ţinut să-i răspundă la cea din urmă „Temă pentru acasă”. Să-i binecuvânteze Dumnezeu pe
profesori, pe maeştri, pe compozitori, pe medici, pe preoţi, pe dirijori, pe agricultori, pe ...
oameni ...
Zilnic vin în acea cafenea. Într-o cafenea gen „staţie–oprire”, nu se grăbeşte nimeni aici
când vin şi toţi se grăbesc când ies. Vin şi alţii şi stau poate ca şi mine, aşteptând pe cineva
care va veni, cu siguranţă ca va veni, cum să nu vină...
Vin des aici, cu dorinţa de a-l întâlni, pentru a-l aştepta zilnic pe un tânăr pe care nici
măcar nu-l cunosc destul de bine, la o întâlnire de care el nu ştie şi de care nici eu nu ştiu dacă
se va întâmpla vreodată. El - adolescentul care m-a iniţiat într-o călătorie în timp condiţionată şi
de introspecţie şi care mi-a prilejuit o lectură atât de captivantă şi nu doar atât, ci şi una
impecabilă de studiu. M-aş apropia de el şi i-aş spune:
- Stropi de frumos se găseau pe crengile sufletului meu dar el nu se transformase încă în
izvor. Aş fi fost o nălucă, lut şi lumină fără a mă apropia de lumea lui Dabija. Eram o fiinţă plină
de toane. O sălbatică plină de capricii şi inconsecvenţe fără acest mir din cuvinte. Acum, însă,
am învăţat din carte să trăiesc fără să-mi fie frică de ziua de mâine. Din ea am deprins ce
înseamnă dragostea, bunătatea şi demnitatea. Cartea aceasta mi-a schimbat viaţa. Îţi
mulţumesc!
Atât să-i spun. Şi să ies în ploaia sau în lumina de afară, cu mers de învingătoare de
destin.
Dostları ilə paylaş: