Romania curtea de apel constanţA


Cerere grefieri arhivari pentru aplicarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi de OG nr. 8/2007 pentru grefierii de şedinţă



Yüklə 0,98 Mb.
səhifə24/29
tarix04.09.2018
ölçüsü0,98 Mb.
#76526
1   ...   21   22   23   24   25   26   27   28   29

23. Cerere grefieri arhivari pentru aplicarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi de OG nr. 8/2007 pentru grefierii de şedinţă.



Opţiunea legiuitorului de a delimita o parte însemnată a personalului de specialitate utilizând unitar termenul de grefier nu trebuie interpretată în sensul că salarizarea tuturor grefierilor, independent de orice alte împrejurări care determină diferenţe obiective, trebuie să fie egală.

Din prevederile OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar precum şi din dispoziţiile Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate rezultă că legiuitorul a înţeles să atribuie anumitor categorii de grefieri un coeficient de multiplicare superior.

Diferenţierea de salarizare aplicată nu este însă arbitrară, ci are la bază criterii obiective, privind pregătirea profesională diferită, specializată, atribuţiile de serviciu concrete ale diferitelor categorii de personal auxiliar, complexitatea atribuţiilor.

Din cuprinsul prevederilor art.54, art.60, art.61 şi art. 62 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.387/2005, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că atribuţiile de serviciu ale grefierului arhivar sunt diferite în raport cu cele ale grefierului de şedinţă, grefierului statistician şi grefierului documentarist.

În consecinţă, având în vedere atribuţiile de serviciu diferite ale reclamanţilor faţă de celelalte categorii de grefieri, gradul diferit de complexitate al acestor atribuţii, concretizat inclusiv în sistemul de recrutare al grefierilor, în mod corect prima instanţă a constatat că reclamanţii nu se află într-o situaţie analoagă sau comparabilă cu celelalte categorii de grefieri pentru a se putea constata existenţa unei discriminări în materie de salarizare.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa sub nr. 2220/118/2008, reclamanţii B.A. s.a. au solicitat obligarea pârâţilor Curtea de Apel Constanţa, Tribunalul Constanţa, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice să le plătească drepturile restante reprezentând diferenţa între coeficienţii de multiplicare ce se aplică grefierilor, grefierilor statisticieni şi grefierilor documentarişti cu studii medii şi coeficienţii de multiplicare ce se aplică grefierilor arhivari şi grefierilor registratori, începând cu luna ianuarie 2007 şi să fie obligaţi pârâţii să le achite aceste drepturi salariale până la prevederea lor în legea specială de salarizare şi pentru aceste categorii de arhivari. Au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.

Reclamanţii au solicitat citarea în cauză şi a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, împotriva căruia nu au formulat însă nici un fel de pretenţii.

În motivare au arătat următoarele: Legea nr. 567/2004 reglementează statutul personalului auxiliar între care şi funcţia de grefier arhivar, iar singura condiţie necesară în plus pentru numirea unui grefier este aceea de a avea studii medii şi de a avea cunoştinţe de operare calculator sau dactilografiere, aspect care rezultă din coroborarea art.33 şi art.36 cu art.38 din lege; salarizarea diferenţiată instituită de OG nr. 8/2007 constituie o discriminare prin prisma prevederilor Codului Muncii (art.6 al.2), ale OG nr. 137/2000, ale art.20 din Constituţia României şi art.23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi raportat la atribuţiile de serviciu pe care le au, similare cu ceilalţi grefieri şi esenţiale pentru activitatea celorlalţi grefieri; discriminarea constă în aceea că salarizarea este diferită fără a exista un criteriu obiectiv şi raţional deşi munca acestei categorii de personal este mai solicitantă, fiind vorba de activităţi cu publicul. În continuare au fost prezentate atribuţiile de serviciu şi s-au invocat prevederile OG nr. 137/2000.

De asemenea, reclamanţii au depus practică judiciară în materie.

Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a arătat că acţiunea este nefondată. În acest sens, s-a arătat că diferenţierea salarială nu este arbitrară ci are la bază criterii obiective privind pregătirea profesională diferită, specializată, precum şi atribuţiile concrete ale diferitelor categorii de personal auxiliar; complexitatea activităţii precum şi pregătirea de către Şcoala naţională de grefieri în stagii speciale au fost alte aspecte invocate pentru a justifica salarizarea diferită. De asemenea, s-a arătat că nu poate fi vorba de un tratament discriminatoriu întrucât reclamanţii nu se găsesc în situaţii comparabile cu ceilalţi grefieri. A mai arătat că drepturile pretinse de reclamanţi nu sunt prevăzute de lege situaţie în care instanţa nu le poate acorda întrucât ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat şi ar depăşi limitele puterii judecătoreşti.

La rândul său, Ministerul Economiei şi Finanţelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nelegală şi netemeinică întrucât nu are calitate în litigiu, atribuţiile sale fiind numai de administrare a bugetului de stat care este însă aprobat de Parlament, sens în care a reprodus textele legale incidente.

Prin sentinţa civilă nr. 605/16.05.2008 Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţi.

Pentru a soluţiona astfel instanţa a avut în vedere următoarele:

Reclamanţii au calitatea de personal auxiliar – grefier registrator şi grefier arhivar.

Referitor la primul capăt de cerere:

Reclamanţii sunt salarizaţi potrivit OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei.

Potrivit art. 3 (1) din acest act normativ, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referinţă sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcţia deţinută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum şi de nivelul instanţei sau al parchetului.

În Anexa 1 la acest act normativ se stabilesc coeficienţii de multiplicare pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă acestea (art.3 alin.4).

Pentru funcţia de grefier arhivar se stabilesc însă coeficienţi de multiplicare diferiţi faţă de cei stabiliţi pentru grefieri, grefieri statisticieni şi grefieri documentarişti.

Ori, în aceste condiţii nu pot fi obligaţi pârâţii să salarizeze pe reclamanţi în alt mod şi cu aplicarea altor coeficienţi de multiplicare decât prevede actul normativ aplicabil, întrucât aceasta ar echivala cu crearea unei noi legi, ceea ce nu este permis instanţelor de judecată.

Pe de altă parte, în raport de prevederile art.37 din Legea nr. 567/2004, câtă vreme încadrarea într-o anumită funcţie, făcută prin Decizia nr. 71/14.02.2005 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Constanţa nu este schimbată, nu se poate schimba coeficientul de multiplicare prin aplicarea căruia se determină indemnizaţia reclamanţilor.

Reclamanţii invocă discriminarea de natură salarială în susţinerea acţiunii, dar art. 27(1) din OG nr. 137/2000 prevede că persoana care se consideră discriminată poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.

Este adevărat că art. 27(1) din OG nr. 137/2000 prevede că persoana care se consideră discriminată poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri.

În acest sens este însă necesar a se constata existenţa unei situaţii discriminatorii.

Pentru ca o faptă să fie calificată drept discriminatorie trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii:

Mai întâi, trebuie să genereze un tratament diferenţiat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, în cazul de faţă fiind vorba de o excludere a unei părţi a personalului auxiliar de la acordarea unor drepturi băneşti.

Apoi, trebuie să existe un criteriu de discriminare – în cazul de faţă este vorba de categoria profesională.

Tratamentul să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege – în cauză efectul constă în obţinerea unei indemnizaţii de serviciu mai mică.

Tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere ale scopului să nu fie adecvate şi necesare.

Toate aceste criterii trebuie aplicate în referire la situaţia reclamanţilor raportat la situaţia altor persoane aflate în situaţii analoage şi comparabile.

Un tratament diferenţiat devine discriminatoriu prin prisma condiţiilor enunţate anterior numai dacă determină distincţii între persoane aflate în situaţii analoage şi comparabile, astfel încât unele dintre acestea sunt tratate diferit din cauza apartenenţei la o categorie care constituie şi motivul tratamentului diferenţiat.

Trebuie avut în vedere că aceasta este o chestiune de fapt, în sensul că trebuie determinat de la caz la caz, în concret, dacă persoana care reclamă o discriminare se regăseşte într-o situaţie analogă şi comparabilă cu alte persoane la care se raportează şi care beneficiază de un tratament diferenţiat, favorabil.

Ca urmare, simpla includere a tuturor categoriilor de personal din cadrul instanţelor în funcţia de grefier, nu constituie un element care în sine să determine constatarea că toate sub categoriile de grefieri se regăsesc în aceeaşi situaţie sau în situaţii analoage şi comparabile, fiind necesar a se verifica dacă activitatea desfăşurată, conform atribuţiilor de serviciu, este una comparabilă.

Pe de altă parte însă, activitatea desfăşurată fiind în strânsă legătură cu atribuţiile de serviciu, este posibil ca, în unele cazuri, din simpla analiză a atribuţiilor de serviciu stabilite de legi şi regulamente să rezulte în mod neechivoc că persoana care reclamă o discriminare nu se putea afla într-o situaţie analogă cu persoanele la care se raportează, dispoziţiile legale împiedicând-o să desfăşoare activităţi similare cu persoanele la care se raportează. Existenţa acestei posibilităţi nu conduce însă deîndată la concluzia că aceste activităţi sunt desfăşurate în fapt, fiind necesar a se analiza fişa postului ocupat.

Din această perspectivă este relevantă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în legătură cu art.14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Astfel, Curtea a stabilit că diferenţa de tratament devine discriminatorie în sensul acestui articol din Convenţie, când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă. În acest sens s-a decis că pentru ca o încălcare a art. 14 din Convenţie să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.

În cauză, reclamanţii se raportează la grefierii care participă la şedinţele de judecată, la grefierii statisticieni şi la grefierii documentarişti.

Trebuie analizat aşadar dacă reclamanţii se regăsesc în situaţii similare sau analoage cu aceşti grefieri.

În acest sens trebuie analizate mai întâi atribuţiile de serviciu ale reclamanţilor şi grefierilor care participă la şedinţele de judecată, ale grefierilor statisticieni şi ale grefierilor documentarişti.

Prima instanţă, analizând atribuţiile de serviciu ale reclamanţilor comparativ cu cele ale grefierilor faţă de care se invocă discriminarea, a ajuns la concluzia că aceşti grefieri nu se află în situaţii similare sau analoage pentru a se putea reţine o situaţie discriminatorie.

Împotriva sentinţei civile nr.605/16.05.2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa au declarat recurs reclamanţii.

În motivarea cererii s-au invocat în esenţă următoarele motive de recurs:



  1. Nulitatea prevăzută de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă în ce priveşte aplicarea greşită a legii.

Reclamanţii consideră că le sunt în totalitate aplicabili coeficienţii de multiplicare ce se aplică grefierilor de şedinţă, inclusiv grefierilor informaticieni, grefierilor statisticieni şi grefierilor documentarişti cu studii medii, astfel că sunt discriminaţi în raport cu aceştia.

Din luna ianuarie 2007, legea specială de salarizare aplicabilă personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti este O.G. nr.8/2007, ordonanţă care a fost aprobată cu modificări prin Legea nr.247/2007.

La art. 3 alin.1 din OG nr.8/2007 se prevede că: „Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti se stabilesc pe baza valorii de referinţă sectorială de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcţia deţinută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum şi de nivelul instanţei sau parchetului.”

Potrivit art. 3 alin.1 din Legea nr. 567/2004 cu modificările şi completările ulterioare, „Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri informaticieni, grefieri arhivari şi grefieri registratori.”

Din coroborarea dispoziţiilor art. 33 şi art.36 cu art. 38 din Legea nr.567/2004, rezultă că singura cerinţă ce se solicită în plus pentru numirea unui grefier faţă de numirea în funcţie a unui grefier arhivar sau registrator, este aceea de a avea studii medii, cunoştinţe de operare pe calculator sau de dactilografiere.(prevăzută de art. 33, litera e).

Reclamanţii consideră că îndeplinesc această cerinţă prevăzută de lege pentru numirea în funcţie a unui grefier, astfel că activitatea prestată în cadrul funcţiei în care sunt numiţi este egală cu activitatea prestată de ceilalţi grefieri cu studii medii.

În trecut, funcţiile de arhivar şi registrator au fost reglementate în afara corpului profesional al grefierilor, cu alte cuvinte, persoanele care exercitau funcţia de arhivar sau registrator nu erau grefieri şi nu puteau beneficia de salarizarea prevăzută pentru această categorie socio-profesională. Într-adevăr, prin Anexa 2 a Legii nr.50/1996 au fost stabiliţi coeficienţi de multiplicare diferiţi pentru arhivari – registratori faţă de coeficienţii stabiliţi pentru grefieri.

Însă, prin modificările intervenite în statutul acestui personal, ca efect al art. 3 alin.1 şi 2 din Legea nr.567/2004, arhivarii şi registratorii au fost integraţi, în mod firesc, în corpul profesional al grefierilor, aceştia făcând parte din categoria grefierilor cu studii medii.

În ceea ce priveşte aspectul atribuţiilor concrete de serviciu ale grefierilor, legiuitorul nu a operat nicio diferenţiere de salarizare între grefierii cu studii medii, indiferent dacă aceştia sunt grefieri de şedinţă, grefieri statisticieni sau grefieri documentarişti (anexele nr.1 la OG 8/2007), deşi este evident că aceştia au atribuţii net diferite. Această diferenţiere s-a făcut numai faţă de grefierii arhivari şi cei registratori. Însă, pe de o parte, nu se poate afirma că atribuţiile şi gradul de solicitare al grefierilor arhivari şi a celor registratori ar fi mai redus decât cel al grefierilor documentarişti, ci dimpotrivă.

Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de angajare, în vederea definirii şi constatării discriminării directe, tratamentul diferenţiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situaţii doar comparabile, iar nu neapărat în situaţii chiar similare.

În speţă, este fără putinţă de tăgadă apartenenţa noastră la corpul grefierilor cu studii medii, noi prestând muncă alături de restul grefierilor cu studii medii.

Principiul egalităţii de tratament în salarizare implică recunoaşterea aceloraşi obiective şi elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situaţie comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeaşi situaţie a încadrării în corpul profesional al grefierilor cu studii medii, trebuie să li se recunoască, pentru unul şi acelaşi element faptic generator de drept salarial, acelaşi element salarial: acelaşi coeficient salarial. Din moment ce sunt într-o situaţie identică cu restul grefierilor cu studii medii, rezultă că nu pot fi trataţi diferit, în mod discriminatoriu faţă de restul personalului, prin refuzul acordării coeficienţilor de salarizare corespunzătoare profesiei.

În concluzie, prin neacordarea coeficientului de salarizare pentru grefierii cu studii medii, recurenţii sunt în mod evident şi grav discriminaţi, deoarece se află în aceeaşi situaţie juridică şi faptică care fundamentează şi generează acest coeficient salarial şi pentru restul grefierilor cu studii. De altfel, doctrina juridică şi practica judiciară au statuat în mod unanim şi constant existenţa discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific(de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unităţii numai şefilor de proiecte şi respingerea acordării acestuia şi cadrelor medii, echivalează cu o discriminare.

Ca atare, existenţa discriminării directe rezultă şi din dispoziţiile: art.7 şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecţie egală a legii împotriva oricărei discriminări şi dreptul la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare); art.7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiţii de muncă juste şi prielnice şi la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincţie); art.14 din Convenţia europeană privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenţie (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art. 39 alin.1 lit.a, art. 40 alin.2 lit.c şi f, art. 54 alin.3, art. 165 şi art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 şi art.41 din Constituţie (care garantează aplicarea principiului nediscriminării şi în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conţinutul complex al dreptului constituţional la muncă) şi care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).

La alin. 3 din art. 2 al aceluiaşi act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare. Ori criteriul după care s-a făcut distincţia este categoria socio-profesională, criteriu de diferenţiere injust a personalului din corpul profesional al grefierilor cu studii medii.

Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.

Obligaţia pârâţilor de plată a drepturilor băneşti, solicitate prin acţiune este o obligaţie solidară.

În acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art.1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor băneşti sunt implicate mai multe unităţi, regula este că acestea răspund solidar.

Potrivit art. 19 din Legea nr.500/2002, privind finanţele publice, Ministerul Economiei şi Finanţelor, coordonează acţiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei şi Finanţelor rezultă şi din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 şi ale art.3 din HG nr.386/2007.

Analizând sentinţa recurată din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamanţii au calitatea de personal auxiliar, respectiv grefieri arhivari, astfel cum rezultă din relaţiile înaintate de biroul resurse umane al Tribunalului Constanţa şi sunt salarizaţi potrivit OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei.

Potrivit art.3 (1) din acest act normativ, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referinţă sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcţia deţinută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum şi de nivelul instanţei sau al parchetului.

În anexa 1 la acest act normativ se stabilesc coeficienţii de multiplicare pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea.

Pentru funcţia de grefier arhivar se stabilesc însă coeficienţi de multiplicare diferiţi faţă de cei stabiliţi pentru grefieri, grefieri statisticieni şi grefieri documentarişti.

Opţiunea legiuitorului de a delimita o parte însemnată a personalului de specialitate utilizând unitar termenul de grefier nu trebuie interpretată în sensul că salarizarea tuturor grefierilor, independent de orice alte împrejurări care determină diferenţe obiective, trebuie să fie egală.

Din prevederile OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar precum şi din dispoziţiile Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate rezultă că legiuitorul a înţeles să atribuie anumitor categorii de grefieri un coeficient de multiplicare superior.

Diferenţierea de salarizare aplicată nu este însă arbitrară, ci are la bază criterii obiective, privind pregătirea profesională diferită, specializată, atribuţiile de serviciu concrete ale diferitelor categorii de personal auxiliar, complexitatea atribuţiilor.

Din cuprinsul prevederilor art.54, art.60, art.61 şi art. 62 din regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.387/2005, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că atribuţiile de serviciu ale grefierului arhivar sunt diferite în raport cu cele ale grefierului de şedinţă, grefierului statistician şi grefierului documentarist.

Grefierul de şedinţă este singurul grefier ce participă în mod nemijlocit la şedinţele de judecată, situaţie în care îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege şi de regulament, sub controlul preşedintelui completului de judecată şi întocmeşte actele de procedură dispuse de completul de judecată, operaţiuni cu un grad de complexitate sporit faţă de alte activităţi desfăşurate de celelalte categorii de personal auxiliar.

Însăşi Legea 567/2004 privind personalul auxiliar diferenţiază sub aspectul complexităţii sarcinile de serviciu ale grefierului de şedinţă de cel ale grefierilor arhivari şi registratori, instituind regula că recrutarea grefierilor se face prin Şcoala Naţională de Grefieri, în urma promovării unui concurs la nivel naţional şi efectuarea unui stagiu de pregătire de 6 luni ori 1 an (funcţie de studiile avute, superioare sau medii), finalizate prin examen.

Recrutarea grefierilor arhivari, grefierilor registratori şi a personalului conex nu presupune această procedură, ci organizarea unui concurs la nivelul Curţilor de Apel, candidaţii admişi urmând să efectueze stagii cu o durată de 2 luni în cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri.

Grefierul documentarist ţine evidenţa legislaţiei, jurisprudenţei şi doctrinei, informarea periodică despre necesarul de carte sau de alte publicaţii, evidenţa în gestiunea bibliotecii, întocmirea la cererea conducerii instanţei de lucrări privind modificările legislative.

În ceea ce priveşte grefierii informaticieni, atribuţiile de serviciu ale acestora prevăzute de art. 67 al.3 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, sunt radical diferite de cele ale grefierilor arhivari. În plus, între cele două categorii de grefieri nu se poate constata o situaţie analoagă sau comparabilă, având în vedere faptul că prin art.34 din legea 567/2004 se prevede că pentru numirea în funcţia de grefier informatician este necesară absolvirea de studii superioare de specialitate.

În consecinţă, având în vedere atribuţiile de serviciu diferite ale reclamanţilor faţă de celelalte categorii de grefieri, gradul diferit de complexitate al acestor atribuţii, concretizat inclusiv în sistemul de recrutare al grefierilor, în mod corect prima instanţă a constatat că reclamanţii nu se află într-o situaţie analoagă sau comparabilă cu celelalte categorii de grefieri pentru a se putea constata existenţa unei discriminări în materie de salarizare.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 C.pr.civ. Curtea a respins recursul ca nefondat şi a menţinut sentinţa recurată ca legală şi temeinică.



Decizia civilă nr. 591/CM/13.10.2009

Dosar nr. 2220/118/2008


Yüklə 0,98 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   21   22   23   24   25   26   27   28   29




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin