Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

principiul realităţii,
conform căruia satisfacerea nevoilor este amânată 
până la momentul şi locul potrivit. De exemplu, copilul mic învaţă că 
nevoia de hrană îi va fi satisfăcută doar în momentul în care cineva va 
putea să-i prepare masa. Aceasta nu implică faptul că ego-ul discerne 
între „bine" şi „rău", doar pentru că ţine cont de constrângerile şi 
restricţiile imediate. Ego-ul este considerat sfera „executivă" a 
personalităţii, având un rol de „manager", în sensul că încearcă să 
echilibreze realitatea mediului cu impulsurile iraţionale ale id-ului. 
SUPEREGO. Intre 4 şi 6 ani se formează această a treia parte a 
personalităţii. Superego-ul reprezintă un cadru intern, propriu 
individului, care stabileştre ceea ce este „bine" şi ceea ce este „rău", 
în urma sancţiunilor morale şi restricţiilor cultură din care face parte. 

---

110 Diferenţe interindividuale 
în cea mai mare parte inconştient, superego-ul are două componente: 
ego-ul ideal şi conştiinţa morală
(sau simţul etic). Ego-ul ideal se 
concentrează asupra noţiunilor de „bine" şi „corect", reprezetând 
perspectiva individului asupra comportamentelor corecte care pot fi 
recompensate de ceilalţi (în special, de părinţi). Conştiinţa morală, pe 
de altă parte, interceptează şi cenzurează impulsurile imorale ale 
id-ului şi previne intrarea acestora în sfera conştientă a ego-ului. 
Teoria psihanalitică susţine că indivizii cu un superego puternic 
cu tendinţe accentuate de culpabilizare, în situaţiile care implică o 
dilemă morală, indivizii cu un superego mai slab încalcă mai uşor 
regulile. 
Freud consideră că aceste părţi ale personalităţii sunt într-un 
permanent conflict - id-ul încearcă să obţină gratificarea impulsurilor, 
în timp ce superego-ul stabileşte standarde morale, uneori foarte înalte 
şi greu de atins. Ego-ul este obligat să menţină echilibrul între aceste 
două forţe opuse şi cerinţele exterioare ale realităţii sociale. 
Conflictele nerezolvate determină apariţia anxietăţii, care se 
manifestă în: 
l.vise, pe care Freud le consideră împliniri deghizate ale 
dorinţelor suprimate. Interpretarea viselor a devenit o strategie impor­
tantă, utilizată de Freud în tratamentul pacienţilor; 
2. simptome nevrotice, sub forma crizelor acute de anxietate şi 
temerilor iraţionale sau, în unele cazuri, simptome fizice, precum 
paralizia sau orbirea.