Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

Responsabilitatea 
S-a remarcat faptul că societatea absolvă comportamentul 
anormal, referindu-se la anormalitate ca la o boală; deci, acceptă 
ireponsabilitatea unui individ asupra propriilor acţiuni. De asemenea, 
acceptă iresponsabilitatea individului în ceea ce priveşte tratamentul 
bolii („Doctore sunt bolnav, te rog să mă vindeci"). Pe de altă parte, 
însă, unele boli determină culpabilitatea individului: SIDA sau bolile 
venerice au - indiferent dacă e sau nu corect - implicaţii morale, iar 
asemenea atitudini se manifestă şi faţă de leproşi sau canceroşi, care 
au observat că, uneori, sunt trataţi cu aversiune. 
Devianţă sau boală! Societatea actuală are o atitudine 
ambivalenţă faţă de anormalitate: deşi recunoaşte că indivizii pot fi 
„victime" ale cauzelor externe sau interne, se aşteaptă ca ei să 
dovedească un anumit grad de resposnabilitate pentru comportamentul 
lor, în unele circumstanţe. Acestea nu sunt, întotdeauna bine definite. 
Oare este mai uman să etichetezi pe cineva ca bolnav psihic,, decât 

---

Psihopatologie: un continuum normalitatelanormalitate 147 
să-1 numeşti deviant sau deficient moral, aşa cum sugerează Blaney 
(1975)? Este mai bine să fii „nebun" decât să fii „rău"? Aceste 
întrebări reflectă modul în care o persoană poate fi tratată. 
închisoare sau spital?
Desigur că tratamentul psihiatric a 
progresat mult din zilele când pacientul era torturat pentru a exorciza 
diavolul din el; întrebarea care se pune astăzi este dacă un 
comportament anormal ar trebui tratat, în ultimă instanţă, prin 
încarcerarea în închisoare sau izolare în spital de boli psihice. Szasz 
este de părere că mulţi criminali cred că se află în închisoare deoarece 
societatea nu le mai tolerează comportamentul; deci, sunt responsabili 
pentru comportamentul lor. Dar, această presupunere nu este 
întotdeauna adevărată. Unii delincvenţi consideră că circumstanţele sunt 
responsabile pentru comportamentul lor („sărăcia m-a făcut să fiu"); o 
astfel de atitudine este asemănătoare cu a celor care se află în spital, 
etichetaţi ca bolnavi psihici. 
Libertate.
Trebuie să reamintim că, în prezent, în Marea 
Britanie, sunt foarte puţini pacienţi închişi sau deţinuţi prin invocarea 
unei secţiuni a Actului de sănătate mintală. Majoritatea sunt liberi să 
plece când doresc, cu condiţia ca ei să înţeleagă că au aceasta 
libertate. Cei mai mulţi înţeleg, dar nu doresc să plece, deoarece 
realizează, cel puţin parţial, anormalitatea comportamentului lor; ei 
doresc să fie „vindecaţi". Desigur, există şi unii bare nu înţeleg 
această libertate sau care au sentimentul că sunt presaţi să rămână ca 
pacieţi voluntari, de teamă că, altfel, ar fi aduşi înapoi printr-o 
hotărâre de detenţie. Szasz, susţine, însă, că nu există pacienţi 
„voluntari"; ei sunt forţaţi să se interneze în spitale psihiatrice sub 
ameninţarea etichetării, dacă nu cooperează.