România curtea de apel târgu- mureş decizii relevante pronunţate în perioada ianuarie – decembrie 2009 secţia civilă, de muncă Şi asigurări sociale, pentru minori şi familie decizia nr. 2/A din data de 13 Ianuarie 2009

Recurs litigii de muncă

Decizia nr.80/R din data de 22 ianuarie 2009
Litigiu de muncă. Indemnizaţie de dispozitiv. Angajat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Prin sentinţa civilă nr. 1210 din 10 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 1498/102/2008, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta NF şi CM, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, faptul că reclamanta nu poate beneficia de dispoziţiile prevăzute în Legea nr. 138/1999 şi în Ordinul MAI nr. 496/2003, deoarece prevederile acestor acte normative se referă la cele două categorii de personal – din cadrul internelor şi din cadrul administraţiei publice, iar reclamanta nefăcând parte din aceste două categorii de personal, acţiunea ei s-a apreciat a fi neîntemeiată şi a fost respinsă ca atare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii introductive, aşa cum a fost formulată.

În motivarea recursului recurenta învederează că în opinia sa sentinţa recurată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, invocând prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. În continuare arată că Legea nr. 215/2001 nu defineşte în mod expres noţiunea de „administraţie publică locală”, definind însă atât noţiunea de autorităţi deliberative/executive ale administraţiei publice locale, cât şi pe cea de „organisme prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean”, categorie în care se încadrează şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş. Face referire la prevederile art. 120 alin. 1 din Constituţia României, conform cărora „administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice”, de unde rezultă că noţiunea de „administraţie publică” nu poate fi suprapusă cu cea de „autorităţi publice”.

Intimata Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş, prin întâmpinarea formulată solicită respingerea recursului ca netemeinic şi nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.

De asemenea, a formulat întâmpinare şi intimatul Consiliul Judeţean Mureş, solicitând respingerea ca nefondat a recursului şi menţinerea hotărârii recurate ca fiind temeinică şi legală.

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate precum şi din oficiu, conform prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta face parte din categoria personalului civil contractual din cadrul DGASPC Mureş, instituţie publică ce funcţionează în subordinea Consiliului judeţean, potrivit H.G. nr. 1434/2004 privind atribuţiile şi regulamentul cadru de organizare şi funcţionare al DGASPC Mureş.

DGASPC este o instituţie publică, realizează o sarcină a puterii executive de satisfacere a interesului public şi are aceeaşi natură juridică ca şi organismul căruia îi este subordonat.

Este o instituţie publică înfiinţată prin lege ca organ al puterii executive-administrative.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999, cadrele militare în activitate, militarii angajaţi pe bază de contract şi salariaţii civili din cadrul instituţiilor prev. l la art. 1 beneficiază de o indemnizaţie de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă şi gradaţii, respectiv din salariul de bază.

Ministerul de Interne şi Ministerul Administraţiei Publice s-a reorganizat conform prevederilor O.U.G. nr. 63/2003.

Ministerul Administraţiei şi Internelor, în temeiul art. 9 alin. 4 din O.U.G. nr. 63/2003, a emis Ordinul nr. 496/28.07.2003, prin pct. 9.2 prevăzând că indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului civil ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice, fără a distinge între administraţia publică centrală şi ce locală.

Ministerul Administraţiei şi Internelor emite ordine care stabilesc obligaţii şi în seama personalului contractual din cadrul autorităţilor publice locale, caz în care se poate vorbi de o anumită subordonare legală.

Astfel, conform art. 14 pct. 4 din O.U.G. nr. 62/2003, Ministerul Administraţiei şi Internelor îndrumă şi sprijină autorităţile publice locale şi aparatul propriu al acestora în aplicarea corectă şi unitară a prevederilor legale.

Ordinul mai sus amintit are caracterul unui act administrativ de autoritate, cu forţă juridică deplină şi, în cazul neîndeplinirii unor condiţii de validitate îşi produce efecte juridice pentru care a fost emis până la data constatării nulităţii de către organul competent.

Prin urmare, beneficiază de indemnizaţia de dispozitiv şi personalul civil din administraţia publică fără a diferenţia între administraţia centrală şi cea locală.

Ca atare, reţinând incidenţa motivului de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă – hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de reclamantă, va modifica în tot sentinţa atacată, în sensul că va admite cererea de chemare în judecată şi va obliga pârâta DGASPC Mureş la plata în favoarea reclamantei a indemnizaţiei de dispozitiv de 25% din salariul de bază al reclamantei, începând cu data de 07.08.2007 şi până la pronunţarea prezentei iar pârâtul Consiliul judeţean Mureş va fi obligat să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor băneşti acordate reclamantei.

În sensul art.1084 Cod civil, daunele interese cuprind prejudiciul efectiv suferit precum şi beneficiul de care creditorul a fost lipsit pe perioada de referinţă, or sumele de bani datorate reclamantei s-au devalorizat, în mod continuu, ele trebuind a fi reactualizate în momentul plăţii, în funcţie de rata inflaţiei, calculate de la data scadenţei lunare a fiecărei indemnizaţii şi până la data executării efective.


Decizia nr. 146/R din data de 11 februarie 2009
Inadmisibilitatea căii de atac promovată de unitatea administrativ teritorială, ca persoană juridică distinctă, în situaţia în care nu a avut calitatea de parte în cauză.

Prin sentinţa civilă nr.1108 din 3 iunie 2008, Tribunalul Mureş a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, a Primarului Municipiului Tg-Mureş, a Consiliului local al municipiului Tg-Mureş, a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii VT, DM, SE, prin reprezentant legal Sindicatul „Spiru Haret” Tg-Mureş, în contradictoriu cu pârâţii Grădiniţa cu Program Prelungit „Rază de Soare” Tg-Mureş, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, Primarul municipiului Tg-Mureş, Consiliul local al municipiului Tg-Mureş, şi drept consecinţă:

-a obligat în solidar pârâţii la calcularea şi la plata în favoarea fiecărei reclamant a unei despăgubiri egale cu majorările salariale prevăzute de Legea nr.220/2007 pentru perioada 01.01.2007 – 20.07.2007.

- a dispus ca despăgubirile mai sus menţionate să fie actualizate în funcţie de rata inflaţiei, calculată începând cu data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe salariale şi până la data plăţii efective a debitului.

- a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie invocată de chematul în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor.

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor.

- a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanţie formulată de Municipiul Tg-Mureş în contradictoriu cu chemaţii în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Cu referire la excepţiile invocate.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, art.142 din Legea nr.84/1995, art.33 alin.7 şi art.38 alin.5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învăţământ, art.2, art.31 alin.2 şi art.54 alin.2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de învăţământ preuniversitar de stat pe judeţul Mureş, deoarece acest pârât are atribuţii specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plăţii drepturilor băneşti ale personalului didactic.

Consiliul local pârât are calitate procesuală pasivă, conform art.15 alin.1 şi art.19 din Legea nr.273/2006, art.13 alin.1 din O.U.G nr. 32/2001, art.16 din Normele aprobate prin H.G nr.2192/2004 şi art.167 alin.3 din Legea nr. 84/1995, acest pârât asigurând aprobarea în bugetul local a sumelor necesare plăţii drepturilor băneşti solicitate de reclamanţi.

Primarul pârât dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.63 alin.1 lit. c şi alin.4 din Legea nr. 215/2001 şi art. 20 alin.1 şi alin. 4 din Legea nr. 500/2003, întrucât acest pârât îndeplineşte funcţia de ordonator de credite în privinţa sumelor solicitate de reclamanţi.

Pe fondul cauzei instanţa a reţinut următoarele:

Reclamanţii sunt încadraţi la unitatea şcolară pârâtă, în funcţia de cadru didactic în învăţământul preuniversitar, având grad didactic I, iar prin anexa nr. 2 a O.G. nr. 11/2007, au fost stabiliţi coeficienţii de multiplicare pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar, inclusiv pentru profesorii cu grad didactic I, începând cu luna ianuarie 2007.

Prin Legea nr. 220/2007, anexa nr. 2 a O.G. nr. 11/2007 a fost aprobată cu modificări, fiind rectificaţi coeficienţii de multiplicare pentru profesorii cu grad didactic I din învăţământul preuniversitar, fără a se modifica şi prevederile art. 9 din O.G. nr. 11/2007 privind aplicarea noii salarizări a cadrelor didactice începând cu luna ianuarie 2007.

În concluzie, prin Legea nr. 220/2007, legiuitorul a reglementat un raport juridic nou, de recalculare a drepturilor salariale, instituind drepturi salariale cu scadenţe viitoare, constând în majorări salariale, iar nu în confiscări abuzive ale unor drepturi salariale licit dobândite anterior, deci problema retroactivităţii nu se pune. Acelaşi mecanism legislativ se întâlneşte şi în ipoteza acordării prin lege a unor despăgubiri în favoarea unor anumite categorii de cetăţeni pentru prejudicii anterioare intrării în vigoare a legii, sau în ipoteza reconstituirii unor drepturi (cum ar fi dreptul de proprietate). În toate cazurile, valorificarea beneficiului acordat de lege (executarea raportului juridic nou instituit) se face pentru viitor.

Deci, legea nouă (Legea nr. 220/2007) nu se aplică faptelor şi actelor juridice petrecute anterior intrării ei în vigoare („facta praeterita”) constând în faptul prestării muncii şi în actul juridic al plăţii salariului pe perioada ianuarie – iulie 2007. Dimpotrivă, Legea nr. 220/2007 reglementează o „facta pendentia” şi o „facta futura”, constând în situaţia juridică nouă recunoaşterii unor debite salariale (corelative dreptului la majorările salariale) şi a scadenţei acestora după intrarea în vigoare a legii noi, ca efect al rectificării de către legislativ a unor coeficienţi de multiplicare salarială stabiliţi iniţial de Guvern.

Însă, pârâţii au omis să aplice prevederile Legii nr. 220/2007, începând cu luna ianuarie 2007, încălcând şi prevederile art. 154 – 155, art.161 – 164 alin.1 şi 2 din Codul muncii, cauzând un prejudiciu salarial conform dispoziţiilor art. 269 din Codul muncii.

Apreciind asupra celor de mai sus instanţa s-a pronunţat în sensul arătat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Municipiul Tg.Mureş prin Primar, invocând prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ.

În esenţă recurentul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în sensul în care între reclamanţi şi pârâţii Primarul Municipiului Tg-Mureş şi Consiliul local al municipiului Tg-Mureş nu există raporturi de muncă. Pe de altă parte au fost invocate prevederile Legii nr.84/1995 şi HG 2192/2004.

Recursul declarat este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit disp.art.20 din Legea 215/2001 comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt unităţi administrativ teritoriale în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei publice locale. Potrivit art.1 lit.d şi e din aceeaşi lege, autorităţile deliberative sunt reprezentate de consiliile locale, consiliile judeţene etc, iar autorităţile executive de primarii comunelor, oraşelor, municipiilor etc.

Din definiţiile mai sus enunţate precum şi din economia dispoziţiilor art.21 din Legea 215/2001, rezultă că unităţile administrativ teritoriale (comunele, oraşele, municipiile şi judeţele) sunt persoane juridice distincte de autorităţile administraţiei publice care se organizează şi funcţionează în cadrul lor, au capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, acestea putând fi reprezentate în justiţie de primar sau respectiv preşedintele consiliului judeţean.

În prezenta cauză reclamanţii au înţeles să cheme în judecată Primarul Municipiului Tg-Mureş şi Consiliul local Tg-Mureş în calitatea lor de autorităţi ale administraţiei publice locale, autorităţi care sunt organizate şi funcţionează în unitatea administrativ teritorială. Prin hotărârea atacată instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de Primarul Municipiului Tg-Mureş şi Consiliul local al municipiului Tg-Mureş. Excepţiile astfel soluţionate au fost întemeiate în drept pe dispoziţiile Legii nr.215/2001, Legii nr.500/2003, Legii nr.273/2006, OUG nr.32/2001 şi HG nr.2192/2004 precum şi dispoziţiile Legii nr.84/1995 avându-se în vedere textele legale incidente în vigoare în perioada în litigiu (01.09.2004 - la zi).

Potrivit dispoziţiilor art.316 C.pr.civ., raportat la dispoziţiile art.294 C.pr.civ., calea de atac împotriva hotărârii pronunţate în prima instanţă este rezervată persoanelor care au avut calitatea de părţi la judecata cauzei în fond.

Din actele şi lucrările dosarului precum şi din cererea de chemare în judecată, potrivit principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, rezultă fără putinţă de tăgadă, împrejurarea că în prezenta cauză unitatea administrativ teritorială, persoană juridică distinctă, respectiv Municipiul Tg-Mureş, nu a avut calitatea de parte în proces şi ca atare, nu putea formula recurs în prezenta cauză.

Având în vedere cele de mai sus, văzând şi dispoziţiile art.316 rap. la art.294 C.pr.civ., curtea apreciază ca inadmisibil recursul declarat de persoana juridică Municipiul Tg-Mureş reprezentat prin Primar, împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

Decizia nr. 163/R din data de 12 Februarie 2009
Litigiu de muncă. Indemnizaţie de dispozitiv. Personal contractual din administraţia publică locală.
Prin sentinţa civilă nr. 2248 din 9 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Harghita, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii Ţ.G, J.Ţ.M şi P.M, împotriva pârâtului Primarul - ordonator de credite al Primăriei comunei Sărmaş, judeţul Harghita, şi a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor indemnizaţia de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 1 august 2003, sume actualizate cu indicele de inflaţie, obligând pârâtul să efectueze demersurile legale necesare asigurării plăţii sumelor solicitate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanţii sunt angajaţi în cadrul Primăriei comunei Sărmaş, în calitate de personal contractual.

Conform art. 13 din Legea nr. 138/1999 cadrele militare în activitate, militari angajaţi pe bază de contract şi salariaţii civili beneficiază de o indemnizaţie de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă şi gradaţii, respectiv din salariul de bază. Aşa cum este prevăzut la art. 1 din Legea nr. 138/1999, dispoziţiile prezentei legi se aplică personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerul Justiţiei.

În temeiul art. 9 alin. 4 din OUG nr. 63/2003, Ministerul Administraţiei şi Internelor a emis Ordinul nr. 496 din 28 iulie 2003, prin care s-a completat Ordinul M.I. nr. 275/2002, în sensul introducerii pct. 9.2 având conţinutul „Indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului civil ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice”.

Mai mult, la pct. 31.1 din acest ordin se prevede: „Prin personal civil, în sensul prezentului ordin se înţelege atât funcţionarii publici cât şi personalul contractual din Ministerul Administraţiei şi Internelor”.

Prin urmare, instanţa a apreciat că această completare îi vizează şi pe reclamanţi, care îşi desfăşoară activitatea ca personal civil (în sensul dat de art. 31 pct. 1 din Ordinul M.I. nr. 275/2002), în cadrul Primăriei Sărmaş.

În acest context, se desprinde ideea că, prin Ordinul nr. 496 din 28 iulie 2003, Ministerul Administraţiei şi Internelor a urmărit ca în rândul personalului care beneficiază de indemnizaţia de dispozitiv (astfel cum s-a stabilit prin Legea nr. 138/1999) să fie cuprins şi personalul civil ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul activităţii publice. Prin această măsură s-a reuşit înlăturarea discrepanţelor în ceea ce priveşte drepturile de natură salarială acordate personalului aflat în subordinea şi/sa coordonarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, asigurându-se egalitatea de tratament salarial a personalului din cadrul aceleiaşi autorităţi.

Reclamanţii au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflaţie, cerere pe care instanţa a apreciat-o ca fiind admisibilă, ţinând cont şi de prevederile art. 1082 şi 1084 din Codul civil şi art. 161 alin. 4 din Codul muncii.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs Primarul comunei Sărmaş şi a solicitat modificarea în tot a sentinţei atacate şi în consecinţă, respingerea acţiunii civile formulată de reclamanţii Ţ.G, I.Ţ.M şi P.M.

În motivarea recursului s-a arătat că reclamanţii s-au adresat instanţei cu o cerere de acordare a sporului de dispozitiv de 25% aplicat la salariul de bază al fiecărui reclamant începând cu data de 1 august 2003, spor reglementat de Legea nr. 138/1999 şi Ordinul nr. 496/2003 şi actualizarea sumelor datorate conform indicelui de inflaţie la data plăţii efective.

Recurentul a invocat faptul că, primarii şi consiliile locale funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice locale prin care se realizează autonomia locală. Angajaţii contractuali sau funcţionarii publici din aparatul de specialitate al primarului duc la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale. Aceştia nu desfăşoară o activitate sub autoritatea vreunui minister şi de asemenea, nu sunt personal din cadrul MIRA, întrucât nici primăria şi nici consiliul local nu sunt instituţii subordonate acestui minister.

Prin art. 47 din Legea nr. 138/1999 se prevede că dreptul solicitat de reclamanţi se acordă doar personalului civil din ministerele şi instituţiile centrale, nicidecum din instituţiile locale, care nu sunt în subordinea ministerului. Legiuitorul a stabilit clar categoria beneficiarilor acestui spor, respectiv personalul angajat al Ministerului de Interne, care trebuie să fie la dispoziţia instituţiei la care lucrează 24 de ore din 24, datorită atribuţiilor pe care le îndeplinesc.

În ceea ce priveşte pe reclamanţi, s-a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea lor, având în vedere că programul acestora este clar stabilit prin contractul individual de muncă al fiecăruia şi anume de 8 ore pe zi. Având în vedere activitatea pe care aceştia o desfăşoară (bibliotecar, referent cultural şi paznic de păşune) şi atribuţiile stabilite prin fişa postului, reclamanţii nu vor fi chemaţi niciodată inopinat la serviciu.

Pe de altă parte, s-a arătat că prin sentinţa atacată s-a admis capătul de cerere privind acordarea sporului de dispozitiv începând cu data de 1 august 2003 , fără a se ţine cont de prevederile art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958 şi art. 283 lit. c din Codul muncii, referitoare la termenul general de prescripţie de 3 ani în care puteau fi solicitate drepturile salariale neacordate.

Reclamantele au formulat întâmpinare şi au solicitat respingerea recursului, intimata J.T.M. invocand faptul că în calitate de referent cultural nu a avut un program de 8 ore, deoarece s-a ocupat de organizarea unor activităţi culturale în zilele libere, cu ocazia unor evenimente aniversare şi sărbători naţionale şi religioase. De asemenea, ea se ocupă şi de menţinerea curăţeniei la căminul cultural şi decorarea sălii pentru diferite acţiuni culturale, iar în perioada în care nu a avut astfel de activităţi, a fost solicitată să lucreze la primărie la diferite acţiuni.

Intimata Ţ.G. a susţinut faptul că motivele invocate în recurs în sensul că bibliotecarul nu este îndreptăţit la acordarea sporului de dispozitiv, au un vădit caracter discriminatoriu, pe criteriu profesional, având în vedere că în cazul altor litigii promovate de ceilalţi angajaţi, în care s-au dat soluţii favorabile, recurentul din prezenta cauză nu a promovat nicio cale de atac.

Referitor la prescripţie s-a solicitat să se considere dreptul obţinut de către un coleg printr-o hotărâre dată de Tribunalul Harghita într-o cauză similară ca şi un precedent judiciar.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, şi în raport de prevederile art. 304/1 Cod procedură civilă şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamanţii sunt angajaţi ai Primăriei comunei Sărmaş, în calitate de personal contractual, îndeplinind funcţiile de bibliotecar, referent cultural şi paznic de păşune. În ceea ce priveşte compartimentele în cadrul cărora reclamanţii îşi desfăşoară activitatea din fişele postului depuse la dosar rezultă că reclamanta Ţ.G îşi desfăşoară activitatea în cadrul bibliotecii comunale, reclamanta I.Ţ.M. în cadrul căminului cultural, iar reclamantul P.M. în cadrul compartimentului gospodărire comunală.

Raportat la atribuţiile reclamanţilor, astfel cum sunt consemnate în fişele postului, instanţa de recurs reţine că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că aceştia sunt vizaţi de Ordinul M.I. nr. 275/2002 completat cu Ordinul MI nr. 496/2003.

În acest sens trebuie avut în vedere faptul că reclamanţii prin atribuţiile specifice funcţiilor de execuţie pe care le îndeplinesc, nu au desfăşurat şi nu desfăşoară activităţi în domeniul administraţiei publice.

Potrivit art. 9.2 din Ordinul MI nr. 496/2003 indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului civil care îşi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice.

Prin urmare, ordinul menţionat are în vedere acordarea indemnizaţiei de dispozitiv în situaţia îndeplinirii a două condiţii cumulative şi anume: calitatea de personal contractual şi desfăşurarea activităţii în domeniul administraţiei publice.

În ceea ce-i priveşte pe reclamanţi, cea de-a doua condiţie nu este îndeplinită şi în consecinţă, curtea apreciază că pretenţiile acestora formulate prin cererea introductivă, sunt nefondate.

Calitatea de persoană ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice, nu poate fi confundată cu calitatea angajatorului acesteia de organ al administraţiei publice. Cu alte cuvinte, determinarea calităţii de persoană îndreptăţită la acordarea sporului de dispozitiv în sensul prevederilor Ordinului MI nr. 496/2003 trebuie analizată exclusiv prin prisma atribuţiilor efectiv exercitate în domeniul administraţiei publice, respectiv a atribuţiilor specifice acestui domeniu în sensul legii.

Pe de altă parte, instanţa de fond a admis pretenţiile reclamanţilor începând cu data de 1 august 2003, deşi cererea de chemare în judecată a fost introdusă la 7 august 2008 şi în aceste condiţii, pretenţiile anterioare datei de 7 august 2005 erau prescrise.

Faţă de cele ce preced, pentru considerentele arătate curtea reţine că în speţă sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea atacată fiind pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor legale aplicabile în materie şi în consecinţă, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă recursul declarat de primarul comunei Sărmaş va fi admis şi se va modifica în tot sentinţa atacată în sensul că se va respinge acţiunea civilă formulată de reclamanţi.