Secţia comercială, maritimă şi fluvială

10. Contencios administrativ şi fiscal. Contestaţie act control şi anulare decizie. Datorie vamală. Examinarea culpei la acordarea scutirii de plată.

Prin cererea adresată Tribunalului Constanţa - Secţia contencios administrativ, reclamanta SC A.M. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.N.V. – D.R.V. Constanţa şi D.G.F.P., ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea parţială a procesului-verbal de control nr. 11622/2476/31.05.2004 privind constatările, concluziile şi măsurile privind D.V.I. nr. 4545/2001, pentru suma de 14.697.974 lei reprezentând datorie vamală şi desfiinţarea deciziei nr.92/2004.

A mai solicitat reclamanta obligarea la plata dobânzii legale de referinţă a BNR aferentă sumei de 14.697.974 lei de la data achitării sumei până la restituire.

A susţinut reclamanta că urmare a controlului efectuat de D.R.V. Constanţa, s-a constatat că la importul definitiv efectuat cu D.V.I. nr. 4545/2001 s-au acordat eronat facilităţi pentru 3 părţi componente ale bunului „construcţie siloz neasamblat”, motiv pentru care, în urma recalculării drepturilor vamale s-a stabilit o diferenţă de 14.697.974 lei.

A invocat reclamanta faptul că sunt ilegale dispoziţiile pct.14 şi 20 din HG nr.244/2001 faţă de art.21¹ din OUG nr.297/2000, de completarea a Legii nr.133/1999, în sensul că în timp ce dispoziţiile din OUG nu stabilesc vreo excepţie de la facilitatea acordată IMM-urilor ce importă maşini, instalaţii, echipamente industriale, etc., pct.14 din HG nr.244/2001 condiţionează acordarea scutirii de la plata taxelor vamale de obţinerea unui aviz iar pct.20 limitează sfera bunurilor cărora şi se aplică scutirile.

În subsidiar a solicitat reclamanta anularea parţială a procesului verbal pentru lipsa culpei societăţii la acordarea scutirii de taxe vamale pentru bunurile importate.

Prin sentinţa civilă nr.226/2005 Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată acţiunea. Pentru a dispune astfel a reţinut prima instanţă că pentru poziţia tarifară 94.06.0039, care nu se regăseşte în cap.84,85,87 sau 90, reclamanta nu putea beneficia nici la data importului şi nici după modificările ulterioare ale legislaţiei, de facilităţile de import prevăzute de Legea nr.133/1999, cu modificările ulterioare.

Împotriva acestei hotărâri, dar şi a încheierii prin care s-a soluţionat excepţia de ilegalitate, în termen legal a declarat recurs reclamanta criticând-o sub aspectele:

- cu ocazia soluţionării excepţiei de ilegalitate, prima instanţă nu a ţinut cont de pct.14 şi 20 din HG nr.244/2001 în raport de OUG nr.291/2000;

- hotărârea pronunţată nu este motivată în raport de susţinerile referitoare la lipsa culpei în acordarea scutirii de taxe vamale, scutire care se acordă de birourile vamale;

- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină cu privire la susţinerile referitoare la lipsa valorii de act administrativ fiscal sau de titlu de creanţă fiscală în înţelesul OG nr.92/2003;

- prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la susţinrile în legătură cu nerespectarea principiului consacrat de art.7 din Codul de procedură fiscală, nerespectare ce atrage nulitatea absolută a procesului verbal de control ulterior.

Contestatoarea a invocat excepţia de ilegalitate a HG nr.244/2001 - pct.14 şi 20, emisă pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.133/1999 în raport de dispoziţiile art.21¹ din OUG nr.297/2000, de completare a Legii nr.133/1999, precizând că prin dispoziţiile unui act normativ inferior se adaugă la lege, respectiv la art.21 OUG nr.297/2000.

Conform art.21¹ din OUG nr.297/2000, intreprinderile mici şi mijlocii sunt scutite de la plata taxelor vamale pentru maşinile, instalaţiile, echipamentele industriale, know-how, care se importă în vederea dezvoltării activităţilor proprii de producţie şi servicii şi care se achită din fondurile proprii sau din credite obţinute de la bănci româneşti sau străine.

Conform art. 21.4 din OUG nr.297/2000, lista cuprinzând bunurile scutite se aprobă anual prin hotărâre a guvernului.

În aplicarea Legii nr.133/1999 cu modificările aduse prin OUG nr.297/2000, a fost emisă HG nr.244/2001, prin care în aplicarea dispoziţiilor art.21 din OUG nr.297/2000, au fost prevăzute ... bunurile scutite de la plata datoriei vamale...

Astfel, prin pct.20 din HG nr.244/2000 s-a stabilit că în condiţiile prevăzute la pct.14, prevederile privind scutirile de la plata taxelor vamale se aplică numai bunurilor care se regăsesc în cap. 84,85 şi 87 din Tariful Vamal de Import al României.

Se observă că prin dispoziţiile HG nr.244/2001 nu s-a adăugat la lege (Legea nr.133/1999 cu modificările aduse prin OUG nr.297/2000) întrucât prin această hotărâre nu s-a restrâns domeniul de aplicare a legii ci s-a prevăzut în mod expres la ce capitole din tariful vamal se încadrează maşinile, instalaţiile şi echipamentele industriale.

Limitarea scutirii de plata taxelor vamale a fost făcută de legiuitor chiar la momentul emiterii OUG nr.297/2000, atunci când a instituit această scutire doar pentru maşini, instalaţii, echipamente industriale, know-how.

În consecinţă, faţă de cele arătate, chiar bazată pe argumente deficitare, soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei de ilegalitate a HG nr.244/2001 – pct.14 şi 20 este corectă.

Nici a doua critică nu poate fi primită. Prima instanţă a argumentat în mod temeinic şi legal că achitarea obligaţiei vamale stabilite cu ocazia unui control ulterior, incumbă titularului regimului vamal. Cum acest control ulterior a fost făcut de organele vamale îndrituite de lege şi în termenul prevăzut de aceasta, nu prezintă relevanţă, existenţa sau inexistenţa vreunei culpe a reclamantei pentru aspectul legat de achitarea datoriei vamale prevăzută de lege.

Aplicarea de eventuale sancţiuni administrative, în situaţia dovedirii existenţei culpei personalului vamal din cadrul acelui birou vamal ce a acordat scutirea, nu exclude însă achitarea datoriei de către reclamantă ca titulară a importului efectuat.

Referitor la susţinerea conform cu care procesul verbal de control nr.11622/2004 nu are valoarea unui act administrativ fiscal sau a unui titlu de creanţă fiscală în temeiul OUG nr.92/2003, în mod corect a reţinut prima instanţă că acesta este titlu de creanţă faţă de dispoziţiile art.1 din OG nr.92/2003, republicat şi art.32 alin.3 dar şi a art.4 din HG nr.366/2004, art.6¹ din Codul vamal şi art.17 din Normele metodologice aprobate prin decizia DGV nr.633/2001.

Nici ultima critică nu este întemeiată nefiind încălcat art.7 din Cod pr.fiscală întrucât potrivit procesului verbal de control, societatea controlată a menţionat existenţa unor obiecţiuni în legătură cu respectarea dispoziţiilor art.98 şi 108 din OUG nr.92/2003 şi în plus a uzat de dreptul prevăzut de lege de a contesta procesul verbal de control şi decizia emisă în legătură cu acest act constatator, ocazie cu care şi-a exercitat şi dreptul la apărare garantat de lege.

Faţă de cele arătate, Curtea respinge recursul ca nefondat.

Decizia civilă nr. 253/CA/20.10.2005