Subiect 1principiul determinismului extern



Yüklə 192,26 Kb.
səhifə4/6
tarix30.10.2017
ölçüsü192,26 Kb.
#22118
1   2   3   4   5   6

SUBIECT 17

CARACTERISTICILE PSIHICULUI UMAN Vom constata ca natura psihicului este una contradictorie constand din mai multe aspecte bipolare opuse unele altora. Aceasta natura contradictorie a psihicului a dat nastere multor controverse in legatura cu modul sau de organizare, de structurare si de functionare care a dus la puncte de vedere diferite.

1. Psihicul este obiectiv si subiectiv

Obiectivitatea psihicului este data de faptul ca psihicul unei persoane este independent de psihicul altei persoane, el este o realitate distincta care s-a format si a evoluat independent avand premise si influente diferite.

Psihicul este subiectiv din punct de vedere al cunoasterii, fiecare persoana ia cunostinta de mediul in care se afla intr-o maniera subiectiva, personala, influentata de insusirile si particularitatile sale proprii.

Exemplu: Sa ne imaginam doua persoane aflate in vacanta, vizitand un castel medieval. Cele doua persoane se afla in aceeasi situatie, in acelasi mediu. Ele pot fi amandoua atente la ceea ce vad si la ceea ce le explica ghidul, sau una poate sa se gandeasca la problemele cu care se confrunta la serviciu dupa terminarea vacantei. In ambele cazuri in mintea celor doua persoane au loc procese de prelucrare a unor informatii: fie legat de vizita la muzeu, fie legat de problemele de serviciu. Cele doua persoane prelucreaza informatiile independent una de cealalta. Ceea ce se petrece in mintea uneia nu are nici o legatura cu ceea ce se petrece in mintea celeilalte. La aceasta se refera aspectul obiectiv al psihicului.

Referitor la aceeasi situatie una dintre persoanele aflate in vacanta la castelul medieval poate avea cunostinte de istorie si poate fi o persoana interesata de istoria locului, iar cealata persoana poate fi indiferenta la istoria locului, dar poate fi interesata de stilul arhitectonic al cladirii si de detaliile decorative. Astfel, aflate in aceeasi situatie si primind aceleasi informatii, cele doua persoane vor percepe in mod diferit castelul si isi vor face impresii diferite, personale, filtrate prin interesele si cunostintele fiecareia. La aceasta se refera aspectul subiectiv al psihicului.

2. Psihicul este material si ideal

Am discutat in ora anterioara ca psihicul apare din materie si evolueaza odata cu ea. Exista o relatie de identitate intre psihic si creier, psihicul fiind aspectul formal al proceselor creierului. Activitatea psihica se bazeaza pe procese fiziologice care se produc in creier. Anumite leziuni ale creierului produc tulburari ale proceselor psihice. Influenta substantelor halucinogene sau a alcoolului asupra sistemului nervos se manifesta in tulburari ale imaginilor perceptive sau ale motricitatii. Aceste fapte demonstreaza ca suportul material al psihicului este activitatea nervoasa din creier.

Psihicul este ideal deoarece poseda un continut de idei si imagini dobandite prin cunoastere individuala si sociala, colectiva.

Exemplu: Orice imagine sau idee, orice concept exista in psihicul nostru in urma unei experiente proprii. Cuvatul koranay nu are nici o semnificatie pentru voi daca nu l-ati auzit inainte, va ramane indiferent sau va atrage prin sonoritate. Daca va spun ca el inseamna familiein limba pashto vorbita in Afganistan, veti lega cuvantul de o semnificatie, va capata sens pentru voi. Pentru un afgan insa cuvantul koranay actualizeaza sentimente de afectiune, respect, amintiri legate de familie, reguli ce trebuie respectate in familie, traditii. Atunci cand va spun semnificatia cuvantului veti activa la randul vostru trairi si imagini legate de familie, ele vor semnificativ diferite pentru ca familia europeana este foarte diferita de familia traditionala afgana. Cultura musulmana influenteaza intr-un mod diferit experientele personale legate de familie fata de cultura occidentala.

3. Psihicul este atat un proces cat si un produs

Procesul reprezinta desfasurarea in timp, seriala, a fenomenului psihic, la succesiunea transformarilor produse la nivelul subiectului. Produsul este rezultatul obtinut in urma interactiunii dintre subiect si obiect. Procesul si produsul interactioneaza in sensul ca produsul conditioneaza si fasoneaza dinamica viitoare a procesului, iar un nou proces poate modifica structura produselor realizate anterior.

Exemplu: Pe masura ce invatam noi informatii ele restructureaza, reorganizeaza cunostintele pe care le-am acumulat anterior. Mai exact, invatam in copilarie ca exista animale salbatice si animale domestice. Rinocerul este un animal salbatic, iar calul este un animal domestic, cele doua animale fac parte din categorii diferite, foarte largi. Mai tarziu, la scoala, la biologie, invatam clasificari mai precise, stiintifice, care includ calul si rinocerul in acelasi ordin - imparicopitate, prin urmare in aceeasi categorie. Vom pastra informatiile despre cele doua animale, dar le vom restructura pentru a se potrivi cu informatiile nou invatate.

Exemplu: Pentru a ilustra mai bine calitatea de proces si cea de produs a psihicului si relatiile dintre ele, vom folosi exemplul rezolvarii unei probleme. N.Maier a realizat un experiment semnificativ in acest sens: intr-o incapere, atarna de plafon o franghie, de un perete era fixata o alta, se cerea subiectilor sa lege cele doua franghii. Franghiile erau in asa fel asezate, incat o persoana nu putea ajunge la franghia verticala tinand in mana franghia fixata de perete si invers. Solutia era sa imprime o oscilatie pendulara franghiei verticale, ca sa poata fi prinsa in timp ce se tine cealalta franghie. Pentru aceasta, trebuia sa se atarne de ea un obiect greu. In camera erau puse doua asemenea obiecte: un electromotor si un intrerupator mare. In prealabil, subiectii erau pusi sa faca o experienta, intr-un laborator alaturat. Unii au folosit electromotorul in aceasta experienta, altii au folosit intrerupatorul. Introdusi in camera cu franghiile s-a observat ca cei care au lucrat cu electromotorul au ales ca greutate intrerupatorul, evitat insa de cei care il folosisera in experienta anterioara. Persoanele care nu participasera la experienta anterioara au ales electromotorul sau intrerupatorul la intamplare, fara preferinte. S-a dovedit ca functia anterioara face ca un obiect sa para mai putin disponibil pentru alta.

Psihicul ca proces se manifesta in rezolvarea problemei: observarea franghiilor ce trebuie legate, observarea faptului ca nu se poate ajunge la cele doua franghii in acelasi timp, aparitia ideii de a imprima o oscilatie franghiei verticale, aparitia ideii de a utiliza un obiect greu pentru aceasta, alegerea unui obiect din cele doua disponibile. Toate acestea sunt etape ale unui proces psihic: rezolvarea problemei.

Produsul este solutia problemei pe baza interactiunii persoanei cu obiectele aflate in camera, cu alte cuvinte produsul psihic obtinut este ideea care duce la rezolvarea problemei. Observam insa in experimentul lui Maier cum produsul unui proces anterior influenteaza desfasurarea procesului curent in sensul ca obiectul utilizat anterior cu functia sa de baza este mai putin disponibil pentru a fi folosit cu o alta functie, aceea de greutate. Iar procesul curent modifica perceptia noastra asupra electromotorului si intrerupatorului acordand acestora o noua functie la care nu ne gandisem anterior.

Concluzia este ca atunci cand evaluam elementele unei probleme facem apel la rutine mentale sau seturi cognitive, produse ale proceselor anterior activate. Conceptul de set cognitiv se refera la o modalitate obisnuita de abordare sau percepere a problemei. Acest set cognitiv impiedica utilizarea flexibila a elementelor problemei date. In acest sens este necesara o experienta cat mai variata in utilizarea unor obiecte concrete sau abstracte pentru a putea rezolva creativ o problema.

Exercitiu: Va propun spre rezolvare o problema similara celei cu funiile. Uniti punctele de mai jos cu numai patru linii drepte, fara sa ridicati creionul de pe hartie:

4. Psihicul exista in stare latenta (interiorizata), dar si in stare manifesta (exteriorizata)

Dificultatea cunoasterii psihicului uman vine din faptul ca nu intotdeauna starea latenta coincide cu starea manifesta, de multe ori starea afisata fiind contradictorie cu cea reala.

Exemplu: De ziua voastra primiti un cadou foarte nepotrivit, care nu va face placere si nici nu va este util, nu coincide deloc cu interesele voastre. Din politete fata de persoana care va face cadoul si pentru ca ati fost invatati de mici ca nu trebuie sa criticati cadourile primite, veti afisa, in loc de nemultumirea pe care o simtiti, o alta stare, aceea de bucurie, de surpriza si de multumire fata de cadoul primit.

5. Psihicul prezinta manifestari normale, dar si manifestari patologice

In privinta acestei probleme dificultatea consta in a stabili ce este normal si ce este patologic in manifestarile psihicului uman. Pe fondul unui psihic normal putem observa uneori manifestari ciudate, atipice, iar pe fondul unui psihic bolnav exista suficiente momente de normalitate. Criteriile de diferentiere a starilor normale de cele patologice sunt greu de stabilit, de aceea se propune renuntarea la o delimitare fixa, acceptandu-se mai degraba idee unui continuum ce merge de la anormalitatea extrema la normalitatea ideala sau de la patologia extrema la sanatatea perfecta. Persoanele bine adaptate sunt mai aproape pe aceasta axa de polul normalitatii ideale. Astfel de persoane isi cunosc potentialul si il manifesta in mod creativ.

Normalitatea a fost definita pe baza criteriului statistic, care este un criteriu obiectiv, independent de toate sistemele de valori si stabilit in maniera practica. Este studiat un esantion semnificativ din populatie din punctul de vedere al unei caracteristici psihice, de exemplu inteligenta, se face o medie a tuturor rezultatelor obtinute, care devine etalonul de normalitate, deviatiile intr-o directie sau alta fata de tendinta centrala sunt considerate anormale, in cazul nostru, abaterile extreme de la medie sunt persoane cu deficit intelectual sever sau idioti si persoane cu un inalt nivel de inteligenta sau genii.

Alt criteriu pe baza caruia este definita normalitatea este teoria normei sociale: persoanele au rolul lor si anumite asteptari referitoare la maniera in care ceilalti isi exercita rolul. Teoria normei sociale tine cont de normele culturale. Este considerat anormal tot ceea ce se departeaza de ceea ce este cunoscut ca un comportament moral. Normalitatea si anormalitatea se stabileste in functie de contextul cultural al persoanei.

Exemplu: Pentru a ilustra importanta contextului cultural in aprecierea normalitatii unui comportament vom observa diferentele care exista in alegere partenerului de viata in societatea moderna si in societatea traditionala. In societatea moderna consideram ca este anormal ca parintii sau familia extinsa a tanarului sa aleaga pentru acesta un partener de viata, normalitatea constand in alegerea liber consimtita a celor doi parteneri. In societatea de tip traditional este anormal ca tinerii sa-si aleaga singuri partenerul, normal fiind ca familia sa alega pentru tineri cu cine ar trebui acestia sa se casatoreasca. (tibetani Situ Jiarong). Schimbarea valorilor culturale ale societatii determina schimbari in maniera de categorizare a unor manifestari.

Exemplu: Multa vreme homosexualitatea a fost considerata o boala psihica, o tulburare a comportamentului sexual. In Manualul de Diagnostic si Statistica a tulburarilor mentale in vigoare (DSM-IV) homosexualitatea nu mai apare in capitolul Tulburarile sexuale si de identitate sexuala. Aceasta este rezultatul acceptarii sociale a acestei minoritati si cresterea tolerantei fata de acest segment din populatie, deasemenea este efectul implicarii organizatiilor pentru drepturile minoritatilor sexuale.

6. Psihicul este detreminat dar si determinant

Psihicul este cauzat, influentat, determinat de factori si de conditii naturale si sociale, de experienta personala a fiecarui individ. Psihicul uman este rezultatul capacitatilor proprii speciei sale, al caracteristicilor individuale, determinate genetic, dar si al socializarii, al educatiei, al influentei mediului asupra dezvoltarii individului. Psihicul uman, in masura in care poate invata si intre in contact cu ele, beneficiaza de toate achizitiile anterior acumulate de societate. In lipsa contactului cu parintii si cu societatea, capacitatile innascute proprii speciei sunt inutile dezvoltarii psihicului uman, acesta ramanand la un nivel de dezvoltare inferior, de tip animal. Acest fapt este demonstrat de studiul de caz asupra copiilor salbatici.

In ceea ce priveste aspectul determinant al psihicului, acesta se refera la toate influentele pe care la poate avea psihicul uman asupra exteriorului sau.

Clasificarea proceselor psihice

Criteriile dupa care se diferentiaza procesele psihice sunt:

• Continutul informational

• Structurile functionale si operatorii

• Modul in care se organizeaza si se regleaza

In functie de aceste trei aspecte exista urmatoarele procese psihice: senzatii, perceptii, reprezentari, gandire, memorie, imaginatie, motivatie, emotie si vointa. La acestea se adauga atentia si limbajul, care nu sunt procese psihice pentru ca nu furnizeaza informatii specifice, dar faciliteaza si insotesc desfasurarea anumitor procese psihice.

Procese psihice Cognitive Senzoriale: senzatii, perceptii, reprezentari Intelectuale: gandire, memorie, imaginatie; Reglatorii: motivatie, emotie, vointa.

Procesul psihic este definit prin trei parametri:

• Un continut informational: forma, marime, tridimensionalitate pentru perceptie, gustul pentru senzatiile gustative, leziunile unor organe interne pentru senzatiile de durere.

• Functii si structuri operationale (functia de cunoastere, de reglare, de directionare a activitatii).

• Modalitati subiective si comportamente caracteristice: imaginea pentru perceptie, ideea pentru gandire, trairea subiectiva pentru afectivitate, efortul psihic pentru vointa.

Procesele psihice nu sunt izolate, ele intra in interactiune, functionand simultan si alcatuind un sistem.

Un sistem este un ansamblu de elemente aflate in interactiune ordonata, non-intamplatoare, din care rezulta proprietati ale ansamblului diferite de proprietatile elementelor componente.

SUBIECT 18

NOTIUNEA DE INCONSTIENT Conceptul de neconștient, devenit ulterior inconștient a fost folosit pentru prima dată de juristul enlez Henri Home Kames în anul 1751. În limba franceză a fost introdus de elveţianul Henri-Frederic Amiel în anul 1860, cu sens de viaţă psihică inconștientă, ca opoziţie între raţiune și conștiinţă. În secolul XVIII se dezvoltă Psihiatria dinamică, bazată pe magnetism, practicat de celebrul Franz Anton Mesmer și se pune în circulaţie ideea de Psyche cu înţeles de spirit mental, prezentă în sufletul omului, care nu se opune raţiunii.

Conceptul inconștient este introdus de Siegmund Freud, părintele psihanalizei, cu semnificaţia de “ţesătură de idei, percepţii, emoţii, cuvinte, pulsiuni, care formează psihismul neperceput de conștiinţă, dar cu influenţă asupra comportamentului”. Pentru Freud inconștientul nu este un opozant al conștiinţei, ci de o structură specială, reactivă și dinamică. Inconștientul nu se supune legilor logice, el declanșează acţiuni neformulate într-o manieră inteligibilă și o logică a motivelor. Inconștientul nu este accesibil liberei dispoziţii a subiectului, căruia îi este cenzurat, interzis. Inconștientul reprezintă o zonă autonomă, “incomensurabilă” (Ey) mult mai importantă decât zona conștientului., reglată de principiul plăcerii, de satisfacerea pulsiunilor care sunt complexe, elaborate, intemporale, lipsite de negaţii sau certitudine, indiferente la principiul contradicţiei. Între conștient și inconștient există relaţii simbolice, deghizate. Ipoteza lui Lacan după care inconștientul este structurat într-un limbaj formalizat nu a fost acceptată.

Freud pune bazele unei metode originale de investigaţie a inconștientului pe care o numește psihanaliză. Ulterior, datorită unor cercetări de psihofiziolgie conceptul de inconștient s-a dovedit a fi mult mai complicat și s-a emis ipoteza că este depozitarul unor lungi acumulări de informaţii, păstrate din generaţie în generaţie, informaţii care irump în mod necontrolat de raţiune, dar cu motivaţii ce pot fi identificate. Dimensiunea acestui depozit pare să fie nelimitată, pentru a evita vocabula infnită, greu de înţeles pentru cei crescuţi la umbra lui Descartes. Cu alte cuvinte, adevăratul nostru eu s-ar ascunde în acest inconștient inaccesibil și nu apare decât în împrejurări neprecizate încă. În ultimii ani freudismul a fost criticat pentru că a extins inconștientul la toată viaţa psihică, și a dus la dispariţia fiinţei conștiente. Freudismul face din inconștient stăpânul absolut al psihismului.

SUBIECT 19

INCONSTIENTUL COLECTIV

Inconştientul colectiv la Carl Jung

Concepţia lui Carl Jung despre inconştientul colectiv se bazează pe experienţa sa cu bolnavii schizofrenici de pe vremea cînd lucra la spitalul de psihiatrie Burgholzli şi cu propriul său inconştient din perioada confruntării cu imaginile şi viziunile interioare (în perioada separării de Sigmund Freud).

Deşi Jung a urmat iniţial teoria freudiană a inconştientului, ca strat psihic format din dorinţe refulate, mai tîrziu îşi va dezvolta propria teorie în care introduce noi concepte. Cel mai important dintre ele este arhetipul.

Arhetipurile constituie structura inconştientului colectiv - ele sînt dispoziţii înnăscute de a experimenta şi reprezenta situaţii şi conduite specifice umane. Astfel, relaţia mamă-copil este guvernată de arhetipul maternal (la copil); tată-copil - de arhetipul paternal. Naşterea, moartea, puterea şi declinul sînt controlate, de asemenea, de arhetipuri (vezi în acest sens arhetipul eroului).

Experienţele religioase şi mistice sînt şi ele guvernate de arhetipuri. Cel mai important dintre toate, Sinele, este arhetipul centrului persoanei psihice, totalitatea sau completitudinea ei.

Arhetipurile se manifestă prin imagini arhetipale (în toate culturile şi doctrinele religioase), în vise şi viziuni. De aceea psihologia jungiană se axează şi ea pe interpretarea viselor şi simbolurilor pentru a descoperi compensarea indusă de arhetipuri ca marcări ai transformării psihice.

Inconştientul colectiv este un datum universal, altfel spus fiecare fiinţă omenească are de la naştere în dotarea sa psihică acest strat arhetipal.

Arhetipul poate fi descris şi ca o librărie universală de conduite (paternuri) umane, or înţeleptul din om, înţelepciunea transcendentală care ghidează omenirea.

Jung consideră experienţa religoasă în legătură cu experienţa arhetipurilor inconştientului colectiv. Astfel, Dumnezeu este trăit ca experienţă psihică a drumului care duce către realizarea totalităţii psihice.

SUBIECT 20

INCONSTIENTUL INDIVIDUAL

Inconstientul individual, după Freud, se compune din două segmente, cu conţinut şi rol diferite în dinamica sistemului personalităţii :

1. Inconştientul primar, înnăscut – este legat de, si exprimă natura biologică a omului.

Include tendintele, pulsiunile, şi instinctele primare, legate de asigurarea supravieţuirii şi echilibrului fiziologic al organismului.

Este structurat după principiul placerii şi al reducerii necondiţionate a stărilor interne de tensiune şi frustraţie.

În centrul său, Freud a aşezat instinctul erotico-sexual sau complexul libidoului.

Sfera inconştientului primar mai include : starile onirice (visele careacompaniaza somnul), lapsusurile, inversiunile şi aglutinările verbale, actele ratate.

In sistemul de personalitate, inconştientul primar corespunde instanţei sinelui.

2. Inconştientul secundar, dobândit – este format, cu precădere, din consensurile şi experienţele cu rol de reglementare socioculturală a comportamentelor generate de motivaţia bazală, care se integrează ca frâne interne, cu funcţionare automată.

Este“conştiinta morală a societăţii”, codificată în forma unui mecanism de autocenzură.

În sistemul personalităţii, el corespunde instanţei Supra-Eului. Conflictul dintre sine şi Supra-Eu are un caracter permanent, soluţionarea lui făcând necesară formarea şi intervenţia celei de a treia instanţe a aparatului psihic – instanţa Eului.

Între cele trei niveluri se manifestă interacţiuni permanente, dar nu treceri reciproce, ci relaţii dinamice de implicaţie în însăşi structura fiinţei noastre conştiente.

Inconştientul nu poate exista fără structura conştiinţei, cu care este cosubstanţial.

SUBIECT 21

INCONSTIENTUL SECUNDAR

Un proces pe cale de constientizare si care, in anumite conditii, este capabil de o anumita forma de reflectie in interiorul constiintei in desfasurare. El este o parte a unei tendinte inerente de a deveni constiente sau un aspect al unei preconstiinte care se va dezvalui intr-o constiinta implicita.

Daca admitem suprematia constiintei ca principiu al organizarii mintale, "inconstientul devine astfel o consecinta, cu importanta functionala foarte mare, a automatizarii proceselor care erau la inceput reflectate in constiinta".

O serie de constatari obtinute in cercetarile experimentale sunt aduse ca argumente in favoarea considerarii inconstientului cognitiv ca fiind consubstantial cu constiinta (recunoasterea postoperatorie a unor cuvinte citite pacientului in timpul anesteziei chirurgicale; asigurarea focalizarii constiente, ca urmare a simplei repetari a procesualitatii inconstiente; realizarea simultana a procesarilor inconstiente ale asociatiilor semantice si a focalizarii secventiale, controlata de context, a constiintei).

Inconstientul cognitiv apare, asadar, ca facand parte dintr-un continuum al devenirii constiente, si mai ales ca fiind inseparabil de acesta. El este un fel de protoconstiinta subterana care sta chiar la baza initierii unor decizii si actiuni voluntare.

"Constiinta si inconstientul cognitiv apar ca doua fete ale unei dimensiuni comune a devenirii constiente [.]. S-ar putea sa nu existe nici o capacitate cognitiva inconstienta care sa nu fie pe cale de a deveni constienta si nici o constiinta care sa nu emearga din stadii preliminare, in mod normal inaccesibile total unei constientizari autoreferentiale".

Concluzia lui Hunt este interesanta, numai ca ea sugereaza existenta doar a unor diferentieri minimale, de grad, intre constient si inconstient.

Totusi, intre cele doua formatiuni psihice exista si diferente mai profunde, calitative.

22. Descrierea si definirea subconstientului

DEFINIRE: ar putea fi definit prin conţinutul memoriei de lungă durată, care nu este antrenat în fluxul operativ al conştiinţei, dar care poate fi oricând conştientizat în situaţii adecvate. Subconştientul cuprinde: amintiri, automatisme, deprinderi, ticuri, stări de set (montaj) perceptiv şi intelectual, tonusul emoţional, motive.

DESCRIERE: Ca sferă subconştientul este incomparabil mai întins şi mai bogat decât conştinetul şi inconştientul, dar, cele mai multe elemente ale sale se află în stare latentă în conştient, alcătuind rezervorul activităţii conştiente curente, deprinderile, automatismele, obişnuinţele.

Subconstientul:-posedă autonomie funcţională, prin faptul că, dispune de mecanisme de autoîntreţinere şi autoconservare

-asigură continuitatea în timp a Eului, permite conştiinţei să realizeze integrarea sub semnul identităţii de sine a trecutului, prezentului şi viitorului.

-dă sens adaptativ învăţării, prin faptul că permite stocarea informaţiei şi experienţei pentru uzul interior, în desfăşurarea oricărui proces conştient

-asigură consistenţa internă a conştiinţei, durabilitatea ei în timp, altfel conştiinţa s-ar reduce la simpla succesiune a clipelor, a conţinuturilor senzaţiilor şi percepţiilor imediate, ceea ce ar face imposibile funcţiile ei de planificare şi proiective.

23.Nivelul constient

Conştiinţa este nivelul sau forma organizării psihice generale iar din punct de vedere filogenetic este componenta cea mai nouă, complexă structural şi funcţional.


Yüklə 192,26 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin