Redactare



Yüklə 1,42 Mb.
səhifə14/23
tarix01.11.2017
ölçüsü1,42 Mb.
#26394
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   23

Concluzie
• Toate avertismentele Evangheliei şi ale Domnului Hristos nu au nici un rost, dacă păcătoşii vor fi anihilaţi.

• Domnul Hristos a murit în locul nostru, pentru a ne scăpa de iad, nu de anihilare.

• Orice păcătos ar prefera să păcătuiască şi pe urmă să fie ani­hi­lat, dacă ar şti că teoria adventistă cu privire la iad ar fi adevărată.

• Ateii cred în anihilare, motiv pentru care nu cred nici în Dum­ne­zeu. Pentru ei, nu contează că vor fi înviaţi din nimic (aşa cum spune doctrina adventistă) şi judecaţi, iar apoi anihilaţi. Dar ateis­mul a fost dovedit fals, la fel ca anihilaţionismul.

• Tocmai persepctiva unui chin etern în lacul de foc ne face să ne venim în fire şi să ne pocăim. Primim mântuirea lui Dumnezeu, când ne temem cu adevărat de iad.

• Anihilaţionismul şi negarea iadului nu au nici un fun­da­ment Biblic, ci sunt o doctrină drăcească, prin care Satana îi păcăleşte pe oameni să aleagă păcatul, în locul temerii de pedeapsa eternă pentru păcat.

• Iadul este veşnic, iar păcătoşii sunt chinuiţi continuu în lacul de foc şi sulf.

• Focul iadului nu mistuie, dar chinuie până la agonie şi dincolo de agonie.

• Satan va fi chinuitul numărul unu al iadului; de ce să mai asculţi de un învins şi un condamnat la chin veşnic?

• Iadul a fost pregătit pentru Diavolul şi îngerilor lui, nu pentru oameni. Oamenii care ajung acolo sunt cei care au refuzat pocăinţa.

• Iadul etern este o realitate, chiar dacă unii cred în anihilaţionism.

Dieta adventistă

• Ne întinează spiritual mâncarea pe care o mâncăm?

• Au ţinut Petru şi Pavel dieta legii?

• Cei ce sunt vegetarieni sunt tari sau sunt slabi spiritual?

• De unde vine doctrina vegetariană în timpul harului?

• A respectat Ellen G. White ceea ce a predicat despre dietă?

• Cine a convins-o pe Ellen G. White să nu mai mănânce carne?
Hristos face toate bucatele curate
«Afară din om nu este nimic care, intrând în el, să-l poată spurca; dar ce iese din om, aceea-l spurcă. Dacă are cineva urechi de auzit, să audă». După ce a intrat în casă, pe când era departe de norod, ucenicii Lui L-au întrebat despre pilda aceasta. El le-a zis: «Şi voi sunteţi aşa de nepricepuţi? Nu înţelegeţi că nimic din ce intră în om de afară, nu-l poate spurca? Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pân­te­ce, şi apoi este dat afară în hazna?» A zis astfel, făcând toate bu­ca­tele curate“ (Marcu 7:15-19).

În cartea de doctrină adventistă1, se explică pasajul din Evan­ghe­lia după Marcu, arătând-se că Domnul Hristos nu înlătură deosebirea dintre hrana curată şi cea necurată. Ei spun că rostul acestui pasaj este doar acela ca ucenicii să ştie că a mânca cu mâinile nespălate nu îi întinează ceremonial. Aşa stau oare lucrurile? Haideţi să ne uităm pe text. Iată cele două afirmaţii cheie din text: „Afară din om nu este nimic care, intrând în el, să-l poată spurca... A zis astfel, făcând toate bucatele curate“. Aceste două propoziţii ne arată că Domnul Hristos s-a referit şi la alimente interzise de lege, făcându-le curate. Domnul Hristos începe cu exemplul dat, că a mânca cu mâinile nespă­late nu întinează ceremonial şi extinde acest principiu şi asupra animalelor necurate. El explică faptul că, aşa cum nu te întinezi spiritual mâncând cu mâinile nespălate, tot aşa nu te întinezi spi­ri­tu­al mâncând animale necurate din punct de vedere al legii, deoarece toate au fost făcute curate de Creatorul lor.

