Sfintele evanghelii



Yüklə 2,62 Mb.
səhifə7/28
tarix07.01.2019
ölçüsü2,62 Mb.
#91026
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   28
474

41. Atunci va zice și celor dea-­stânga lui: duceţi-vă de la mine, blestemaţilor în focul cel veşnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui,475

42. Că am flămânzii și nu mi-aţi dat să mănânc, am însetat și nu mi-aţi dat să beau,

43. Străin am fost și nu m-aţi pri­mii, gol și nu m-aţi îmbrăcat, bol­nav și în temniţă și nu m-aţi cer­cetat pe mine.

44. Atunci vor răspunde și ei, zicând: Doamne când te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă și n-am slujit ţie?

45. Atunci va răspunde lor, zi­când: amin grăiesc vouă: întrucât n-aţi făcut unuia dintr-aceşti prea mici, nici mie n-aţi făcut.476

46. Și vor merge aceştia în munca veşnică, iar drepţii în viaţa veşnică.477
CAP. 26.

Sfat împotriva lui Iisus. Ungerea lui

cu mir. Cina cea de taină. Vânzarea

lui. Rugăciunea în grădină. Prinderea

și ducerea lui la Caiafa.

Lepădarea lui Petru.

Și a fost când a săvârşit Iisus toate cuvintele acestea, a zis ucenicilor săi:

2. Şiiţi că după două zile paştile vor fi, și Fiul Omului se va da să se răstignească.478

3. Atunci s-au adunat Arhiereii și Cărturarii și bătrânii norodului în curtea arhiereului, ce se numea Ca­iafa.479

4. Și sfat au făcut să prindă pe Iisus cu vicleşug și să-l omoare.

5. Și ziceau: nu în ziua praz­nicului, ca să nu se facă tulburare întru norod.480

6. Iar fiind Iisus în Vitania, în casa lui Simon leprosul,

7. Venit-a la dânsul o muiere având un alabastru cu mir de mult preţ, și l-a turnat pe capul lui, şezând el.481

8. Iar ucenicii lui vizând, le-a părut rău, zicând: pentru ce sa făcut această pagubă?

9. Că se putea vinde acest mir drept mult și să se dea săracilor.

10. Iar Iisus ştiind, a zis lor: pentru ce faceţi supărare muierii? Că bun lucru a făcut cu mine;

11. Că pe săraci pururea îi aveţi cu voi, iar pe mine nu mă aveţi pururea;482

12. Că vărsând mirul acesta pe trupul meu, spre îngro­parea mea a făcut.

13. Amin grăiesc vouă: ori unde se va propovădui evanghelia acea­sta, în toată lumea, zice-se-va și ce a făcut aceasta, întru pomenirea ei.

14. Atunci unul din cei doispre­zece, care se numea Iuda Iscarioteanul, mergând la arhierei, a zis lor: ce-mi veţi da mie, și eu îl voi da pe el vouă?483

15. Iar ei i-au pus lui treizeci de arginţi.484

16. Și de atunci căuta vreme cu prilej ca să-l dea pe el.

17. Iar în ziua cea dintâi a azimilor au venit ucenicii la Iisus, zi­când lui: unde voieşti să gătim ţie să mănânci pastile?485

18. Iar el a zis lor: mergeţi în oraş la oare cine, și ziceţi lui: în­văţătorul zice: vremea mea aproa­pe este; la tine voi face paştile cu ucenicii mei.

19. Și au făcut ucenicii precum le-a poruncit lor Iisus, și au gă­tit paştile.

20. Iar făcându-se seară, a şe­zut cu cei doisprezece ucenici ai săi.486

21. Și mâncând ci, a zis: amin grăiesc vouă, că unul din voi va să mă vândă.487

22. Iar ei întristându-se foarte, au început a zice lui, fiecare dintr-înşii; nu cumva eu sunt Doamne?

23. Iar el răspunzând, a zis: cela ce a întins cu mine mâna în blid, acela va să mă vândă.488

24. Ci Fiul Omului va merge, precum este scris pentru el, dar vai omu­lui aceluia prin care Fiul Omului se vinde! Mai bine ar îi fost lui de nu s-ar fi născut omul acela.489

25. Și răspunzând Iuda, cel ce l-a vândut pe el, a zis: nu cumva sunt eu, învăţătorul? Zis-a lui: tu ziseşi.

26. Deci mâncând ei, luând Iisus pâinea și binecuvântând, a frânt și a dat ucenicilor și a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul meu.490

27. Și luând paharul și mulţumind a dat lor, zicând:

28. Beţi dintru acesta toți, că acesta este sângele meu al legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.

29. Și zic vouă, că nu voi mai bea de acum dintr-această roadă a viţii, până în ziua aceea când o voi bea pe aceasta cu voi nouă în­tru împărăţia Tatălui meu.

30. Și dând laudă, au ieşit în muntele Măslinilor.491

31. Atunci a zis lor Iisus: voi toți vă veţi sminti întru mine în noaptea aceasta, că scris este: bate-voi păstorul și se vor risipi oile turmei.492

32. Dar după ce voi învia, voi merge mai înainte de voi în Galileea.

33. Și răspunzând Petru, a zis lui: deşi toți se vor sminti întru tine, iar eu niciodată nu mă voi sminti.

34. Zis-a Iisus lui: amin zic ţie, că într-această noapte, mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de mine.493

35. Zis-a Petru lui: de mi s-ar întâmpla și a muri împreună cu tine, nu mă voi lepăda de tine. Aşijderea încă și toți ucenicii au zis.

36. Atunci a venit Iisus împre­ună cu dânşii în satul ce se numeşte Ghetsimani, și a zis uceni­cilor: şedeţi aici până voi merge să mă rog acolo.494

37. Și luând pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zevedei, a început a se întrista și a se mâhni.

38 Atunci a zis lor Iisus: întri­stat este sufletul meu până la moar­te; rămâneţi aici și privegheaţi îm­preună cu mine.

39. Și mergând puţin mai înainte, a căzut pe faţa sa, rugându-se și zicând: Părintele meu, de este cu putinţă, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voiesc eu, ci precum tu.495

40. Și a venit către ucenici și i-a aflat pe dânşii dormind, și a zis lui Petru: așa, n-aţi putut un ceas a privegheaţi împreună cu mine.

41. Privegheaţi și vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită; că duhul este osârduitor. iar trupul neputincios.496

42. Iarăşi a doua oară mergând s-a rugat, zicând: Părintele meu, de nu poate trece acest pahar de la mi­ne, ca să nu-l beau pe el, fie voia ta.

43. Și venind i-a aflat pe dânşii iarăşi dormind, că erau ochii lor îngreuiaţi.

44. Și lăsându-i pe ei, mergând, iarăşi s-a rugat a treia oară, acelaş cuvânt zicând.

45. Atunci a venit la ucenicii săi și le-a zis lor: dormiţi de acum și vă odihniţi; iată, s-a apropiat cea­sul și Fiul Omului se va da în mâi­nile păcătoşilor.497

46. Sculaţi-vă să mergem; iată s-a apropiat cela ce m-a vândut.

47. Și încă el grăind, iată Iuda unul din cei doisprezece a venit, și împreună cu el norod mult, cu să­bii și cu fuşti, trimişi de Arhierei și de bătrânii norodului.498

48 Iar cela ce-i vânduse pe el, le-a dat lor semn, zicând: pe care voi săruta, acela este, prindeţi-l pe el.

49. Și îndată apropiindu-se de Iisus, a zis: bucură-te Învăţătorule! Și l-a sărutat pe el.499

50. Iar Iisus a zis lui: prietene, pentru ce ai venit? Atunci apropiindu-se ei au pus mâinile pe Iisus și l-au prins pe el.

51. Și iată unul din cei ce era cu Iisus, întinzându-și mâna și-a scos sabia sa, și lovind pe sluga Arhiereului, i-a, tăiat urechea lui.500

52. Atunci a zis Iisus lui: în­toarce sabia ta în locul ei, că toți cei ce scot sabie, de sabie vor muri.

53. Au ţi se pare că nu pot a ruga acum pe Tatăl meu, și să-mi puie mie înainte mai mult decât două­sprezece legheoane de îngeri?

54. Dar cum se vor împlini scripturile, care zic, că așa sa cade să fie?501

55. Într-acelaşi ceas au zis Iisus noroadelor: ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii și cu fuşti să mă prindeţi pe mine? În toate zilele la voi şe­deam, învăţând în biserică, și nu m-aţi prins pe mine.

56. Iar acestea toate s-au făcut, ca să se plinească scripturile proorocilor. Atunci ucenicii toți lăsându-l pe el, au fugit.

57. Iar ei prinzând pe Iisus l-au dus la Caiafa Arhiereul, unde Căr­turarii și bătrânii erau adunaţi.502

58. Iar Petru mergea după el de departe, până la curtea Arhiereului; și intrând înlăuntru, şedea cu slu­gile, să vadă sfârşitul.

59. Iar arhiereii și bătrânii și tot sfatul căutau mărturie mincinoasă a-supra lui Iisus, ca să-l omoare pe el;

60. Și n-au aflat; și multe măr­turii mincinoase viind de faţă, n-au aflat; iar mai pe urmă venind două mărturii mincinoase, au zis:

61. Acesta a zis: pot să stric biserica lui Dumnezeu, și în trei zile s-o zidesc pe dânsa.503

62. Și sculându-se Arhiereul, a zis lui: nimica nu răspunzi? Ce aceştia mărturisesc asupra ta?

63 Iar Iisus tăcea. Și răspunzând Arhiereul, a zis lui: juru-te pe Dumnezeul cel viu, ca să spui nouă de ești tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.504

64. Zis-a Iisus lui: tu ai zis; însă zic vouă: de acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând dea-dreapta puterii și venind pe norii cerului.505

65. Atunci Arhiereul și-a rupt hainele sale, zicând: a hulit; ce ne mai trebuiesc alte mărturii? Iată acum aţi auzit hula lui.

66. Ce vi se pare vouă? Iar ei răspunzând, au zis: vinovat este morţii.506

67. Atunci au scuipat în obrazul lui și cu pumnii l-au bătut, iar alţii îi dau palme, zicând:507

68. Prooroceşte nouă Hristoase, cine este cel ce te-a lovit?

69. Iar Petru şedea afară în curte; și a venit la el o slujnică, zicând: și tu erai cu Iisus Galileeanul.508

70. Dar el s-a lepădat înaintea tuturor, zicând: nu ştiu ce zici.

71. Și ieşind el la poartă, l-a vă­zut pe el alta, și a zis celor de acolo: și acesta era cu Iisus Nazarineanul.

72. Și iarăşi s-a lepădat cu jură­mânt: că nu ştiu pe omul acesta.

73. Iar peste puţin apropiindu-se cei ce stau, au zis lui Petru: adevărat, și tu dintr-înşii ești, că și graiul tău arătat te face pe tine.

74. Atunci a început a se blestema și a se jura că nu ştiu pe omul acesta. Și îndată și cocoşul a cântat.

75. Și și-a adus aminte Petru de cuvântul lui Iisus, ce-i zisese lui, că mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de mine; și ieşind afară, a plâns cu amar.
CAP. 27.

Iisus înaintea lui Pilat. Iuda se căieşte. Patimile Domnului. Răstignirea, moartea și îngroparea lui. Paza mormân­tului.

Iar dacă s-a făcut ziuă, sfat au fă­cut toți Arhiereii și bătrânii noro­dului asupra lui Iisus, ca să-l omoa­re pe el.509

2. Și legându-l pe dânsul, l-au dus și l-au dat domnului Pilat din Pont.510

3. Atunci văzând Iuda cel ce l-a vândut pe el, că s-a judecat spre moarte, căindu-se, a întors cei trei­zeci de arginţi arhiereilor și bătrâ­nilor, zicând:

4. Greşit-am de am vândut sânge nevinovat. Iar ei au zis: ce este nouă? Tu vei vedea.

5. Și aruncând arginţii în bise­rică, s-a dus de acolo; și mergând, s-a spânzurat.511

6. Iar Arhiereii luând argintii, au zis: nu se cuvine a-i pune pe aceştia în corvană, de vreme ce preţ de sânge este.

7. Și sfat făcând, au cumpărat cu ei ţarina olarului, pentru îngropa­rea străinilor.512

8. Pentru aceea s-a numit ţarina aceea, ţarina sângelui, până în ziua de astăzi.

9. Atunci s-a împlinit ceea ce s-a zis prin proorocul Ieremia, ce zice: și au luat treizeci de arginţi, preţul celui preţuit, care s-a preţuit de fiii lui Israil.513

10. Și i-au dat pe ei pe ţarina olarului, precum mi-a spus mie Domnul.

11. Iar Iisus sta înaintea dregătorului; și l-a întrebat pe el dregătorul, zicând: tu ești împăratul Iudeilor? Iar Iisus a zis lui: tu zici.514

12. Și când grăiau asupra lui Arhiereii și bătrânii, nimic nu răspundea.

