Rapor t cu privire la modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii ale preşedintelui Consiliului Judeţean Giurgiu



Yüklə 0,92 Mb.
səhifə6/11
tarix22.12.2017
ölçüsü0,92 Mb.
#35645
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11
Parteneriate încheiate în 2010

1. Au fost încheiate două parteneriate cu Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu în scopul soluţionării problemelor sociale cu care se confruntă persoanele aflate în executarea unei pedepse privative de libertate şi pregătirea acestora pentru reintegrarea în familie şi comunitate după liberarea din penitenciar. Protocolul se adresează părinţilor aflaţi în executarea unei pedepse privative de libertate ai căror copii se află în sistemul de protecţia copilului, dar şi minorilor privaţi de libertate aflaţi în Penitenciarul Giurgiu.

2. Direcţia de Sănătate Publică Giurgiu a încheiat un partenriat cu D.G.A.S.P.C Giurgiu în cadrul proiectului „Plan Judeţean de nutriţie şi activitate fizică la copii şi adolescenţi”.

3. Protocol de parteneriat încheiat între D.G.A.S.P.C Giurgiu şi Grupul Şcolar Mihăileşti

Printre obiectivele protocolului se numără derularea de activităţi cu caracter educativ şi civic precum: informarea copiilor/tinerilor cu privire la drepturile copilului, consecinţele exploatării copiilor prin muncă, abandonul copiilor.



4. Protocol de colaborare încheiat între Grupul Şcolar “Viceamiral Ioan Bălănescu” Giurgiu şi D.G.A.S.P.C. Giurgiu

Obiectivul protocolului este desfăşurarea de activităţi de socializare în beneficiul copiilor aflaţi în evidenţa D.G.A.S.P.C. Giurgiu, activităţi de promovare a drepturilor persoanelor aflate în dificultate.



5. Protocol de colaborare încheiat între Liceul “Nicolae Cartojan” Giurgiu şi D.G.A.S.P.C. Giurgiu

Obiectivul protocolului este desfăşurarea de activităţi de socializare în beneficiul copiilor aflaţi în evidenţa D.G.A.S.P.C. Giurgiu, activităţi de promovare a drepturilor persoanelor aflate în dificultate



6. Protocol de colaborare încheiat între D.G.A.S.P.C. Giurgiu şi Direcţia Silvică Giurgiu

Protocolul vizează organizarea de acţiuni în care să fie implicaţi copiii aflaţi cu măsură de protecţie specială în evidenţele D.G.A.S.P.C. Giurgiu, precum şi adulţii institutionalizaţi în centrele din subordinea D.G.A.S.P.C. Giurgiu.



7. Protocol încheiat între D.G.A.S.P.C. Giurgiu şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Giurgiu

Protocolul vizează organizarea de acţiuni în care să fie implicaţi copiii aflaţi cu măsură de protecţie specială în evidenţele D.G.A.S.P.C. Giurgiu, precum şi adulţii cu dizabilităţi institutionalizaţi în centrele din subordinea D.G.A.S.P.C. Giurgiu, avându-se în vedere informarea - educarea acestora cu privire la importanţa protecţiei mediului înconjurător, pregătirea pentru viaţă independentă şi integrarea lor socială.



8. Protocol de colaborare încheiat între D.G.A.S.P.C. Giurgiu şi Biblioteca Judeţeană I.A. Bassarabescu Giurgiu

Protocolul vizează organizarea de acţiuni în beneficiul copiilor aflaţi cu măsură de protecţie specială în evidenţele D.G.A.S.P.C. Giurgiu, precum : participarea acestora la activităţile derulate de Biblioteca Judeţeană (lansări de carte, simpozioane, etc.), facilitarea accesului la fondul de carte al Bibliotecii Judeţene, prin înregistrarea lor ca abonaţi ai secţiilor de împrumut .



9. Protocol încheiat între D.G.A.S.P.C. Giurgiu şi Muzeul Judeţean « Teoharie Antonescu » Giurgiu

Protocolul vizează organizarea de activităti în beneficiul copiilor aflaţi cu măsură de protecţie specială în evidenţele D.G.A.S.P.C. Giurgiu, avându-se în vedere participarea acestora la evenimentele organizate de Muzeul Judeţean Giurgiu şi organizarea de acţiuni de informare a minorilor în ceea ce priveşte activitatea muzeală. 



10. Acord de parteneriat încheiat între Scoala Generală nr. 8 « Academician Marin Voiculescu » şi Complexul de Servicii Sociale Giurgiu

Scopul acordului de parteneriat este dezvoltarea interesului pentru actele de caritate, formarea virtuţilor creştine în rândul copiilor.



11.Convenţie de colaborare încheiată între Poşta Română-sucursala Giurgiu şi D.G.A.S.P.C. Giurgiu

Părţile au convenit să colaboreze în scopul derulării Campaniei « Fiecare copil merită un cadou de Crăciun », campanie de colectare de jucării pentru copiii orfani sau proveniţi din familii defavorizate. Începând cu luna octombrie 2010, cu sprijinul populaţiei, Poşta Română –Oficiul Judeţean Reţea Poştală Giurgiu a organizat o campanie de colectare de jucării.



12. ”Tineri pentru o lume mai bună”

În luna octombrie 2010, Organizaţia Naţională “Cercetaşii României”, Filiala Braşov Virgil Onitiu a solicitat desfaşurarea unor activităţi de informare, consiliere, dezvoltarea de abilităţi de viaţă independentă de educaţie non-formală, de divertisment şi recreere pentru copii şi tineri din cadrul structurilor rezidenţiale aparţinând D.G.A.S.P.C. Giurgiu. În cadrul acestui proiect, în perioada 01-05. 11. 2010, au avut loc activităţi în 5 structuri rezidenţiale din subordinea D.G.A.S.P.C. Giurgiu .



13. În luna februarie a fost încheiat „Memorandumul de colaborare” între fundaţia Bambini in Emergenza, Consiliul Judeţean Giurgiu şi D.G.A.S.P.C Giurgiu. Au fost selectaţi un număr de 15 potenţiali asistenţi maternali dar au început cursurile de formare profesională 7 persoane în vederea exercitării acestei profesii. 6 persoane au fost atestate, dintre care 2 au primit în plasament copii între 0-2 ani.

14. Protocol de colaborare încheiat între D.G.A.S.P.C. Giurgiu şi Asociaţia ” Letca Nouă “ Giurgiu

Părţile se angajează să conlucreze şi să mobilizeze toate resursele disponibile în vederea elaborării şi implementării în comun a unor programe şi proiecte în domeniul asistenţei sociale. Obiectivele avute în vedere sunt derularea unor serii de programe adresate copiilor, familiilor cu risc social ridicat, persoanelor vârstnice, sprijinirea copiilor institutionalizaţi în cadrul caselor de tip familial, prin donaţii şi sponsorizări, organizarea unor tabere şi excursii gratuite pentru copiii institutionalizaţi.



15. In luna decembrie a acestui an a avut loc la Piteşti conferinţa de lansare şi sesiunile de informare ale proiectului ”Şi tu poţi să mergi la şcoală” de către Asociaţia Tineri pentru Viitor, scopul principal al proiectului fiind prevenirea şi combaterea abandonului şcolar.

Din partea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu au participat 5 persoane şi se doreşte încheierea unui parteneriat pentru implementarea proiectului.

In cadrul Compartimentului Strategii, programe, proiecte, relaţii cu organizaţii nonguvernamentale s-a realizat:

- elaborarea Programului de formare profesionala al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu pe anul 2011;

- stadiul îndeplinirii obiectivelor, măsurilor şi acţiunilor cuprinse în Programul de dezvoltare economică şi socială a judeţului Giurgiu - trimestrial şi pe anul 2010 - în domeniul Asistenţei Sociale şi Protecţiei Copilului;

- elaborarea Planului de acţiuni pentru realizarea obiectivelor cuprinse în Programul de dezvoltare economică şi socială a judeţului Giurgiu pe anul 2011 în domeniul Asistenţei Sociale şi Protecţiei Copilului.


RELAŢIA CU MASS-MEDIA
În vederea informării şi îndrumării cetăţenilor, în anul 2010 au fost emise 32 de comunicate de presă iar instituţiile media vizate au acoperit întregul spectru media : agenţii de presă, presă scrisă şi audio-video, în funcţie şi de subiectul abordat.

Clasamentul apariţiilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, pe domenii, în anul 2010 este următorul:

- 19 în domeniul protecţiei copilului

- 10 în domeniul protecţiei persoanelor adulte

- 2 în domeniul protecţiei persoanelor vârstnice

- 1 în domeniul traficului de persoane

S-au înregistrat pe parcursul anului 2010, 160 apariţii în mass-media ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu.

COMPARTIMENT MANAGEMENTUL CALITĂŢII SERVICIILOR

În perioada septembrie-decembrie 2010 Compartimentul Managementul Calităţii Serviciilor a efectuat, în baza planificărilor aprobate de conducerea instituţiei, activităţi de îndrumare, verificare şi control a activităţii desfaşurate atât în cadrul compartimentelor funcţionale ale DGASPC Giurgiu cât şi în cadrul structurilor rezidenţiale subordonate.

În ceea ce priveşte compartimentele funcţionale, au fost verificate:


  • Serviciul pentru protecţia de tip rezidenţial a copilului;

  • Serviciul pentru protecţia de tip familial a copilului;

  • Compartimentul de evaluare complexa a copilului cu dizabilităţi;

  • Serviciul pentru protecţie de tip rezidenţial a persoanelor adulte.

Activităţile specifice au vizat verificarea manualelor de proceduri de lucru, constatandu-se ca toate compartimentele deţin acest document, structurat conform standardelor minime obligatorii.

Au fost, de asemenea, verificate urmatoarele structuri rezidenţiale:

- Complexul de Servicii şi Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Bolintin Vale;

- Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Carpeniş;

- Locuinţa Protejată PHARE;

- Locuinta Protejata Comber;

-Casele de Tip Familial “Soarele”, “Gabriela”, “Casa Noastră”, “Elena”, “Mihaela”, “Daniela”;

- Apartament protejat 69;

- Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională Tântava.

Aspectele urmărite de echipa de control au fost:

- verificarea documentelor în baza cărora îşi desfaşoara activitatea structurile sus-menţionate (misiunea serviciului, ghidul beneficiarului, metodologia de organizare şi funcţionare, regulamentul de ordine interioara, codul etic, codul drepturilor beneficiarului);

- prezenţa personalului la serviciu;

- prezenţa beneficiarilor în structuri;

- curăţenia în incinta structurilor (în sala de mese, dormitoare, grupuri sanitare);

- calitatea şi cantitatea hranei asigurate beneficiarilor, afişarea meniurilor, păstrarea probelor alimentare;

- evidenţa medicamentelor şi a materialelor sanitare;

- verificarea listelor zilnice de alimente (respectarea meniului, cantitaţile eliberate, calculul economiilor sau depăşirilor)

De asemenea, au fost făcute verificari, prin sondaj, la stocurile de alimente şi materiale la toate structurile vizitate. În urma acestor verificari, la anumite structuri s-au constatat diferenţe de plusuri sau minusuri (CTF Dunării,CPPV Mironeşti,CTF Albastră), minusurile au fost imputate iar plusurile au fost inregistrate. La CPPV Mironeşti, unde au fost constatate mai multe diferenţe, magazinera a fost sancţionată cu avertisment.

Referitor la calculul economiilor sau depaşirilor, niciuna din structurile vizitate nu realizase aceste evidenţe.

Echipa de control a constatat deficienţe în activitatea desfăşurată în cadrul CTF „Gabriela” (copiii nu respectau programul zilnic sabilit, în structură aveau acces persoane din afară care influenţau negativ beneficiarii), motiv pentru care a fost constituită o comisie care a efectuat ancheta disciplinară în urma căreia s-a stabilit sancţionarea coordonatorului CTF.



COMARTIMENTUL SANATATE, SECURITATE ÎN MUNCĂ

Compartimentul a efectuat instructajul şi instruirea şefilor de compartimente şi servicii din cadrul instituţiei pe linie de protecţie a muncii şi instructajul la locul de muncă privind situaţiile de urgenţă.

În anul 2010, instituţia a fost controlată de către reprezentanţi ai I.S.U., cu privire la activitatea şi modul de organizare în domeniul situaţiilor de urgenţă, iar rezultatele au fost pozitive.

A fost reorganizată şi actualizată întreaga activitate de apărare împotriva incendiilor (afişarea instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor, a planurilor de protecţie specifice, montarea de indicatoare, întocmirea şi afişarea planurilor de evacuare, etc.). A fost întocmit Planul de analiză şi acoperire a riscurilor, Regulamentul SSU şi Planul de evacuare în situaţii de urgenţă civilă generate de dezastre.



ACTIVITĂŢI ADMINISTRATIVE

Serviciul administrativ a avut ca obiective pe anul 2010, intreţinerea şi menţinerea la un nivel optim de funcţionare a tuturor structurilor, asigurarea şi buna desfăşurare a activităţii parcului auto precum şi desfăşurarea în condiţii normale a activităţii în cadrul sediului D.G.A.S.P.C.

Activităţi desfăşurate de Echipa de întreţinere:


  • a asigurat întreţinerea şi repararea instalaţiilor sanitare, electrice şi termice, mobilier, tâmplărie;

  • a executat renovarea, repararea şi zugrăvirea unui număr de 10 case de tip familial;

  • a verificat şi a pus în funcţiune toate centralele termice din locaţiile rezidenţiale de pe raza municipiului Giurgiu, înainte de începerea sezonului rece;

  • a participat la verificarea şi instruirea cu privire la întreţinerea şi exploatarea instalaţiilor solare din casele de tip familial care au beneficiat de acest program;

Activităţi desfaşurate de Compartimentul Auto:

  • în funcţie de necesităţile specifice activităţii desfăşurate de instituţie, a realizat planificarea deplasării autoturismelor în teren;

  • a efectuat curse pe raza municipiului, judeţului şi în ţară pentru rezolvarea tuturor problemelor specifice cu care se confruntă DGASPC (aproximativ 1.800 de curse);

  • a obţinut autorizaţii şi a încheiat asigurări (ITP, RCA, CASCO) tuturor autoturismelor;

  • a efectuat verificări tehnice şi reparaţii la autoturismele din parcul auto.

II. ACTIVITĂŢI ŞI REZULTATE OBŢINUTE ÎN DOMENIUL PROMOVĂRII ŞI PROTECŢIEI DREPTURILOR COPILULUI

În domeniul promovării şi protecţiei drepturilor copilului au fost vizate următoarele câmpuri tematice :



  • Popularizarea bunelor practici şi promovarea drepturilor copilului;

  • Creşterea responsabilizării comunităţilor locale în domeniul protecţiei drepturilor copilului;

  • Prevenirea abandonului şi reducerea instituţionalizării prin oferirea de servicii alternative de protecţie;

  • Optimizarea serviciilor destinate copilului cu nevoi speciale;

  • Dezvoltarea serviciilor de asistenţă şi sprijin pentru integrarea socio-profesională a tinerilor din instituţii;

  • Gestionarea eficienta a resurselor umane şi financiare implicate în sistemul de protecţie a copilului;

  • Creşterea responsabilităţii familiei pentru creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor;

  • Promovarea şi respectarea drepturilor şi libertatilor civile ale copiilor;

  • Creşterea accesului la serviciile de sănătate şi adaptarea serviciilor medicale şi de promovare a sănătăţii la nevoile copiilor;

  • Realizarea cât mai deplină a dreptului la educaţie pentru toţi copiii;

  • Promovarea activităţilor recreative şi culturale;

  • Prevenirea oricaror forme de abuzare a copilului.

Structura organizatorică a Direcţiei pentru Protecţia Copilului se prezintă astfel :

1. Serviciul INTAKE

2. Serviciul de îngrijire de tip rezidenţial a copilului

3. Serviciul plasament familial

4. Compartimentul asistentă maternală

5. Compartimentul adopţii şi postadopţii

6. Compartimentul management de caz

7. Compartimentul delincvenţă juvenilă

8. Compartimentul de evaluare complexă a copilului cu dizabilităţi

9. Echipa mobilă pentru copii cu dizabilităţi.



Sistemul de protecţie de tip rezidenţial a copilului din structura DGASPC



                  1. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului

Case de tip familial


17


Apartament de Tip Familial pentru tineri care urmează o formă de învăţământ şi beneficiază de o măsură de protecţie

2

Apartament social pentru tineri seropozitivi

1

Complex de Servicii Sociale


1

Centru de zi



1

Centru de tranzit



1

Centre de recuperare şi respiro



1

Direcţia pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Copilului este structurată organizatoric în 3 servicii, respectiv Serviciul INTAKE, Serviciul de îngrijire de tip rezidenţial a copilului, Serviciul plasament familial.

În cadrul acestor structuri sunt furnizate servicii sociale primare şi specializate de prevenire a separării copilului de familie, servicii de protecţie alternativă a copilului separat definitiv sau temporar de familie prin tutelă, adopţie şi protecţie specială, precum şi servicii de evaluare complexă a copilului cu dizabilităţi.

1. Serviciul INTAKE

Serviciul Intake îşi desfăşoara activitatea în cadrul D.G.A.S.P.C. Giurgiu de la data de 23 aprilie 2009 şi este un serviciu specializat, organizat în structura DGASPC Giurgiu, cu rol de interfaţă între DGASPC şi comunitate, care permite preluarea permanentă a sesizărilor cu privire la copii aflaţi în situaţii critice, realizează intervenţia în regim de urgenţă pentru copiii abuzaţi şi neglijaţi, iar prin colaborare cu primăriile menţine evidenţa monitorizării copiilor aflaţi în situaţii de risc de separare de familiile lor.
În cadrul serviciului funcţionează “Telefonul Copilului – 983”, care este un serviciu telefonic de informare şi consiliere, specializat în domeniul protecţiei copilului. Telefonul Copilului este o iniţiativă de responsabilitate socială, dezvoltată datorită nevoilor de informare şi consiliere atât ale copiilor cât şi ale părinţilor în vederea cunoaşterii şi respectării drepturilor copilului.

În perioada 01.01–31.12.2010 au fost recepţionate un număr de 246 de apeluri telefonice, 195 de cazuri au fost preluate spre analizare şi soluţionare, iar în celelalte 51 de cazuri, clienţii au fost consiliaţi sau îndrumaţi către alte instituţii abilitate.



Sub aspectul tipologiei apelurilor, respectiv al problemelor semnalate, situaţia se prezintă în felul următor:


Nr. Crt.

Natura problemei

Cazuri preluate

Cazuri confirmate

Cazuri infirmate

1.

Abuz /Abuz fizic

12

3

9

2.

Abuz /Abuz emoţional

2

-

2

3.

Abuz/Abuz sexual

3

-

3

4.

Abuz /Neglijare

53

29

24

5.

Material /Financiar

17

10

7

6.

Conflicte în familie

43







7.

Exploatare/Cerşetorie (trafic)

6

1

5

8.

Copii găsiţi/fugiţi

26

25

1

9.

Audiere minori

20

19

1

10.

Consiliere

51







11.

Tentativa suicid

4

3

1

12.

Comportament deviant

7

4

3

13.

Apel fals

1

1

-

14.

Medical/sexual (pierdere sarcină)

1

1

-




Total

246

96

150

În aceeaşi perioadă au fost repartizate spre analiză şi soluţionare un număr de 79 de sesizări scrise, din care 62 s-au confirmat, în urma verificărilor efectuate, după cum urmează:


Nr.


Crt.

Natura problemei


Cazuri preluate


Cazuri confirmate


Cazuri infirmate



1.

Abuz/Abuz fizic

3

3

-

2.

Abuz /Neglijare

19

15

4

3.

Abuz/Emoţional

1

1

-

4.

Abuz/Abuz sexual

4

3

1

5.

Material /Financiar

10

9

1

6.

Conflicte în familie

16

12

4

7.

Exploatare/Cerşetorie

4

2

2

8.

Copii gasiţi/fugiţi

10

8

-

9.

Audiere minori

1

1

-

10.

Consiliere

1

1

-

11.

Tentativa Suicid

1

1

-

12.

Comportament deviant

1

1

-

13.

Trafic minori

4

4

-

14.

Consiliere psihologică

3

3

-

15.

Repatriere

1

1

-




Total

79

62

17

Din totalul celor 325 de apeluri telefonice şi sesizări scrise soluţionate la nivelul serviciului în 85 de situaţii s-a impus deplasarea echipei mobile pe teren pentru dispunerea măsurilor legale ce se impuneau.

În 17 situaţii au fost instituite măsuri de protecţie specială pentru un număr de 35 de persoane.

Cazurile de minori aflaţi în situaţie de risc ce sunt preluaţi în regim de urgenţă sunt direcţionate către Centrul de primire în regim de urgenţă a copilului şi de evaluare.

Centrul de primire în regim de urgenţă a copilului şi de evaluare asigură protecţie, pentru o perioadă de timp determinată, copiilor aflaţi în pericol iminent în propria familie, familia lărgită sau familia substitutivă.

În anul 2010 au fost preluaţi în regim de urgenţă în centru un număr de 73 de copii, din care pentru 53 au fost emise dispoziţii de către directorul executiv, ulterior fiind sesizată instanţa judecatorească, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.



Yüklə 0,92 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin