Seria -1: Şcoala lui hristos titlu: fundamentele educaţiei spirituale lecţia 1

Care este scopul lui Dumnezeu de poruncește Satanei să atace Biserica?

Seria 5: RUGĂCIUNEA

Titlu RUGĂCIUNEA ŞI ATITUDINEA NOASTRĂ \ FATĂ DE DUMNEZEU

Lecţia – 1
Charles Wesley a spus: „Dumnezeu nu face nimic pe acest pământ decât ca răspuns la rugăciune.” Citim din Exod 17:8-13. (8) „Amalec a venit să bată pe Israel la Refidim. (9) Atunci Moise a zis lui Iosua: „Alege nişte bărbaţi şi ieşi de luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână.” (10) Iosua a făcut ce-i spusese Moise, şi a ieşit să lupte împotriva lui Amalec, Iar Moise, Aron şi Hur s-au suit pe vârful dealului. (11) Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel; şi când îşi lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec. (12) Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, şi el a şezut pe ea. Aron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul deoparte, iar altul pe de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui. (13) Şi Iosua a biruit pe Amalec şi poporul lui, cu tăişul săbiei.”Această întâmplare reflectă puterea rugăciunii.

Puterea lui Moise nu a fost pe măsura nevoii pe care o aveau, astfel încât i-au adus o piatră şi l-au aşezat pe ea iar Aron şi Hur i-au ţinut mâinile ridicate. Iată poziţia, postura mijlocitorului. Mâinile ridicate ale lui Moise reprezintă dependenţa sa totală de Dumnezeu. Acest mod de a mă ruga exprimă atitudinea mea faţă de Dumnezeu. Rugăciunea este ceva de care vorbim adesea, credem în eficienţa ei, dar mărturia Bisericii arată că, de fapt, credinţa noastră nu este atât de mare pe cât spunem că este. Iată-1 pe Moise, un om al credinței , manifestând o atitudine de dependenţă faţă de Dumnezeul său. Aceasta este semnificaţia ridicării mâinilor. O predare totală. Mă dăruiesc pe mine însumi lui Dumnezeu. Moise, pe munte, cu mâinile ridicate, este în postura de supunere totală şi completă faţă de Dumnezeu.

El chema numele Domnului, iar Iosua era mai tare decât vrăjmaşul său. Acest lucru ar trebui să ne suscite interesul nostru. Dacă sub legământul Legii oamenii rugăciunii i-au biruit pe vrăjmaşii lor, punându-i pe fugă, ce nu putem face noi, sub Noul Legământ, când ne confruntăm cu un duşman ale cărui lucrări au fost deja nimicite de Hristos ? Isus a nimicit lucrările Satanei. Tot ceea ce face Satana în zilele noastre se bazează pe înşelăciune. El urlă ca un leu furios. El nu este un leu fioros, dar imită pentru a ne înşela, îi păcăleşte pe oameni, facându-i să creadă că el este cu adevărat o mare ameninţare pentru ei. Isus l-a biruit pe Satan la Calvar, luând de la el cheile locuinţei morţilor, ale iadului şi ale mormântului. Dacă vom umbla în această biruinţă şi vom fi mijlocitorii pe care Dumnezeu ne-a chemat să fim, atunci vom putea înainta şi vom face să se manifeste această biruinţă.

Dacă nu ne rugăm, dacă nu înălţăm mâinile noastre, arătând astfel dependenţă totală faţă de Dumnezeu, diavolul, în înşelăciunea sa, ne va distruge. Să privim la capitolul 36 din Ezechiel. Noi am vorbit despre rugăciune şi am văzut care sunt elementele ei de bază. Dacă nu acordaţi acestor lucruri locul lor, după cum învățăm în această „Şcoală a lui Hristos”, atunci veţi urma îndemnurile firii pământeşti şi veţi umbla în rătăcire, deoarece aţi gustat că Domnul este bun şi aceasta v-a lăsat doar dorinţa de a vedea slava Sa. Dacă nu aveţi elementele de bază bine fundamentate, pentru a vă înrădăcina în credinţă, astfel ca Dumnezeu să-şi elibereze puterea şi slava Sa în viaţa voastră, în setea voastră după acea putere, veţi umbla în firea pământească şi veţi greşi calea. Planul lui Dumnezeu pentru noi este răstignirea firii pământeşti şi învierea prin Isus Hristos, manifestând astfel viaţă din Hristos în faţa unei lumi necredincioase.

Să privim deci la Ezechiel 36:25,26 a, „Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţiţi, vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri. (26a) Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou;” Acum Dumnezeu vorbeşte unui popor căruia îi descoperă prin încercări cât de lumească îi este inima. Acest popor reprezintă noua generaţie; Dumnezeu îi tratează în acelaşi mod ca şi pe părinţii lor, trecându-i prin aceleaşi încercări. Ei s-au lepădat de credinţă şi El i-a pedepsit. Acum însă, îi adună din nou şi le spune: (26) „Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne.”

Israel s-a întors pentru a doua oară la Domnul. Cred că şi Cincizecimea a venit din nou pentru a deschide calea unei treziri nemaiîntâlnite în istorie. Cred că trăim zilele de pe urmă, zile despre care au vorbit Petru şi loel. Cred că Dumnezeu este gata să toarne Duhul Său peste orice făptură. Păstrând acest lucru în minte, să ne întoarcem din nou la textul din Ezechiel. Priviţi cât de des apare sintagma “eu voi” (eu voi strânge, eu voi aduce, eu voi stropi, eu voi curăţi etc.), descoperind astfel voia Sa. Nu ne putem ruga dacă nu cunoaştem voia Sa. Dacă ne rugăm potrivit cu voia Sa, ştim că Dumnezeu ne ascultă. Cum pot cunoaşte voia Sa ? O aflu din Cuvântul Său. „Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele.” (Ezechiel 36:27-36) (28) „Veţi locui în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri; voi veţi fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul vostru.” (29) Vă voi izbăvi de toate necurăţiile voastre; voi chema grâul şi-l voi înmulţi; nu voi mai trimite foametea peste voi. (30) Voi înmulţi rodul pomilor şi venitul câmpului, ca să nu mai purtaţi ocara foametei printre neamuri. (31) Atunci vă veţi aduce aminte de purtarea voastră cea rea, şi de faptele voastre care nu erau bune; vă va fi scârbă de voi înşivă, din pricina nelegiuirilor şi urâciunilor voastre. (32) Şi toate aceste lucruri nu le fac din pricina voastră, zice Domnul Dumnezeu, să ştiţi” (Nu vă înalţ ca popor, zice Domnul, ci Il înalţ pe Fiul Meu şi Numele Meu prin acest popor) „Ruşinaţi-vă şi roşiţi de purtarea voastră, casa lui Israel ” (33) Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „In ziua când vă voi curăţi de toate nelegiuirile voastre, voi face ca cetăţile voastre să fie locuite şi dărâmăturile vor ti zidite din nou, (34) ţara pustiită va fi lucrată iarăşi, de unde până aici era pustie în ochii tuturor trecătorilor. (35) Şi se va spune atunci: „Ţara aceasta pustiită a ajuns ca o grădină a Edenului; şi cetăţile acestea dărâmate, care erau pustii şi surpate, sunt întărite şi locuite !” (36) Şi neamurile, care vor mai rămânea în jurul vostru, vor şti că Eu, Domnul, am zidit din nou ce era surpat, şi am sădit ce era pustiit. Eu, Domnul, am vorbit, şi voi face.”

Când citesc acest pasaj al Scripturii, ştiu că Dumnezeu vorbeşte Bisericii. Toate aceste lucruri s-au întâmplat poporului Israel şi sunt un exemplu pentru noi. Indiferent cât de puţin timp a mai rămas până la judecată, Dumnezeu vrea să se întâmple aceste lucruri în Biserica lui Isus Hristos. Biserica, văzută ca un întreg, este un deşert din punct de vedere spiritual. Lumea cunoaşte dezolarea noastră. Lumea ştie că noi nu suntem decât un teren arid. Vorbim despre putere, totuşi nu manifestăm dovezile învierii. Dumnezeu a spus că dacă vom umbla potrivit poruncilor Sale şi potrivit cu mărturiile Sale (vorbind ca unii care avem relaţie cu El), dacă vom face lucrurile aşa cum El ne cere, Dumnezeu va restaura puterea şi binecuvântarea Sa.

Următorul verset este cheia pentru toate celelalte. Ai putea gândi că, dacă Dumnezeu voieşte să se întâmple ceva, atunci aceasta este suficient. Dumnezeu spune: „Eu voi face”, apoi El spune: „Dacă am rostit, voi înfăptui ceea ce am spus.” Am auzit mesajul, am văzut puterea lui Dumnezeu în mici revărsări, dar El spune că va umple pământul cu slava Sa. De ce nu se întâmplă aceasta ? Răspunsul îl găsim în versetul 37: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată în ce privinţă mă voi lăsa înduplecat de casa lui Israel, şi iată ce voi face pentru ei.” Nu poţi să faci voia lui Dumnezeu fară ajutorul lui Dumnezeu şi El nu va face voia Sa tară tine. Nu avem o opţiune asupra acestui mod de rugăciune. Dumnezeu a spus că El a promis toate acestea, dar pentru ca ele să se înfăptuiască, El trebuie să fie înduplecat de poporul Său. Deşi Dumnezeu a făcut toate aceste promisiuni, poporul nu a venit niciodată înaintea Lui cu rugăciuni, în care să-i ceară ca voia Lui să se facă.

Casa aceasta trebuie să fie o casă a rugăciunii. Dacă Dumnezeu ar face voia Sa fără să fie înduplecat de credincioşi, firea pământească ar uita-o în trei zile. Fără credinţă este imposibil să-i fim plăcuţi lui Dumnezeu. Noi trebuie să credem că El este. Rugăciunea arată atitudinea noastră faţă de El. Când eu sau tu venim înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, ne arătăm atitudinea noastră spunând că noi credem că Dumnezeu există. In rugăciune, eu demonstrez o supunere şi o dependenţă totală, faţă de Dumnezeu. Dumnezeu este preocupat de atitudinea noastră faţă de proviziile Sale, faţă de lume, faţă de împrejurări, faţă de supărare, amărăciune şi faţă de rănile pe care le suferim. De asemenea, El va avea grijă de atitudinea noastră faţă de El însuşi, şi nimic nu arată mai mult ceea ce simt eu pentru Dumnezeu decât viaţa mea de rugăciune. ,,Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui ! Căci, cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L căută.” (Evrei 11:6)

Credinţa mea nu este niciodată mai bine testată ca atunci când îngenunchez în faţa altarului. Fiecare diavol din iad invadează acea cameră să vadă ce o să fac. În Psalmul 106:7-13 citim: “Părinţii noştri în Egipt n-au luat aminte la minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea îndurărilor Tale, şi au fost neascultători la mare, la marea Roşie.” Ei nu au înţeles acea mare izbăvire. Dumnezeu caută o inimă în care să-L nască pe Hristos şi să-L aducă la deplină maturitate. De aceea cerurile se bucură mai mult decât orice, atunci când un păcătos se pocăieşte. O nouă fiinţă creată este o nouă ocazie pentru ca Hristos să fie prezentat lumii. (8) “Dar El i-a scăpat din pricina Numelui Său, ca să-şi arate puterea. (9) A mustrat Marea Roşie şi ea s-a uscat; şi i-a trecut prin adâncuri ca printr-un pustiu. (10) l-a scăpat din mâna celui ce-i ura, şi i-a izbăvit din mâna vrăjmaşului.” Poţi citi în această carte doar porunci. Nu există nici măcar un sfat în ea. (11) “Apele au acoperit pe potrivnicii lor, n-a rămas unul măcar din ei. (12) Atunci ei au crezut în cuvintele Lui, şi au cântat laudele Lui. (13) Dar au uitat curând lucrările Lui şi n-au aşteptat împlinirea planurilor Lui.” Ei nu s-au rugat, ei nu au aşteptat înaintea Domnului. Lipsa rugăciunii arată o inimă plină de necredinţă faţă de persoana lui Dumnezeu şi faţă de ceea ce El a spus că va face.

Matei 21:12-16 „lsus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani, şi scaunele celor ce vindeau porumbei, (13) şi le-a zis: „Este scris: Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.” (14) Nişte orbi şi şchiopi au venit la El în Templu, şi El i-a vindecat. (15) Dar preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au văzut minunile pe care El le făcea, şi pe copii strigând în Templu şi zicând: “Osana, Fiul lui David !” s-au umplut de mânie. (16) Şi i-au zis: „Auzi ce zic aceştia ?” „Da,” le-a răspuns lsus. „Oare n-aţi citit niciodată cuvintele acestea: „Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce sug ?” lată ordinea: Dumnezeu intră în Templu şi prima dată El curăţă templul. Dacă îl cunoşti pe lsus Hristos ca mântuitor, poţi înţelege lucrul acesta. Îţi aminteşti de curăţire. Când ai venit la El ca să fii născut din Dumnezeu, atunci ştii că prima Sa lucrare a fost să te curăţească. Cei mai decăzuţi păcătoşi au venit la această fântână şi de aici au plecat albi ca zăpada. El vine şi ne purifică. Acesta este primul lucru din planul Său. El curăţeşte Templul. Noi suntem Templul lui Dumnezeu, şi prima rânduială este puritatea; curăţia. Ordinea este aceasta: puritate, rugăciune, putere şi laudă. Cunoaştem biserici care îl laudă, dar cunoaştem puţine biserici care se roagă.

Rezultatul este faptul că lauda ajunge doar o slujire cu buzele. Oamenii vin la casa lui Dumnezeu şi laudă un Dumnezeu pe care L-au ignorat întreaga săptămână.

Acesta este doar o activitate zgomotoasă. Biserica este fără putere pentru că îi lipseşte rugăciunea. Aceasta este doar Biserica nostra sau a diavolului. Biserica lui Isus Hristos este o casă a rugăciunii. Pot privi înapoi la fiecare frustrare pe care am experimentat-o în viaţa mea de creştin, din dorinţa de a sări de la puritate la putere. Bisericile care încearcă să producă putere, încearcă să producă laudă operând din memorie: adică operând din prisma lucrurilor de care au auzit că s-au întâmplat odată. Lumea poate vedea dincolo de aceasta. Trebuie să facem ceva să dovedim că suntem spirituali. Ne vom vinde integritatea, vom vinde orice, doar ca să vedem că se petrece ceva.

Dumnezeu nu-şi va elibera puterea Sa, până când ordinea nu este cea corectă: „( ...)voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; voi vindeca ţara, vă voi cerceta, chemaţi-Mă, vă voi răspunde.” (Fapte 2:17) Dar pentru toate acestea, El trebuie înduplecat de noi ca să lucreze. Curăţirea nu este îndeajuns; nu poţi avea putere doar pentru că eşti curat. Blândeţea este tărie sub control. Noi primim tăria lui Dumnezeu atunci când El ne curăţeşte. Noi primim puterea lui Dumnezeu pentru a fi biruitori asupra păcatului, deoarece El a plătit pedeapsa păcatului şi a nimicit puterea păcatului la cruce. Sângele lui Isus mă curăţeşte de orice păcat.

Eu am puterea Lui în viaţa mea de când sunt mântuit, dar aceasta nu va declanşa imediat manifestarea puterii lui Dumnezeu în Trupul lui Hristos prin vindecarea celor bolnavi şi glorificarea numelui lui Dumnezeu prin darurile de putere ale Duhului Sfânt. Nu poţi să sari de la puritate, la putere şi nici nu poţi să sari de la putere la o laudă desăvârşită. Noi trebuie să disciplinăm toată această putere pe care am primit-o la cruce, sub mâna puternică a lui Dumnezeu Noi trebuie să arătăm o atitudine de smerenie, de supunere şi de pocăinţă faţă de persoana lui Dumnezeu, rugându- ne fără încetare. Mereu am pornit activităţi după modelul lui Ismael, iar acum nu mai avem timp să ne rugăm, deoarece trebuie să inventăm atât de multe căi de a susţine aceste lucrări de “tip Ismael”.

Suntem prea mândri ca să lăsăm aceste lucrări să se prăbuşească în cenuşă. O să le ţinem pe linia de plutire chiar dacă ne trebuie 24 de ore pe zi. Ajungi aşadar la ceea ce predicatorii numesc epuizare. Dar nu este aceasta problema, ci păcatul. Isus s-a rugat. El s-a dus să se roage, încă înainte de ivirea zorilor, după cum îi era obiceiul. El s-a rugat. Găseşti aceasta la începutul lucrării Sale, la mijloc şi la sfârşitul lucrării Sale; în grădina Ghetsimani şi pe cruce El s-a rugat. Ucenicii au umblat cu El timp de 3 ani. Ei au văzut puterea Sa, ei L-au văzut vindecând pe bolnavi, curăţind pe leproşi, înviind morţii. Ei nu l-au rugat pe Domnul să-i înveţe cum să aibă putere sau cum să vindece bolnavii. Ei au înţeles acest lucru, au văzut ce anume determina ca lucrurile să se întâmple şi ei au spus: “Doamne, învartă-ne să ne rugăm.” Evenimentele din Evanghelii, lucrările, s-au petrecut între două momente de rugăciune.

A umbla cu Isus înseamnă să mergi unde este El. El nu va veni unde suntem noi. Unde este acest Mare Preot ? El mijloceşte pe tron. Slujitorul nu este mai presus de stăpânul Său. “După cum Tatăl M-a trimis pe Mine, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” Deci, ei l-au spus: “lnvaţă-ne să ne rugăm.” Matei 6:5-8 (5)” Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentm ca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. (6) Şi tu. Când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui Tău care este în ascuns; şi Tatăl Tău care vede în ascuns, îţi va răsplăti. (7) Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. (8) Să nu vă asemănaţi cu ei, căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-i cereţi voi.”

Voi nu vorbiţi cu un Dumnezeu şovăielnic. Voi nu trebuie să vă prezentaţi cazul ca un avocat. Nu trebuie să aveţi 25 de pagini scrise cu nevoile voastre. Doar învăţaţi ce este rugăciunea. Rugaţi-vă aşa cum Isus i-a învăţat pe ucenici să se roage. El ştie nevoile noastre încă înainte de a l le spune noi. El încearcă prin rugăciune să ne alinieze şi să ne poziţioneze, în aşa fel încât El să fie Dumnezeu. Când El este Dumnezeu în Biserică, puterea va fi acolo. “Iată dar cum trebuie să vă rugaţi...”

Firea pământească nu vrea să se roage. Duhul din mine trebuie să poruncească firii pământeşti să îngenuncheze şi să se roage. Ordinea este din nou, în încheierea acestei lecţii, intrarea în Templu şi curăţirea Sa. Apoi El a spus: Casa Mea trebuie să fie o casă de rugăciune. Curăţie, puritate, rugăciune şi apoi putere. Puterea vine ca un rezultat. Puterea manifestată vine ca un rezultat al rugăciunii. Mai întâi, curăţirea, apoi rugăciunea. Rugăciunea aduce puterea, apoi urmează lauda şi închinarea înaintea lui Dumnezeu.

Seria 5: RUGĂCIUNEA

Titlu: PUTEREA UNEI NOI CONSACRARI

Lecţia - 2
Judecători 16:11-20, (11) “El i-a zis: „Dacă aş fi legat cu funii noi, care să nu fi fost întrebuinţate niciodată, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om.” (12) “Dalila a luat nişte funii noi şi l-a legat cu ele. Apoi i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson !” Iar nişte oameni stăteau la pândă într-o odaie. Şi el a rupt funiile de la braţe ca pe o aţă.” (13) „Dalila a zis lui Samson. „Până acum ţi-ai bătut joc de mine, şi mi-ai spus minciuni. Spune-mi cu ce trebuie să fii legat”. El i-a zis: ,,N-ai decât să împleteşti cele şapte şuviţe de păr din capul meu în urzeala ţesăturii.” (14) Şi ea le-a pironit cu un cui de lemn în pământ. Apoi i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson !” Şi el s-a trezit din somn, şi a smuls cuiul de lemn din pământ cu urzeală cu tot. (15) „Ea i-a zis: „Cum poţi spune. „Te iubesc !” când inima ta nu este cu mine ? lată că de trei ori ţi-ai bătut joc de mine şi nu mi-ai spus de unde-ţi vine puterea ta cea mare.” (16) Fiindcă ea îl necăjea şi-l chinuia în fiecare zi cu stăruinţele ei, sufletul i s-a umplut de o nelinişte de moarte, (17) şi-a deschis toată inima faţă de ea, şi i-a zis: „Briciul n-a trecut peste capul meu, pentru că sunt închinat Domnului din pântecele maicii mele. Dacă aş fi ras, puterea m-ar părăsi, aş slăbi, şi aş fi ca orice alt om” (18) Dalila, văzând că îşi deschisese toată inima faţă de ea, a trimis să cheme pe domnitorii Filistenilor, şi a pus să le spună: „Suiţi-vă de data aceasta, căci mi-a deschis toată inima lui.” Şi domnitorii Filistenilor s-au suit la ea, şi au adus argintul în mâini. (19) Ea l-a adormit pe genunchii ei. Şi chemând un om, a ras cele şapte şuviţe de pe capul lui Samson, şi a început astfel să-l slăbească. El şi-a pierdut puterea. (20) Atunci ea a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson !” Şi el s-a trezit din somn, şi a zis: „Voi face ca şi mai înainte şi mă voi scutura”. Nu ştia că Domnul se depărtase de el.”

Noi suntem copiii lui Dumnezeu, născuţi din nou, totuşi noi recunoaştem că este nevoie de ceva în vieţile noastre. Dacă suntem cinstiţi, ştim că avem nevoie de ceva ca să ne împlinim datoria faţă de aceste vremuri. Noi suntem în război cu un duşman agresiv. El şi demonii săi sunt din lumea spirituală. Noi trebuie să-l întâlnim pe el pe un teren spiritual. Armele cu care luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.

S
Noi trebuie să avem impact asupra comunităţii în care locuim, de aceea trebuie să-l “deranjăm” pe diavol. Vreau să demonstrez în acest mesaj ce înseamnă o nouă consacrare şi puterea ei. Mai întâi de toate, consacrarea înseamnă recâştigarea viziunii. Samson şi-a pierdut vederea atunci când L-a pierdut pe Dumnezeu. Acesta a fost un lucru fizic; dar pentru mine şi tine puterea sălăşluieşte în lucrurile spirituale. Lasă ca prezenţa lui Dumnezeu să înceapă să scadă în viaţa creştinului şi primul lucru pe care îl vei observa este orbirea. Când predicatorul se ocupă de problemele din viaţa lui, auzi acest strigăt: “Nu văd nimic greşit în asta.” Odată era greşit; acum nu mai este greşit - ce s-a întâmplat ?

Diavolul le-a scos ochii lor spirituali.

