Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

Normalitatea 
Realizând dificultăţile inerente definirii anormalităţii, este 
evident că nici definirea normalităţii nu este mai puţin dificilă, ambele 
sunt concepte relative. în ciuda acestor dificultăţi au fost enumerate, 
în literatura de specialitate, unele caracteristici prezente la majoritatea 
oamenilor consideraţi normali (Jahoda, 1958; Mackay, 1975; Maslow, 
1968). 
Percepţia de sine adecvată 
Cei mai mulţi indivizi îşi percept în mod realist capacităţile şi 
limitele, sentimentele, motivaţiile şi emoţiile. Se poate spune, ca o 
regulă, că o persoană normală nu face false atribuiri şi nu învinuieşte 
forţe necunoscute pentru comportamentele sale particulare. 
Respectul de sine şi autoacceptarea 
Este normal ca o persoană să realizeze valoarea sa ca individ şi 
în relaţie cu familia, prietenii, colegii şi nu să se simtă inutilă, fără 
valoare sau, dimpotrivă, să manifeste megalomanie („Sunt mai bun ca 
oricine"). Cunoaşterea de sine poate fi integrată în perspectiva asupra 
mediului, asociată cu conştiinţa faptului că orice individ îndeplineşte 

---

Psihopatologie: un continuum normalitatelanormalitate 143 
un rol în societate. împlinirea prin rolul social poate fi, uneori, 
subminată (în perioade de şomaj, de exemplu), însă activitatea, munca 
rămân o parte intrinsecă a rolului individului, deci a sinelui. 
Controlul voluntar al comportamentului 
Este acceptat faptul că orice persoană poate acţiona impulsiv 
uneori (viaţa tară impulsuri ar fi plictisitoare şi previzibilă), dar în 
general, oamenii normali sunt capabili de autocontrol. 
Sunt momente, ca dezastrele naturale, de exemplu, în care 
controlul propriilor acţiuni în situaţii extreme este foarte puternic. Pe 
de altă parte persoanele care simt că nu pot exercita controlul asupra 
propriilor acţiuni sau cred că sunt controlate de forţe exterioare se află 
în situaţia de a avea nevoie de ajutor. Observarea celor care suferă de 
depresie a arătat că aceştia se simt lipsiţi de puterea de a se ajuta 
singuri sau de a face ceva.