Secţia I civilă


Anulare incident bancar. Condiţii. Anularea titlului ulterior raportării incidentului. Consecinţe



Yüklə 1,62 Mb.
səhifə27/31
tarix06.11.2017
ölçüsü1,62 Mb.
#30847
1   ...   23   24   25   26   27   28   29   30   31

4. Anulare incident bancar. Condiţii. Anularea titlului ulterior raportării incidentului. Consecinţe

Art.1 alin.1 din Regulamentul nr.1/2001 al BNR
Faptul că ulterior completării cecului şi prezentării sale la plată, cu consecinţa intervenirii incidentului major, s-a constatat că cecul nu a fost completat potrivit înţelegerii, raportându-se la o creanţă care nu întruneşte condiţia de a fi lichidă, nu poate fi imputat Băncii, care la momentul constatării incidentului a procedat potrivit dispoziţiilor legale.

Anularea ulterioară a titlului nu se repercutează asupra incidentului constatat, deoarece vizează raportul fundamental între părţi, or, scopul constatării incidentelor cu consecinţa posibilă a interdicţiei bancare de a emite cecuri, are în vedere tocmai protejarea terţelor persoane, aşa cum este declarat în art.1 alin.1 din Regulamentul nr.1/2001, conform cu care Centrala Incidentelor de Plăţi este un centru de intermediere care gestionează informaţia specifică incidentelor de plăţi, pentru interesul public, inclusiv pentru scopurile utilizatorilor.

(Decizie nr. 344/R-COM/10.02.2012)
Prin cererea înregistrată sub nr. 3151/90/2006 reclamanta SC A. SRL Râmnicu Vâlcea a chemat în judecată pe pârâtele SC U. SA Râmnicu Valcea şi BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA – SUCURSALA VÂLCEA solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea interdicţiei bancare de a emite cecuri luată de către pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA – SUCURSALA VÂLCEA prin somaţia nr. 343 din 4 mai 2006 în temeiul art. 27-30 din Regulamentul nr. 1/2001 al BNR.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâta SC U. SA a completat în fals o filă de cec, lăsată de reclamantă în alb ca garanţie pentru plata chiriei, cu suma de 787.510.000 lei ROL şi pe fondul unor neînţelegeri între părţi a prezentat cecul la plată, ştiind că reclamanta nu are disponibil în cont pentru decontare. Suma menţionată în cec nu are corespondent în raportul fundamental, pârâta completând fila de cec cu nerespectarea înţelegerii între trăgător şi beneficiar.

Pârâta SC U. SA, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii arătând că cecul a fost completat conform înţelegerii dintre părţi întrucât reclamanta s-a obligat să plătească prejudiciul nerealizat de către pârâtă prin împiedicarea folosirii spaţiului comercial ce a constituit obiectul litigiului.

Prin încheierea din 26 iunie 2006 cauza a fost suspendată în temeiul art. 244/1 din codul de procedură civilă până la soluţionarea opoziţiei reclamantei la executarea cecului.

La data de 2 august 2011 reclamanta a solicitat repunerea pe rol a cauzei arătând că opoziţia a fost soluţionată irevocabil prin admiterea cererii şi anularea cecului. Cauza a fost repusă pe rol iar reclamanta a solicitat admiterea cererii invocând şi argumentul admiterii opoziţiei şi anulării cecului.

Pârâta SC UNIVERS SA a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără de obiect întrucât durata măsurii interdicţiei a expirat.

Tribunalul a constatat că excepţia lipsei de obiect este nefondată. Deşi durata interdicţiei a expirat instanţa are obligaţia să verifice legalitatea măsurii adoptate de către banca pârâtă prin prisma consecinţelor interdicţiei şi a eventualei răspunderi pentru adoptarea unei măsuri nelegale.

Prin sentinţa nr. 1905/17 Octombrie 2011 Tribunalul Vâlcea a respins cererea formulată de reclamanta SC A. SRL Râmnicu Vâlcea, împotriva pârâtelor SC U. SA Râmnicu Valcea, . şi BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA – SUCURSALA VÂLCEA,.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că Regulamentul nr. 1/2001 al BNR prevede că este incident de plată major incidentul de plată determinat de înregistrarea uneia dintre următoarele situaţii: c1) în cazul cecului: - cecul a fost refuzat din lipsă totală de disponibil, în cazul prezentării la plată înainte de expirarea termenului de prezentare; - cecul a fost refuzat la plată din lipsă parţială de disponibil, în cazul prezentării la plată înainte de expirarea termenului de prezentare.

Potrivit art. 28 din acelaşi act normativ în cazul refuzului la plată al unui cec ca urmare a producerii unui incident de plată major asupra contului unui client banca va lua în aceeaşi zi bancară următoarele măsuri: a) va notifica incidentul de plată la CIP printr-o cerere de înscriere a refuzului bancar în FNC , care va cuprinde şi declaraţia de interdicţie bancară; b) va adresa titularului de cont o somaţie, conform modelului prezentat în anexa nr. 5, prin care îi va notifica acestuia interdicţia de a emite cecuri pe timp de un an începând cu data înregistrării la CIP a incidentului de plată major şi obligaţia de a restitui băncii (băncilor) al cărei (căror) client este formularele de cec aflate în posesia sa şi/sau a mandatarilor săi.

În aplicarea dispoziţiilor legale susmenţionate banca verifică numai regularitatea formală a cecului, respectiv condiţiile de validitate prevăzute de art. 1 din Legea nr. 59/1934. Raportul fundamental din care a rezultat cecul este şi rămâne străin băncii, care nu are a se preocupa de înţelegerile dintre părţi, întrucât din literalitatea obligaţiilor cambiale rezultă că obligaţia se naşte chiar din titlu, desprinsă de raportul fundamental dintre trăgător şi beneficiar.

Ca atare, s-a reţinut că banca pârâtă a adoptat în mod legal măsura interdicţiei din moment ce la prezentarea cecului nu exista disponibil în contul emitentului. Faptul că ulterior cecul a fost anulat în opoziţia trăgătorului nu invalidează măsura interdicţiei, deoarece, aşa după cum rezultă din decizia nr. 2/2011 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.3595/90/2008 opoziţia a fost admisă pentru completarea cecului cu nerespectarea înţelegerilor iniţiale la emiterea lui, aşadar pentru o excepţie personală în sensul art. 264 din Norma cadru nr. 6/1994 a BNR şi nu pentru o excepţie formală care s-ar fi impus băncii în sensul că înainte de a verifica disponibilul banca este obligată să verifice regularitatea formală a titlului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs S.C.A. S.R.L. solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii, iar pe fond admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată.

În motivare, se arată că hotărârea instanţei de fond este rezultatul aprecierii eronate a probelor administrate, instanţa neţinând seama de faptul că reclamanta a solicitat anularea interdicţiei bancare de a emite cecuri, luată de pârâta B.C.R. S.A. - Sucursala Vâlcea prin somaţia nr.343/4.05.2006, în temeiul art.27-30 din Regulamentul B.N.R. nr.1/2001.

Prin decizia nr.2/21.02.2011 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.3595/90/2008, rămasă irevocabilă prin decizia nr.1585/22.06.2011 pronunţată în dosarul nr.3595/90/2008 al Curţii de Apel Piteşti s-a admis opoziţia la executare şi s-a dispus anularea cec-ului seria BB 300-01210508 emis la 4 mai 2006 pentru suma de 78.751 lei, confirmând susţinerile potrivit cu care S.C. U. S.A. a completat în mod abuziv cecuri.

Instanţa în mod greşit a ţinut cont de cererea formulată la 4.05.2006 la B.C.R. Sucursala Vâlcea prin care recurenta sesiza faptul că cecul este completat în fals, urmând să fie refuzat la plată.

Se critică sentinţa ca fiind lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, de vreme ce art.259 din Normele cadru nr.7/1994 arată că pentru ca un cec să fie valabil nu este necesar să întrunească condiţiile esenţiale menţionate în art.1 din Legea cecului, chiar din momentul emiterii sale, ci el trebuie să întrunească aceste condiţii, în momentul prezentării la plată, completarea cec-ului trebuind să se facă în conformitate cu înţelegerea dintre trăgător şi primitor.

Cum în decizia nr.2/2011 s-a reţinut că nu a existat nici o înţelegere între părţi, legat de completarea cecului, în mod greşit reclamantei i-a fost pusă interdicţie bancară.

De asemenea, trebuie să se ţină cont de faptul că această cauză a fost suspendată, societatea reclamantă nefăcându-se vinovată de introducerea la plată a cecului.

S.C.U. S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând că la prezentarea la plată, Banca verifică numai regularitatea formală a cecului, respectiv condiţiile de validitate prevăzute de art.1 din Legea nr.59/1934.

De asemenea, prin hotărârile judecătoreşti invocate de către recurentă a fost admisă opoziţia pentru completarea cecului cu nerespectarea înţelegerilor iniţiale în emiterea lui, nu pentru că ar fi fost completat în fals, cum eronat a susţinut recurenta, ca atare, pentru o excepţie personală în sensul art.264 din Norma B.N.R. nr.7/1994.

S.C. U. S.A. a formulat în recurs concluzii scrise.

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate, în raport de probatoriul administrat în cauză şi de dispoziţiile legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.2 pct.c), c1) din Regulamentul B.N.R. nr.1/2001 în forma în vigoare la data introducerii la plată a cec-ului, este incident de plată major, incidentul de plată, în cazul cecului, refuzul cecului din lipsă totală de disponibil, în cazul prezentării la plată înainte de expirarea termenului de prezentare.

Art.28 din acelaşi regulament, arată că în cazul refuzului la plată al unui cec ca urmare a producerii unui incident de plată major asupra contului unui client, banca va lua în aceeaşi zi bancară măsura notificării incidentului de plată la CIP printr-o cerere de înscriere a refuzului bancar în FNC, care va cuprinde şi declaraţia de interdicţie bancară şi va adresa titularului de cont o somaţie, prin care îi va notifica acestuia interdicţia de a emite cecuri pe timp de un an începând cu data înregistrării la CIP a incidentului de plată major şi obligaţia de a restitui băncii (băncilor) al cărei (căror) client este formularele de cec aflate în posesia sa şi/sau a mandatarilor săi.

Prin urmare, la momentul stabilirii interdicţiei bancare de a emite cecuri, banca era obligată să verifice existenţa ipotezei textului art.2 pct.c) c1), fără a efectua alte verificări, scopul interdicţiei bancare fiind acela de a proteja persoanele care intră în raport juridic cu emitentul cecului.

Refuzul la plată din lipsă parţială de disponibil în cazul prezentării la plată înainte de expirarea termenului de prezentare atrage automat pentru bancă aplicarea dispoziţiilor art.28 din Regulamentul B.N.R. nr.1/2001, în vigoare la momentul incidentului, în niciuna din situaţii Banca nefiind ţinută să analizeze raportul juridic fundamental care a întemeiat emiterea cecului.

Din hotărârile judecătoreşti invocate (filele 73-87 dosar fond) rezultă că instanţele au statuat într-o procedură de contestaţie la executare, întemeiată pe art.400 Cod procedură civilă, în care s-au invocat prevederile Legii nr.59/1934, referitor la nevalabilitatea titlului.

Curtea reţine că prin sentinţa Judecătoriei Rm.Vâlcea din 10.10.2006 (fila 74), ulterioară incidentului bancar, a fost respinsă opoziţia la executare, astfel că într-un prim control jurisdicţional, instanţa a constatat legalitatea actelor de executare şi implicit a titlului, context în care nu se putea pretinde băncii, cu depăşirea limitelor art.28 din Regulamentul nr.1/2001, verificarea validităţii titlului prezentat la plată.

Faptul că ulterior completării cecului şi prezentării sale la plată, cu consecinţa intervenirii incidentului major, s-a constatat că cecul nu a fost completat potrivit înţelegerii, raportându-se la o creanţă care nu întruneşte condiţia de a fi lichidă, nu poate fi imputat Băncii, care la momentul constatării incidentului a procedat potrivit dispoziţiilor legale.

Anularea ulterioară a titlului nu se repercutează asupra incidentului constatat, deoarece vizează raportul fundamental între părţi, or, scopul constatării incidentelor cu consecinţa posibilă a interdicţiei bancare de a emite cecuri, are în vedere tocmai protejarea terţelor persoane, aşa cum este declarat în art.1 alin.1 din Regulamentul nr.1/2001, conform cu care Centrala Incidentelor de Plăţi este un centru de intermediere care gestionează informaţia specifică incidentelor de plăţi, pentru interesul public, inclusiv pentru scopurile utilizatorilor.

Susţinerile recurentei, relative la faptul că instanţa nu a ţinut seama de cererea depusă la 4.05.2006 de către recurentă, la B.C.R. Sucursala Vâlcea prin care sesiza că cecul este completat în fals, urmând să fie refuzat la plată, nu au relevanţă în condiţiile în care, pe de o parte aceste afirmaţii nu au fost reţinute de instanţe în hotărârile menţionate, în care s-a arătat că cecul fusese lăsat garanţie în alb pentru acoperirea diferenţei de 1.700 lei, fără însă ca cecul să fi fost completat cu această sumă, ci cu o sumă mult mai mare, fiind în discuţie lichiditatea creanţei. Pe de altă parte, cererea a fost înregistrată ulterior constatării incidentului bancar şi transmiterii informaţiei în CIP, respectiv la 5.05.2006.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

5. Procedura insolvenţei. Plan de reorganizare. Contract de leasing reziliat anterior confirmării planului. Obligaţie de restituire. Nelegalitatea includerii bunului făcând obiectul contractului de leasing reziliat în planul d reorganizare.

Art. 1 şi art.13 alin.1 din O.G. nr.51/1997

Art.11 alin.2. art.49, art.90 alin.1 şi art.102 din Legea nr.85/2006
Din modul în care art.49 din Legea nr.85/2006 defineşte perioada de observaţie nu rezultă că împrejurarea că debitorul a formulat o cerere de reorganizare împiedică ea însăşi pe proprietarul unui bun asupra căruia debitorul nu este în măsură să justifice un drept de folosinţă să preia bunul său din patrimoniul debitoarei.

Având în vedere faptul că planul de reorganizare a intervenit numai ulterior rezilierii contractelor de leasing, bunurile formând obiectul acestor contracte reziliate nu puteau face obiectul planului de reorganizare, ci trebuiau restituite în temeiul clauzei contractuale prevăzute la art.4 pct.2.B., clauză opozabilă judecătorului sindic, în temeiul dispoziţiilor art.13 alin.1 din O.G. nr.51/1997 şi art.90 din Legea nr.85/2006.

(Decizia nr. 581/R-COM/7.03.2012)

Deliberând asupra recursului de faţă, constată că;

La data de 12.12.2009, debitoarea S.C. B.P.T. S.R.L. a solicitat a fi supusă procedurii generale de insolvenţă, manifestându-şi intenţia de a-şi reorganiza activitatea.

Constatându-se că sunt îndeplinite condiţiile art.27-30/art.1 alin.2 din lege, Tribunalul Comercial Argeş a admis cererea debitoarei şi, în temeiul art.32 alin.1 din Legea privind procedura insolvenţei, s-a constatat că aceasta este în încetare de plăţi şi s-a deschis procedura generală de insolvenţă împotriva sa.

În consecinţă, s-au dispus şi măsurile imediate prevăzute de legea procedurii insolvenţei şi, prin încheierea din 17.11.2009, a fost deschisă procedura generală de observaţie pentru debitoare, care a depus şi un plan de reorganizare a activităţii.

La data de 11.02.2011 creditoarea S.C. U. L. C. IFN S.A. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea S.C. B.P.T. S.R.L., restituirea bunurilor ce au făcut obiectul contractelor de leasing încheiate cu aceasta nr.62493/B.P.-2-001 şi nr.64435/B.P.-2-002 şi menţionate în cerere.

S-a arătat în motivare că la data de 26.11.2009 s-au încheiat între părţi contractele de mai sus, iar la data de 26.11.2010 au fost reziliate ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale privind plata ratelor de leasing de către debitor.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art.11 alin.2 şi art.90 alin.1 din Legea nr.85/2006, art.1 şi art.13 din O.U.G. nr.51/1997.

Tribunalul Comercial Argeş, prin încheierea din data de 5 aprilie 2011 a respins cererea formulată de S.C. U. L. C. IFN S.A. - Societate Administrată în Sistem Dualist.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că, prin încheierea din 17.11.2009 a fost deschisă procedura generală de observaţie ce priveşte pe debitorul S.C. B.P.Trans S.R.L. Piteşti la solicitarea acestuia.

Tribunalul a apreciat că perioada de observaţie reprezintă perioada cuprinsă de la data deschiderii procedurii şi data confirmării planului de reorganizare, perioadă în care debitorul este îndreptăţit să procedeze la desfăşurarea activităţilor curente. Perioada de observaţie este dată pentru a stabili dacă afacerea debitorului poate continua, iar perspectivele reorganizării sunt reale şi exploatarea societăţii comerciale a debitorului trebuie să aibă loc în condiţii foarte apropiate de cele existente în cursul exploatării normale, aşa cum s-au desfăşurat ele înainte de deschiderea procedurii, deoarece, în caz contrar, şansele redresării nu au perspectivă de reuşită.

S-a reţinut că societatea creditoare este înscrisă la masa credală cu întreaga creanţă rezultată din contractele de leasing, existând posibilitatea recuperării sumelor datorate de către debitor, dacă cele două contracte vor fi menţinute, întrucât rezilierea acestora este o operaţie ce va îngreuna realizarea planului de reorganizare care a fost depus la dosar.

Faţă de cele reţinute, instanţa a considerat că cererea creditorului de restituire a bunurilor menţionate în acţiune este neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs creditoarea S.C.U.L.C. IFN S.A.. – Societatea Administrată în Sistem Dualist, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie prin prisma următoarelor motive de recurs, încadrate în drept în dispoziţiile art.304 pct.9 şi art.3041 Cod procedură civilă:

1. Hotărârea instanţei este lipsită de temei legal, motiv prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivului de recurs se arată că instanţa face o apreciere greşită asupra modului de desfăşurare a procedurii susţinând, fără să motiveze în vreun fel, că în perioada de observaţie, creditorii nu ar putea să obţină preluarea unor bunuri din patrimoniul debitoarei, deşi debitoarea nu justifică un drept asupra acestora.

Se susţine că acest raţionament contravine dispoziţiilor art.47 din Legea nr.85/2006.

2. Hotărârea instanţei este dată cu încălcarea legii, motiv prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât instanţa prin sentinţa pronunţată invalidează scopul dispoziţiilor art.90 din Legea nr.85/2006.

Recurenta susţine că scopul acestor reglementări este protejarea intereselor creditorilor în raport cu societatea creditoarea, care refuză să aducă la îndeplinire o obligaţie legală, respectiv restituirea bunurilor asupra cărora nu poate invoca vreun drept.

Se mai arată că, deşi nu s-a contestat măsura rezilierii, care a intervenit anterior investirii instanţei cu cererea de restituire, respectiv la data de 26.11.2009 şi care conduce la pierderea dreptului de folosinţă a bunului din partea utilizatorului, instanţa face abstracţie de natura raportului contractual dintre cele două părţi şi omite faptul că administratorul judiciar nu se pronunţase anterior în sensul menţinerii contractelor de leasing.

Susţine recurenta că, în mod eronat, instanţa face o apreciere cu privire la măsura rezilierii, deşi această sancţiune a intervenit, conform convenţiei părţilor, în temeiul unui pact comisoriu de gradul IV, fără intervenţia instanţei şi fără ca debitorul să fie notificat.

În sfârşit, se critică sentinţa judecătorului sindic sub aspectul faptului că este pronunţată prin raportare la planul de reorganizare ce urmează a fi depus, deşi la data soluţionării cererii de restituire a bunului, debitoarea nu solicitase încuviinţarea de principiu a planului de reorganizare, acesta nefiind nici măcar supus aprobării.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a constatat că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.49 alin.1 din Legea nr.85/2006, pe perioada de observaţie, debitorul va putea să continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plăţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, fie sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art.28 alin.1 lit.h), şi nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, fie sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.

Din modul în care art.49 din Legea nr.85/2006 defineşte perioada de observaţie, nu rezultă că împrejurarea că debitorul a formulat o cerere de reorganizare împiedică ea însăşi pe proprietarul unui bun asupra căruia debitorul nu este în măsură să justifice un drept de folosinţă să preia bunul său din patrimoniul debitoarei.

Este adevărat că, potrivit art.102 alin.1 din Legea nr.85/2006: „Când sentinţa care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan”.

Însă, în cauză, contractele de leasing ce au avut ca obiect bunurile a căror restituire se solicită, au fost reziliate unilateral, în temeiul pactului comisoriu de gradul III cuprins în contractul părţilor, respectiv la art.4 pct.2.B, care prevede: „În cazul în care Finanţatorul optează pentru rezilierea contractului de leasing financiar ca urmare apariţiei unui caz de culpă, conform Secţiunii 4.1 de mai sus, contractul de leasing financiar încetează de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără nici o altă formalitate prealabilă, cu predarea bunurilor ce formează obiectul leasingului către Finanţator. Data rezilierii va fi considerată data la care Finanţatorul a înţeles să-şi exercite opţiunea de a rezilia contractul şi pe care a inserat-o în notificarea de reziliere transmisă Utilizatorului” (fila 65 dosar recurs).

Astfel, prin notificarea nr.1776/26.11.2009, transmisă prin Biroul executorului judecătoresc N.M., creditoarea-recurentă a comunicat rezilierea contractelor de leasing nr.64435 şi nr.62493, în temeiul art.4.4.1 din contract, începând cu data de 26.11.2009, având în vedere ratele restante în sumă de 229.010,60 lei şi a pus în vedere Utilizatorului, respectiv debitoarea-intimată obligaţia de predare a obiectului leasingului până la data de 7.12.2009 (fila 4).

Este adevărat că prin încheierea din 17.11.2009 a fost deschisă procedura generală de observaţie în ceea ce priveşte pe debitoarea-intimată S.C. B.P.T. S.R.L. Piteşti, însă la acel moment nu exista un plan de reorganizare propus, acesta fiind înregistrat la Tribunalul Comercial Argeş abia la data de 15.04.2011 şi supus votului Adunării creditorilor în data de 12.15.2011, fiind confirmat de către judecătorul sindic prin sentinţa nr.920/F/31 mai 2011.

Prin urmare, la momentul la care a intervenit rezilierea contractului, debitoarei îi revenea obligaţia de a restitui bunurile în temeiul clauzei contractuale prevăzute la art.4 pct.2.B. din contractele de leasing.

De asemenea, în temeiul dispoziţiilor art.13 alin.1 din O.G. nr.51/1997: „Drepturile locatorului/finanţatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic, în situaţia în care locatarul/utilizatorul se află în reorganizare judiciară şi/sau faliment, în conformitate cu prevederile legale în materie”.

Este adevărat că textul art.13 alin.1 din O.G. nr.51/1997 trimite la aplicarea prevederilor legale în materie de insolvenţă, însă, sub acest aspect Curtea reţine că nici dispoziţiile art.90 din Legea nr.85/2006 nu se opun preluării bunului de către societatea de leasing în ipoteza în care contractul a fost reziliat ca urmare a neplăţii ratelor de leasing, iar utilizatorul nu mai poate justifica dreptul său de folosinţă.

Astfel, potrivit art.90 alin.1 din Legea nr.85/2006: „Dacă un debitor deţine marfă în calitate de consignatar sau orice alt bun care aparţine altuia la data înregistrării cererii introductive, a expirării termenului pentru contestarea cererii creditorilor de către debitor ori a respingerii contestaţiei debitorului împotriva acestei cereri, proprietarul va avea dreptul să îşi recupereze bunul, în afară de cazul în care debitorul are un drept de garanţie valabil asupra bunului”.

Prin urmare, având în vedere faptul că planul de reorganizare a intervenit numai ulterior rezilierii contractelor de leasing, bunurile formând obiectul acestor contracte reziliate nu puteau face obiectul planului de reorganizare, ci trebuiau restituite în temeiul clauzei contractuale prevăzute la art.4 pct.2.B., clauză opozabilă judecătorului sindic, în temeiul dispoziţiilor art.13 alin.1 din O.G. nr.51/1997 şi art.90 din Legea nr.85/2006.

Pentru aceste motive, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul a fost admis, iar încheierea modificată în sensul că s-a admis cererea de restituire formulată de către creditoarea-recurentă S.C.U.L.C. IFN S.A.. a bunurilor formând obiectul contractelor de leasing nr.64435 şi nr.62493 încheiate cu debitoarea S.C. B.P.T. S.R.L. Piteşti şi a dispus restituirea bunurilor menţionate în cererea de restituire.


Yüklə 1,62 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   23   24   25   26   27   28   29   30   31




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin