Str. Năsăud nr. 2 Oficiul Poştal 1, Căsuţa Poştală 349 400610 cluj–napoca românia



Yüklə 388,69 Kb.
səhifə2/4
tarix28.10.2017
ölçüsü388,69 Kb.
#19169
1   2   3   4
3 martie 2008, sub egida Centrului de Studii Transilvane, a Institutului „George Bariţ” şi Universităţii „Babeş-Bolyai” a avut loc masa rotundă Matia Corvinul şi Clujul cu ocazia împlinirii a 550 de ani de la naşterea regelui;

  • 5 martie 2008, a organizat la Bucureşti, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe o lansare a celor mai recente publicaţii, şi anume: Regi şi diplomaţi suedezi în spaţiul românesc, autor George Cristea, la care au fost prezenţi, prof. dr. Ioan-Aurel Pop şi prof. dr. Ioan Bolovan;

  • 13 martie 2008, a organizat împreună cu Universitatea “Babeş-Bolyai” şi Universitatea din Oradea, la Cluj, simpozionul naţional Silviu Dragomir – 120 de ani de la naştere;

  • 8 -11 mai 2008, a organizat în colaborare cu Universitatea din Oradea şi Universitatea de Stat din Chişinău, Simpozionul Internaţional Frontierele spaţiului românesc în context european. În cadrul acestei manifestări au fost prezentate şi lucrările editate sub egida instituţiei noastre, în anul 2007;

  • 15-18 mai 2008, coorganizator cu Universitatea „Babeş-Bolyai” a Sesiunii ştiinţifice naţionale studenţeşti Anul 2008 la o triplă aniversare, la Cluj-Napoca;

  • 2 iunie 2008, a organizat sub patronajul Institutului Italian de Cultură din Bucureşti, în colaborare cu instituţii prestigioase italiene, Simpozionul Internaţional Evreii din România şi Italia între secolele XVIII-XX. Acesta s-a înscris în cadrul manifestărilor ştiinţifice şi culturale dedicate Zilelor Academice Clujene, ediţia a XXII-a;

  • 20-26 iulie 2008, a organizat în municipiul Deva, Şcoala de vară Provocările istoriei ca ştiinţă şi disciplină de învăţământ, ediţia a IV-a, la care au participat 50 de persoane (profesori români de istorie din ţările din jurul României: Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Ungaria);

  • 11 septembrie 2008, a organizat împreună cu Universitatea din Oradea şi Universitatea de Stat din Moldova seminarul ştiinţific Istoriografie şi politică în estul şi vestul spaţiului românesc, Chişinău, Republica Moldova;

  • 2 octombrie 2008, a lansat la Sibiu, la Facultatea de Istorie cartea In the Empire. Habsburg and Romanians. From Dinasty Loyalty to Nation Identity, autor Liviu Maior

  • 15-20 octombrie 2008, a organizat, la Cluj, în colaborare cu Universitatea din Graz şi cu Universitatea „Babeş-Bolyai” Conferinţa Internaţională Transformări demografice în perioada industrializării, Exemplul monarhiei Habsburgice (1750-1918);

  • 23-26 octombrie 2008, a organizat, la Cluj, Conferinţa Internaţională 550 de ani de la încoronarea regelui Matia Corvin, manifestare care a adus împreună peste 100 de specialişti din ţară şi străinătate;

  • 19-21 noiembrie 2008, a organizat, la Cluj, Conferinţa Internaţională Transilvania în toamna anului 1918 şi Unirea cu România. Realităţi interne şi context internaţional.

    Departamentul de editare din cadrul Centrului de Studii Transilvane a realizat în 2008 un număr de 3 caiete program cu rezumate extinse (peste 200 de pagini), plus alte 9 programe, împreună cu afişele celor 12 conferimţe organizate de către instituţia noastră.


    Membrii Centrului de Studii Transilvane au participat în anul 2008 la un număr de 55 conferinţe ştiinţifice interne şi cu participare internaţională


    1. Deplasări peste hotare: Membrii Centrului de Studii Transilvane au participat în anul 2008 la un număr de 17 conferinţe ştiinţifice internaţionale şi au efectuat 3 deplasări de documentare a câte 12 zile în Italia, Austria şi Olanda



    1. Date personale ale membrilor Centrului


    CŞ I Pop Ioan Aurel

    1. Stadiul lucrării de plan

    1.1. Tema de plan colectivă „Etnii şi confesiuni în Transilvania din Evul Mediu până în sec. XVIII” am elaborat în 2008 studiul Etnie şi confesiune în Transilvania: nobilimea românească din Transilvania în secolele XVIII-XIV, 20 pagini (planul realizat integral);

    1.2. La tema individuală a realizat lucrările: O mărturie din Veneţia secolului al XVI-lea, privitoare la ortodoxie, Bătălia de la Belgrad (1456) în mărturii veneţiene, Conciliul de la Ferrara-Florenţa, unirea celor două biserici creştine şi Veneţia, 30 pagini (tema realizată).
    2. Cărţi, studii şi articole ştiinţifice apărute:
    1. A Century in the History of Transylvania: Late Crusades, Humanism, Church Union and Social Mobility at the End of the Middle Ages (1387-1490) (=Mélanges d’Histoire Générale, Nouvelle Série, II, 1), edited by Ioan Drăgan, Ioan-Aurel Pop, Alexandru Simon, IDC Press-Romanian Academy, The Center for Transylvanian Studies, Cluj-Napoca, 2008, 350 p., în curs de apariţie;

    2. A Century in the History of East-Central Europe: From the Political Hegemony of the Anjous to the Dynastic Supremacy of the Jagiellonians (Late 1300’-Early 1500’) (=Mélanges d’Histoire Générale, Nouvelle Série, II, 2; Transylvanian Review, XVII, 2008, suppl.), edited by Christian Gastgeber, Ioan-Aurel Pop, Oliver Jens Schmitt, Alexandru Simon, IDC Press-Romanian Academy, The Center for Transylvanian Studies, Cluj-Napoca, 2008, 360 p., în curs de apariţie;

    3. „Noi comentarii asupra Diplomei cavalerilor ioaniţi (1247) şi a contextului emiterii sale”, în Românii în Europa medievală (între Orientul bizantin şi Occidentul latin). Studii în onoarea Profesorului Victor Spinei, editori Dumitru Ţeicu, Ionel Cândea, Editura Istros, Brăila, 2008, pp. 225-242;

    4. „Relations between Stephen the Great and Transylvania”, în Between Worlds, I, Stephen the Great, Matthias Corvinus and their Time (=Mélanges d’Histoire Générale, Nouvelle Série, I, 1), edited by László Koszta, Ovidiu Mureşan, Alexandru Simon, IDC Press, Cluj-Napoca, 2007 [2008], pp. 125-136;

    5. „La personnalité de Jean (Iancu) Hunyadi”, în Between Worlds, II, Extincta est lucerna orbis: John Hunyadi and his Time (=Mélanges d’Histoire Générale, Nouvelle Série, I, 2), edited by Ana Dumitran, Loránd Mádly, Alexandru Simon, IDC Press-Romanian Academy, The Center for Transylvanian Studies, Cluj-Napoca, 2008, pp. 23-27;

    6. „The Battle of Belgrade in Venetian Sources, în Between Worlds, II, Extincta est lucerna orbis: John Hunyadi and his Time (=Mélanges d’Histoire Générale, Nouvelle Série, I, 2), edited by Ana Dumitran, Loránd Mádly, Alexandru Simon, IDC Press-Romanian Academy, The Center for Transylvanian Studies, Cluj-Napoca, 2008, pp. 437-431;

    7. (împreună cu Alexandru Simon), „Behind the Stage: The Duchy of Milan and the Later Crusades”, în Documents from the State Archives of Milan regarding the Later Crusades and the Walachias, edited by Ioan-Aurel Pop, Alexandru Simon, Romanian Academy, The Center for Transylvanian Studies, Cluj-Napoca, 2008, 40 p., în curs de apariţie;

    8. (împreună cu Alexandru Simon), „O conspiraţie europeană de la 1497, cu participarea lui Ştefan cel Mare”, în Frontiere şi spaţii de frontieră, editori Ion Grumenîi, Emil Dragnev, Sorin Şipoş, Svetlana Suveică, Cartodidact-Presa Universităţii din Oradea, Chişinău-Oradea, 2008, pp. 109-130;

    9. „The Relations between the Romanian Pincipalities and the Hungarian Kingdom: From Mircea the Elder to Stephen the Great”, în A Century in the History of Transylvania: Late Crusades, Humanism, Church Union and Social Mobility at the End of the Middle Ages (1387-1490) (=Mélanges d’Histoire Générale, Nouvelle Série, II, 1), edited by Ioan Drăgan, Ioan-Aurel Pop, Alexandru Simon, IDC Press-Romanian Academy, The Center for Transylvanian Studies, Cluj-Napoca, 2008, 22 p., în curs de apariţie;

    10. „The Names of the Hunyadis”, în Matthias Rex. Hungary at the Dawn of the Renaissance, edited by István Draskóczy, Ildikó Hórn, Iván Horváth, András Végh ELTE University Press of Budapest, 2008), pp. 511-532.

    11.„John Hunyadi: Ethnic and Christian Perspectives on a Politician”, în A Century in the History of East-Central Europe: From the Political Hegemony of the Anjous to the Dynastic Supremacy of the Jagiellonians (Late 1300’-Early 1500’) (=Mélanges d’Histoire Générale, Nouvelle Série, II, 2; Transylvanian Review, XVII, 2008, suppl.), edited by Christian Gastgeber, Ioan-Aurel Pop, Oliver Jens Schmitt, Alexandru Simon, IDC Press-Romanian Academy, The Center for Transylvanian Studies, Cluj-Napoca, 2008, 20 p., în curs de apariţie;

    12. „De la Rome antique à Washington. Le nom et le destin historique de la Roumanie”, în Transylvanian Review (Cluj-Napoca), XVII (2008), 4, pp. 3-14 (revistă clasificată ISI);

    13.„The Political Role of the Religious Structures of Medieval Transylvania”, în Revue Roumaine d’Histoire (Bucarest), XLVII (2008 [2009]), 1-4, [12 p.], în curs de apariţie;

    14.„Numele Hunedoreştilor”, în Studii şi Materiale de Istorie Medie (Bucureşti-Brăila), XXVI, 2008, pp. 49-72;

    15. „The Lives, Legends and Memories of an Athlete and of his Age”, în Between Worlds, II, Extincta est lucerna orbis: John Hunyadi and his Time (=Mélanges d’Histoire Générale, Nouvelle Série, I, 2), edited by Ana Dumitran, Loránd Mádly, Alexandru Simon, IDC Press-Romanian Academy, The Center for Transylvanian Studies, Cluj-Napoca, 2008, pp. 9-10;

    16. „Mélanges d’Histoire Générale: On the History of a History (1927-2007), în Between Worlds, I, Stephen the Great, Matthias Corvinus and their Time (=Mélanges d’Histoire Générale, Nouvelle Série, I, 1), edited by László Koszta, Ovidiu Mureşan, Alexandru Simon, IDC Press, Cluj-Napoca, 2007 [2008], pp. 9-10;

    17.„Matthias Corvinus, his Times, his Lands and his History (1443-1458-2008)”, în Matthias Corvinus and his Time (Cluj-Napoca/ Kolozsvár/ Klausenburg, 23rd-26th of October 2008), edited by Tudor Sălăgean, Alexandru Simon, IDC Press, 2008, pp. 21-22;

    18.„The Christian Implications of Matthias Corvinus’ Walachian Privileges”, în Matthias Corvinus and his Time (Cluj-Napoca/ Kolozsvár/ Klausenburg, 23rd-26th of October 2008), edited by Tudor Sălăgean, Alexandru Simon, IDC Press, 2008, pp. 160-161;

    19. „La spécificité des possessions roumaines du Pays (District) du Haţeg pendant la première décade du règne de Matthias Corvin”, în Matthias Corvinus and his Time (Cluj-Napoca/ Kolozsvár/ Klausenburg, 23rd-26th of October 2008), edited by Tudor Sălăgean, Alexandru Simon, IDC Press, 2008, pp. 180-181;

    20. (împreună cu Christian Gastgeber, Oliver Jens Schmitt, Alexandru Simon), The Kingdom in a World in Turmoil, în A Century in the History of East-Central Europe: From the Political Hegemony of the Anjous to the Dynastic Supremacy of the Jagiellonians (Late 1300’-Early 1500’) (=Mélanges d’Histoire Générale, Nouvelle Série, II, 2; Transylvanian Review, XVII, 2008, suppl.), edited by Christian Gastgeber, Ioan-Aurel Pop, Oliver Jens Schmitt, Alexandru Simon, IDC Press-Romanian Academy, The Center for Transylvanian Studies, Cluj-Napoca, 2008, 2 p., în curs de apariţie.

    21. (împreună cu Ioan Drăgan, Alexandru Simon), „The Realm, the Cross and the Voivodate”, în A Century in the History of Transylvania: Late Crusades, Humanism, Church Union and Social Mobility at the End of the Middle Ages (1387-1490) (=Mélanges d’Histoire Générale, Nouvelle Série, II, 1), edited by Ioan Drăgan, Ioan-Aurel Pop, Alexandru Simon, IDC Press-Romanian Academy, The Center for Transylvanian Studies, Cluj-Napoca, 2008, 2 p., în curs de apariţie;

    22. (împreună cu Alexandru Simon),Italian Archives and the Romanian Countries”, în Documents from the State Archives of Milan regarding the Later Crusades and the Walachias, edited by Ioan-Aurel Pop, Alexandru Simon, Romanian Academy, The Center for Transylvanian Studies, Cluj-Napoca, 2008 [2009], 10 p., în curs de apariţie;

    23. „Bisanzio dopo Bisanzio: la realtà e l'eredità imperiale nell'Europa centro-orientale”, în Imperia. Esperienze imperiali nella storia d'Europa, a cura di Andrea Piras, il Cerchio, Rimini, 2008, pp. 29-42;

    24. „La battaglia di Belgrado (1456) nelle testimonianze venete”, în vol. ΦΙΛΑΝΑΓΝΩΣΤΗΣ. Studi in onore di Marino Zorzi, îngrijit de Chryssa Maltezou, Peter Schreiner şi Margherita Losacco, Istituto Elenico di Studi Bizantini e Postbizantini, Venezia, 2008, pp. 339-348;

    25. (împreună cu Sorin Şipoş), „Image des Pays roumains dans un ouvrage francais de 1688”, în Images des peuples et l'histoire des relations internationales du XVI-e siècle à nos jours", eds. Maria Matilde Benzoni, Robert Frank, Silvia Maria Pizzetti, Publications de la Sorbonne, Unicopoli, Paris, 2008, pp. 15-26.

    26. „Slavonismul cultural la români în Evul Mediu – câteva consideraţii”, în Apoziţia. Publicaţie anuală a Societăţii Culturale Româno-Germane Apoziţia (München), 2008, pp. 285-292;

    27. „Manifestări şi conflicte cu substrat etnic petrecute în Transilvania, în jurul anului 1600. O "farsă" din august 1600 sau cum se transformă o glumă în tragedie”, în Columna 2000, serie nouă, IX, 2008, 33-34 (ianuarie-iunie), pp. 45-46;

    28. (împreună cu Alexandru Simon), „Moldova şi celălalt Imperiu: Preliminariile şi consecinţele conspiraţiei lui Maximilian I de Habsburg şi Ştefan cel Mare (1497)”, în Vocaţia istoriei. Prinos profesorului Şerban Papacostea editori Ovidiu Cristea, Gheorghe Lazăr, Editura Istros, 2008, Brăila, pp. 331-406;

    29. „La frontiera dintre ortodoxie, catolicism şi protestantism: biserica românilor din Transilvania şi Patriarhia ecumenică (secolele XIV-XVII)”, în Frontierele spaţiului românesc în context european, editori Sorin Şipoş, Mircea Brie, Florin Sfrengeu, Ion Gumenâi, Cartodidact-Presa Universităţii, Oradea-Chişinău, 2008, pp. 35-44;

    30. (împreună cu Dan Berindei, Florin Constantiniu, Şerban Papacostea), „Istoriografia şi politica”, în Studii şi materiale de istorie modernă (Bucureşti), XX, 2007. pp. 139-146; apărut în 2008.

    31. „Il dilemma dei Rom in Europa”, în Il giornale di Vicenza, LXII, 2009, 169 (venerdi 20 giugno), pp. 1, 79;

    32. „Quando zingari voleva dire schiavi”, în Il giornale di Vicenza, LXII, 2009, 169 (venerdi 20 giugno), p. 7;

    33. „Un destin istoric”, în Revista româno-americană, seria a II-a, XVI-XVII, 2008, iulie-decembrie, pp. 206-215;

    34. „De numele Hunedoreştilor”, în Magazin istoric (Bucureşti), serie nouă, XLII, 2008, noiembrie, 11 (500), pp. 15-18;

    35. „Specificul stăpânirilor româneşti în ţara (districtul) Haţegului în prima decadă de domnie a regelui Matia Corvinul”, în Tribuna (Cluj-Napoca), serie nouă, VII 2008, 129 (206), supliment, Matia Corvin şi vremea sa. 1458-2008, editori Ioan-Maxim Danciu, Tudor Sălăgean, p. III;

    36. „Numele şi destinul istoric al României”, în Tribuna (Cluj-Napoca), serie nouă, VII, 2008, 132 (209), pp. 3, 18;

    37. „Câlnic – semnificaţia unui nume”, în Curierul de Câlnic, nr. 3, iunie 2008, p. 5;

    38. „A fi român în secolul al XXI-lea este altceva decât era la 1800 sau la 1900 ori chiar la 1960”, în Cultura, serie nouă, nr. 11 (165), 20 martie 2008, pp. 15-16;

    39. „Strategia repudierii culturii naţionale”, în Cultura, serie nouă, anul III, nr. 32 (186), 14 august 2008, p. 1, 6-7;

    40. „Sărbătoarea naţională” (editorial), în Cultura, serie nouă, anul III, nr. 47 (201), 4 decembrie 2008, p. 1, 8-9;

    41. „Cuvânt înainte/ Premessa”, la Marco Bandini, Lettere alla Santa Sede. Epistole către Sfântul Scaun, Iaşi, 2008, pp. 5-31;

    42. „Cuvânt înainte”, la Frontierele spaţiului românesc în context european, editori Sorin Şipoş, Mircea Brie, Florin Sfrengeu, Ion Gumenâi, Cartodidact-Presa Universităţii, Oradea-Chişinău, 2008, pp. 9-10;

    43. „Familia Hunedoreştilor de la nume la renume” în Magazin istoric (Bucureşti), serie nouă, XLII, nr. 12 (501), decembrie 2008, pp. 27-32.

    44. „L’eredità romana nell diritto romeno medievale”, în L’eredità di Traiano. La tradizione istituzionale romano-imperiale nella storia dello spazio romeno, Istituto italiano di Cultura, Bucarest, 2008, pp. 175-183.


    3. Participări la reuniuni ştiinţifice interne


          1. 8 februarie 2008, referent comisie doctorat pentru obţinerea unui doctorat european la Universitatea din Veneţia, pe tema Controverselor confesionale din epoca mitropolitului Petru Movilă (doctorand Viviana Nosilia);

          2. 23 februarie 2008 a susţinut comunicarea „Ţările Române şi Regatul Ungariei: de la Mircea cel Bătrân la Ştefan cel Mare”, la Un secol din istoria Transilvaniei (1387-1390) (workshop organizat, în cadrul grantului CNCSIS, A, 1498/2007, sub egida Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu ocazia împlinirii a 565 de ani de la naşterea la Cluj a regelui Matia Corvin) Cluj-Napoca, 23-24 februarie 2008;

          3. 28 februarie 2008 a susţinut conferinţa „Probleme controversate ale identităţii româneşti” la Institutul de Studii Doctorale al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca;

          4. 13 martie 2008, a susţinut în cadrul simpozionului naţional Silviu Dragimir – 120 de ani de la naştere comunicarea „Din corespondenţa lui Silviu Dragomir cu Ştefan Pascu“ (împreună cu prof. univ. dr. Sorin Şipoş);

          5. aprilie 2008, a susţinut în cadrul manifestării Zilele Liceului „Nicolae Bălcescu” comunicarea „Nicolae Bălcescu – Simbol naţional”;

          6. 24 mai 2008, a susţinut comunicarea „Interferenţe româno-ungare în secolele XIII-XVI – teme de aprofundat împreună” în cadrul manifestării Istoria şi Mass-Media, Conferinţa istoricilor maghiari şi români, Bucureşti, 23-24 mai 2008;

          7. 12 iunie 2008, a prezentat Transylvanian Review editată de Centrul de Studii Transilvane cu ocazia inaugurării Centrului de difuzare a cărţilor tipărite la Editura Academiei Române, acţiune ce a avut loc în cadrul Zilelor Academice Clujene;

          8. 26 iunie 2008 a vorbit, în cadrul lansării, despre volumul Schimbare şi devenire în istoria României, coord. Ioan Bolovan, Sorina Paula Bolovan, Editura Academia Română – Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2008, 769 pagini;

    1. 16 august 2008, a susţinut o prelegere în cadrul manifestării Serbările domeniului Cetăţii Ciceului: 180 de ani de atestare documentară a iconostasului parohiei ortodoxe din Ciceu Giurgeşti;

    2. 1 septembrie 2008, a susţinut comunicarea „Iancu de Hunedoara şi Unirea de la Florenţa”, la Cruciadă şi unire la graniţa răsăriteană a creştinătăţii la sfârşitul Evului Mediu (workshop organizat, în cadrul grantului CNCSIS, A, 1498/2007, sub egida Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca) Cluj-Napoca 1-2 septembrie 2008

    3. 9-11 octombrie 2008, a participat la cea de-a şaptea ediţie a seminarului internaţional Penser l’Europe, organizat la Sinaia, susţinând comunicarea „Les identités culturelles nationales et le processus de la globalisation”;

    4. 14-15 octombrie 2008, a participat la lucrările Comisie mixte a istoricilor români şi maghiari susţinând comunicarea Rolul instituţiilor religioase în dezvoltarea şi consolidarea voievodatului Transilvaniei, Bucureşti;

    5. 24 octombrie 2008, a susţinut comunicarea „The Christian Implications of Matthias Corvinus’ Walachian Privileges”, la Between Worlds [IV]. Matthias Corvinus and his Time (Academia Română-Universitatea «Babeş-Bolyai»-Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei-Asociaţia Patrimonium Transsylvanicum), Cluj-Napoca;

    6. 23-26 octombrie 2008 (preşedintele conferinţei). Sub înaltul Patronaj al Preşedinţiilor României şi Ungariei, cu sprijinul Preşedinţiei Parlamentului Uniunii Europene;

    7. 25 octombrie 2008, a susţinut comunicarea „La spécificité des possessions roumaines du Pays (District) du Haţeg pendant şa première décade du règne de Matthias Corvinus”, la Between Worlds [IV]. Matthias Corvinus and his Time (Academia Română-Universitatea «Babeş-Bolyai»-Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei-Asociaţia Patrimonium Transsylvanicum), Cluj-Napoca,

    8. 23-26 octombrie 2008 (preşedintele conferinţei). Sub înaltul Patronaj al Preşedinţiilor României şi Ungariei, cu sprijinul Preşedinţiei Parlamentului Uniunii Europene;

    9. 28-30 noiembrie 2008, a participat la colocviul internaţional Identitate românească în context european, organizat de Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, Cluj, având comunicarea „România, ţară europeană: între Occidentul latin şi Orientul bizantin”.



    4. Deplasări peste hotare

          1. 23 mai 2008, a susţinut comunicarea „From John Hunyadi to Mathias Corvinus – the Use of Some Names in the Romanian Historiography” în cadrul Conferinţei Internaţionale Mathias Rex 1458-1490. Hungary at the Dawn of the Renaissance, Budapesta, 20-25 mai 2008;

          2. 19-21 iunie 2008, a susţinut la Istituto per le Richerche di Storia Sociale e Religiosea – Onlus, Vicenza, Italia o conferinţă pe tema Il dilemma dei Rom in Europa;

          3. 12 septembrie 2008, a susţinut comunicarea „O conspiraţie europeană de la 1497, cu participarea lui Ştefan cel Mare” în cadrul seminarul ştiinţific Istoriografie şi politică în estul şi vestul spaţiului românesc (Central European University, Budapest-Universitatea de Stat din Chişinău), Chişinău, 11-13 septembrie 2008;

          4. 24-26 septembrie 2008, a susţinut conferinţa „Albino Luciani (Papa Ioan Paul I) şi bisericile ortodoxe” în cadrul colocviului Albino Luciani din Veneto în lume, Vicenza şi Veneţia, Italia;

          5. 6 octombrie 2008, a participat la Academia di Romania, Italia, la colocviul pe tema România şi Italia: valori comune, perspective convergente;

          6. 31 oct – 2 nov 2008, a participat la Simpozionul Banatul – trecut istoric şi cultural, Novi Sad, avand comunicarea Semnificaţia termenilor de „vlah” şi „român”în Evul Mediu;

          7. 12 noiembrie 2008, a susţinut Universitatea din Strasbourg, Franţa, conferinţa La Roumanie en Europe: entre l’Occident latin et l’Orient byzantin, în cadrul acţiunii 27 Leçons d’Histoire Européenne, desfăşurată sub preşedintia lui Jacques Le Goff;

          8. 27-29 noiembrie 2008, a participat la cea de-a şasea ediţie a manifestării Forum România, Viena, Austria, unde a susţinut prelegerile: From Vallachia to Romania: The Name and Identity of a Nation şi Un complot organizat de Maximilian de Habsburg şi Ştefan ce Mare contra Jagiellonilor la 1497-1498;

    5. Titlul de doctor din 1989


    CŞ I Bocşan Nicolae



    1. Stadiul lucrării de plan:

    1.1. La lucrarea de plan colectivă „Etnii şi confesiuni în Transilvania din Evul Mediu până în sec. XVIII” a elaborat în 2008 capitolul Biserică şi stat la români în secolul XVIII, 20 pagini (planul realizat integral).

    Yüklə 388,69 Kb.

    Dostları ilə paylaş:
  • 1   2   3   4




    Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
    rəhbərliyinə müraciət

    gir | qeydiyyatdan keç
        Ana səhifə


    yükləyin