Paul TĂNASE, Galaţi *** Maria! Cea pururea fericită şi prea nevinovată, carea fără stricăciune pe Dumnezeu-
Cuvântul a născut. Care e şi taina Ta. Şi taina lui Mihai Ulmu. Şi taina generaţiei mele. Ce trist
că o descopăr atât de târziu. Cât de frumos că ai găsit-o atât de devreme. Ce urât uneori am
trădat-o. Cât de minunat că i te-ai sacrificat cu desăvârşire. De aici şi acest superb, fără egal,
psalm, cu iz de veșnicii, al literelor românești. «Sunt Doamne atât de trist şi singur:/ precum un
rug în care ninge,/ ce ba învie, ba se stinge. /Sunt Doamne atât de trist şi singur...//Precum de
rouă-niște crânguri,/ mi-s zilele de lacrimi pline./ Se vede Doamne de la Tine / cât sunt de trist,/
cât sunt de singur?! // De orice rază ce m-atinge/ mă simt rănit până la sânge./ Sunt Doamne
atât de trist şi singur:/ precum un rug în care ninge.» Din acest psalm, ca un râu de durere,
izvorăşte şi «Tema pentru acasă», o jertfă de seară pe altarul iubirii. Dar şi un colac de salvare
pentru o generație.