Iată cât de precis este argumentul Domnului Hristos din versetul 15: „Afară din om nu este nimic care, intrând în el, să-l poată spurca“. Aşadar, când Domnul Hristos foloseşte cuvântul „nimic“, este evident că nu lasă loc pentru altceva, care ar aparţine domeniului alimentar, care ar putea să spurce (să întineze) pe om. În versetul următor, El întăreşte ceea ce a spus cu privire la faptul că nici un aliment nu spurcă pe om, afirmând: „Dacă are cineva urechi de auzit, să audă“.

Ca să fim convinşi de faptul că El vorbea despre alimente şi nu numai despre mâini nespălate, versetul 17 ne arată că ucenicii au fost surprinşi de afirmaţia publică făcută de Domnul Hristos. De ce? Pentru că ei cunoşteau bine, din Lev. 11 şi Deut. 14:1-19, lista cu animalele curate şi necurate. Domnul Hristos nu îi lasă pe ucenici în confuzie şi finalizează, într-o convorbire particulară, subiectul început în public. El le spune: „Nu înţelegeţi că nimic din ce intră în om de afară nu-l poate spurca?“ El le arată ucenicilor că păcatele care se manifestă din interior spurcă pe om. Marcu încheie expu­ne­rea prin următorul edict, dat de Domnul Hristos: „A zis astfel, făcând toate bucatele curate“. Expresia „făcând toate bucatele curate“ nu lasă loc de interpretare. Chiar în manualul de doctrină adventistă se re­cu­noaşte faptul că cuvântul grecesc folosit pentru bucate este „bromata“2, care descrie orice fel de mâncare posibilă. Deci toate mâncărurile sunt făcute curate de Domnul Hristos, indiferent din ce carne de animal sunt preparate. Astăzi, problema cărnii nu mai este legată de faptul că provine de la porc sau de la iepure, ci primează ce îi place fiecăruia să mănânce, precum şi resursele financiare pe care le are la dispoziţie.

Este interesant de observat faptul că tocmai verbul „făcând“ ne arată că Domnul Hristos, în momentul acela, aduce o modificare limitărilor impuse de legea lui Moise cu privire la animalele curate şi necurate, declarând toate animalele curate. El are autoritatea aceasta, pentru că El este dătătorul legii. Acesta nu este singurul loc în care Domnul Hristos aduce modificări legii Vechiului Testament. Să ne amintim că, în loc de răzbunare faţă de vrăjmaşi (cum scrie în lege), El cere iubirea vrăjmaşilor. De la Domnul Hristos încoace, nu mai sunt restricţii alimentare! Aşa a spus El, iar noi luăm cu mulţu­mi­re acest lucru.

Tema eliberării de dieta legii lui Moise este reluată mai târziu, în dialogul dintre Domnul Hristos şi Petru, din capitolul 10 al cărţii Faptele Apostolilor.


Apostolului Petru i se aduce aminte de hotărârea

lui Hristos cu privire la alimente
Petru s-a suit să se roage pe acoperişul casei, pe la ceasul al şase­lea. L-a ajuns foamea, şi a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mân­ca­rea, a căzut într-o răpire sufletească. A văzut cerul deschis, şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ. În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare de pe pământ şi păsările cerului. Şi un glas i-a zis: «Petre, scoală-te, taie şi mănâncă». «Nicidecum, Doamne, a răspuns Petru. Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.» Şi glasul i-a zis iarăşi a doua oară: «Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.» Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, şi îndată după aceea, vasul a fost ridicat iarăşi la cer“ (Fapt. 10:9-16).

Vedenia lui Petru din cartea Faptele Apostolilor este bine cunos­cu­tă de creştini. Totuşi, importanţa ei este foarte mare, pentru că în cartea Faptelor Apostolilor se face tranziţia între iudaism şi creş­ti­nism. Aici, Dumnezeu rezolvă şi problema dietei prevăzută de legea lui Moise. Aşa cum vedem în text, lui Petru i se face foame în timp ce se află în rugăciune. În acel moment, are o viziune, în care el vede tot felul de animale necurate. Dumnezeu îi porunceşte să-şi pre­gă­tească o mâncare din animalele necurate. Ca evreu, Petru îi explică lui Dumnezeu că nu s-a întinat niciodată. Dumnezeu îi răs­punde în felul următor: „Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat“. La ce se referă această expresie? Semnificaţia este dublă, expresia refe­rindu-se atât la faptul că Dumnezeu a curăţit neamurile prin jertfa Domnului Hristos, deci nu mai sunt considerate nişte „necuraţi“, cât şi la faptul că Dumnezeu a făcut curate, ani­ma­lele considerate necu­rate de către legea lui Moise.

De ce declarase Dumnezeu unele animale curate, iar pe altele necurate? Scopul pentru care Dumnezeu a făcut acest lucru a fost acela de a-i ajuta pe evrei să trăiască precum o naţiune separată de cele­lalte naţiuni. Dacă practicile ar fi fost comune între evrei şi nea­muri, evreilor le-ar fi fost aproape imposibil să se poată sfinţi pentru Dumnezeu. Deci animalele necurate erau un mijloc ca evreii sa fie ţinuţi departe de amestecul cu neamurile. Dar, prin jertfa Domnului Hristos, neamurile sunt curăţite. Biserica este formată din evrei şi neamuri, cu drepturi egale înaintea lui Dumnezeu. În consecinţă, restricţiile cu privire la animalele necurate se suspendă, pentru că reglementarea respectivă nu mai are nici un folos, de a-i ţine pe evrei departe de neamuri. „Din doi, El a făcut unul“ (Efes. 2:14). Când Domnul Hristos îi spune lui Petru: „Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat“, de fapt El îi reaminteşte acestuia ceea ce îi spusese pe când era pe pământ, şi anume că El făcuse toate bucatele curate (vezi Marcu 7:15-19).

Prin această experienţă, Petru este pregătit să găzduiască fără reţinere în casa centurionului Corneliu, un neevreu, şi să poată mânca liber alimente care fuseseră interzise de dieta legii. Pentru a fi convinşi că Petru a mâncat hrană care era interzisă de lege, să ne uităm foarte pe scurt în capitolul care urmează (cap.11:2,3): „Îl mustrau cei tăiaţi împrejur, şi ziceau: «Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi îm­pre­jur, şi ai mâncat cu ei»“ Petru nu spune aici: „Fiţi liniştiţi, am mâncat numai mâncare evreiască“, ci le răspunde că Dumnezeu i-a poruncit (în viziunea avută la Iope) să nu se abţină de la a mânca lucruri in­ter­zise de lege. El le subliniază celor ce îl interogau că lucrul acesta s-a făcut de trei ori, ceea ce arată siguranţa hotărârii lui Dumnezeu. Fi­na­lul pasajului ne arată că cei tăiaţi împrejur s-au potolit şi L-au slă­vit pe Dumnezeu. Totuşi, doctrina adventistă continuă să imple­men­te­ze anumite lucruri cu privire la dietă, care sunt de mult abrogate.


Apostolii Petru şi Pavel nu au ţinut dieta legii
Dar când a venit Chifa în Antiohia, i-am stătut împotrivă în faţă, căci era de osândit. În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur. Împreună cu el au în­ce­put să se prefacă şi ceilalţi Iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor. Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: «Dacă tu, care eşti Iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca Iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul Iudeilor?» Noi suntem Iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre Neamuri. Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii“ (Gal. 2:11).

Acest episod din Galateni vine să reconfirme faptul că atât Petru, cât şi alţi israeliţi care au fost creştinaţi, nu mai ţineau dieta legii ca pe o poruncă, ci ca pe o tradiţie naţională. În versetul 11, ni se spune că Petru a venit în Antiohia. Dacă ne amintim din Faptele Aposto­li­lor, ştim că Antiohia era o biserică preponderent formată din nea­muri. Deci Petru venise pe terenul neamurilor. El mai fusese în casa lui Corneliu, aşa cum am văzut în pasajul tratat anterior. Dumnezeu folosise viziunea din Iope, pentru a-l elibera de constrângerile dietei impuse de lege. Versetul 12 ne spune că, şi la Antiohia, Petru s-a com­portat aşa cum l-a învăţat Domnul Isus: a mâncat cu neamurile, s-a simţit una cu ei, nu a avut reţineri în a consuma orice fel de mâncare, care se consuma între neamuri.

Se întâmplă, însă, un mic incident. La Antiohia sosesc şi alţi iudei, neeliberaţi de restricţiile legii cu privire la alimentaţie. Din dorinţa de a nu-i face să se poticnească, Petru a început să se ferească şi să stea deoparte când neamurile luau masa. Aceasta era o ipocrizie. Pavel ne spune în următorul verset că şi alţi iudei, printre care şi Barnaba, au fost prinşi în acest laţ al făţărniciei.

Ce face Pavel în această situaţie? El trebuia să aleagă între a fi de partea adevărului sau a-l proteja pe Petru, personalitatea numărul unu a creştinismului. Pavel alege să susţină adevărul Evangheliei şi îl mustră pe Petru în faţa tuturor: „Dacă tu, care eşti Iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca Iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul Iudeilor?“ Atât Pavel, cât şi Petru, ştiau bine că neamurile nu trebuie silite să trăiască la fel ca iudeii. Ei fuseseră prezenţi la Conciliul de la Ierusalim, unde s-a tratat relaţia creştinului cu legea. Acolo se ho­tă­râse prin Duhul Sfânt că, fie iudei, fie neamuri, ei nu mai sunt sub lege, ci sub Hristos. Ca atare, nemaifiind sub lege, se suspendă şi dieta legii.

Desigur, evreilor le-au rămas sărbătorile şi dieta, ca o practică a specificului naţional evreiesc. Când Pavel spune, în versetul 16: „Ni­meni nu va fi socotit neprihănit prin faptele legii“, aceasta implică faptul că ţinerea dietei alimentare a legii nu mai ajută cu nimic în relaţia cu Dumnezeu. Iată, aşadar, încă o dovadă de netăgăduit a faptului că nici un creştin nu trebuie să aibă vreo reţinere cu privire la ceea ce mănâncă, fie că este carne de porc, fie că sunt animale vânate care erau pe lista celor necurate.
Cel slab în credinţă era cel care adopta vegetarianismul
Primiţi bine pe cel slab în credinţă, şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice. Unul crede că poate să mănânce de toate; pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdeţuri. Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă; şi cine nu mă­nân­că, să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi, va sta în picioare, căci Domnul are pu­te­re să-l întărească ca să stea“ (Rom. 14:1-4).

Pavel ne spune că cel care este slab mănâncă doar verdeţuri. Cel slab este de fapt slab în credinţă (v.1). Aceasta înseamnă că fratele respectiv nu a reuşit să treacă dincolo de umbre sau sim­bo­luri în credinţa lui. Cine era acest frate slab în credinţă? El era un evreu creştinat pe vremea lui Pavel. În vremea de acum, poate fi un cre­din­cios adventist, care nu a înţeles libertatea pe care o dă harul lui Dumnezeu. Sper că nu se înţelege greşit, că orice evreu creştinat ar fi vegetarian. Aşa cum ne amintim din capitolele anterioare, în bise­ri­ci­le din Roma erau mulţi evrei. În cazul unei biserici mixte (evrei şi nea­muri), Pavel îi cheamă la toleranţă reciprocă şi fiecare etnie să-şi ur­me­ze obiceiurile ei, fără a încerca să-şi impună punctele de vedere.

Dacă ne uităm mai departe în versetul 3, vedem că neamurile aveau tendinţa să-i dispreţuiască pe evreii care ţineau dieta legii. Pe de altă parte, evreii aveau tendinţa să-i judece pe cei dintre neamuri care nu respectau dieta lor. Evreii spuneau că cei care nu respectă dieta vor cădea de la credinţă. Pavel le dă un răspuns foarte aspru acestor evrei, în versetul 4. El îi avertizează că destinul neamurilor mântuite este în mâna lui Dumnezeu, că El singur are putere să îi întărească pentru a rămâne în credinţă. Deci rămânerea în credinţă nu ţine de dietă, ci de puterea lui Dumnezeu.

Toate alimentele sunt curate
Eu ştiu şi sunt încredinţat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine, şi că un lucru nu este necurat decât pentru cel ce crede că este necurat. Dar dacă faci ca fratele tău să se mâhnească din pricina unei mâncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici, prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos! Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru, care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire. În­cre­dinţarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine, înaintea lui Dum­ne­zeu. Ferice de cel ce nu se osândeşte singur în ce găseşte bine“ (Rom. 14:14-15, 21-22).

În versetul 14, Pavel dă propria lui mărturie cu privire la dieta impusă de lege. El foloseşte o expresie foarte puternică. El spune: „Eu ştiu şi sunt încredinţat în Domnul Isus“. Un cuvânt mai aproape de original pentru „sunt încredinţat“ este „am fost convins“. În tex­tul grecesc, verbul este la diateza pasivă, ceea ce înseamnă că altcineva l-a convins pe Pavel de faptul că nu mai este sub restricţiile legii în ceea ce pri­veşte alimentaţia. Cine este acela care l-a convins pe apostolul Pavel? De­si­gur, este Domnul Hristos. Iată cum ar suna versetul într-o tra­du­cere mai fluentă: „Eu ştiu, pentru că am fost convins (de Domnul Isus) că nimic nu este necurat în sine“. Nu Pavel a fost acela care, de dra­gul schimbării, a renunţat la dieta legii, ci Domnul Hristos a făcut această schimbare în viaţa lui.

Acest lucru îi ajută enorm pe credincioşii adventişti sinceri să înţeleagă faptul că Domnul Hristos le poate da eliberarea de sub dieta impusă de lege, precum şi de sub întreaga cerinţă a legii. Atunci, de ce mai rămân unii cu aceste convingeri vechi? Pavel ne explică fap­tul că un lucru este necurat, doar pentru cel care îl consideră ne­cu­rat. Deci problema nu este din partea lui Dumnezeu, ci din partea omu­lui. Credinţa omului este slabă şi nu îi dă voie să înţeleagă corect planul lui Dumnezeu.

Cine este fratele din versetul 15, care poate fi dărâmat spiritual din cauza faptului că alţii nu ţin dieta legii? Acest frate este creştinul evreu, care face parte dintr-o biserică formată din evrei şi neamuri. În acest caz, Pavel recomandă ca neamurile să îşi ţină încredinţarea pe care o au pentru ei şi să nu-i facă pe credincioşii evrei să se potic­nească. Însă acest principiu nu li se aplică bisericilor formate numai din neamuri, în care unii ar putea avea convingeri că nu trebuie să mănânce carne de porc sau carne în general. Toleranţa este faţă de evreii creştinaţi, nu faţă de credincioşii dintre neamuri, care în mod arbitrar îşi impun anumite reguli evreieşti. În mod concret, dacă viaţa te pune în situaţia de a lua masa cu credincioşi adventişti, iar aceştia vor manifesta dezgust faţă de anumite alimente oprite prin legea lui Moise sau manifestă presiuni asupra ta să mănânci ca ei, este crucial să ignori total convingerile lor. Aceasta nu înseamnă că trebuie să te iei la ceartă cu credincioşii adventişti sau să te consideri superior. Scriptura îţi cere să nu te supui încercărilor lor de a te convinge de „beneficiile“ ţinerii legii (Gal. 2:3-5). Dacă vei accepta, vei deveni rob al legii.


Mărturia Duhului Sfânt în privinţa restricţiilor alimentare
Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor le­păda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învă­ţă­turile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc min­ciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor. Ei opresc căsătoria şi în­tre­buinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul. Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună: şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri; pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune. Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături pe care ai urmat-o până acum“ (1 Tim. 4:1-6).

În versetul 1 ni se spune că Duhul Sfânt avertizează că, înaintea venirii Domnului Isus, va fi o întreagă lucrare de înşelătorie în do­me­niul spiritual. Promotorii acestei înşelăciuni sunt duhurile în­şe­lătoare şi demonii (v. 2). Dacă nu s-au putut opune Evangheliei lui Hristos, ei încearcă, prin oameni fără conştiinţă (sau cu o conştiinţă cauterizată), să infiltreze o falsă Evanghelie, împreună cu aberaţii, în viaţa practică. Una dintre aceste anomalii se găseşte în domeniul alimentar (v. 3). Pavel reafirmă, aşa cum am văzut şi până acum, că atât căsătoria, cât şi animalele făcute pentru hrană, sunt creaţia lui Dum­ne­zeu. Ca atare, sunt bune în ele însele (v. 4). Singura condiţie este aceea ca hrana să se ia cu mulţumiri, pentru că este sfinţită prin Cuvântul lui Dum­ne­zeu. Restricţiile în căsătorie, precum şi cele în ali­men­taţie, în perioada harului, nu sunt de la Dumnezeu, ci de la duhuri necurate.

Pavel finalizează argumentul său cu versetul 6, în care spune că, dacă Timotei va pune în mintea fraţilor lucrurile ce ţin de libertatea creştină în privinţa alimentaţiei şi căsătoriei, va fi un bun slujitor al lui Hristos. Pavel mai afirmă şi faptul că aceste lucruri sunt ale cre­din­ţei şi ale bunei învăţături.

Ellen White, în contradicţie cu ceea ce a spus Pavel, a recoman­dat reducerea relaţiilor intime3, iar adventiştii reformişti chemau cuplurile căsătorite la o viaţă de abstinenţă totală4. Astfel de îndemnuri fac parte tot din învăţăturile demonice. Unele secte, ca să îşi poată con­trola membrii, impun diete alimentare şi renunţarea la relaţii intime dintre soţ-soţie.

Iată, aşadar, încă o dovadă, în ultimele scrieri ale lui Pavel, a fap­tu­lui că prin­cipiul libertăţii creştine rămâne neschimbat, credin­cio­şii având libertatea să mănânce din tot ceea ce se vinde pe piaţă. „Să mân­caţi din tot ce se vinde pe piaţă, fără să cercetaţi ceva din pricina cu­ge­tu­lui. Căci «al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el». Dacă vă pofteşte un necredincios la o masă, şi voiţi să vă duceţi, să mân­caţi din tot ce vă pune înainte, fără să cercetaţi ceva din pricina cu­ge­tu­lui“ (1 Cor. 10:25-27).
Iudaizanţii propagau dieta legii
În adevăr, mai ales printre cei tăiaţi împrejur, sunt mulţi nesupuşi, flecari şi amăgitori, cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învăţând pe oameni, pentru un câştig urât, lucruri pe care nu trebuie să le înveţe. Unul dintre ei, chiar prooroc al lor, a zis: «Cretanii sunt totdeauna nişte mincinoşi, nişte fiare rele, nişte pân­te­ce leneşe». Mărturia aceasta este adevărată. De aceea mustră-i aspru, ca să fie sănătoşi în credinţă, şi să nu se ţină de basme evre­ieşti, şi de porunci date de oameni, care se întorc de la adevăr. Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate. Ei se laudă că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi, şi netrebnici pentru orice faptă bună. Tu însă, vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă“ (Tit 1:10-16, 2:1).

În acest pasaj, Pavel ne arată că, printre cei tăiaţi împrejur, cu alte cuvinte printre creştinii evrei, erau unii neregeneraţi. Aceştia aveau un caracter urât, erau rebeli şi amăgitori. Ei veneau cu doctrina legii, pentru a tulbura familii întregi din biserică. Printre învăţăturile pe care le dădeau se afla şi dieta legii. Ei prezentau lista de animale ne­cu­rate şi alte lucruri asemănătoare, care îi întorceau pe oameni de la adevăr (v. 14). În versetul 15, Pavel ne spune că problema nu era cu ani­ma­lele necurate, ci cu ei, care erau nenăscuţi din nou şi necuraţi; şi ca atare, pentru ei nimic nu era curat. În consecinţă, ei doreau să rezolve problema necurăţiei, printr-o sumă de restricţii, printre care şi cele de natură alimentară. Mai mult, ei se lăudau că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar Îl tăgăduiau cu faptele. Pavel merge până acolo, încât îi numeşte o „scârbă“ (detestabili). El spune că acestora trebuie să li se astupe gura. Citind aceste lucruri, nu se poate să nu ne ducă gândul şi la anumiţi adventişti, care, poate fără să ştie, în râvna lor pentru dieta legii, intră sub incidenţa acestor cuvinte severe. Poate citirea acestor lucruri îi va ajuta pe unii să-şi reevalueze convingerile.


De la dieta legii la vegetarianism
Dieta adventistă nu se opreşte la animalele curate ci merge mai departe, la vegetarianism. Vom vedea, în cele ce urmează, de ce adventiştii încurajează vegetarianismul. Doctrina adventistă nu­meşte vegetarianismul „dieta originală dată omului de Dumnezeu“5. Prin aceasta, ei nu exclud folosirea cărnii animalelor curate în acord cu legea, dar sugerează că cei credincioşi ar fi mai bine să fie vege­ta­rieni. Aşa cum am văzut, Dumnezeu nu a schimbat numai dieta omului ci şi multe alte lucruri. A greşit Dumnezeu că a modificat diferite lucruri? Absolut nu! El este Suveran şi Atotştiutor. Noi trebuie să lăsăm să ni se schimbe mentalitatea şi să nu Îi spunem lui Dumnezeu că ce a fost la început a fost cel mai bine.

Felul în care se explică originea Bisericii6 în doctrina adventistă este un alt motiv care îi determină să aplice vegetarianismul bisericii lor. Biserica a început cu Adam şi Eva, spun ei. În mod indirect, re­zul­tă că şi Biserica de astăzi este bine să fie vegetariană, dat fiind faptul că „Biserica din Eden“ a fost vegetariană. În aceeaşi carte de doctrină, Israel este considerat Biserica lui Dumnezeu7.

Israel nu este tot una cu Biserica. Ceea ce nu înţeleg ideologii adventişti este că Împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât Biserica şi că îi cuprinde şi pe credincioşii dinainte de apariţia lui Israel, şi pe Israel şi pe cei din Biserică şi pe cei de după răpirea Bi­se­ricii. Dumnezeu lucrează diferit cu aceste grupe în istorie, iar gru­pu­rile respective poartă şi nume diferite în Scriptura. Unii sunt patri­ar­hii dinainte de potop (Enoh, Metusala) alţii sunt patriarhii de după potop: Avraam, Isaac şi Iacov. Alţii sunt Israel ca naţiune, alta este Biserica şi alţii sunt credincioşii din timpul necazului cel mare.

A fost Biserica inaugurată în Eden? Nu! Biserica a fost inau­gu­rată la cincizecime, când a coborât Duhul Sfânt pe pământ: „În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt“ (Fapt. 2:1-4).

Apostolul Pavel ne spune în Efeseni că Biserica este taina lui Hristos, fiind compusă din evrei şi neamuri. Aşa cum am văzut, cei din vechime nu au ştiut despre taina Bisericii, pentru că ea urma să apară la cincizecime.

Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceas­ta, despre care vă scrisei în puţine cuvinte. Citindu-le, vă puteţi în­chi­pui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos, care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi prooroci ai lui Hristos, prin Duhul. Că adică Neamurile sunt împreună moş­te­nitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgă­du­in­ţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea... pen­tru ca domniile şi stă­pânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu“ (Efes. 3:3-6, 10).

Deci teoria dietei vegetariene a „Bisericii din Eden“ cade de la sine.


Yüklə 1,42 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   23




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin