Al doilea principiu este că, prin credinţă, nu numai că trebuie să cunosc că Dumnezeu este totputernic, ci trebuie să mă asigur că Dumnezeu este Atotputernic in mine. Aici e marea problemă. Toată lumea ştie că există un Dumnezeu. Chiar şi demonii ştiu că exista Dumnezeu. Toţi cei ce cred că Dumnezeu există, cred de asemenea că Dumnezeu este Atotputernic. Păcătoşii cred că Dumnezeu poate face orice vrea. Demonii cred şi se înfioară. Când lsus a umblat pe pământ, demonii L-au recunoscut întotdeauna şi strigau: „Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme ?” (Matei 8:29) Diavolii ştiau că Dumnezeu este Atotputernic, Diavolii ştiau că trebuie să-L asculte pe lsus. Omul care a avut în el destul de mulţi demoni pentru a îneca două mii de porci i-a spus lui lsus: (29) „... Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme 9” (31) „Dacă ne scoţi afară, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci.”
Demonii cunosc atoputernicia lui Dumnezeu. Orice persoană care crede în Dumnezeu, cunoaşte faptul că El este Atotputernic. Dacă vrei să duci o viaţă de biruinţă deplină, trebuie să mergi dincolo de acesta. Trebuie să ştii și să crezi că Dumnezeu este Atotputernic în tine. In acest punct şi Moise a avut probleme. Dacă nu am siguranţa că Dumnezeu va face ceea ce a promis în Cuvântul Său, şi că o va face prin mine, mă voi îndoi şi, îndoindu-mă, voi pierde. Cei mai mulţi oameni nu sunt vindecaţi pentru că nu înţeleg lucrul acesta.
Aceasta a fost şi cearta lui Moise cu Dumnezeu la rugul aprins. Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Acum, vino, Eu te voi trimite la Faraon, şi vei scoaje din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel” (Exodul 3:10). Dumnezeu nu i-a spus lui Moise: „du-te în Egipt şi roagă-te ca să eliberez pe poporul Israel” ci a spus: „du-te şi scoate-i afară din Egipt 1” Noi ştim că Dumnezeu este cel ce eliberează, dar trebuie să ştiu de asemenea că Dumnezeu este în mine. Dacă eşti născut din nou, El este în tine. Dumnezeu i-a spus lui Moise: „vin în faţa ta ca să te trimit să-mi eliberezi poporul din robie.” Moise i-a răspuns: „ştiu că Tu poţi face lucrul acesta, dar nu prin mine.” Nu atotputernicia lui Dumnezeu a fost pusă sub semnul întrebării. Problema a fost la Moise, la faptul că Moise trebuia să-şi însuşească acest adevăr pentru a putea asculta cu credinţă, pentru ca sarcina trasată să fie dusă la îndeplinire. Moise a ascultat şi s-a dus. El a eliberat poporul din robia egipteană, iar Duhul Sfânt a consemnat acest lucru spunând că Moise a făcut ce i se ceruse “prin credinţă”. El a făcut ceea ce Dumnezeu îi ceruse. El a înţeles că atotputernicia lui Dumnezeu era cu El
Mulţi dintre noi se luptă. Avem probleme în căminele noastre, în familii, în trupurile noastre şi în multe alte domenii L-am văzut pe Dumnezeu lucrând în anumite domenii din viaţa noastră, dar ne confruntăm şi cu multe alte domenii în care se pare că nu există rezolvare. Dacă vom căuta în profunzime cauzele eşecului în a ne exercita autoritatea prin credinţă, vom descoperi că vitalitatea noastră spirituală este diminuată sau chiar redusă la zero deoarece rădăcinile nu-şi trag seva din acest adevăr fundamental: „Hristos în tine”. Nimeni nu trebuie să urce in cer şi să-L aducă pe pământ. Cerul nu este la un miliard de kilometri distanţă de noi. El este în tine. Doamna Guyon, în căutarea ei după Dumnezeu, a venit într-o zi la un om al rugăciunii Ea l-a întrebat cum poate să-L găsească pe Dumnezeu într-un mod real şi personal. Omul lui Dumnezeu i-a răspuns: „Tu II cauţi în afară pe Cel ce poate fi găsit doar în interior.” El este în tine, dacă tu eşti născut din El. Credinţa noastră slabă e de cele mai multe ori cauza eşecului de a ne însuşi cu îndrăzneală faptul că Hristos este în noi. In avion, în America, în Africa sau în Rusia, Hristos locuieşte în mine. Puterea constă în înţelegerea interioară a unităţii mele cu Hristos.
Vorbim despre un duh care nu se îndoieşte în faţa problemelor care se ridică împotriva noastră. Abilitatea de a face faţă acestora stă numai în cunoaşterea lăuntrică a unităţii noastre cu Hristos. Cel care este unit cu Domnul este „un singur Duh” cu El. Poate orice altceva să descrie mai clar această unitate ? Cel ce se uneşte cu o prostituată devine un singur duh cu ea. Cel ce se uneşte cu Domnul, devine un singur Duh cu El. Cel ce se ridică împotriva mea, atunci când sunt în unitate cu Hristos, se ridică împotriva lui Hristos. Eu ştiu că nimic nu-L poate birui pe Hristos, de aceea eu rămân în picioare, încins cu brâul adevărului. Pilat a întrebat: „Ce este adevărul ?” lsus a spus: „Eu sunt Adevărul.” Acest lucru mă autorizează pe mine să fiu de neclintit, fără să mă îndoiesc în faţa oricărei situaţii din viaţa mea, chiar şi a celora care par imposibil de rezolvat. Atunci când te confrunţi cu situaţii grele, imposibile, rămâi în picioare. Rămâi în picioare încins cu brâul adevărului, ştiind că şi El stă împreună cu tine. Faptul că ştii acest lucru te ajută să rămâi în picioare „pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, turburat şi împins de vânt încoace şi încolo.” (lacov 1:6)
_ Uniunea cu Hristos înseamnă să ai aceeaşi minte ca a Lui. Duhul Sfânt este mintea lui Hristos. Cine cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu ?” Cum poţi să ştii ? Cu mintea ta. Noi avem mintea lui Dumnezeu, abilităţile Sale. Dacă El a vindecat bolnavii şi noi putem vindeca bolnavii. Pentru că toată puterea este în El, iar El este în noi. Noi avem putere. Trebuie să intrăm în posesia puterii pe care o avem, prin credinţă. Trebuie să ajung să recunosc într- un mod declarat, cu îndrăzneală, că Hristos în mine înseamnă toată puterea lui Hristos în mine. Este absolut esenţial pentm noi să recunoaştem unde se afla Hristos când a făcut această afirmaţie. El era pe punctul de a se înălţa la cer. El este omul glorificat care spune: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” (Matei 28:18). El fusese răstignit, îngropat şi a înviat. A existat o înălţare mai înaintea înălţării Sale la tatăl. El S-a prezentat înaintea Tatălui, fiind acceptat ca Intâi-născut al unei noi rase. În acea poziţie, El a afirmat: „toată puterea mi-a fost dată Mie...” Acum Hristos trăieşte în Biserica Sa, iar El este Atotputernic. Atoputernicia Sa este în noi. In această poziţie credinţa este la locul ei. Nu trebuie să ne clintim.
Seria 5 : RUGĂCIUNEA
Titlu: MIJLOCITORUL
Lecţia – 6
Să citim din Isaia 59:16; „El vede că nu este nici un om, şi Se miră că nimeni nu mijloceşte Atunci braţul Lui îi vine în ajutor, şi neprihănirea Lui îi sprijineşte.” Romani 8:26 spune: „Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspiciune negrăite.”
Duhul Sfânt este o Persoană înzestrată cu toate caracteristicile unei persoane. El are inteligenţă, dragoste şi o voinţă proprie. Dar pentru a se exprima, El are nevoie de un trup. Înainte de a veni şi a locui în om, Lui trebuie să 1 se dea în stăpânire completă acel trup. Întâlnirea noastră cu Duhul Sfânt ar trebui să fie la fel de reală ca şi întâlnirea cu Salvatorul nostru. Aşa cum Isus Hristos avea un trup, tot aşa Duhul Sfânt trăieşte în trupul curăţit al credinciosului. Trupul credinciosului trebuie să fie templul Duhului Sfânt, în concordanţă cu 1 Corinteni 6:19. Pentru ca El să locuiască şi să lucreze prin trupul acelui credincios, acel trup trebuie să îi aparţină Lui fără rezerve.
Îl putem auzi pe El pledând în Romani 12:1 „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.” Două persoane diferite, cu două voinţe diferite, nu pot locui într-un singur trup. Dacă El vine în viaţa noastră. El vine ca Dumnezeu şi atunci tu trebuie să cedezi. (Coloseni 3:2,3) El nu se va amesteca cu persoana ta. Fiecare părticică din natura noastră căzută trebuie răstignită pe cruce, iar El va aduce în noi propria Sa viaţă şi natură. Mijlocirea Duhului Sfânt pentru sfinţii din această lume decăzută în care trăim trebuie făcută prin credincioşii care sunt plini de Duhul Sfânt, aşa cum este scris şi în textul din Romani 8:26 Acest lucru necesită o predare necondiţionată din partea credinciosului.
Noi suntem uneltele lui Dumnezeu şi nu trebuie, sub nici o formă, să nu ascultăm de El şi să venim cu ideile noastre proprii. Doar Duhul Sfânt poate trăi ca şi Isus. Şi dacă Duhul Sfânt manifestă cu adevărat viaţa lui Isus Hristos prin noi, atunci fiecare om în nevoie are un drept asupra vieţii noastre. Este de mirare, în lumina acestui adevăr, că sunt atât de puţini cei care se vor preda pe ei înşişi acestei lucrări puternice a mijlocirii ? Noi suntem prea egoişti pentru a lăsa pe orice om de pe pământ care are o nevoie să pretindă ajutorul nostru. Când intrăm în această lucrare mijlocitoare, permiţând Duhului Sfânt să trăiască viaţa lui Isus prin noi, noi trebuie să ne reamintim că Hristos este universal. El a murit şi a plătit preţul răscumpărării pentru fiecare om Suntem tentaţi să judecăm repede pe cei ce nu cred că Biblia este adevărată şi poate că suntem îndreptăţiţi într-o oarecare măsură să facem acest lucru. Dar ca unelte ale Duhului Sfânt, noi suntem determinaţi să punem în practică ceea ce credem. în predica de pe munte, Isus a enunţat legile împărăţiei Sale. Noi suntem chemaţi, literalmente, să trăim pe baza lor. „Dacă un om îţi cere haina, lasă-i şi cămaşa” (Matei 5:40). Versetul 42 spune: „Celui ce-ţi cere, dă-i !”- vorbim despre mijlocitori. (44) „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri...”
Puterea mijlocitorului constă în statornicie. „Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15:7) Această promisiune din Ioan 15 este nelimitată, dar împlinirea ei este legată de statornicie. Mijlocitorul trebuie ca în orice vreme şi în orice circumstanţă să aibă grijă să rămână în El. Cheia Scripturii pentru rămânerea în Hristos se găseşte în 1 Ioan 2:6 „Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus " Aceasta înseamnă că trebuie să dorim ca,Duhul Sfânt să trăiască prin noi aceeaşi viaţă pe care Salvatorul nostru a trăit-o. Gândiţi-vă la acest lucru. Modalitatea prin care rămânem în El este păzirea poruncilor Sale. (Ioan 15:10)
Duhul Sfânt va revărsa lumina Sa în viaţa noastră de zi cu zi. Descoperind Noi suntem în viţă şi numai dacă rămânem în viţă, seva viţei va curge prin noi. Aşezarea noastră în Hristos este o minune a lui Dumnezeu. Acum El ne porunceşte să rămânem acolo unde ne-a pus. Pentru a rămâne în El, este nevoie de aceeaşi putere precum cea care ne-a aşezat în acel loc. Dar noi suntem cei care hotărâm dacă vom rămâne sau nu, prin hotărârea pe care o luăm. Atunci când ispitele vieţii vor apărea, va trebui să decidem dacă vrem să trăim de unii singuri sau dacă vom rămâne în Dumnezeu.
Duhul se îngrijeşte nu atât de mult de neîmplinirile exterioare din viaţa noastră, cât de natura care le cauzează. Necesitatea rămânerii în El se poate vedea foarte clar în loan 15. Viaţa este în viţă. Atâta vreme cât mlădiţele rămân unite în viţă, seva viţei produce roadă prin mlădiţe lsus a spus: „despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” (loan 15:5) Puterea este în Hristos şi atâta vreme cât mijlocitorul rămâne în El, unit cu El, puterea operează prin mijlocitor, împlinind lucrarea la care a fost chemat. Trebuie decisă chestiunea proprietăţii „Voi nu sunteţi ai voştri” (I Corinteni 6:19) Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. În unirea voastră cu Hristos, voi sunteţi morţi faţă de tot ceea ce este firesc. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să te foloseşti de lucrurile naturale, dar nu trebuie să faci abuz de ele. Nu există o relaţie mai apropiată decât relaţia dintre o viţă şi mlădiţele care ies din ea Un lucru pe care vierul nu poate să-l facă este să altoiască viaţa veche in viţă. Nimic din omul tău firesc nu poate locui în El, nici măcar un singur atom din „eul" personal nu poate rămâne în Mântuitor. Înainte de a fî cu adevărat altoit în viţă, trebuie să fii tăiat de la vechea ta viaţă.
Subiectul de care ne ocupăm acum este tratat mai pe larg într-o altă lecţie, intitulată TRĂIND VIAŢA ALTUIA. Dar trebuie să accentuăm acest lucru mereu. Înainte de a fi altoit în viţă, care este Hristos, trebuie să fim dezlipiţi de tot ce este vechi. Fără această viaţă nouă, tot ceea ce noi lucrăm, toată activitatea noastră, nu reprezintă nimic în ochii lui Dumnezeu Cu toate acestea, nici viţa nu poate face nimic fără mlădiţe. lsus a spus „despărţiţi de mine nu puteţi face nimic” (loan 15:5); dar este de asemenea adevărat că fără noi, care suntem Trupul Lui, El nu poate face nimic. Toată seva dintr-un pom trece prin ramurile acestuia. Când această viaţă nouă curge prin noi, toate lucrurile devin posibile. Dacă viţa are bucurie, atunci şi mlădiţele au aceeaşi bucurie, iar cei aflaţi în nevoie primesc roada bucuriei înainte ca Duhul Sfânt să călăuzească un vas ales într-o astfel de viaţă de uniune şi mijlocire, El se ocupă mai întâi de tot ce este firesc.
Iubirea de bani, ambiţiile personale, reacţiile fireşti, poftele trupului şi tot ceea ce face ca o persoană să trăiască pentru sine, pentru propriul său confort sau avantaj trebuie să fie crucificate. Nu e vorba de o moarte teoretică, ci o crucificare reală aşa cum numai Duhul Sfânt o poate face, ca pe o experienţă reală a celui ce vrea să slujească în mijlocire. Atât din perspectiva crizei lăuntrice, cât şi din cea a procesului parcurs, noi trebuie să mărturisim acelaşi lucru pe care l-a mărturisit şi Pavel : „am fost răstignit împreună cu Hristos...” (Galateni 2:20) „Eul” trebuie înlăturat din fiinţele noastre pentru a putea deveni agenţi ai Duhului Sfânt. Pe măsură ce are loc răstignirea, mijlocirea începe. Prin poverile interioare şi prin chemarea exterioară la ascultare, Duhul Sfânt începe să trăiască propria Lui viaţă de dragoste şi jertfă pentru lumea pierdută, prin cel care a devenit o unealtă curăţită şi zdrobită.
Priviţi la Moise care a părăsit palatul în care locuia, alegând să se identifice pe sine cu fraţii săi aflaţi în sclavie. El a atins apogeul mijlocirii sale atunci când mânia lui Dumnezeu s-a revărsat peste poporul Israel din cauza idolatriei şi când distrugerea lui era iminentă. Moise nu a oferit trupul său pentru a mijloci, ci sufletul său: „lartă-le acum păcatul ! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta. pe care ai scris-o ” Aceasta este mijlocirea. Ascultaţi-1 pe apostolul Pavel care mijloceşte pentru Israel: „Căci aproape doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit pentru Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.” (Romani 9:3)
Aceasta este mijlocirea. Atunci când Duhul Sfânt trăieşte viaţa Sa prin vasul ales, nu există nici o limită extremă la care să nu ajungă în pasiunea Sa de a-i avertiza şi a-i salva pe cei pierduţi.
Isaia a umblat gol şi desculţ timp de trei ani pentru a avertiza Israelul. Osea a trebuit să se căsătorească cu o prostituată pentru a arăta poporului său dorinţa lui Dumnezeu de a o lua înapoi pe soţia Sa adulteră. Lui Ezechiel nu i s-a dat voie să verse nici o lacrimă pentru soţia lui decedată. Fiecare mare vas de lucrare folosit de Dumnezeu a fost într-o mare măsură un mijlocitor: Wesley pentru Anglia, Booth pentru cei din sud, Hudson Taylor pentru China, C.T. Studd pentru întreaga lume neevanghelizată.
Ce este un mijlocitor ? Faptul că Dumnezeu caută mijlocitori şi rareori îi găseşte, îl descoperim de pe paginile Scripturii: „El vede că nu este nici un om şi se miră că nimeni nu mijloceşte...” (Isaia 59:16). In general, credincioşii privesc mijlocirea ca fiind o formă mai intensă de rugăciune. Acest lucru este adevărat, dar este mult mai mult decât atât. Sunt trei lucruri fundamentale pe care le întâlnim la un mijlocitor: identificare, agonie şi autoritate. Identificarea mijlocitorului cu cel pentru care mijloceşte poate fi văzută în viaţa Mântuitorului. Se spune despre El: şi-a vărsat sufletul înaintea Tatălui până la moarte, a fost numărat în numărul celor fărădelege, a purtat păcatele multora, a mijlocit pentru păcătoşi. Pentru a putea face lucrurile acestea, El a stat unde stăm noi. Luând natura noastră asupra Lui, El a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit. Fiind ispitit în fiecare domeniu al vieţii, tot aşa cum şi noi suntem, devenind sărac pentru bunăstarea noastră şi fiind făcut păcat pentru noi, El a câştigat poziţia de autoritate deplină, înţelegerea deplină a tuturor lucrurilor prin care noi trecem. El poate mijloci pentru noi. Identificarea este prima lege a mijlocitorului. El pledează eficient, pentru că El şi-a dat viaţa pentru aceia pentru care pledează. El este reprezentantul lor autentic. El a substituit interesul Său propriu nevoilor şi suferinţelor omeneşti şi, atât cât a fost posibil.
Există un alt mijlocitor şi în El vedem agonia acestei slujiri, a doua lege a mijlocirii. Mai întâi există identificarea. Dacă nu ne identificăm cu cei pentru care mijlocim; norrlirputem simţi ceea ce ei simt. Deci, nu putem să ne rugăm aşa cum ar trebui. Să revenim la cea de a doua lege a mijlocitorului. „Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.” (Romani 8:26). Agonia este cea de a doua lege a mijlocitorului. Duhul Sfânt, singurul Mijlocitor prezent pe acest pământ, nu are alte inimi în care să-şi aşeze povara şi nici alte trupuri prin care să poată suferi şi lucra, cu excepţia inimilor şi trupurilor acelora în care locuieşte El. Prin ei, El îşi desfăşoară lucrarea Sa de mijlocire iar ei devin mijlocitori datorită Mijlocitorului din ei.
Este o viaţă reală la care El ne cheamă. Este aceeaşi viaţă într-o mai mică măsură, pe care Isus a trăit-o pe acest pământ. Mijlocirea înseamnă mai mult decât faptul că Duhul Sfânt mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite şi îşi manifestă viaţa Sa ca o jertfa pentru lume, prin noi; mijlocirea reprezintă scopul ultim al Duhului de a revărsa har îmbelşugat în noi. Dacă mijlocitorul experimentează atât identificarea cât şi agonia, el va cunoaşte de asemenea şi autoritatea. Este legea bobului de grâu care cade în pământ şi moare. Dacă moare, aduce multă roadă.
Mijlocirea nu este un substituent pentru păcat, doar Isus poate face acest lucru. Mijlocirea îl identifică pe mijlocitor cu cel ce suferă, lucru care îi conferă un loc al biruinţei în faţa lui Dumnezeu. El îl pune pe Dumnezeu în mişcare. El îşi atinge obiectivul sau, mai bine spus, Duhul Sfânt îl câştigă prin el. Prin mijlocire, Moise a devenit salvatorul poporului Israel şi tot el a prevenit distrugerea acestuia. Poziţia câştigată a mijlocitorului este cea care aduce rezultatele. Preţul a fost plătit, ascultarea a fost împlinită. Luptele interioare şi suspinele sunt în curs de desfăşurare, apoi vine Cuvântul lui Dumnezeu. Instrumentul firav este îmbrăcat de Duhul Sfânt cu autoritate şi poate rosti cuvântul eliberării. Lucrări mari, chiar mai mari decât a Domnului Isus au loc. Atunci când mijlocitorul a câştigat poziţia de mijlocire într-un anumit domeniu, el a intrat în „harul credinţei” şi în acest punct oceanul nemărginit al harului lui Dumnezeu este disponibil pentru El.
În Rusia, cred că am ajuns la acea poziţie de mijlocire pentru nevoile lucrării. Eu am plecat acolo fără a avea în spatele meu o organizaţie care să mă susţină. Nu mi-am putut permite să vin acasă să adun fonduri pentru lucrare, totuşi costurile operaţiunii noastre s-au ridicat la suma de un milion de dolari în primii doi ani. Nu am suficient timp aici pentru a vă relata toate amănuntele legate de aceasta; pe scurt - a trebuit să mă încred în Dumnezeu. Am luat poziţia mijlocirii în acea privinţă, unde am putut rosti cuvântul autorităţii. Fără ca să fac nimic altceva, banii au început să vină. Pe altarul din Rusia, m-am agăţat strâns de Dumnezeu cu autoritatea unui mijlocitor. Adică am dobândit harul mijlocirii. Muller niciodată nu a câştigat în mijlocirea peste boli, deşi el a văzut câţiva oameni vindecaţi. În schimb, el a câştigat în mijlocirea pentru nevoile orfanilor. El a fost gata oricând să sufere pentru ei. Dumnezeu L-a făcut răspunzător de mijlocirea pentru împlinirea acelor nevoi. Uşile către comoara lui Dumnezeu i-au fost deschise prin mijlocire. Nu este minunat acest lucru. Wigglesvvorth a ajuns în poziţia mijlocirii peste boli.
Duhul Sfânt este la fel ca şi Tatăl. El suferă pentru cei care suferă. Dacă El nu este în noi, ajutându-ne să simţim cu cei ce suferă, atunci nu putem mijloci. Nu vom putea atinge tronul lui Dumnezeu dacă nu putem trimite sus acel strigăt real. Cuvintele nu contează, ci doar Duhul Sfânt care ne face să simţim acelaşi lucru pe care îl simte şi persoana pentru care mijlocim. În acel punct nu mai sunt eu, ci Duhul Sfânt care mijloceşte prin mine. Zideşte-ţi un altar, dăruieşte-le pe tine însuţi mijlocirii şi lucrarea ta va fi un succes cu Dumnezeu.
Seria 5 : RUGĂCIUNEA
Titlu - ATRĂGÂND ATENŢIA LUI DUMNEZEU
Lecţia - 7
Să citim din lsaia 66:2 „Toate aceste lucruri, doar mâna Mea le-a făcut, şi toate şi-au căpătat astfel fiinţa - zice Domnul - lată înspre cine îmi voi îndrepta privirile: Spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu.” Odaia de rugăciune este un teren de luptă. Este război. Odaia de rugăciune este locul în care tu şi eu ne luptăm împreună cu Dumnezeu. Este locul unde noi ne luptăm cu puterile întunericului, mai intâi din noi și apoi din semenii noștri. Şi bătălia este câştigată sau pierdută în rugăciunea din cămăruţă. Noi nu suntem preşedinţi ai unor companii, ci suntem soldaţi ai lui Hristos, chemaţi să îndure greul bătăliei ca nişte buni soldaţi.
1. Cea mai mare problema pe care o văd eu în jurul meu şi vreau să o împărtăşesc aici, la această şcoală, este inconsistenţa. Alunecăm prea uşor de la disciplina care conduce la performanţă.
Avem perioade de întâlniri cu Dumnezeu, dar nu trăim în prezenţa Lui „Dar noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem transformaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3:18). Noi devenim asemenea lucrurilor pe care le privim. „A privi cu faţa descoperită” înseamnă a privi cu insistenţă, intenţionat şi a privi cu seriozitate, neclintit, a aţinti privirea. Dar noi nu ne aţintim privirea, ci doar ocazional, ne aruncăm privirea - de obicei duminică dimineaţa.
1 Samuel 13:11 este o imagine a celor mai mulţi dintre noi. Saul tocmai adusese ca jertfă o ardere de tot, (11) „Samuel a zis: „Ce-ai făcut ?” Saul a răspuns: „Când am văzut că poporul se împrăştie de lângă mine, că nu vii la timpul hotărât, şi că Filistenii sunt la Micmaş, (12) mi-am zis: Filistenii se vor coborî înaintea mea la Ghilgal, şi eu nu m-am rugat Domnului ! Atunci am îndrăznit şi am adus arderea de tot.” Saul nu este un om care să caute slava lui Dumnezeu, nu este un om al rugăciunii, (12) „şi eu nu m-am rugat Domnului !” Nu am căutat favoarea lui Dumnezeu, „şi Saul a zidit un altar Domnului: acesta a fost cel dintâi altar pe care l-a zidit Domnului. (1 Samuel 14:35)
Acest om este rege în Israel. El a luptat în războaie, dar niciodată nu i-a zidit un altar lui Dumnezeu. El nu este un om al rugăciunii. În 1 Samuel 13, Saul a adus o jertfă. De ce ? Era în necaz. Aceasta este şi imaginea Bisericii, trăind mereu într-o situaţie de criză - fără o viaţă de rugăciune consistentă - dar atunci când necazurile vin, iată-i venind şi aducând „jertfa lui Saul.”
Sunt mulţi cei care, deşi sunt adânc implicaţi în lucrarea Domnului, nu au zidit niciodată un altar lui Dumnezeu. Ca să cunoaştem prezenţa şi puterea lui Dumnezeu trebuie să trăim în slava Sa şi nu doar să o întrezărim ocazional, duminica. Vorbim despre a trăi în slavă.
În Numeri 9:17 este scris: „Când se ridica norul de pe cort, porneau şi copiii lui Israel; şi acolo unde se oprea norul, tăbărau şi copiii lui Israel.” Când norul se muta, şi Israel se muta după el. Uneori norul se oprea pentru o lungă perioadă de timp, alteori doar o zi. Uneori, când se afla în loc pustiu, norul stătea câte o lună, alteori când se aflau într-o oază, stăteau poate numai o zi. Atunci când norul pornea, ei puteau alege - puteau să rămână în oază sau să se deplaseze împreună cu norul. Pentru moment oaza putea părea un loc minunat, dar dacă ar fi rămas, căldura ar fi devenit insuportabilă, pentru că doar norul era cel care îi acoperea. Ar fi îngheţat noaptea, pentru că focul pleca odată cu norul.
Dacă ar fi rămas, ar fi suferit de foame, pentru că mana cădea doar sub acel nor. Oaza vieţii fireşti reprezintă tentaţia diavolului care încearcă să ne îndepărteze de slava lui Dumnezeu. Oaza este adesea un loc de comoditate şi confort. Dar dacă îţi aţinteşti inima asupra oazei şi nu trăieşti în gloria lui Dumnezeu, te vei trezi lipsit de protecţie, pentru că nu va exista nici o acoperire. Inima ta se va răci pentru că nu va fi nici un foc. Vei fi lipsit de putere, pentru că nici mana nu va cădea. Norul este locul unde mana cade, apele curg şi focul arde.
Norul este acoperirea noastră. El este gloria lui Dumnezeu şi în gloria Lui eu sunt schimbat după chipul Său, prin Duhul Domnului. în Ezechiel 44:9-14 profetul are o vedenie a templului, a Bisericii şi i se spune că anumiţi oameni nu au voie să slujească acolo: (9) „Nici un străin, netăiat împrejur cu inima şi netăiat cu trupul să nu intre în Locaşul Meu cel sfânt, nici unul din străinii care vor fi în mijlocul copiilor lui Israel.” Nu avem probleme în a-i identifica pe străini: ei sunt cei nemântuiţi. în versetul 10 este descris un lucru surprinzător: „Leviţii care s-au depărtat de Mine, când rătăcea Israel şi se abătea de la Mine ca să-şi urmeze idolii, vor purta pedeapsa nelegiuirilor lor.” (13) „Nu se vor apropia de Mine ca să fie în slujba Mea ca preoţi, nu se vor apropia de lucrurile Mele cele sfinte, nici de lucrurile Mele prea sfinte, ci vor purta pedeapsa ruşinii lor şi urâciunii lor pe care le-au săvârşit.” Ascultaţi aceasta: (14) „Totuşi, le voi da paza casei, îi voi întrebuinţa la toată slujba ei şi la tot ce trebuie făcut în ea.”
După cum ştim, Leviţii erau unşi pentru lucrare. „Căci pe el l-a ales Domnul, Dumnezeul tău, dintre toate seminţiile ca să facă slujba în Numele Domnului, el şi fiii lui, în toate zile.” (Deuteronom 18:5) Dar acum ei sunt opriţi. Lucrarea lor a fost încredinţată altora. Lucrătorii care au fost ordinaţi şi puşi deoparte pentru slujire au fost puşi doar administratori ai templului. De ce ? „Pentru că s-au abătut de la Mine ca să-şi urmeze idolii lor....” (Ezechiel 44:10)
Aceasta este o imagine destul de fidelă a lucrării de azi - puşi deoparte pentru lucrare, totuşi trăind atât de departe de locul sfânt al intimităţii cu Dumnezeu. Păstorii sunt reţinuţi de slujirea la mese, alergând în şi din curtea exterioară, păzind porţile şi făcând curăţenie în templu. Ei sunt executanţii religioşi, ispravnici ai roadei trecutului. Asemenea Leviţilor, ne-am îndepărtat de Dumnezeu, urmând idolii noştri. Idolii noştri nu sunt din lemn sau piatră, ei sunt idoli ai percepţiei şi prezumţiei. Ne considerăm pe noi înşine mai importanţi decât suntem în realitate. Un predicator din Houston a fost descoperit că întreţinea relaţii sexuale cu trei sau patru femei din biserică, Când a fost adus înaintea comitetului, el a spus: „Ştiam că greşesc făcând lucrul acesta, dar am crezut că sunt o excepţie.” Gândiţi-vă la aceasta ! El a crezut că este o excepţie.
El avea o biserică de 3500 de oameni. El a crezut că din această cauză era atât de important pentru Dumnezeu, încât Dumnezeu i-a trecut cu vederea păcatul şi indiferenţa sa faţă de lucrurile lui Dumnezeu. Avem tendinţa să-L facem pe Dumnezeu dependent de noi. Noi presupunem că Dumnezeu este atât de dependent de noi încât El va lăsa ungerea Sa peste lucrarea noastră chiar dacă nu căutăm gloria Sa. Orice lucru care ameninţă subordonarea noastră faţă de principiul consacrării este un idol şi el te va îndepărta de Dumnezeu. Nu are importanţă ce poate fi acel lucru: soţia ta, familia ta, ferma ta sau afacerea ta. Poate fi orice. Orice se interpune între noi şi dorinţa după gloria lin Dumnezeu este un idol.
Pavel defineşte acest principiu printr-o expresie: „Un lucru îl ştiu (şi îl fac)...” în viaţa lui Pavel, Hristos nu are rivali, nimic nu mai are importanţă. El era vândut în întregime cauzei a cărei parte devenise. Când grijile pentru lucrurile lumeşti şi preocuparea pentru viaţa firească ameninţă principiul consacrării, atunci devenim idolatri. Mai întâi de toate, idolii subminează intensitatea spirituală. Dacă este un lucru pe care Dumnezeu ni-1 arată, este mânia Sa pentru cei căldicei. El a spus: „pentru că nu eşti nici rece nici în clocot, ci căldicel, te voi vărsa din gura Mea.” Acest verset arată mânia lui Dumnezeu faţă de toţi cei ce sunt căldicei. Totuşi, atât de mulţi oameni sunt aşa. Atunci când în viaţa noastră sunt astfel de lucruri care se interpun între noi şi Dumnezeu, atunci când ele devin idoli şi sunt mai importante pentru noi decât gloria lui Dumnezeu, atunci când ele se interferează cu principiul consacrării, ele erodează intensitatea noastră spirituală
Dostları ilə paylaş: |