Spitalul, coranul, talmudul, kahalul şi francmasoneria de Dr. Nicolae Paulescu În loc de introducere

II. Terorizarea creştinilor
Scopul principal al Francmasoneriei este, - după cum am arătat mai sus, - decreştinarea naţiei care a avut nenorocirea să cadă în ghearele ei, - şi această societate ocultă şi-l atinge prin două căi:

a) persecutând Biserica;

b) punând mâna pe învăţământ
a) Persecuţia Bisericii

Biserica Franţei, - care altădată şedea pe un tron mai strălucitor ca acel al Regilor, - este acum arun­cată într-un colţ, unde agonizează de pe urma su­ferinţelor de neînchipuit ce îndură de la jidovime, prin intermediarul Franc­masoneriei.

Fără a mai vorbi de ura sălbatică a jidanilor, care se manifestă sub formă de calomnii mincinoase, de insinuări fictive, de denunţări anonime, de sar­casme batjocoritoare, de insulte ce rănesc până în străfundul inimii, de şi­cane fără număr,... atâtea torturi mo­rale⁵⁶⁶ cu care se adapă, în fiece moment, viaţa servito­rilor ei, - nu ne vom ocupa aici decât de perse­cuţiile prea evi­dente, adevărata răstignire, care sfâşie, ca nişte cuie, trupul sfânt al aces­tei sublime martire, mireasa lui Hristos.
Să examinăm mai întâi planul de război al franc­masonilor, - pentru ca să vedem unde voiesc să ajungă; în urmă, vom reveni la fapte.

După cum altădată, în al XVII-lea secol, Francma­soneria aţâţă pe po­poare în contra Iezuiţilor, sub pretext că aceştia interpretau religia catolică cu intoleranţă⁵⁶⁷ şi prin intrigi şi calomnii, ajunse să-i suprime, - tot aşa şi în epoca noastră, ea lansă, prin ovreiul Gambetta, formula idiotă: Clericalis­mul, iată duşmanul!

Or, e sigur că congregaţiile întreţin spiritul de cleri­calism. Trebuie deci să fie izgonite şi bunurile lor confiscate, ceea ce fu punctual îndeplinit, prima oară de către F. F. Waldeck-Rousseau, Combes, Clemenceau şi de alţi franc­masoni ejusdem farinae.

Pe urmă ajunseră la preoţi, care şi ei au acelaşi spirit ca congregaţiile,... şi rezultatul fu separaţia Bisericii de Stat, ceea ce vrea să zică spoliarea, de către Francmasonerie, a salariului întregului cler din Franţa - salariu ce fusese acordat de Concordat ca o mică despăgubire, pentru despuierea co­losală ce suferise Biserica în timpul Revoluţiei.

Dar, deja, se puteau auzi strigăte de ură în contra întregului Catolicism.
F. Courdavaux, profesor la Facultatea de litere din Douai, a făcut, în 1880, o con­ferinţă francmasonilor, în care zicea: „Distincţia dintre clericalism şi catoli­cism este pur oficială, subtilă pentru trebuinţele tribunei. Dar, în Lojă, să spunem tare, pentru adevăr, clericalismul şi catolicismul nu fac decât una”⁵⁶⁸.
„Catolicismul, - trebuie ca noi, francmasonii, să-i provocăm distrugerea defi­nitivă”⁵⁶⁹.
„Francmasoneria este o Contra-Biserică, - un Con­tra-Catolitism, - este Bise­rica Ereziei”⁵⁷⁰.

Ca să puie vârf, F. Delpech, într-un discurs ţinut la banchetul Conventului, în 1902, a pronunţat cuvin­tele următoare: „Triumful Galileanului a durat douăzeci de secole... La rândul său, dispare acest Dumnezeu mincinos (!)... Francmasoni, ne place să constatăm că nu suntem străini de această ruină a falşilor prooroci”.⁵⁷¹

Şi, mai înainte, F. de Lanessan, fost ministru, se exprimase astfel: „Trebuie să zdrobim pe Infamul. Dar infamul nu e clericalismul, infamul este Dumne­zeu”⁵⁷².

Dar ce rău a putut face acestor francmasoni dul­cele Iisus, ca ei să-L de­teste în aşa grad?!

Ei bine,... îndărătul lor se zăreşte silueta hidoasă a lui Iuda!

Prin urmare, Sinagoga a declarat război, nu nu­mai clericalismului, nu numai catolicismului, - ci creştinismului întreg⁵⁷³ şi divinului său fundator⁵⁷⁴.

Acestea sunt planurile francmasonilor. Iată acum şi faptele lor.

Femei virtuoase s-au reunit ca, împreună, să aducă lui Dumnezeu pri­nosul adoraţiei, - să-I adre­seze cereri şi să-I mulţumească cu recunoştinţă pentru binefaceri.

Dar agenţi ai forţei publice vin să le împrăştie... sub pretext că nu sunt autorizate (?); - şi dacă au naivitatea să se ducă să ceară autorizaţia, franc­masonii ce sunt la putere le dau afară, râzândule în nas.

În timpul acesta, alţi zbiri forţează broaştele, -jefu­iesc slabele resurse de trai ale acestor nenorocite, lăsându-le să moară de foame, - şi confiscă casa în care locuiau, pe care o vând, în urmă, pe nimic, - de cele mai multe ori la jidani.

Alte femei, - devotate omenirii sărace, - au adă­postit copilaşi, fără tată şi fără mamă, - orfani pără­siţi de toţi şi lăsaţi în cea mai neagră mizerie,... şi i-au învăţat să citească şi să scrie.

Pentru această crimă înspăimântătoare, au fost date afară, ele şi orfanii lor, iar casa fu scoasă la mezat, în profitul bandei judeo-masonice⁵⁷⁵.

Sute de asemenea opere de binefacere avură ace­eaşi soartă.

Aşa, bunăoară, suflete de elită, - tinere fecioare aparţinând, mai toate, celor mai bune familii din Franţa, - consacrându-se în serviciul bolnavilor, pe care îi îngrijeau gratis cu o caritate îngerească, - fură aruncate în stradă, şi, în locul lor, fură puse infirmi­ere gras plătite.

Le-am văzut, la lucru, în spitalele din Paris, pe aceste infirmiere zise lice, care constituie o plagă grozavă, adăugată la celelalte nenorociri ale poporu­lui sărac. Într-adevăr, sunt nişte femei fără nici o creştere, care ies de nu se ştie de unde... leneşe, obraznice, vicioase, cu năravuri, nefiind în stare să resimtă nici cel mai mic avânt de milă pentru durerile şi mizeriile bieţilor suferinzi, - ce ar trebui să fie alintaţi, ca nişte copii, - maimuţărind însă mi­nunat aceste sentimente de compătimire, când pot stoarce vreun bacşiş, - în orice caz, fiind absolut incapabile de a se ridica până la admirabila cari­tate a incompara­bilei surori creştine, ce îngrijeşte pe bolnav ca şi cum ar fi însuşi Dumnezeu.

Şi acelaşi nenorocit destin îl avură şi oameni care fac ştiinţă, istorie sau filosofie, - care se ocupă de învăţământ sau de predicaţie, - care cultivă chiar pământul, - şi care au fost risipiţi în cele patru colţuri ale lumii.

Astfel, mii de călugări şi de călugăriţe, - care in­trând în mănăstire, se despuiaseră de bunăvoie de toate bunurile materiale, dându-le săracilor, - se găsiră dintr-o zi într-alta goniţi afară, fără adăpost, fără hrană, fără foc în timpul iernii şi chiar fără să poată lucra, pentru a-şi câştiga o bucată de pâine, - căci nimeni nu îndrăzneşte săi găzduiască, de teamă să nu-şi atragă, asu­pra sa, mânia celor ce ţin puterea.

Şi de ce să se izgonească, cu atâta furie, această elită a naţiei franceze, compusă din savanţi, filosofi, oratori, - cum nu se vor găsi vreodată în Parlamentul francmason, - şi din femei care constituie floarea-fină, chintesenţa virtuţii pe acest pământ, elită care ar trebui pusă în pinaclul societăţii şi în­conjurată de veneraţie şi de admiraţie?