O nouă consacrare, în cel mai adevărat sens al ei, înseamnă să ne recâştigăm vederea noastră spirituală. În al doilea rând, o nouă consacrare înseamnă o renaştere a dorinţei spirituale. Este foarte trist să vezi oameni care odată erau flămânzi după lucrurile spirituale, cărora, ca şi lui Galion, “nu le pasă de nici unul din aceste lucruri.” Aceşti oameni erau odată entuziasmaţi de Dumnezeu şi de împărăţia Sa şi acum îşi caută plăcerea în lume. Biblia e închisă. Nu există nici un altar al familiei. Poţi să-i faci pe astfel de oameni să cânte, dar nu aştepta să vină la întâlnirea de rugăciune. Apetitul pentru cele spirituale s-a pierdut.

O nouă consacrare va restaura acest apetit pentru lucrurile spirituale. Privesc la viaţa mea. Aveam 27 de ani când am ajuns să-L cunosc pe Hristos. Nu ştiusem nimic despre Dumnezeu până când nu am fost născut din Dumnezeu. Astfel, în cei 27 de ani ai vieţii mele, nu fusesem niciodată la biserică. De ce ? N-am vrut să merg la biserică. Niciodată n-am citit Biblia. De ce ? Niciodată n- am vrut să citesc Biblia. Niciodată nu m-am dus la o întâlnire de rugăciune. De ce ? Niciodată n-am vrut să mă rog. Nu aveam nici un fel de dorinţă pentai lucrurile spirituale. Eram mort faţă de aceste lucruri. Mulţi creştini, cei mai mulţi din creştinii de astăzi, au avut odată o foame pentru lucrurile spirituale. Dar acum aceasta nu mai este reală. O nouă consacrare va restaura acel apetit spiritual. Fiecare trezire spirituală din istorie a venit prin cineva care s-a rugat până ce a căpătat o nouă viziune a lui Isus Hristos. Ei L-au văzut pe Isus şi flacăra a fost reaprinsă. Nimic nu este mai contagios decât o trezire spirituală. O persoană începe să umble în Duhul până în punctul în care ceilalţi îl văd pe Isus în el.

Trezirea spirituală este aproape când ceilalţi recunosc că ai fost cu Isus. O nouă consacrare, înseamnă că omul spiritual va creşte în înălţime. Noua făptură este o fiinţă spirituală, este o fiinţă creativă. Deci, o nouă consacrare repune întreg accentul înapoi pe cele spirituale. O nouă consacrare înseamnă redeschiderea canalelor prin care “râurile de apă vie” să poată curge nestingherite. “Nu

este acesta postul pe care L-am ales Eu ?” (Isaia 58:6,7).

Postul este eliberarea puterii spirituale. Şi după cum am arătat anterior, de mai multe ori, tu ai fost născut din Dumnezeu, ai fost umplut cu Duhul lui Dumnezeu, râul este în interiorul tău, forţând barierele. Nu trebuie să cerşeşti ca el să curgă; tot ce trebuie să faci este să îndepărtezi piedicile. Dumnezeu ne-a dat postul ca să zdrobim firea pământească, să eliberăm puterea care va vindeca tot ce va atinge. întreaga bătălie a creştinului se dă cu “omul cel vechii” Râul forţează barajul.Trebuie numai să eliberezi râul. Dărâmă barajul.

Dumnezeu nu se ocupă niciodată de omul vechi, ci doar de ceea ce este născut din Dumnezeu. Atâta vreme cât Samson L-a putut vedea pe Dumnezeu, Samson şi-a cunoscut slăbiciunile. El ştia că în sine exista un mare potenţial spre rău. Când aceasta se întâmplă, fie că e vorba de Samson sau de tine şi de mine, adică atunci când îl pierdem din vedere pe Dumnezeu, începem să gândim despre noi înşine mai presus decât ar trebui. Îl auzi adesea pe un credincios că spune: nu trebuie să merg la biserică pentru a trăi o viaţă corectă. El este orb. Ceva s-a întâmplat cu viziunea lui spirituală, când crede că poate să reuşească în mod independent.

Când ajungem într-un loc în care simţim că nu avem nevoie de părtăşia. îndemnul şi de încurajarea altor creştini, atunci, din punct de vedere spiritual, avem o poziţie din care ne considerăm pe noi mai presus decât s-ar cuveni. Mândria spirituală vine întotdeauna înaintea căderii. Atâta vreme cât îl putem vedea pe Dumnezeu, vom şti că “nimic bun nu locuieşte în “firea noastră pământească.” Faptul că îl văd pe Dumnezeu îmi permite să văd şi slăbiciunea firii pământeşti. Şi atunci când văd aceasta pot birui. Când Samson şi-a pierdut ochii, el a devenit robul duşmanului.

Controlul vieţii sale a fost pierdut. El şi-a petrecut viaţa măcinând la moara diavolului. Noi devenim robi lucrului căruia ne supunem. Dacă ne supunem pe noi înşine “eului”, atunci devenim robii “eului”. Dacă ne supunem pe noi înşine lui Dumnezeu, atunci devenim robii lui Dumnezeu La un anumit punct din viaţa lui Samson, propriul lui popor l-a dat pe mâna duşmanului. Samson a fost un erou a lui Israel. El tăbăra în munţii Lehi, de unde pândea să vadă caravanele duşmanului care veneau pline de provizii. El a fost singur în luptă. Israel a compromis ocazia. Ei au intrat într-un fel de ecumenism şi au făcut înţelegeri cu duşmanul la fel ca şi biserica de astăzi. Dacă îmi laşi poporul meu în pace şi eu îţi voi lăsa poporul tău în pace.

Acum noi am intrat în înţelegeri: acolo unde nu vom face prozeliţi dintre catolici ei nu vor face prozeliţi dintre penticostali. Acesta este starea în care a ajuns Israel. Deci, Samson este practic singur în bătălie. El niciodată nu a intrat în acest ecumenism. Bătrânii au venit la el, la stânca lui Etam, şi i-au ceait să înceteze să le mai facă necazuri Aceasta este întotdeauna calea Omul care refuză să se supună unităţii ecumenice, este întotdeauna problema. Ahab l-a numit pc Ilie “nenorocirea lui Israel”. Dar Ilie a întors repede ruşinea spre cel care o merita. „Nu eu sunt nenorocirea, tu eşti.”

Nenorocire sunt aceia care au agitat mulţimea cum a fost în zilele Izabelei. Samson a refuzat să intre în ecumenism astfel încât a fost privit de biserica din zilele sale ca o nenorocire. Ei i-au cerut să înceteze să facă agitaţie. Ei l-au dat în mâna vrăjmaşului. Propriul lui popor l-a dat în mâna vrăjmaşului. În acest punct, noua consacrare devine evidentă. Ei l-au legat. Samson le-a spus: vă las să-mi faceţi aceasta, cu condiţia să nu mă atingeţi. Lui nu l-a fost frică de diavol, ci de biserică, de mulţimea religioasă.

Dacă îmi promiteţi că nu mă atingeţi, vă voi lăsa să mă legaţi. Ei au făcut acesta, l-au legat şi 1-au dat în mâna vrăjmaşului. Când ei l-au dat în mâinile acelora care-1 urau, vrăjmaşul lui Dumnezeu, vrăjmaşul a strigat. Acesta a fost un lucru rău Când ei au strigat, Duhul Domnului a venit peste omul lui Dumnezeu, iar acesta şi-a rupt legăturile, a ridicat o falcă de măgar şi a ucis o mie din vrăjmaşii lui Dumnezeu. Am auzit mulţi predicatori predicând despre această întâmplare Ei vorbeau de falca uscată a unui măgar. Acest lucru nu este ceea ce Scriptura spune. Nu era un os vechi şi uscat, ci era un os nou de maxilar, proaspăt. Dumnezeu le-a spus israeliţilor că primul născut al oricărei făpturi îi aparţine Lui. Dar primul născut al măgarului, trebuia ori răscumpărat, ori ucis prin frângerea gâtului. Ce vreau eu să spun cu toate acestea este că falca măgarului era nouă şi că ea reprezintă o nouă consacrare. Cineva tocmai dedicase acel pui de măgar Domnului. Datorită consacrării sale noi, Samson i-a învins pe vrăjmaşi.

Resursele lui Dumnezeu sunt întotdeauna disponibile când starea fiinţei noastre este corectă. Rugăciunea fierbinte a celui neprihănit are mare putere şi rezolvă multe. După omorârea celor 1000 de duşmani, Samson s-a gândit că va muri de sete. Dar din acea falcă, din nouă consacrare, a început să curgă apa vieţii. Întotdeauna este adevărat acest lucru. În noua consacrare, râul începe să ţâşnească. Apa Duhului începe să curgă. Din noua consacrare, Samson a băut şi a fost reîmprospătat. Când te rogi din invidia ta, din bârfa, murmur şi amărăciune, vei gândi că vei muri.

Vei fi şocat de modul în care aceste lucruri te-au motivat. Când ele s-au dus, simţi un gol, aproape de moarte, deoarece începi să recunoşti cum ai fost motivat de amărăciune. Gândeai că era dreptul tău să fii plin de amărăciune şi aceasta te-a împins, a făcut ca adrenalina să fiarbă. Acea invidie din sufletul tău, acel duh de bârfă, te-a împins atunci când ai luat telefonul pentru a vorbi despre fratele şi sora ta. Când erai cuprins de gândurile de amărăciune şi invidie din inima ta, firea pământească era activată şi înfierbântată. Ai fi surprins cât de mult te mânau acele lucruri. Odată ce te-ai rugat până la capăt şi acele lucruri s-au dus, te simţi golit, zdrobit; numai atunci râul poate să curgă. Din acea nouă consacrare vor curge râuri de apă vie. Samson a fost reîmprospătat. Trezirea a venit.

Profetul a spus: “Fără descoperire dumnezeiască, poporul piere”. (Proverbe 29:18) Moartea este un rezultat al orbirii spirituale. În orbirea lor, morţii continuă mai departe în rutina lor religioasă. Ei au învăţat cum să fie religioşi; ca nişte roboţi ei continuă să acţioneze de parcă ar fi viaţă în ei în această stare ei nu mai pot vedea efectul păcatului. Închinarea este mecanică. Ei continuă să umble ca roboţii în jurul zidurilor care niciodată nu cad.

Una din cele mai triste povestiri din Biblie este cea a împăratului Saul Chivotul legământului a lipsit pe perioada întregii sale domnii Aceasta înseamnă că Dumnezeu nu a fost în mod activ prezent pe timpul întregii domnii a lui Saul. Nu se menţionează că Saul a încercat vreodată să aducă chivotul la locul său potrivit. Cel mai trist lucru este că ei au învăţat cum să fie religioşi fără Dumnezeu şi ei niciodată nu i-au simţit lipsa. Acesta este rezultatul. Noi deprindem o formă mecanică şi continuăm cu ea, deşi ea nu produce niciodată rezultate spirituale.

Numai prezenta reală lui Dumnezeu produce rezultate spitiruale. 120 de oameni au fost umpluţi în ziua Cincizecimii şi întregul oraş a fost blocat.

Petru a cunoscut că doi mincinoşi au venit la altar. Ei au căzut morţi, iar frica a cuprins întreaga comunitate. Pavel a cunoscut că o fată era posedată de demoni în Filipi şi trezirea a izbucnit. Ce aveţi voi astăzi - un duh de imitaţie care încearcă să imite ceea ce este real. În cea mai mare parte, Biserica nu are destulă putere să-şi sufle nasul. Fără viziune poporul piere. Tragedia teribilă este că ei nu ştiu că sunt morţi. Samson s-a compromis cu vrăjmaşul. L-a costat ochii săi. În orbirea sa, el este forţat să macine la moara diavolului. Priveşte-1. Aici este un om a cărui tărie însemna teroarea vrăjmaşului. Acum el macină continuu - nici un fel de entuziasm, nici un fel de putere, nici un fel de biruinţă.

Asemenea lui Samson, Biserica secolului XX, nu ştie cine este duşmanul îşi trimite copiii să confrunte lumea, duşmanul lui Dumnezeu, total neechipaţi. Nu mai este sfinţenie sau iad, este sofisticare. Lumea nu mai este duşmanul, ea este un prieten neînţeles. “Dar, părul capului lui a început iarăşi să crească” (Judecători 16:22). Se pare că noi întotdeauna trebuie să atingem fundul prăpastiei înainte să privim în sus. Samson macină la moara diavolului ca un măgar, înainte ca el să privească în sus şi să vadă că el era pierdut.

Fiul risipitor niciodată nu şi-a venit în simţiri până ce nu a ajuns în cocina porcilor. De la legalismul extrem - la liberalismul extrem, unde nimic nu este crezul - asta a fost istoria Bisericii, întotdeauna în mijlocul duhorii şi a morţii religiei sistematizate începe trezirea. Dar părul capului lui a început să crească. Samson începe să vadă că a fost un prost. Dar este o trezire spirituală.

Există o cale de întoarcere. Noi putem vedea trezirea spirituală. Noi putem deveni cea mai mare forţă a secolului XX. Consacrarea lui Samson a fost în părul său - asta înseamnă întoarcerea. El îşi reînnoieşte legământul - aceasta este trezirea spirituală. Diavolul niciodată nu a observat acele şuviţe atingându-i umerii. Chiar înainte să-şi umple stomacul cu roşcove din cocină, fiul risipitor şi- a venit în simţiri. în acel moment întunecat, Samson a strigat, “ Răzbună-mă penlai ochii mei” (Judecători 16:28). Ce cerea el ? Nu bani, nu o mai bună imagine de sine - el doreşte o viziune clară - abilitatea de a-L vedea pe Dumnezeu.

O nouă consacrare cere ca noi să ne ocupăm literalmente de ceea ce este fals. Fapta finală a lui Samson a fost şi cea mai măreaţă. Acoperişul se prăbuşeşte peste diavol. “Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi.” (Hagai 2:9). Să ne întoarcem la altar. Să ne reînnoim jurămintele. Să permitem ca Duhul Sfânt să îndepărteze toate restricţiile - şi râul va curge.