Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală

ILUZIILE PARADIGMEI ACTUALE

ILUZIA FIZIOLOGIEI

Se ştie că sexualitatea este calea prin care Natura se perpetuează. Indivizii însă o simt ca pe o dorinţă personală, şi tocmai asta este marea iluzie a sexualităţii, una foarte plăcută şi puternică. Nu mă refer aici la dumnezeirea îndrăgostirii şi a iubirii jertfelnice, care este cu totul alt subiect. În lipsa dragostei sufleteşti, sexualitatea aduce în societatea umană incomparabil mai multe probleme decât bucurie.

Calea monahismului, prezentă peste tot în lumea religioasă, încearcă să ţină la distanţă tentaţia atracţiei, dar mai ales să minimizeze latura psihologică a sexualităţii. Fără această păzire mintală, celibatul nu este decât o periculoasă refulare a instinctului primar. «Aşa prinde putere viaţa religioasă din chiar neputinţa omenească.» (Arsenie Boca)

Călugării îmbunătăţiţi recunosc faptul că acum sunt mult mai liberi decât înainte, liberi să iubească intens şi să înţeleagă profund sufletul omului, nu aparenţa trupească. Totuşi, există şi numeroşi înţelepţi care trăiesc în cuplu şi sunt foarte armonioşi, carismatici, conectaţi la Divinitate. Au scăpat de obsesia sexului, uzând de el ca de orice altă bucurie omenească, fără însă a se lăsa manipulaţi sau a-l manipula.

* * *

În ultimii ani, o altă iluzie şi mai puternică, iluzia hrănirii, a început să fie devoalată. Luăm cunoştinţă de tot mai multe persoane care se hrănesc cu... lumină. Au fost numiţi „autotrofi”, fiindcă nu au nevoie de hrană, ci se mulţumesc cu extragerea energiei necesare vieţii din aer. Mai precis, ei folosesc doar energia vitală subtilă (prana) prezentă pe Pământ, venită din Soare sau Univers.

Fiindcă subiectul este de-a dreptul incredibil, vă recomand să vizionaţi un interviu⁴⁸ şi o conferinţă din 2013 cu maestra Jasmuheen⁴⁹, precum şi documentarul „La început fost lumina” pe această temă⁵⁰:

 

ILUZIA TEHNICIZĂRII

TEHNOLOGIA s-a dovedit a fi o păcăleală, o continuă iluzionare. Promisiunea că „avansul tehnologiei va aduce fericirea oamenilor” nu s-a realizat niciodată. Dimpotrivă, orice mare invenţie s-a dovedit a fi utilă în primul rând în mâinile răufăcătorilor, tiranilor, agresorilor de tot felul. Această minciună continuă şi azi, prin avansul tehnologiilor informatice, genetice, nano-, care ne promit un „viitor de aur”. Este o mare iluzie. Numai o societate care pune la bază moralitatea poate garanta fericirea majorităţii membrilor săi. Invers, o lume nedreaptă, supusă agresiunilor de tot felul, contra umanităţii şi a mamei-natură, nu poate aduce fericirea generală nici prin gadgeturi, nici prin carduri şi baze de date, nici prin globalizare şi internet.

ŞTIINŢA, în schimb, este un drum al deziluzionării permanente. Fizica cuantică se află actualmente în centrul acestui proces de refundamentare a paradigmei. De aici savanţii au învăţat că obiectele supuse observaţiei au o manifestare subiectivă. Că mintea fiinţelor superioare, precum omul, poate transforma realitatea obiectivă. De aceea, obiectivitatea a început să fie privită ca o iluzie a ştiinţei trecutului.

Faptul că materia este formată în proporţie de 99,99 % din vid, spaţiu gol, a devenit notoriu, sugerându-ne iluzia cosmică la care suntem supuşi. Iar materialismul este, de asemenea, privit, ca o iluzie ideologică şi pentru faptul că particulele materiale se formează şi dispar în continuu. Particulele de masă provin din condensarea temporară a câmpului fundamental (Higgs), iar fotonii (particulele de lumină) nu au masă tocmai pentru că ei sunt energie în stare pură. Practic, nu există decât energie.

Plecând de la această ultimă observaţie a ştiinţei de vârf, putem specula faptul că, deoarece însăşi existenţa luminii contrazice teza materialităţii lumii, rezultă că iluzoria ideologie a materialismului este de partea întunericului.

Cunoaşterea înseamnă mai mult decât ştiinţa omenească. Ea se întinde până la infinit. După ce ştiinţa pământeană şi-a vădit limitele, ne aruncăm plini de entuziasm în ştiinţa îngerească, mult mai interesantă şi promiţătoare. Dar chiar şi aceasta ne face, la un moment dat, să ne dorim şi mai mult, fericirea absolută. Şi atunci, lăsăm deoparte iluzia cunoaşterii şi aspirăm cu toată fiinţa spre iubirea pură divină. Doar ea este în stare să ne ostoiască dorul de absolut, dincolo de orice iluzie.

 

ILUZIA GURU

Spiritualitatea este un domeniu minunat, dar şi vulnerabil la falsificare. Pentru că aici nu avem repere clare, putem nimeri oricând alături de drum. Adeptul spiritual adoptă dogmele prefabricate de religii şi învăţători sau îşi făureşte propriile iluzii spirituale, care ar trebui, în mod ideal, să îl tragă spre nivelele superioare ale piramidei iluziilor.

Iată aici un docu-drama sau un reality-show în care un actor-regizor joacă rolul unui guru indian în faţa unor sinceri aspiranţi spre spiritualitate. Cacialmaua este revelată abia după câteva săptămâni, iar reacţiile adepţilor păcăliţi variază de la amuzament la furie. Foarte distractiv pentru telespectatori. Mai ales când falsul guru îl citează pe memorabilul Osho, recunoscând public – mai în glumă, mai în serios – „Eu sunt un mare escroc”... Vizionaţi „KUMARE”⁵¹.

Filmul poate plăcea pentru că critică credulitatea, dar poate displăcea fiindcă ia în derâdere nevoia umană de sinceritate şi spiritualitate.

Ca o paranteză fără legătură cu filmul, una e să spui că „puterea minţii tale poate face minuni”, şi alta să spui că „totul e în mintea ta”, deci nimeni nu te poate ajuta. Observi diferenţa şi cât de importante sunt nuanţele?

Deşi filmul s-a dorit a fi un protest împotriva nevoii de guru (după ce regizorul însuşi a cunoscut sute), în final s-a văzut că deseori este necesar un învăţător, pentru a trezi oamenii către adevărul înalt din ei înşişi. O altă iluzie de care avem nevoie...

Pe de altă parte, atrag atenţia că mulţi oameni au capacitatea intelectuală de a fi un „profesor” pentru alţii, mai puţin documentaţi. Informaţiile spirituale circulă libere, sunt disponibile multe cursuri şi mulţi au deja o solidă cunoaştere esoterică. Totuşi, nu oricine are dreptul să se prezinte drept „maestru”. Un maestru este o rara avis, o bijuterie de om şlefuită cu greu, un spirit bătrân care a binevoit să rişte o nouă încarnare, pentru ajutorarea oamenilor.

Într-o încercare similară de a evidenţia puterea minţii omeneşti – sursă de autoiluzionare, dar şi unealtă de elevare – DERREN BROWN inventează un fals predicator creştin (vindecător prin credinţă) în docu-drama „Miracles for Sale”⁵², spre a dezvălui în final asistenţei cât de uşor poate fi manipulată credinţa.

Derren Brown spune că a boteza ceva drept „clarviziune” sau „supranatural” ne opreşte să ne mai punem întrebări, deci ne limitează cunoaşterea. Poate de aceea el se autointitulează „doar” mentalist, nu şi paranormal. Ca debunker, a pus în scenă spectacole TV prin care demonstrează latura pur psihologică a religiei, deşi pentru asta îşi foloseşte intens şi abilităţile parapsihologice native. Într-un fel, Derren (ateu declarat) este un dez-iluzionist, în sensul că vrea să ne imunizeze la carisma unor paranormali sau la influenţa propriilor superstiţii. Dar, prin asta, ne aruncă într-o altă iluzie, cea dorită de el. Şi se foloseşte eficient de televiziune, cel mai puternic instrument de iluzionare în masă.

Desigur, există o doză de cinism în aceste farse bine intenţionate şi cred că nimănui nu i-ar plăcea să fie batjocorit în sentimentele sale curate. A-i arăta omului că a crezut prosteşte într-un guru/vindecător/religie poate fi un motiv de prudenţă viitoare, dar în acelaşi timp îl poate blaza şi face să renunţe la căutările spirituale.

A reduce explicaţiile spiritualităţii la autosugestie sau efect placebo nu este o dovadă de înţelepciune. Căci însăşi puterea pe care o are sugestia asupra noastră ne demonstrează că nu înţelegem multe dintre tainele minţii. Nu ne-ar strica mai multă smerenie în faţa a ceea ce nu cunoaştem şi nu înţelegem...