13. Atunci a zis Pilat lui: nu auzi câte mărturisesc asupra ta?

14. Și nu i-a răspuns lui la nici un cuvânt, încât se mira dregătorul foarte.

15. Iar la praznic avea obiceiul dregătorul să slobozească norodu­lui un vinovat, pe care vreau ei.515

16 Și aveau atunci un vinovat vestit, ce se numea Varava.

17. Deci, adunându-se ei, a zis lor Pilat: pe care voiţi să vă slobozesc vouă? Pe Varava sau pe Iisus ce se zice Hristos?

18. Că ştia, că pentru pizmă l-au dat pe el.

19. Și şezând el pe scaun la ju­decată, a trimis la dânsul muierea lui, zicând: nimic ţie și dreptului acestuia, că multe am pătimii astăzi în vis pentru dânsul.

20. Iar Arhiereii și bătrânii au plecat pe noroade ca să ceară pe Varava iar pe Iisus să-l piardă.

21. Și răspunzând dregătorul, a zis lor: pe care voiţi dintr-amândoi să vă slobozesc vouă? Iar ei au zis: pe Varava.

22. Zis-a lor Pilat: dar ce voi face lui Iisus, ce se zice Hristos? Zis-au lui toți: Să se răstignească!

23. Iar dregătorul a zis: dar ce rău a făcut? Iar ei mai vârtos stri­gau, zicând: să se răstignească!516

24. Deci văzând Pliat că nimic nu foloseşte, că mai multă gâlceavă se face, luând apă și-a spălat mâinile înaintea norodului, zicând: nevino­vat sunt de sângele dreptului ace­stuia; voi veţi vedea.517

25. Și răspunzând tot norodul, a zis: sângele lui asupra noastră și asupra feciorilor noştri.

26. Atunci le-a slobozit lor pe Varava, iar pe Iisus bătându-l, l-a dat să se răstignească.

27. Atunci ostaşii dregătorului ducând pe Iisus în divan, adunat-au la dânsul toată mulţimea ostaşilor.518

28. Și dezbrăcându-l pe el, l-au îmbrăcat cu hlamidă roşie.

29. Și împletind cunună de spini, au pus în capul lui, și trestie în dreapta lui; și îngenunchind înain­tea lui, îşi băteau joc de el, zicând: bucură-te împăratul Iudeilor!

30. Și scuipând asupra lui, au luat trestia, și-l băteau pe el peste cap.519

31. Și dacă l-au batjocorit pe dânsul, au dezbrăcat de pe el hla­mida și l-au îmbrăcat în hainele sale, și l-au dus pe dânsul să-l răstignească.520

32. Iar ieşind afară, au aflat pe un om chirinean, anume Simon; pe acesta l-a silit să ducă crucea lui.

33. Și venind la locul ce se nu­meşte Golgota, care se zice: locul căpăţânei,

34. I-au dat lui să bea oţel ame­stecat cu fiere, și gustând, nu vrea să bea.521

35. Iar după ce l-au răstignit pe el, au împărţit hainele lui, puind sorţi, ca să se plinească ceea ce s-a zis de proorocul: împărţit-au hai­nele mele loruşi, și pentru cămaşa mea au aruncat sorţi.522

36. Și şezând îl păzeau pe el acolo.

37. Și au pus deasupra capului lui, vina lui scrisă: acesta este Iisus împăratul Iudeilor.

38. Atunci au răstignit împreună cu dânsul doi tâlhari, unul dea-dreapta și altul dea-stânga.523

39. Iar cei ce treceau îl huleau pe dânsul, clătinând cu capetele sale și zicând:

40. Cela ce strici Biserica și în trei zile o zideşti, mântuieşte-te pe tine însuţi; de ești Fiul lui Dum­nezeu, pogoară-te de pe cruce.524

41. Aşijderea încă și Arhiereii batjocorindu-l, împreună cu Cărturarii și cu bătrânii și cu Fariseii, ziceau:

42. Pe alţii a mântuit, iar pe sine nu poate să se mântuiască? De este împărat al lui Israil, pogoare-se acum de pe cruce, și să credem într-însul.

43. Nădăjduia spre Dumnezeu; izbăvească-l acum pe dânsul, de îl voieşte pe el că a zis, că Fiul lui Dumnezeu sunt.525

44. Aşijderea și tâlharii, cei ce erau împreună cu el răstigniţi, îl o-cărau pe el.526

45. Iar de la al şaselea ceas, întuneric s-a făcut peste tot pământul până la al nouălea ceas

46. Iar în ceasul al nouălea a stri­gat Iisus cu glas mare, zicând, „Ili, Ili, limà savahtani?" Adecă: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, căci m-ai lăsat?527

47. Iar oarecare din cei ce stau acolo auzind, ziceau: pe Ilie strigă acesta.

48. Și îndată alergând unul dintr-înşii, și luând un burete l-a um­plut de oţel, și puindu-l într-o tre­stie l-a adăpat pe el.528

49. Iar ceilalţi ziceau: lasă să ve­dem, au veni-va Ilie să-l mântuiască pe el?

50. Iar Iisus iarăşi strigând cu glas mare, și-a dat Duhul.529

51. Și iată catapeteasma Bisericii s-a rupt în două, de sus până jos, și pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat,530

52. Și mormintele-e s-au deschis, și multe trupuri ale sfinţilor ce adormiseră s-au sculat.

53. Și ieşind din morminte, după învierea lui, au venit în sfânta ce­tate și s-au arătat multora.

54. Iar sutaşul și cei ce erau împreună cu el păzind pe Iisus, vă­zând cutremurul și cele ce s-au fă­cut, s-au înfricoşat foarte, zicând: adevărat Fiu al lui Dumnezeu a fost acesta.531

55. Și erau acolo și muieri multe, de departe privind, care merseseră după Iisus din Galileea, slujind lui;532

56. Între care era Măria Magdalena și Măria muma lui Iacov și a lui Iosi și muma fiilor lui Zevedei.

57. Iar făcându-se seară, a venit un om bogat din Arimateea, nu­mele lui Iosif, care și el fusese ucenic al lui Iisus.533

58. Acesta venind la Pilat, a ce­rut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit să se dea trupul.

59. Și luând Iosif trupul, l-a înfăşurat în giulgiu curat,

60. Și l-a pus pe el într-un mormânt nou al său, pe care îl să­pase în piatră; și prăvălind o pia­tră mare pe uşa mormântului, s-a dus.534

61. Și erau acolo Măria Magdalena și cealaltă Mărie, şezând în preajma mormântului.

62. Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat Arhiereii și Fa­riseii la Pilat.

63. Zicând: Doamne, adusune-am aminte că înşelătorul acela a zis, încă fiind viu: după trei zile mă voi scula.

64. Deci, porunceşte să se întărească mormântul până a treia zi; nu cumva venind ucenicii lui noap­tea să-l fure pe el și să zică no­rodului că s-a sculat din morţi; și va fi rătăcirea cea de apoi mai rea decât cea dintâi

65. Zis-a lor Pilat; aveţi custo­die; mergeţi de întăriţi cum ştiţi.

66. Iar ei mergând au întărit mormântul, pecetluind piatra împreună cu custodia.535
CAP. 28.

Învierea lui Hristos. Îngerul și fe­meile la mormânt. Arătarea lui Hristos Apostolilor și porunca dată lor.

Iar sâmbăta târziu, întru ceea ce lumina spre una a sâmbetelor au venit Măria Magdalena și cealaltă Mărie să vadă mormântul.536

2. Și iată, cutremur mare s-a făcut; că îngerul Domnului, pogorându-se din cer și venind, a prăvălit piatra de pe uşă, și şedea deasupra ei.537

3. Și era vederea lui ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca ză­pada.

4. Și de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau, și s-au făcut ca nişte morţi.

5. Iar îngerul răspunzând, a zis femeilor: nu vă temeţi voi, căci ştiu, că pe Iisus cel răstignit căutaţi.538

6. Nu este aici, că s-a sculat precum a zis. Veniţi de vedeţi locul unde a zăcut Domnul.539

7. Și degrabă mergând, spuneţi ucenicilor lui, că s-a sculat din morţi; și iată, va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo veţi vedea pe dânsul. Iată, am spus vouă.540

8. Și ieşind degrabă de la mormânt, cu frică și cu bucurie mare, au alergat să vestească ucenicilor lui.541

9. Și, când mergeau ele să spună ucenicilor lui, iată, Iisus le-a întâmpinat pe dânsele; zicând: bucuraţi-vă! Iar ele apropiindu-se, au cu­prins picioarele lui, și s-au închi­nat lui.542

10. Atunci a zis lor Iisus: nu vă temeţi! Mergeţi și vestiţi fraţilor mei, ca să meargă în Galieea, și acolo mă vor vedea.
Yüklə 2,62 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   28




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin