Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

LECTURI SUPLIMENTARE 
M.N. Eagle, Recent Developments in Psychoanalysis: a Criticai 
Evaluation (New York: McGraw - Hill, 1984). 
P.S. Holzman, Psychoanalysis and Psychopathology (New York: 
McGraw-Hill, 1970). 
P. K1 i n e, Psychology and Freudian Theory: an Introduction 
London/New York: Methuen, 1984). 
A. Storr, (ed.), Jung: Selected Writings (London: Fontana, 1983). 

---

11 î 
I ' 
I I 
I ' 
F i 
II 
MEREU AM SPUS CĂ TOŢI INDIVIZII DIN LUME, CU 
EXCEPŢIA TA Şl A MEA, BA CHIAR Şl TU, SUNT 
PUŢIN CIUDAŢI. 

---

,>*&#**" 
•C«."v-»'»«v .' , u ş i * 
SIHOPATOLOGIE: 
UN CONTINUUM 
NORMALITATE /ANORMALITATE 
La sfârşitul acestui capitol, veţi fi capabili: 
1. Să discutaţi conceptele de normalitate şi anormalitate. 
2. Să apreciaţi dacă anormalitatea poate fi considerată boală 
psihică şi să cunoaşteţi puncte de vedere alternative. 
3. Să înţelegeţi structura sistemului de diagnosticare şi să 
cunoaşteţi două sisteme principale: ICD 90 şi DSM III R, utilizate de 
psihologia vestică. 
4. Să cunoaşteţi date despre diagnostic, în special problemele 
legate de validitate, fidelitate şi etichetare. 
4.1. NORMALITATE ŞI ANORMALITATE 
Introducere 
Acest capitol încearcă să stabilească dacă normalitatea şi 
anormalitatea pot fi privite ca un continuum, având puncte de contact 
imperceptibile şi nedefinibile. Dacă acest punct de vedere este corect, 
intervine întrebarea: în ce puncte comportamentul devine „anormal" şi 
necesită modificări? Fiecare individ are tendinţa de a se percepe ca 
fiind normal, deci ce reguli de diferenţiere pot fi acceptate? Nu există 

---

136 Diferenţe interindividuale 
o linie certă de demarcaţie între -oamenii normali şi cei anormali; 
uneori, o persoană normală poate manifesta comportamente anormale, 
aşa cum şi pacienţii cu tulburări diferite pot avea comportamente şi 
reacţii considerate normale. în plus, un comportament normal, într-o 
serie de circumstanţe, poate fi privit ca anormal, în alte circumstanţe, 
de exemplu, comportamentul adecvat la o petrecere poate fi considerat 
anormal la o înmormântare. 
Psihopatologia poate fi definită ca studiul ştiinţific al tulburărilor 
psihice (mintale). Dar problema care intervine este definirea tulburării 
psihice şi dacă aceasta poate fi privită ca „boală psihică (mintală)". 
Aceste aspecte sunt discutate mai detaliat în a doua parte a acestui 
capitol, dar trebuie să remarcăm, de la început, că termenul de 
tulburare psihică acoperă o gamă variată de manifestări, de la episoade 
scurte, tranzitorii, până la incapacităţi pe toată durata vieţii. 
Aproximativ un bărbat din 10 şi o femeie din 7 sunt trataţi 
pentru tulburări psihice de-a lungul vieţii lor; în majoritatea cazurilor, 
este vorba despre episoade, de tip depresiv sau delirant. 
Comportamentele manifestate inacceptabile pot fi simptome 
exterioare ale anomnalităţii, care sunt aduse la cunoştinţa psihiatrilor, 
aceştia sunt medici specializaţi în bolile psihice, care încearcă să 
identifice şi să trateze procesele mintale aberante care duc la acest gen 
de comportamente. Psihologii clinicieni sunt psihologi pregătiţi 
pentru administrarea şi interpretarea testelor care se adresează 
funcţiilor psihice: teste de personalitate, teste cognitive, teste 
proiective şi alte instrumente de diagnostic. 
Ei elaborează programe care cuprind o gamă largă de terapii, 
adresându-se tuturor persoanelor (internate sau nu în spitale sau 
clinici) cu probleme psihice, care încearcă să-şi modifice comportame­
ntul şi procesele psihice. Diagnosticur şi clasificarea tulburărilor 
psihice vor fi discutate în capitolul 5, iar tratamentul şi terapiile în 
capitolul 6. 

---

Psihopatologie: un continuum normalitatelanormalitate 137