Stephen King Somnul raţiunii naşte monştri



Yüklə 3,11 Mb.
səhifə25/25
tarix02.11.2017
ölçüsü3,11 Mb.
#28451
1   ...   17   18   19   20   21   22   23   24   25

Se furişă printre barul în aer liber şi piscină (deşi nu putea înţelege motivul pentru care ar fi vrut cineva să folosească piscina când avea lacul la îndemână), traversă peluza, unde câţiva oaspeţi jucau volei şi râdeau, şi urcă o pantă domoală. Aici creşteau pini, iar vântul susura printre ei, purtând parfumul de conifere şi de răşină dulce.

Mai încolo erau aşezate discret printre copaci câteva căsuţe cu vedere la lac. Ultima dintre ele era şi cea mai confortabilă şi Hallorann o închiriase pentru două persoane încă din luna aprilie, când primise slujba asta.

Femeia stătea pe verandă, într-un balansoar, cu o carte în mâini. Pe Hallorann îl izbi din nou schimbarea petrecută cu ea.

Îl influenţa şi atitudinea ţeapănă, aproape convenţională a corpului ei, în ciuda mediului atât de puţin protocolar ― din cauza corsetului, desigur. Avusese o vertebră sfărâmată, trei coaste rupte şi nişte leziuni interne. Spatele i se vindeca cel mai greu şi de aceea încă mai purta corsetul... aceasta era cauza poziţiei rigide. Însă schimbarea era mai mare. Părea mai matură, râsul dispăruse. Acum, când o urmărea cum citeşte, Hallorann descoperi pe chipul ei un fel de frumuseţe gravă, inexistentă în ziua când o văzuse pentru prima dată, cu aproximativ nouă luni în urmă. Pe vremea aceea era încă o fetişcană. Acum era femeie, o fiinţă omenească ce fusese târâtă în partea întunecată a lunii şi se întorsese, fiind încă în stare să încerce să-şi refacă viaţa. Însă fragmentele din viaţa ei distrusă, se gândi Hallorann, nu se vor mai lipi niciodată în acelaşi fel. Niciodată, cât va trăi. Îi auzi paşii şi ridică ochii închizând cartea:

― Dick! Bună!

Încercă să se ridice şi chipul îi fu străbătut de o mică grimasă de durere.

― Nu, nu, nu te ridica, zise el. Nu suport ceremoniile decât dacă am cravată albă şi sunt îmbrăcat în frac.

Ea îi surâse, iar el urcă treptele şi se aşeză alături pe verandă.

― Cum merge?

― Binişor, recunoscu el. Să guşti din mâncarea de creveţi diseară. O să-ţi placă.

― Unde-i Danny?

― Acolo.


Îi arătă locul şi Hallorann văzu o siluetă micuţă aşezată la capătul pontonului. Purta blugi ridicaţi până la genunchi şi o cămaşă cu dungi roşii. Mai departe, în apa liniştită, se distingea pluta undiţei. Din când în când, Danny o trăgea înspre el, studia plumbul şi cârligul de dedesubt şi apoi o arunca din nou în apă.

― S-a bronzat, spuse Hallorann.

― Da. Foarte tare.

Îl privi cu tandreţe.

Hallorann scoase o ţigară, o bătu de dosul palmei şi o aprinse. Fumul se răsuci leneş în soarele după-amiezei.

― Cum mai e cu visele pe care le are?

― E mai bine, răspunse Wendy. N-a avut decât unul singur toată săptămâna asta. Înainte avea coşmaruri de câte două-trei ori pe noapte. Exploziile, tufele. Şi mai ales... ştii tu.

― Mda. O să fie bine, Wendy.

ÎI privi:

― Aşa să fie? Mă întreb şi eu.

Hallorann dădu din cap:

― Tu şi cu el vă întoarceţi acum. Schimbaţi, poate, dar sănătoşi. Nu mai sunteţi ce aţi fost, dar asta nu e neapărat un lucru rău.

Tăcură un timp, Wendy legănându-se uşor în balansoar; Hallorann, sprijinindu-şi picioarele de balustrada verandei şi fumând. O briză uşoară îşi croia drum tainic printre pini, dar de-abia dacă-i răsfira puţin părul lui Wendy. Şi-l tăiase.

― M-am hotărât să accept oferta lui Al ― a domnului Shockley, zise ea.

Hallorann o aprobă:

― Pare o slujbă bună. Ceva ce te-ar putea interesa. Când începi?

― În prima luni din septembrie. Când Danny şi cu mine vom pleca de aici, vom merge direct în Maryland ca să ne căutăm o locuinţă. De fapt, ştii, m-a convins broşura aceea editată de Camera de Comerţ. Pare un oraş bun pentru un copil. Şi aş vrea sa încep să muncesc iarăşi, înainte de a intra prea mult în banii de asigurare pe care i-a lăsat Jack. Au mai rămas peste patruzeci de mii de dolari. Destul ca să-l trimit pe Danny la facultate, şi încă mai rămân destui ca să-l ajute să poată porni bine în viaţă, mai ales dacă sunt investiţi cum se cuvine.

Hallorann dădu din cap:

― Şi mama ta?

Se uită la el şi zâmbi trist:

― Cred că Maryland e destul de departe.

― N-o să-ţi uiţi prietenii, nu-i aşa?

― Danny nu o să-mi dea voie. Du-te şi vorbeşte cu el. Te-a aşteptat toată ziua.

― Şi eu de-abia am aşteptat să-l văd.

Se ridică şi-şi netezi uniforma albă de bucătar.

― O să fie bine, repetă. Nu-ţi dai seama?

Se uită în sus spre el, şi de data aceasta surâsul îi era plin de căldură.

― Da, spuse ea.

Apoi îi luă mâna şi i-o sărută.

― Câteodată mi se pare că aşa o să fie.

― Mâncarea de creveţi, mai zise el coborând treptele. Să nu uiţi.

― N-am să uit.

O luă de-a lungul potecii înclinate, acoperită cu pietriş, care ducea la ponton, şi apoi pe scândurile mâncate de vreme ale acestuia, până la capăt, unde Danny se bălăcea cu picioarele în apa limpede. Aici relieful era muntos, însă munţii erau vechi, gârboviţi şi umiliţi de curgerea timpului. Lui Hallorann îi erau dragi.

― Ai prins ceva? îl întrebă, aşezându-se lângă el.

Îşi scoase mai întâi un pantof, apoi şi pe celălalt. Cu un oftat îşi scufundă picioarele încinse în apa rece.

― Nu. Dar a muşcat acum câtva timp.

― Ieşim cu barca mâine dimineaţă. Trebuie să pescuieşti chiar în mijlocul lacului dacă vrei să prinzi ceva, băiete. Acolo în larg sunt peştii mari.

― Cât de mari?

Hallorann ridică din umeri:

― O... rechini, balene, chestii din astea.

― Nu există nici o balenă pe-aici!

― Nici o balenă albastră, ai dreptate. Sigur că nu. Balenele de-aici sunt lungi de cel mult treizeci de metri. Balene roz.

― Cum au ajuns aici din ocean?

Hallorann ciufuli părul blond-roşcat al copilului.

― Au înotat în susul apei, băiete. Aşa au ajuns.

― Pe bune?

― Pe bune.

Tăcură câteva clipe, privind oglinda nemişcată a lacului, Hallorann cufundat în gânduri. Când îl privi din nou pe Danny, văzu că ochii i se umpluseră de lacrimi.

Cuprinzându-i cu braţul de umeri, îl întrebă:

― Ce-i asta?

― Nimic, şopti Danny.

― Ţi-e dor de tăticul tău, nu-i aşa?

Danny dădu din cap:

― Ştii întotdeauna.

O lacrimă i se desprinse din colţul ochiului drept şi se scurse încet pe obraz.

― Nu pot exista secrete între noi, fu de acord Hallorann. Asta e situaţia, n-ai ce face.

Privindu-şi undiţa, Danny zise:

― Câteodată îmi doresc să fi murit eu. A fost vina mea. Numai eu sunt vinovat.

Hallorann spuse:

― Nu vrei să vorbeşti despre asta cu mama ta, nu-i aşa?

― Nu. Ea vrea să uite tot ce s-a întâmplat. Şi eu vreau, însă...

― Însă nu poţi.

― Nu.

― Vrei să plângi?



Băiatul încercă să răspundă, însă cuvintele îi fură înghiţite de un suspin. Îşi sprijini capul de umărul lui Hallorann şi plânse, cu faţa scăldată în lacrimi. Hallorann îl strânse în braţe şi nu rosti nici un cuvânt. Ştia că puştiul va vărsa lacrimi de multe ori şi avea noroc că era destul de tânăr ca s-o poată face. Lacrimile care vindecă sunt şi lacrimi care pârjolesc şi sfâşie.

Când Danny se mai linişti puţin, Hallorann îi zise:

― O să depăşeşti momentul ăsta. Nu crezi, dar aşa o să se întâmple. Ai stră...

― Îmi doresc să n-o fi avut! se înecă Danny, cu vocea încă plină de lacrimi. Tare aş vrea să nu o fi avut!

Dar o ai, spuse Hallorann. La bine şi la rău. Nu tu hotărăşti, puştiule. Însă ce-a fost mai rău s-a terminat. Poţi să-ţi foloseşti darul ca să stai de vorbă cu mine când ai necazuri. Şi dacă ai necazuri prea mari poţi să mă chemi, şi am să vin.

― Chiar dacă sunt în Maryland?

― Chiar şi acolo.

Tăcură, urmărind cum pluta undiţei lui Danny se îndepărtează la vreo zece metri de ponton. Apoi Danny spuse abia auzit:

― Vrei să fii prietenul meu?

― Cât timp vei dori.

Băiatul îl îmbrăţişă, iar Hallorann îl strânse tare la piept.

― Danny? Ascultă-mă. Am să-ţi spun acum ceva şi nu o să mai pomenesc niciodată de asta. Există nişte lucruri care nu trebuie spuse nici unui băieţel de şase ani din lumea asta, însă felul cum trebuie să fie şi felul în care se petrec în realitate lucrurile sunt două chestii diferite. Lumea este un loc dur, Danny. Nu-i pasă de nimeni. Nu te urăşte pe tine sau pe mine, dar nici nu ne iubeşte. Se întâmplă lucruri teribile în lumea asta, pe care nu le poate explica nimeni. Oamenii buni mor în chinuri şi-i lasă singuri pe cei care îi iubesc. Uneori ţi se pare că numai oamenii răi sunt sănătoşi şi bogaţi. Lumea nu te iubeşte, dar te iubeşte mămica ta şi te iubesc şi eu. Eşti un copil bun. Plânge-l pe tăticul tău şi atunci când simţi că trebuie să verşi lacrimi din cauza celor întâmplate, intră într-un dulap, sau ascunde-te sub plapumă şi plângi până când te uşurezi. Aşa trebuie să se poarte un fiu bun. Dar ai grijă să mergi înainte. Asta e treaba ta în lumea aceasta dură, să-i păstrezi dragostea neatinsă şi să mergi înainte, indiferent ce se întâmplă. Adună-te şi mergi înainte.

― Bine, şopti Danny. O să vin în vizită iar la vară, dacă vrei... dacă nu te deranjează. La vară o să am şapte ani.

― Şi eu o să am şaizeci şi doi. Şi o să te strâng atât de tare în braţe că o să-ţi iasă creierii prin urechi. Dar ce-ar fi să isprăvim vara asta înainte să ne gândim la cea viitoare?

― Bine.

Îl privi:



― Dick?

― Îmmm?


― Nu-i aşa că n-ai să mori?

― Nu mă prea preocupă chestia asta. Dar pe tine?

― Nu, domnule. Eu...

― A muşcat ceva fiule.

Îi arăta locul. Pluta cu dungi albe şi roşii se scufundase. Reapăru, lucitoare, şi apoi se scufundă din nou.

Hei! se înecă Danny.

Wendy coborâse poteca şi acum era lângă ei, în spatele lui Danny.

― Ce este? întrebă. O ştiucă?

― Nu doamnă, zise Hallorann. Cred că e o balenă roz.

Vârful undiţei se încovoie. Danny o trase şi un peşte lung, de culoarea curcubeului, scânteie într-un arc însorit de-o clipă şi apoi dispăru din nou în apă.

Danny înfăşură precipitat firul undiţei, înghiţind cu noduri.

Hallorann râse:

― Te descurci de minune singur, bărbăţelule. Nu ştiu dacă e o balenă roz sau un păstrăv, dar merge. Merge foarte bine.

Îl cuprinse pe Danny cu braţul după umeri şi băiatul trase încet peştele la mal. Wendy se aşezase în partea cealaltă. Stăteau toţi trei la capătul pontonului, în soarele cald al după-amiezei.



--------------------------------
Yüklə 3,11 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   17   18   19   20   21   22   23   24   25




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin