specifice 
sunt grupate în funcţie de simptomele şi cauzele similare, formând 
categorii majore, care poartă denumiri comprehensive. 
• 

---

170 Diferenţe interindividuale 
Figura 5.1 indică cele 10 categorii diagnostice majore; la 
fiecare, sunt prezentate tulburările specifice desemnate în categoria 
respectivă. Această prezentare nu este exhaustivă, dar prezintă 
exemple, unele deja familiare pentru cititorul interesat (o descriere 
mai detaliată a acestor tulburări se regăseşte în paragraful 5.2). 
Autoevaluare 
Indicaţi categoriile principale în care se descriu următoarele 
tulburări specifice: 
a) boala Alzheimer; 
b) schizofrenia catatonică; 
c) tulburarea afectivă bipolară; 
d) fobiile; 
e) anorexia; 
f) autismul; 
g) tulburarea hiperkinetică.