Suport acordat Republicii Moldova în procesul dcfta



Yüklə 0,54 Mb.
səhifə4/7
tarix28.10.2017
ölçüsü0,54 Mb.
#18417
1   2   3   4   5   6   7

Art. 20

(1) Societatea comercială nu poate subscrie propriile acțiuni.
(2) Dacă acțiunile unei societăți comerciale sunt subscrise de o persoană acționând în nume propriu, dar în contul societății în cauză, se consideră că subscriitorul a subscris acțiunile în contul propriu.
(3) Persoanele sau societățile menționate la Articolul 3 litera (i) sau, în cazul unei majorări a capitalului subscris, membrii organului de administrare sau conducere, sunt obligați să achite contravaloarea acțiunilor subscrise prin nerespectarea prezentului articol.
Cu toate acestea, legislația statului membru poate să prevadă că orice persoană interesată poate fi liberată de această obligație, dacă dovedește că nu îi poate fi imputată personal nicio greșeală.



Legea SA,

Art. 4


Legea SA,

Art. 44
CC

Art. 162

Fără echivalent

(5) Societatea nu este în drept să acorde împrumuturi, precum şi să ofere garanţii în vederea achiziţionării valorilor mobiliare proprii.


(6) Acţiunile emisiunii suplimentare plătite în întregime cu activele nete (capitalul propriu) ale societăţii se repartizează între acţionarii societăţii fără plată, în corespundere cu clasele şi proporţional numărului de acţiuni care le aparţin.
(2) Societatea pe acţiuni nu poate dobîndi acţiuni proprii, nici direct, nici prin persoane care acţionează în nume propriu, dar pe seama acestei societăţi, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege şi cu respectarea dispoziţiilor prezentului articol.
(4) Se pot dobîndi numai acţiuni achitate integral şi numai în cazul în care capitalul social subscris este vărsat integral.


Neconformă
Com. Dacă să ne bazăm pe diverse prevederi ale legislației moldovenești, poate fi dedus faptul că o societate pe acțiuni nu poate să se subscrie la acțiunile sale, cu excepția cazului în care subscrie pentru întreaga emisiune, cu scopul de a distribui acțiunile între acționarii existenți. Acest lucru nu este în conformitate cu dispozițiile Directivei.
Rec. Se recomandă ca Art. 20 din Directivă să fie transpus în întregime. În vederea transpunerii prezentului articol, se recomandă de a introduce următoarele amendamente la Legea SA:

  • Art. 78 ar trebui completat cu un alt alineat:

(1)1 Societatea nu este în drept să achiziționeze acțiuni proprii neplasate.”

  • Art. 78 ar trebui completat cu alte două alineate:

(1)2 Dacă acțiunile societății sunt subscrise sau achiziționate de o persoană acționând în nume propriu, dar în contul societății, se consideră că subscriitorul a subscris acțiunile în contul propriu.

(1)3 Fondatorii, iar in cazul majorării de capital, membrii organului de administrare sau conducere sunt obligați să achite contravaloarea acțiunilor subscrise prin nerespectarea alineatului (1)1, decât dacă aceștea pot demonstra lipsa vinei sale”.


  • Art. 44 (6) ar trebui să fie exclus. (În cazul în care CNPF consideră că acest articol are o mare importanță, rămâne de argumentat dacă acesta nu afectează scopul Articolului 20 din Directivă și poate fi lăsat intact.)




Art. 21 (1)

(1) Fără a duce atingere principiului tratamentului egal al tuturor acționarilor care se găsesc în aceeași situație și Directivei 2003/6/CE, statele membre pot permite unei societăți să achiziționeze propriile acțiuni, fie ea însăși, fie prin intermediul unei persoane care acționează în nume propriu dar în contul acestei societăți. În măsura în care aceste achiziții sunt permise, statele membre le vor supune următoarelor condiții:
(a) autorizația de achiziție se acordă de către adunarea generală, care fixează condițiile achizițiilor avute în vedere și, în special, numărul maxim de acțiuni care trebuie cumpărate, durata pentru care se acordă autorizația, durata maximă fiind stabilită de legislația internă, fără însă a putea depăși cinci ani și, în cazul achiziției cu titlu oneros, contravaloarea maximă și minimă. Membrii organelor administrative sau de conducere se asigură că, la momentul efectuării oricărei achiziții autorizate, sunt respectate condițiile prevăzute la literele (b) și (c);
(b) achizițiile, inclusiv acțiunile pe care societatea le-a achiziționat anterior și pe care le deține în portofoliu, precum și acțiunile achiziționate de o persoană care acționează în nume propriu dar în contul societății, nu pot avea ca efect reducerea activului net sub nivelul cuantumului menționat la Articolul 17 alineatele (1) și (2); și
(c) numai acțiunile achitate integral pot fi incluse în tranzacție.


Legea SA

Art. 78

Legea SA

Art. 11


(1) Acţiunile plasate de societate se achiziţionează de societate la propunerea sa, conform procedurii stabilite de Comisia Naţională a Pieţei Financiare. (corelează cu lit. c)

(2) Societatea este în drept să achiziţioneze acţiunile plasate de ea numai în scopurile prevăzute de prezenta lege sau de statutul societăţii.

(3) Hotărârea de achiziţionare de către societate a acţiunilor plasate de ea se ia de:

a) adunarea generală a acţionarilor, la achiziţionarea acţiunilor plasate în scopul reducerii capitalului social sau cedării către acţionarii şi salariaţii societăţii a unui anumit număr de acţiuni proprii; (corelează cu lit .(a)

b) consiliul societăţii, la achiziţionarea acţiunilor plasate în scopul prevenirii scăderii cursului lor;
(4) În hotărîrea societăţii privind achiziţionarea acţiunilor plasate de ea vor fi indicate clasele şi numărul lor, preţul de achiziţie, forma de plată şi termenul în decursul căruia are loc achiziţionarea. Preţul de achiziţie va fi echivalent cu preţul determinat în conformitate cu art.79 alin. (5).(corelează cu lit. (a)
(8) Societatea nu este în drept să achiziţioneze acţiuni plasate de ea:

2) dacă, conform ultimului bilanţ:


a) societatea este insolvabilă sau achiziţionarea acţiunilor plasate o va face insolvabilă; sau

b) valoarea activelor nete ale societăţii este mai mică decât valoarea capitalului ei social sau va



deveni mai mică în urma achiziţionării acţiunilor plasate; (corelează cu lit. (b)
(31) Valorile mobiliare ale societăţii sunt considerate plasate în cazul în care sunt achitate în întregime de primii achizitori (subscriitori) şi sunt înregistrate în Registrul de stat al valorilor mobiliare şi în registrul deţinătorilor de valori mobiliare ale societăţii. (corelează cu lit. (c)


Parțial conformă
Com. Legea moldovenească este doar parțial în conformitate cu prevederile Art. 21. Elementele care lipsesc sunt descrise mai jos:


  • Durata maximă pentru care se acordă autorizația de a achiziționa acțiuni ale societății;

  • Cerința ca orice autorizație de a achiziționa propriile acțiuni să fie decisă de către adunarea generală. (Trebuie remarcat faptul că în cazul descris în Legea SA, Art. 78 alin. (3) lit. (b) nu se califică, în toate cazurile, ca fiind "un prejudiciu grav și iminent pentru societate", astfel cum sunt definite în Articolul 21 alin. 2.)

  • Cerința ca membrii organului administrativ sau executiv să verifice conformitatea cu lit. (b) și (c).


Rec. Se recomandă ca Legea SA să fie modificată, pentru a se conforma cu cerințele menționate mai sus. Art. 78 din Legea SA ar trebui modificat, de exemplu, după cum urmează:

  • alineatul (3) va avea următorul conținut:

(3) Hotărârea de achiziţionare de către societate a acţiunilor plasate de ea se ia de adunarea generală a acţionarilor. Membrii consiliului societății sau organului executiv se vor asigura că, la momentul achiziționării, sunt respectate condițiile prevăzute la alin. (1), (2) și (8)”.
Notă. Art. 78 alin. (8) pct. 3) din Legea SA va trebui să fie ajustat în vederea excluderii din alin. (3).



  • alineatul (4) trebuie să fie modificat astfel încât după expresia “are loc achiziționarea” cu următoarele cuvinte: “, care nu va depăși cinci ani”.




Art. 21 (1) alin. 2

În afară de aceasta, statele membre pot supune achizițiile în înțelesul primului paragraf următoarelor condiții:
(a) valoarea nominală sau, în absența acesteia, echivalentul contabil al acțiunilor achiziționate, inclusiv acțiunile pe care societatea le-a achiziționat anterior și pe care le deține în portofoliu, precum și acțiunile achiziționate de o persoană care acționează în nume propriu dar în contul societății, să nu poată depăși o limită determinată de statele membre; această limită nu poate fi mai mică de 10 % din capitalul subscris;
(b) autorizația acordată societății pentru a achiziționa acțiunile proprii în înțelesul primului paragraf, numărul maxim de acțiuni care pot fi achiziționate, perioada pentru care se acordă autorizația și contrava­ loarea maximă sau minimă să figureze în statutul sau în actul constitutiv al societății;
(c)  societatea să respecte cerințele corespunzătoare cu privire la noti­ ficări și rapoarte;
(d)  anumitor societăți, desemnate de statele membre, să li se poată solicita anularea acțiunilor achiziționate, cu condiția ca o sumă egală cu valoarea nominală a acțiunilor anulate să fie inclusă într-o rezervă care, cu excepția unei reduceri a capitalului subscris, să nu poată fi distribuită acționarilor; această rezervă nu poate fi utilizată decât pentru majorarea capitalului subscris prin capitalizarea rezervelor; și
(e)  achiziția să nu compromită satisfacerea creanțelor creditorilor.


Legea SA

Art. 78

Legea SA

Art. 13

(5) Societatea este obligată să aducă la cunoştinţa fiecărui acţionar sau reprezentant legal al acestuia, sau custode al acţiunilor propunerea de achiziţionare a acţiunilor aflate în circulaţie ale societăţii şi/sau să publice propunerea sa .(corelează parțial cu (c)
(8) Societatea nu este în drept să achiziţioneze acţiuni plasate de ea:

3) dacă, în urma unei astfel de achiziţii, numărul acţiunilor de tezaur va depăşi limita stabilită la art. 13 alin. (6), cu excepţia situaţiilor enumerate la alin. (3). (corelează parțial cu lit. (a)


(2) Acţiune de tezaur este acţiunea plasată a societăţii, achiziţionată sau răscumpărată de ea de la acţionarul societăţii.

(6) Valoarea nominală (fixată) a acţiunilor de tezaur de o singură clasă sau de mai multe clase nu poate depăşi 10% din capitalul social al societăţii.





Opțional
Com. Conformarea la aceste prevederi ale Art. 21 este opțională. Se presupune că legiuitorul din R. Moldova a decis că prevederile actuale sunt cele mai potrivite în contextul Moldovei.

Art. 21

(2, 3)

(2) Legislația unui stat membru poate să prevadă derogări de la alineatul (1) litera (a) prima teză, dacă achiziționarea de către societate a propriilor acțiuni este necesară pentru a evita ca societatea să sufere prejudicii iminente și semnificative. În acest caz, următoarea adunare generală trebuie să fie informată de către organul de administrare sau conducere cu privire la motivele sau natura achiziției efectuate, numărul și valoarea nominală sau, în absența unei valori nominale, echivalentul contabil al acțiunilor achiziționate, proporția din capitalul subscris pe care acestea o reprezintă și contravaloarea acestor acțiuni.
(3) Statele membre pot să nu aplice alineatul (1) litera (a) prima teză pentru acțiunile achiziționate chiar de către societate sau de către o persoană acționând în nume propriu, dar în contul societății, pentru a fi repartizate angajaților societății sau angajaților unei societăți asociate. Acțiunile în cauză trebuie repartizate în termen de 12 luni de la achiziționare.





Parțial opțional/parțial fără echivalent

Parțial conformă
Com. Conformarea cu prevederile Art. 21, alin. (2) și parțial alin. (3) este opțională.
Rec. Nu este necesar de a introduce aceste prevederi în legislația RM, pentru a evita confuzia.
Com. Unica prevedere obligatorie pare a fi cerința ca acțiunile achiziționate de către societate pentru a fi repartizate între angajații săi sau angajații unei societăți afiliate, trebuie să fie repartizate în termen de 12 luni de la achiziționare. O prevedere echivalentă în legislația moldovenească nu există.
Rec. Art. 78 din Legea SA trebuie să fie modificat, pentru a fi conform cu această prevedere din Directivă. De exemplu, după cum urmează:

- Alin. (4) trebuie să fie modificat în felul următor: “Acțiunile achziționate pentru a fi repartizate angajaților societății sau angajaților unei societăți afiliate trebuie repartizate în termen de până la 12 luni de la achiziționare.”





Art. 22

(1) Statele membre pot să nu aplice Articolul 21 pentru:

(a)  acțiunile achiziționate prin punerea în aplicare a unei decizii de reducere a capitalului sau în împrejurările menționate la Articolul 43;

(b)  acțiunile achiziționate ca urmare a unui transfer universal de active;

(c)  acțiunile integral achitate, achiziționate cu titlu gratuit sau achiziționate de către bănci sau alte instituții financiare cu titlul de comision de achiziție;

(d)  acțiunile achiziționate în temeiul unei obligații legale sau care rezultă dintr-o hotărâre judecătorească de protejare a acționarilor minoritari în cazul, în special, al unei fuziuni, al unei modificări a obiectului de activitate și a formei juridice, al unui transfer în stră­ inătate al sediului social sau în cazul introducerii unor restricții privind transferul de acțiuni;

(e)  acțiunile achiziționate de la un acționar în cazul în care nu au fost achitate;

(f)  acțiunile achiziționate pentru despăgubirea acționarilor minoritari la societăți asociate;

(g)  acțiunile integral achitate, achiziționate în cadrul unei vânzări impuse printr-o hotărâre judecătorească pentru plata unei creanțe datorate societății de către proprietarul acțiunilor; și

(h)  acțiunile integral achitate, emise de o societate de investiții cu capital fix, definită la Articolul 17 alineatul (7) al doilea paragraf, și achiziționate la cererea investitorului de societatea în cauză sau de o societate comercială asociată. Se aplică Articolul 17 alineatul (7) al treilea paragraf litera (a). Respectivele achiziții nu trebuie să conducă la reducerea activului net sub cuantumul capitalului subscris plus eventualele rezerve a căror distribuire este interzisă de lege.
(2) Cu toate acestea, acțiunile achiziționate în cazurile menționate la alineatul (1) literele (b)-(g) trebuie înstrăinate în termen de maximum trei ani de la achiziționare, cu excepția cazului în care valoarea nominală sau, în absența valorii nominale, echivalentul contabil al acțiunilor achiziționate, inclusiv acțiunile pe care societatea le-a achiziționat prin intermediul unei persoane acționând în nume propriu, dar în contul societății, nu depășește 10 % din capitalul subscris.
(3) Dacă acțiunile nu sunt înstrăinate în termenul prevăzut la alineatul (2), ele trebuie anulate. Legislația statului membru poate să condiționeze această anulare de reducerea corespunzătoare a capitalului subscris. O astfel de reducere trebuie prevăzută în cazul în care achiziționarea acțiunilor care urmează a fi anulate conduce la reducerea activului net sub cuantumul stabilit în Articolul 17 alineatele (1) și (2).


Legea SA,

Art. 78

Legea SA,

Art. 13

(3) Hotărârea de achiziţionare de către societate a acţiunilor plasate de ea se ia de:

a) adunarea generală a acţionarilor, la achiziţionarea acţiunilor plasate în scopul reducerii capitalului social sau cedării către acţionarii şi salariaţii societăţii a unui anumit număr de acţiuni proprii;

b) consiliul societăţii, la achiziţionarea acţiunilor plasate în scopul prevenirii scăderii cursului lor;
(8) Societatea nu este în drept să achiziţioneze acţiuni plasate de ea:

....


3) dacă, în urma unei astfel de achiziţii, numărul acţiunilor de tezaur va depăşi limita stabilităla art. 13 alin. (6), cu excepţia situaţiilor enumerate la alin. (3).

(6) Valoarea nominală (fixată) a acţiunilor de tezaur de o singură clasă sau de mai multe clase nu poate depăşi 10% din capitalul social al societăţii.


Opțional / Conformă
Com. Conformarea cu prevederile Art. 22 alin. (1) este opțională.
Com. Legea moldovenească interzice societăților pe acțiuni să achiziționeze propriile sale acțiuni cu valoarea nominală totală mai mare de 10% decât capitalul său social. Respectiv, acest fapt face ca legislația Moldovei să fie conformă cu acest Articol.


Art. 23

Acțiunile achiziționate prin încălcarea Articolelor 21 și 22 trebuie înstrăinate în termen de un an de la achiziționare. Dacă ele nu sunt înstrăinate în termenul prevăzut, se aplică Articolul 22 alineatul (3).



Legea SA,

Art. 13

Fără echivalent

(6) Valoarea nominală (fixată) a acţiunilor de tezaur de o singură clasă sau de mai multe clase nu poate depăşi 10% din capitalul social al societăţii.


(7) În caz de încălcare a cerinţei alin. (6), societatea va înstrăina acţiunile de tezaur în cel mult un an de la data încălcării cerinţei menţionate. Acţiunile care nu au fost înstrăinate în acest termen vor fi anulate, societatea fiind obligată să reducă corespunzător capitalul său social. (corelează cu acțiunile contravenționale din Articolul 22)

Neconformă
Com. Legislația moldovenească nu stabilește prevederi care ar descrie consecințele neconformării cu prevederile Art. 21 al Directivei.
Rec. Se recomandă ca prevederi similare cu cele descrise în Legea SA Art. 13 alin. (7) să fie incluse în prevederile Art. 78 din Legea SA, pentru a asigura conformitatea cu Directiva. Un exemplu de modificare la Art. 78, Legea SA ar fi:

(11) În caz de încălcare a cerinţelor stabilite la alin. (2), (3), sau (4), societatea va înstrăina acţiunile de tezaur în cel mult un an de la data achiziționării. Acţiunile care nu au fost înstrăinate în acest termen vor fi anulate, societatea fiind obligată să reducă corespunzător capitalul său social.”


Art. 24

(1) Dacă legislația statului membru permite unei societăți comerciale să-și achiziționeze propriile acțiuni, fie direct, fie prin intermediul unei persoane acționând în nume propriu, dar în contul societății, deținerea acțiunilor în cauză este supusă în orice moment cel puțin următoarelor condiții:
(a) printre drepturile asociate acțiunilor în cauză, dreptul de vot conferit de acțiunile deținute de societate se suspendă în orice situație;
(b) dacă acțiunile sunt incluse în activul bilanțului, în pasivul bilanțului se prevede o rezervă de valoare egală, care nu poate fi distribuită.
(2) Dacă legislația statului membru permite unei societăți comerciale să-și achiziționeze propriile acțiuni, fie direct, fie prin intermediul unei persoane acționând în nume propriu, dar în contul societății, aceasta va impune ca raportul anual să menționeze cel puțin următoarele:
(a)  motivele achizițiilor efectuate în cursul exercițiului financiar;
(b)  numărul și valoarea nominală sau, în absența acesteia, echivalentul contabil al acțiunilor achiziționate și înstrăinate în cursul exercițiului financiar și proporția pe care o reprezintă acestea în cadrul capitalului subscris;
(c)  în cazul achiziției și înstrăinării cu titlu oneros, contravaloarea acțiunilor;

(d)  numărul și valoarea sau, în absența acesteia, echivalentul contabil al tuturor acțiunilor achiziționate și deținute de societate și proporția pe care o reprezintă acestea în cadrul capitalului subscris.

Legea SA,

Art. 13


Legea SA

Art. 56


Legea SA

Art. 78

(4) Acţiunile de tezaur nu constituie capital propriu al societăţii, nu dau dreptul la vot în adunarea generală a acţionarilor, dreptul la primirea dividendelor şi a unei părţi din bunurile societăţii în cazul lichidării acesteia şi nu pot constitui aport la capitalul social al unei societăţi comerciale. (corelează cu alin. 1 (a) și (b)
(2) Materialele ce urmează a fi prezentate acţionarilor în cadrul pregătirii adunării generale anuale a acţionarilor sunt:

b) raportul financiar anual al societăţii, cu toate anexele, înregistrat la organul financiar corespunzător, raportul anual al consiliului societăţii şi raportul anual al comisiei de cenzori a societăţii;


(3) Hotărîrea de achiziţionare de către societate a acţiunilor plasate de ea se ia de:

a) adunarea generală a acţionarilor, la achiziţionarea acţiunilor plasate în scopul reducerii capitalului social sau cedării către acţionarii şi salariaţii societăţii a unui anumit număr de acţiuni proprii;

b) consiliul societăţii, la achiziţionarea acţiunilor plasate în scopul prevenirii scăderii cursului lor;

(4) În hotărîrea societăţii privind achiziţionarea acţiunilor plasate de ea vor fi indicate clasele şi numărul lor, preţul de achiziţie, forma de plată şi termenul în decursul căruia are loc achiziţionarea. Preţul de achiziţie va fi echivalent cu preţul determinat în conformitate cu art.79 alin.(5).



(5) Societatea este obligată să aducă la cunoştinţa fiecărui acţionar sau reprezentant legal al acestuia, sau custode al acţiunilor propunerea de achiziţionare a acţiunilor aflate în circulaţie ale societăţii şi/sau să publice propunerea sa.


Parțial conformă
Com. Legislația moldovenească este conformă cu prevederile din alin. (1) lit. (a) și (b) al acestui articol din Directivă.
Com. Referitor la alin. (2) al acestui articol din Directivă, conform legislației moldovenești doar societățile pe acțiuni – entități de interes public – trebuie să elaboreze un raport anual. Alte societăți pe acțiuni sunt scutite pregătirea și a publicarea raportului anual (și cel financiar). Cel puțin nu există o cerință clară de a include informația descrisă în Art. 24 alin. (2) în raportul anual. Respectiv, legislația moldovenească nu este conformă cu Directiva.
Rec. Dacă Moldova ar aplica Directiva pentru toate SA, probabil nu este rezonabil de cerut ca toate SA să prezinte un raport anual pentru a fi conforme cu acest Articol 24 al Directivei. În schimb, informația solicitată în alin. (2) poate fi inclusă în unul dintre rapoartele care trebuie în mod obligatoriu prezentate la adunarea generala a acționarilor și poate fi descrisă în Art. 56 din Legea SA.
În acest scop, Art. 78 din Legea SA trebuie să fie completat cu un alt aliniat:
(11) Raportul consiliului societății sau a organului executiv, iar în cazul societăților de interes public – raportul anual, trebuie să conțină următoarea informație cu privire la achiziționarea/răscumpărarea acțiunilor proprii:

(a) motivele achizițiilor/răscumpărării efectuate în cursul anului financiar;

(b) numărul și valoarea nominală (fixată) ale acțiunilor achiziționate/răscumpărate și înstrăinate în cursul anului financiar și proporția pe care o reprezintă acestea din capitalul social;

(c) în cazul achiziției/răscumpărării și înstrăinării contra valoare, valoarea primită pentru acțiuni;

(d) numărul și valoarea nominală (fixată) ale tuturor acțiunilor achiziționate/ răscumpărate și deținute de societate și proporția pe care o reprezintă acestea din capitalul social.”


Yüklə 0,54 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin