Cunoaşterea de sine
Isus vorbea maselor în parabole, ca să lase loc de răzgândire celor indecişi, necopţi spiritual, cu alte priorităţi personale. Şi au fost destui care întâi l-au ascultat vrăjiţi, pentru ca ulterior să uite de îndemnurile şi prezenţa Sa impetuoasă. Poate că, în vieţile următoare, au devenit căutători asidui ai Adevărului.
Totuşi, în condiţiile de azi, se impune o afirmare deschisă şi argumentată a tezelor spirituale precum nemurirea, reîncarnarea sau iluminarea. Fără a forţa decizia nimănui, e necesară răspândirea în masă a acestor subiecte, pentru că „recolta s-a copt”. A trecut timpul „ocultării” cunoştinţelor spirituale, azi totul se dă pe faţă, lumina e scoasă de sub obroc. Şi asta, pentru ca toţi cei însetaţi de spirit să se poată adăpa la izvorul înţelepciunii divine. A venit vremea unei treziri largi din somnul provocat de avidya, dar fiecare după putinţa sa. Nimănui nu trebuie să i se forţeze mâna şi, mai ales, creierul.
* * *
Este aproape firesc ca spiritele imature, încarnate sau neîncarnate, să se ferească de învăţăturile spirituale şi chiar să batjocorească îndemnurile spre trezirea spirituală. Ele vor, dimpotrivă, să experimenteze cât mai mult viaţa şi lumea aceasta fizică, cu bune şi cu rele. Mai au încă atâtea de descoperit!... Cine are urechi de auzit, să audă – iar cine nu, să dea muzica la maximum şi să petreacă!
* * *
Un înţelept nu-şi va oferi ajutorul spiritual fără să i se ceară, direct sau subtil. El nu vrea să intervină brutal asupra liberului arbitru al oamenilor. Probabil că, în final, sfatul i-ar fi oricum respins dacă nu este solicitat şi nu există încredere. Suferinţa este peste tot, iluminatul o vede şi ar vrea s-o diminueze. În acelaşi timp, nu se implică emoţional mai mult decât situaţia o merită, ştiind că totul face parte din spectacolul cosmic. Dacă Spiritul îl îndeamnă să realizeze o misiune umanitară sau spirituală, el o va întreprinde, fără a aştepta recunoştinţa oamenilor. (Uneori, pot trece decenii sau secole până să apară rezultatele!) Totodată, va avea grijă să nu agreseze pe nimeni impunându-i opinia sa superioară.
Cunoaşterea lumilor invizibile şi a legilor superioare ale manifestării
Comunicările primite de la spirite sunt limitate automat atât de limbajul uman, cât şi de conceptele noastre învechite. Mai mult, se supun interdicţiei de a nu conţine informaţii de natură a încălca liberul arbitru al oamenilor. Cum se ia decizia care mesaje dăunează şi care nu, este treaba spiritelor superioare. Ele deţin înţelepciunea aceasta şi îşi păzesc comoara cerească de neaveniţi. Iar dacă spirite imature dialoghează cu mediumii, ele nu pot oferi date prea utile despre lumile subtile; însăşi propria lor ignoranţa le scuteşte de dezvăluiri inoportune. Spiritele mai elevate sunt condiţionate de un fel de „conspiraţie a tăcerii”, iar mesajele lor sunt supervizate de spiritele foarte înalte, care le obligă la respectarea unei discipline stricte. De aceea, ca regulă generală în comunicările mediumnice, spiritele serioase vorbesc destul de lapidar, misterios, aşteaptă să fie întâi întrebate, răspunzând la nivelul interlocutorilor şi nu se năpustesc să dea răspunsuri la întrebări nepuse.
* * *
În ziua de azi, s-au multiplicat masiv cărţile şi alte surse de informare spirituală. Fiecare dintre ele (cele autentice) conţin unele mari adevăruri, dar şi mici erori sau interpretări exagerate. Doar privind întreg tabloul comunicărilor spiritiste (channeling) şi corelându-le cu inteligenţă am putea, într-un final, să recompunem o imagine globală mai aproape de realitate. Să fie această abundenţă de informaţii tot o uneltire a „legii confuziei”? Căci puţini sunt cei care au posibilitatea de a studia tot ce apare în domeniu...
Fiul celebrul „profet adormit” american Edgar Cayce spunea: «Alegerea cuvintelor, a frazelor, confuziile gramaticale proprii domnului Cayce fac deseori obscure multe pasaje din lecturile sale. La ora actuală nu suntem pregătiţi să explicăm pe deplin această dificultate.» (Dorothee Koechlin de Bizemont - Profeţiile lui Edgar Cayce, pag.281)
* * *
„Legea confuziei” se aplică la comunicările cu latura conştientă a omului, cu mintea raţională şi limitată a sa. Dar nu şi asupra informaţiilor vehiculate de subconştientul omului!
De exemplu, să presupunem că o anumită informaţie nu trebuie să fie cunoscută de cineva, pentru că temperamentul, prejudecăţile sau amintirile l-ar determina să acţioneze într-un mod nepotrivit şi chiar dăunător pentru sine şi ceilalţi, provocând astfel un haos inutil în armonia sferei sale de viaţă. Prin urmare, nu i se va furniza direct şi clar informaţia respectivă, ci se va păstra o anumită ambiguitate sau va fi chiar minţit.
În schimb, subconştientul său va avea oricând acces la ceea ce omul doreşte intens să afle. Transferul acestei informaţii se va face prin vise, prin intuiţii, prin sincronicităţi ori semne interpretabile etc. Acestea sunt, desigur, mijloace imperfecte, care, oferind informaţia sensibilă, lasă totodată loc pentru libertatea alegerii. Căci omul ar putea oricând să se îndoiască: să cred în acel vis? oare nu m-a înşelat intuiţia? viziunile primite în meditaţie nu sunt oare un joc al imaginaţiei? În acest mod ocolit, nu i se va altera liberul arbitru într-o situaţie în care trebuie să aleagă neinfluenţat de părerile altora şi fără prejudecăţi fataliste.
Din păcate, aceste aspecte delicate şi înţelepte, ce apără dreptul omului la libertatea deciziei, nu sunt deloc luate în seamă în societate. Am putea spune că, în general, oamenii tânjesc să îi forţeze pe ceilalţi să joace după cum vor ei, să îi manipuleze, să îi oblige la cele mai urâte acţiuni contrare voinţei, bunului simţ sau demnităţii. Ba, mai există şi unele şcoli „iniţiatice” sau tradiţii vrăjitoreşti care utilizează anumite energii şi cunoştinţe tocmai în scopul de a încălca liberul arbitru al semenilor! Astfel de energii şi iniţieri nu sunt date cu voie de la Dumnezeu, ci din alte surse „alternative”, care se bucură să încalce, samavolnic, dorinţele victimelor.
* * *
Magicienii şi mentaliştii autentici, aşa cum aţi putut vedea în spectacolele lor, nu încearcă să ne convingă cu orice preţ că ei au puteri paranormale. Lasă să planeze suspansul şi ambiguitatea asupra metodelor pe care le folosesc, tocmai pentru a lăsa libertatea „scepticilor de profesie” să rămână ignoranţi. În principiu, fiecare trebuie lăsat să gândească singur şi să creadă ce vrea, conform cu nivelul de evoluţie spirituală şi cu alte caracteristici personale. Magicienii care, la un moment dat, s-au ambiţionat să îşi dovedească puterile supraomeneşti fără putinţă de tăgadă au fost pedepsiţi de „legea confuziei”.
Şi aici se impune un amendament: în zilele noastre, anumiţi mentalişti (precum David Blaine sau Dynamo) fac demonstraţii publice ale puterii lor mentale, fizice şi spirituale indubitabile. Constatăm o tendinţă clară, inspirată de lumea lui Dumnezeu, spre a elibera omul de ignoranţa spirituală şi a primi străfulgerări din vastele ştiinţe spirituale, care pot schimba radical viaţa de pe planetă, apelând la resursele infinite ale psihicului uman.
* * *
Astăzi, în vremea multiplicării mesajelor obţinute prin „channeling”, mulţi afirmă că ei comunică mental cu extratereştrii. În realitate, prea puţini o fac. Majoritatea sunt, în schimb, contactanţi ai spiritelor invizibile. Spiritele se declară drept „extratereştri” mediumilor cărora lumea spiritelor nu le este deloc familiară, însă au un mare interes în chestiunea vieţii inteligente venind de pe alte planete. Uneori, ar fi nevoie de o muncă de lămurire şi de informare mult prea mare pentru ca un ufolog (al cărui prototip ar fi omul cu o gândire mai concretă şi materialistă) să fie convertit la credinţa în fiinţe inteligente imateriale, care, în plus, au legătură şi cu domeniul religiei, atât de compromis în ochii multora. În concluzie, în unele astfel de cazuri, spiritele nu au nicio jenă să se prezinte cu identitatea dorită de contactant, atâta timp cât acest „truc” ajută la buna înţelegere, transmiterea unor informaţii preţioase şi modelarea benefică a caracterului moral al oamenilor.
* * *
Aşa cum Isus s-a înfăţişat după moarte apostolilor în forma Sa umană, şi alte spirite se arată uneori oamenilor ca „fantome” foarte asemănătoare ultimei încarnări umane, uşor de recunoscut de cei apropiaţi. Acest fapt i-a îndemnat pe mulţi să creadă că forma spiritului după moarte este la fel cu a trupului uman. Evident, este o confuzie. Forma spiritului este cea sferică, având mai multe învelişuri, ca o aură. Mai mult, personalitatea sa diferă de cea a omului pe care l-a animat în ultima sa încarnare. Şi e normal să fie aşa, deoarece spiritul locuieşte într-un spaţiu cu totul alte proprietăţi decât cele ale dimensiunii fizice.
* * *
Multe relatări ale trăirii iluminatorii cosmice ne descriu sentimentul de cunoaştere cosmică. Atunci ai senzaţia clară că poţi cunoaşte orice şi chiar afli numeroase informaţii. Dar, la revenire, ai uitat totul! Cât de nedrept este!...
O posibilă explicaţie este că trăirea metafizică s-a datorat ieşirii Conştiinţei umane alături de Spiritul său într-un spaţiu pe care mintea obişnuită nu îl înţelege. Mai exact, amintirea acestei experienţe extraordinare depinde de cantitatea de „minte de rezervă” care a fost luată de Conştiinţa umană în respectivul periplu astral. La primele experimente, Conştiinţa nu reţine nimic, fiindcă nu a ştiut sau nu a putut să îşi ia alături un „fragment de minte”... Odată cu repetarea trăirilor spirituale, amintirea lor se ameliorează.
Un exemplu real: Tom Sawyer, camionagiu semianalfabet, a suferit un accident din care a intrat într-o experienţă în preajma morţii (NDE), când Lumina beatifică i-a dezvăluit o întreagă bibliotecă universală de cunoaştere. La întoarcere, a început să studieze asiduu fizica cuantică. Dar singurul indiciu, singurul cuvânt cu care s-a întors din moarte a fost „cuantic” şi nimic mai mult... Oare ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi păstrat în memoria curentă trăirea mistică integrală?
* * *
Descrierile experienţelor pe care le trăiesc unii consumatori de droguri ne sugerează faptul că aceştia nu „halucinează”, ci efectiv călătoresc în dimensiuni paralele. Dar pentru că nu sunt capabili să integreze experienţele lor, acestea nu vor fi decât o jalnică parodie a ceea ce trăiesc misticii. O zicală spune, comparând „nebunii după Dumnezeu” cu nebunii din ospicii, că „în timp ce misticii înoată în oceanul cosmic, bolnavii psihic se îneacă în el”.
«Schizofrenicii descriu o senzaţie de lipsă de demarcaţie între ei şi ceilalţi, certitudinea că gândurile nu le mai aparţin. În loc să vadă persoanele, obiectele şi conceptele ca pe nişte lucruri individuale, ei le văd adeseori ca pe nişte membri ai unor subcategorii din ce în ce mai largi.
În timp ce schizofrenicul nu primeşte decât bufeuri despre natura holografică a universului multidimensional, maniaco-depresivul este mult mai implicat şi se identifică cu trăirea sa, cu grandilocvenţă. El este neîncetat asaltat de gânduri care îi parvin în valuri, ceea ce-l face să mintă şi să-şi manipuleze anturajul. Rezultatul: haosul şi confuzia, din care apar erupţii creatoare ocazionale. Apoi individul redevine deprimat când coboară de pe culmile ireale ca să înfrunte din nou realitatea cotidiană.» (citat preluat din Patrick Drouot, „Vindecare spirituală şi nemurire”, pag.66)
În această situaţie, este explicabil de ce cadrele medicale educate într-un spirit materialist nu vor înţelege niciodată că un mistic nu este un alienat mintal, neavând nici măsura diferenţierii lor. Aceşti medici ar putea rămâne toată viaţa străini de viaţa spirituală tocmai din cauza acestei confuzii profesionale. Pentru ei, s-ar putea dovedi o provocare extrem de dificilă să se apropie de realităţile invizibile...
Dostları ilə paylaş: |