Secţia I civilă

(Decizia nr. 2278/R-COM/19 Iunie 2013)
Prin cererea înregistrată la data de 01.03.2013, reclamanta Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă M.&I., în calitate de administrator judiciar al SCA. SA, a solicitat, în contradictoriu cu băncile RB SA, RB - Agenţia E.2 şi Trezoreria Piteşti ca, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să se ordone acestora să procedeze la efectuarea tuturor operaţiunilor bancare solicitate de S.C.A. SA prin administrator special CSCV şi administratorul judiciar Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă M.&I., operaţiuni ce concretizează plăţile necesare asigurării desfăşurării activităţii curente a debitoarei în perioada de observaţie.

S-a arătat în motivare că reclamanta a fost desemnată administrator judiciar provizoriu al SC A. SA, iar în adunarea creditorilor din data de 18.10.2013 a fost confirmată în calitate de administrator judiciar. La data de 26.02.2013, creditoarele BRD GSG şi PB au convocat adunarea creditorilor, iar pe ordinea de zi, printre altele, a fost stabilită şi „ridicarea dreptului de administrare al debitorului” şi „înlocuirea administratorului judiciar”. Procesul-verbal din data de 26.02.2013 a fost contestat în instanţă de creditorii AG şi CSC.

A mai susţinut reclamanta că ridicarea dreptului de administrare, potrivit art.47 alin.5 din Legea nr.85/2006, este o măsură ce poate fi dispusă doar de judecătorul sindic, în temeiul art. 11 alin. 1 lit.f din Legea nr.85/2006, în urma unei cereri pe care creditorii sau comitetul creditorilor o formulează acestuia.

Aşadar, ridicarea dreptului de administrare al debitoarei trebuie dispusă prin hotărâre judecătorească, iar la acest moment nu există o astfel de hotărâre.

Prin sentinţa nr.308 din 1 martie 2013, Tribunalul Specializat Argeş – judecător sindic a admis cererea şi în consecinţă a dat dispoziţie băncilor RB SA, RB - Agenţia E. 2, precum şi Trezoreriei Piteşti, să procedeze la efectuarea tuturor operaţiunilor bancare solicitate de SC A. SA prin administrator special CSCV şi administrator judiciar Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă M&I, operaţiuni ce concretizează plăţile necesare asigurării desfăşurării activităţii curente a debitoarei în perioada de observaţie.

Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul sindic a constatat că cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantă este admisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit art.581 Cod procedură civilă, instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unor pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul executării.

Ordonanţa preşedinţială presupune două condiţii specifice de admisibilitate, respectiv urgenţa luării măsurii şi nerezolvarea fondului.

În speţă, ambele condiţii sunt întrunite, întrucât prin blocarea tuturor plăţilor dispuse de administratorul special şi administratorul judiciar pentru achitarea contravalorii facturilor de utilităţi, asigurări auto şi taxe de drum pentru mijloacele de transport aflate pe traseele pe care îşi derulează activitatea, precum şi a ratelor de leasing, societatea debitoare va ajunge în situaţia blocării totale a activităţii, deşi şi-a declarat intenţia de reorganizare a activităţii.

Împotriva sentinţei nr.308/1 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş – judecător sindic au declarat recurs, în termen legal, creditoarele PB România SA şi BRD GSG SA – Sucursala Piteşti, care au criticat, în esenţă, hotărârea atacată, pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate.

Astfel, creditoarea PB România SA a formulat recurs, în sensul că în mod greşit s-a făcut afirmaţia că administratorul judiciar a fost confirmat în data de 18.10.2012, deşi acest lucru nu este real pentru că s-a trecut peste voinţa reală exprimată de creditor la acea dată.

În dezvoltarea recursului s-a precizat că în cadrul adunării creditorilor din data de 26.02.2012 s-au adoptat mai multe decizii, ţinând cont de modul necorespunzător în care administratorul judiciar şi administratorul special au înţeles să-şi exercite atribuţiile, având în vedere că aceştia nu au adus evidenţa completă a documentelor solicitate prin convocator.

De asemenea, s-a arătat că la acea dată a fost virată în contul Societăţii A. SA o sumă de bani de aproximativ 6.500.000 lei, sumă provenită din executarea silită a CNADNR, iar administratorul judiciar a solicitat instanţei de fond să dea dispoziţie RB şi Trezoreriei Municipiului Piteşti să efectueze toate operaţiunile bancare solicitate ce concretizează plăţile necesare asigurării desfăşurării activităţii curente a debitoarei.

Totodată s-a menţionat că s-a solicitat la Tribunalul Specializat Argeş înlocuirea administratorului judiciar şi că acesta să ia act de hotărârile adunării creditorilor.

Creditoarea PB România SA a arătat că cererea formulată de administratorul judiciar era inadmisibilă, deoarece la data formulării nu mai avea calitatea de administrator judiciar al debitoarei A. SA, fiind înlocuit în cadrul adunării creditorilor din data de 27 februarie 2013.

S-a mai precizat că cererea de ordonanţă preşedinţială nu este motivată, nefiind îndeplinite condiţiile pentru a fi admisă şi că reclamanta a cerut practic un gir în alb pentru a plăti toate operaţiunile bancare ce concretizează plăţi necesare, activităţi curente ale debitoarei, iar administratorul judiciar şi administratorul special se pot folosi de sentinţă pentru a face orice fel de plăţi, cu motivarea că ar fi necesare pentru debitoare.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi pe fond respingerea cererii promovate de petenta Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă M & I.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art.304 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă şi s-a solicitat judecata în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Creditoarea BRD GSG SA – Sucursala Piteşti a formulat recurs prin care a criticat hotărârea atacată, în sensul că în mod greşit s-a permis administratorului judiciar şi administratorului special să opereze plăţi pe conturile debitoarei.

Intimata-petentă Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă M& I a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea celor două recursuri ca nefondate.

Părţile procesuale au depus înscrisuri în faza de recurs.

La termenul din 19 iunie 2013, Curtea din oficiu a pus în discuţia părţilor procesuale excepţia netimbrării recursului de către creditoarea BRD GSG SA – Sucursala Piteşti.

Verificând excepţia netimbrării invocată din oficiu de Curte, dar şi criticile din recursul promovat de creditoarea PB România SA împotriva sentinţei atacate, de probele de la dosar care au fost coroborate şi de textele legale în materie, Curtea reţine următoarele:

Excepţia netimbrării recursului promovat de creditoarea BRD GSG SA – Sucursala Piteşti este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art.20 din Legea nr.146/1997, cu modificările ulterioare, cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru şi timbrului judiciar, care se plătesc anticipat.

Dacă plata nu a fost făcută în momentul înregistrării cererii, instanţa trebuie să pună în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru de către petent, se sancţionează cu anularea cererii.

În speţă, se constată că recurenta-creditoare BRD GSG SA – Sucursala Piteşti nu a plătit anticipat taxa judiciară de timbru în cuantum de 5 lei şi timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, deşi achitarea sumelor i-a fost pusă în vedere prin citaţie, aşa cum rezultă din dovada aflată la fila 33 dosar recurs, obligaţie legală care nu a fost îndeplinită, astfel că recursul urmează a fi anulat ca netimbrat.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.20 din Legea nr.146/1997 şi art.302¹ alin.2 Cod procedură civilă urmează a fi anulat ca netimbrat recursul promovat de creditoarea BRD GSG SA – Sucursala Piteşti împotriva sentinţei nr.308/1 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş – judecător sindic.

Cu privire la recursul promovat de creditoarea PB România SA, acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de administratorul judiciar nu este inadmisibilă, deoarece la data promovării acesteia nu se ridicase dreptul de administrare al debitoarei printr-o hotărâre judecătorească, astfel că doar instanţa poate dispune acest lucru, ceea ce nu a făcut.

De asemenea, Curtea, lecturând cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de petentă, constată că aceasta este motivată în fapt şi în drept şi că în mod corect judecătorul sindic a reţinut că în speţă sunt întrunite cele două condiţii cumulative şi anume urgenţa măsurii şi prevenirea unei pagube iminente.

Astfel, în mod corect s-a reţinut că prin blocarea tuturor plăţilor dispuse de administratorul special şi administratorul judiciar pentru achitarea contravalorii facturilor de utilităţi, asigurări auto şi taxele de drum pentru mijloacele de transport aflate pe traseele pe care îşi desfăşoară activitatea SC A. SA Piteşti şi a ratelor de leasing, societatea debitoare va ajunge în situaţia blocării totale a activităţii, deşi şi-a declarat intenţia de reorganizare a activităţii.

Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea reţine că judecătorul sindic a pronunţat o hotărâre legală, interpretând şi aplicând corect dispoziţiile art.581 Cod procedură civilă, în speţă nefiind incidente prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Totodată, nu sunt incidente nici dispoziţiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, întrucât hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi nu conţine considerente contradictorii sau străine de natura pricinii în raport de obiectul dedus judecăţii, aşa cum a fost investită instanţa.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat recursul promovat de creditoarea PB România SA împotriva sentinţei nr.308/1 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş – judecător sindic.

Pentru aceste motive, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de creditoarea PB România SA, împotriva sentinţei nr.308 din 1 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş – judecător sindic, în dosarul nr.1107/1259/2012/a10, intimaţi fiind debitoarea SC A. SRL, reclamanta Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă M. & I. şi creditorii SC PI SRL ş.a.

A fost anulat ca netimbrat recursul declarat de creditoarea BRD GSG SA – Sucursala Piteşti împotriva sentinţei nr.308 din 1 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş – judecător sindic, în dosarul nr.1107/1259/2012/a10.


SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE
1. Criterii de individualizare judiciară a pedepsei şi a modalităţii de executare a pedepsei. Interdicţia de a conduce vreun autovehicul pe perioada termenului de încercare.

Art. 52 Cod penal

Art. 72 Cod penal

Art. 86/1 Cod penal

Art.86/3 Cod penal
Instanţa de fond trebuia să stabilească în sarcina inculpatului o pedeapsă care să fie aptă să atingă scopul preventiv-educativ şi al cărui cuantum să fie mai mare de 6 luni închisoare, iar modalitatea de executare a pedepsei fiind cea prevăzută de art.86/1 şi urm. Cod penal, trebuia să aplice şi măsura prevăzută de art.86/3 alin.3 lit.e Cod penal, respectiv obligarea inculpatului să nu conducă niciun vehicul pe durata termenului de încercare. Motivarea acestei măsuri constă în aceea că inculpatul, prin conduita sa, nu oferă garanţii suficiente din care să rezulte securitatea celorlalţi participanţi la trafic (în ipoteza în care va avea exerciţiul conducerii unor vehicule pe drumurile publice), în mod deosebit sub aspectul protejării vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii acestora.
(Decizia penală nr. 188/R/19 martie 2013)
Prin sentinţa penală nr. 4624 din 21 decembrie 2012, Judecătoria Piteşti a condamnat inculpatul pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 la pedeapsa închisorii de 6 luni., în condiţiile art. 81 C.pen, întrucât a condus un autovehicul pe drumurile publice, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, respectiv 1,60 g%o alcool în sânge, a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu şanţul situat pe partea dreaptă privind sensul său de mers.

Pentru proporţionalizarea pedepsei, s-a ţinut cont de gradul de pericol social al infracţiunii şi de împrejurările în care a fost comisă fapta şi care au fost enunţate mai sus, constându-se şi faptul că judecata s-a produs în cadrul unui proces în care inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia până la începerea cercetării judecătoreşti, potrivit art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.

În ceea ce priveşte individualizarea regimului de executare al pedepsei, instanţa de fond a considerat în raport de mărimea pedepsei aplicate şi de faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, că acesta îşi poate forma o atitudine corectă faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de normele de convieţuire socială şi fără să execute pedeapsa în regim de detenţie.

Curtea de Apel Piteşti, prin decizia penală nr. 188/R/19 martie 2013 a admis recursul parchetului, cu consecinţa majorării pedepsei aplicate inculpatului la 1 an închisoare, în condiţiile art. 86/1 Cod procedură penală, instituind, totodată obligaţia prevăzută la alineatul 3 lit. e Cod penal de a nu conduce nici un autovehicul, întrucât:

Netemeinicia sentinţei constă în aceea că instanţa de fond a aplicat o pedeapsă privativă de libertate, având un cuantum redus, în raport cu gravitatea faptei, iar modalitatea de executare nu este cea optimă, nefiind de natură a realiza unul din scopurile pedepsei penale (luarea unor măsuri pentru prezervarea unor valori sociale precum viaţa, integritatea corporală şi sănătatea participanţilor la trafic).

Pedeapsa stabilită de către instanţa de fond este scăzută, în raport de împrejurările care atribuie faptei săvârşite şi persoana inculpatului un pericol social real, respectiv modalitatea concretă în care a fost săvârşită fapta, constând în aceea că inculpatul a înţeles să conducă un autoturism pe drumurile publice naţionale (DN 7C) pe sensul de mers P. – C. A. (pe raza comunei M.), după ce anterior consumase o cantitate semnificativă de alcool, moment în care a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu şanţul situat pe partea dreaptă, privind sensul său de mers.

Intervalul de timp în care inculpatul a înţeles să conducă autoturismul pe drumurile publice este unul în care drumurile publice naţionale sunt circulate, respectiv pe timpul zilei, în jurul orelor 12,20.

Locul săvârşirii infracţiunii este reprezentat de sistemul naţional de drumuri, respectiv DN 7C, drum public, ce face legătura între oraşele P şi CA.

Consumul de alcool a determinat apariţia unei concentraţii alcoolice de 1,60 gr.%o la prima probă şi, respectiv 1,40 gr.%o, la cea de-a doua probă. Aceste valori ale alcoolemiei sunt corelate şi cu valoarea rezultată la testarea cu aparatul alcooltest, respectiv de 0,78 mg./litru alcool pur în aerul expirat.

Împrejurările ce au condus la depistarea inculpatului au fost constituite de producerea unui accident rutier, inculpatul aflându-se la volanul autoturismului, în timp ce se deplasa pe DN 7C dinspre P către CA a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu şanţul situat pe partea dreaptă privind sensul său de mers.

Unul din elementele ce trebuie avute în vedere la stabilirea în concret a pericolul social al faptei, este reprezentat de modalitatea concretă în care s-a produs accidentul rutier mai sus amintit.

In opinia Curţii, trebuie avut în vedere împrejurarea corespunzător căreia inculpatul se afla la momentul testării cu aparatul etilotest, precum şi la momentul prelevării probelor de sânge, pe o pantă descendentă a concentraţiei de alcool în sânge, pantă determinată de consumul unei semnificative cantităţi de alcool la momente de timp anterioare.

Aspecte mai sus evidenţiate relevă date importante despre capacităţile biopsihice ale inculpatului la momentul conducerii automobilului pe drumurile publice (atenţia acordată celorlalţi participanţi la trafic, viteza cu care se deplasa, percepţia corectă a manevrelor efectuate de ceilalţi participanţi la trafic, precum şi percepţia existenţei altor participanţi la trafic, măsurile de prudenţă ce trebuiau luate, corectitudinea şi oportunitatea manevrelor ce se impuneau a fi efectuate, prefigurarea, respectiv acceptarea sau respingerea în mod nejustificat a posibilităţii producerii unor accidente rutiere).

In raport cu cele mai sus arătate, modul concret în care a fost săvârşită infracţiunea indică un pericol social crescut, totodată persoana inculpatului care, după un consum consistent de băuturi alcoolice a înţeles să conducă un autoturism pe drumurile publice naţionale, prilej cu care a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, prezintă aspecte subiective ce atribuie un grad sporit de periculozitate socială.

Aplicarea circumstanţelor atenuate prevăzute de art.74 lit.a şi c Cod penal este netemeinică, sens în care a apreciat că situaţiei inculpatului nu ar fi trebuit să i se aplice cauzele de atenuare a răspunderii penale.

In consecinţă, instanţa de fond trebuia să stabilească în sarcina inculpatului o pedeapsă care să fie aptă să atingă scopul preventiv-educativ şi al cărui cuantum să fie mai mare de 6 luni închisoare, iar modalitatea de executare a pedepsei fiind cea prevăzută de art.86/1 şi urm. Cod penal, trebuia să aplice şi măsura prevăzută de art.86/3 alin.3 lit.e Cod penal, respectiv obligarea inculpatului să nu conducă niciun vehicul pe durata termenului de încercare. Motivarea acestei măsuri constă în aceea că inculpatul, prin conduita sa, nu oferă garanţii suficiente din care să rezulte securitatea celorlalţi participanţi la trafic (în ipoteza în care va avea exerciţiul conducerii unor vehicule pe drumurile publice), în mod deosebit sub aspectul protejării vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii acestora.
2. Individualizarea judiciară a pedepsei şi a modalităţii de executare a pedepsei.
Art. 52 Cod penal

Art.72 Cod penal

Art.86/1 Cod penal

Art. 86/3 Cod penal
Modalitatea de executare a pedepsei trebuie să determine pe inculpat să conştientizeze consecinţele faptelor sale şi să îl convingă, pe viitor, să nu mai săvârşească asemenea fapte. Toate acestea nu se pot realiza decât prin instituirea în sarcina inculpatului, pe perioada termenului de încercare, a unor obligaţii, acesta trebuind să fie supravegheat de către organele îndreptăţite tocmai pentru a se evita pe viitor un asemenea comportament iresponsabil.
(Decizia penală NR. 189/R/19 martie 2013)
Prin sentinţa penală nr.11 din 17 ianuarie 2013, Judecătoria Curtea de Argeş, în baza art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002-R, a condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare în condiţiile art. 81 Cod penal, întrucât,, la data de 05.08.2012, a consumat băuturi alcoolice, iar ulterior, s-a urcat la volanul autoturismului, pe care l-a condus pe drumurile publice din localitatea M. Acesta a fost oprit în trafic de lucrătorii de poliţie care, constatând că inculpatul prezintă halenă alcoolică, au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest., iar ulterior, în raport de rezultatul pozitiv al testului alcooltest, inculpatul a fost transportat la spital unde, în urma analizelor toxicologice efectuate, s-a constatat că inculpatul avea în sânge o alcoolemie de 1.80 %o.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele: privitor la criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute art.72 Cod penal, se observă că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală şi de asemenea, în cursul judecăţii cauzei a avut o atitudine sinceră, recunoscând şi regretând fapta reţinută în sarcina sa, comportament care a fost reţinut de instanţă ca o circumstanţă atenuantă, în condiţiile art. 74 alin.1) lit. a) şi c) Cod penal.

Pe de altă parte, inculpatul, avea o alcoolemie ridicată, a condus autoturismul noaptea, în jurul orelor 03,30 într-o localitate şi a permis accesul în autoturism unei terţe persoane. În atare condiţii, respectiv alcoolemie ridicată şi luminozitate artificială, pericolul de producere a unui eveniment rutier este mai mare. Mai mult, inculpatul a pus în pericol şi viaţa persoanei care se afla în autoturism, nu doar a sa. Aceste aspecte au fost reţinute de instanţă ca şi circumstanţe agravante, în condiţiile art. 75 alin.2) Cod penal.

Suspendarea sub supraveghere impune faţă de suspendarea condiţionată, în special, unele măsuri de supraveghere efectivă desfăşurate de organele statului. Ori, în cazul de faţă, inculpatul a promovat dovezi certe de integrare în societate, respectiv faptul că a înţeles a-şi găsi un serviciu şi a-şi procura mijloacele de întreţinere, în mod legal.

Prin Decizia penală NR. 189/R/19 martie 2013, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul parchetului cu consecinţa majorării pedepsei aplicate inculpatului la 2 ani închisoare, aplicând art. 86/1 Cod procedură penală şi instituind în sarcina inculpatului obligaţia prevăzută la art. 86/3 alin. 3 lit. e Cod penal, de a nu conduce nici un autovehicul.

Curtea a reţinut, că trebuie avute în vedere circumstanţele reale în care s-a săvârşit fapta., respectiv cuantumul extrem de ridicat al îmbibaţiei alcoolice în sânge pe care o avea inculpatul în momentul săvârşirii infracţiunii, consecinţele produse, cât şi cele care s-ar fi putut produce. Astfel, potrivit studiilor de specialitate, la o concentraţie de 2 gr.%o, conducerea devine automatică.

In ceea ce-l priveşte pe inculpat, acesta a avut o alcoolemie de 1,8 gr.%o, aceasta apropiindu-se mult mai mult de pragul de 2 gr.%o, la care conducerea devine automatică decât de pragul de 0,70 gr.%o de la care fapta devine infracţiune.

Consecinţele consumului iresponsabil de alcool de către inculpat ar fi putut fi dramatice, putându-se solda chiar cu pierderi de vieţi omeneşti, tocmai de aceea, alcoolul mai este denumit şi „cancer al volanului”.

Nu de puţine ori pietoni sau participanţii la trafic care respectă întrutotul prevederile legale sunt implicaţi involuntar în accidente de trafic rutier cauzate de consumul excesiv de alcool al conducătorilor auto, care le-au produs şi în foarte multe cazuri, urmările sunt dramatice, chiar cu pierderea de vieţi omeneşti sau distrugeri extrem de importante.

Aceste argumente impun o ripostă mai aspră din partea instanţei de judecată, în sensul majorării pedepsei.

În altă ordine de idei, instanţa de fond a reţinut atitudinea sinceră a inculpatului în cursul judecăţii, fără însă a se reţine şi atitudinea nesinceră a acestuia în cursul urmăririi penale.

În cursul cercetărilor, inculpatul a afirmat că a consumat băuturi alcoolice din greşeală, deoarece a vrut să bea apă şi nu a ştiut că sticla conţine votcă. Cu ocazia recoltării probelor biologice, acesta a afirmat că a băut două beri. Acesta a mai precizat că, după ce a luat prima gură de votcă şi a văzut că nu este apă, a mai luat câteva guri de alcool.

Atitudinea inculpatului pe durata cercetării penale nu trebuia trecută cu vederea de instanţa de judecată la momentul individualizării pedepsei.

Nici lipsa antecedentelor penale nu constituie un argument care să justifice reţinerea circumstanţelor atenuante, pentru că atitudinea de respect faţă de legi trebuie să fie una normală şi nu o situaţie de excepţie, prin care o persoană să se evidenţieze în sens pozitiv, astfel că nici sub acest aspect nu se justifică menţinerea circumstanţelor atenuante şi în nici un caz reducerea pedepsei.

O atenuare a pedepsei, aşa cum a solicitat inculpatul, ar ignora circumstanţele săvârşirii faptei. In acest sens, inculpatul a avut o alcoolemie ridicată, a condus autoturismul noaptea, în jurul orelor 3,30 în localitate, existând un risc mai mare de a produce un accident în care să fie implicat un pieton, biciclist sau alt participant la trafic.

Istanţa de judecată a reţinut în mod corect că prin comportamentul său, luând în maşină o altă persoană, a pus în pericol şi viaţa acesteia, nu doar a sa.

Având în vedere aceste aspecte, se impune aplicarea unei pedepse mai mari.

Referitor la individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei, executarea pedepsei în condiţiile art.81 Cod penal, nu poate fi de natură să îndeplinească scopul său.

În opinia Curţii, modalitatea de executare a pedepsei trebuie să determine pe inculpat să conştientizeze consecinţele faptelor sale şi să îl determine ca pe viitor să nu mai săvârşească asemenea fapte. Toate acestea nu se pot realiza decât prin instituirea în sarcina inculpatului, pe perioada termenului de încercare, a unor obligaţii, acesta trebuind să fie supravegheat de către organele îndreptăţite tocmai pentru a se evita pe viitor un asemenea comportament iresponsabil.

Se impune, pe lângă o pedeapsă mult mai aspră, avându-se în vedere aspectele precizate mai sus, şi o executare a acesteia în modalitatea prevăzută de art.86/1 Cod penal, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi prin suspendare sub supraveghere a executării, atât timp cât inculpatul a avut un comportament total iresponsabil şi nu s-a gândit la consecinţele faptei sale, fără ca acesta să fie supravegheat.

Faptul că nu s-au produs pagube nu poate fi reţinut ca un argument pentru a dispune executarea pedepsei în modalitatea prev. de art.81 Cod penal, infracţiunea dedusă judecăţii fiind una de pericol, nu de rezultat. Fără supravegherea inculpatului şi instituirea în sarcina sa a unor obligaţii, Curtea a considerat că nu are garanţia remodelării comportamentului inculpatului, în sensul respectării valorilor sociale ocrotite de legea penală.