particularism general, cum zice istoricul Moehler, - iar Mesia lor, aşteptat cu nerăbdare, n-ar fi decât un fel de Mahomet, ieşit din neamul lor46.
III. - Legea iubirii
În Coran, - care pretinde că înlocuieşte Evanghelia, - nu se găseşte, nicăieri, ceva care să se apropie de Caritatea creştină, sau cel puţin, să semene cu nişte urme de simpatie către alte popoare, decât arabii.
Din contra, după Islam, omenirea se împarte în musulmani şi necredincioşi. Or, împotriva acestora din urmă, - care sunt numiţi cu dispreţ „ghiauri” şi câini cu faţă de om, - orice mahomedan nutreşte o ură oarbă, pe care n-o satură, de cele mai multe ori, decât prin iatagan.
Dostları ilə paylaş: |