Cartagina- un personaj compozit: prin pericolul reprezentat a ferit pentru un timp Roma de dezintegrarea internă, prin duşmănia sa a făcut posibilă concordia în politica romană, căderea sa a marcat începutul declinului roman
Stilul: cu elocinţa, descrierile pitoreşti, portretele realizate de Sallustius istoria îşi face intrarea în literatură
Titus Livius (57/59î.e.n.- 19 e.n.)
reprezentant al istoriei patriotice
- istoric de cabinet- nu a îndeplinit nici o funcţie politică deşi a fost un apropiat al lui Augustus
Ab urbe condita (De la întemeierea cetăţii, 142 de cărţi din care s-au păstrat 35)
subiect- istoria Romei de la întemeiere până în anul 9 e.n.
construcţia discursului axată pe: viaţa (existenţa politică şi colectivă) structurată pe obiceiuri (mores) şi condusă de bărbaţi (viri) care constituie chintesenţa poporului roman; Paterpatria, paterfamilias, patres conscripti au fot epitetele pe care le-a dat diferiţilor luptători, deţinători de proprietăţi şi oameni de stat care au format inima şi sufletul statului roman
surse- literare, romane cu precădere (Fabius Pictor, Calpurnius Piso, Cato cel Bătrân), legendele despre întemeiere, de arhivă- annales maximi, senatus consulti
cauzalitate- fatum- destinul a dus la creşterea Romei, a pus la încercare virtuţile romanilor astfel încât aceştia să devină stăpânii lumii; fatum şi zeii acţionează prin intermediul oamenilor; cauza cauzelor- moravurile romane
Adevărul: a afirmat uneori realitatea unui fapt („est”), altădată încrederea lui în fapt („credo”), altădată doar rumoarea, zvonul despre el („dicitur”, „fama est”)
Tacitus
Tacitus- Opere complete- ed.1, 1598, ed. Justus Lipsius
Publius CorneliusTacitus (55/58- 120 e.n.)
Agricola- biografie dezvoltată dintr-o laudaţie funebră
Germania (98e.n)- monografie etnografică- germanii prezentaţi ca modele de virtute
Istorii- criza anului 69 şi domniile celor din dinastia Flavia
concepţia istorică- istoria să fie scrisă “fără ură şi părtinire” (“sine ira et studio”)
cauzalitate- uman- psihologică; programul cauzal cuprinde trei elemente: situaţia (status), starea de spirit, mintea (mens) şi atitudinea, ţinuta (habitus)
354- “protecor domesticus” al generalului Ursicinus
a trăit în apropierea împăraţilor Constantius şi apoi a lui Iulian
istoric păgân într-o epocă creştină
Opera: Res Gestae (s-au păstrat 18 cărţi cuprinzând evenimentele dintre 354- 378, de la Caesar Nerva la moartea lui Valens)
Compoziţie: sezoanele campaniilor militare şi modul analistic- a ordonat informaţiile în funcţie de consulate
Surse: Herodot, Thucydides (l-a numit “cel mai distins”)
Polybios; modelul stilistic principal- Sallustius
Cauzalitate: “virtus”, “fortuna”, “fatalis ordo” (a acordat importanţă manifestărilor divinului: oracole, sacrificii, prevestiri, vise)
Adevăr şi verosimilitate: “Am spus, după părerea mea, în această operă numai adevărul, neîndrăznind să-l deformez cu bună ştiinţă prin tăcere sau minciună”
Se afirmă o nouă concepţie despre timp- timpul este linear, are un scop- mântuirea oamenilor
Genurile literaturii creştine: 1. predici (influenţate de oratoria antică), 2. comentariul de text (al Bibliei), 3. apologii (Apologetica lui Tertulian), 4. patristica (Tertulian, Despre subterfugiul ereticilor), 5. biografia (Ieronim din Bethleem, De viris illustribus)
istoriografia: cronologia comparată – Sextus Iulius Africanus (Cronografia, 5 cărţi)
istoria ecleziastică- Eusebius din Caesareea a creat şi a definit genul; trebuie să cuprindă: 1. succesiunile episcopale în marile scaune apostolice din Alexandria, Roma, Antiohia şi Ierusalim, 2. istoria celor mai importante personalităţi ale timpului (episcopi, scriitori, eretici), 3. istoria evreilor din timpul lui Isus până la Hadrian şi 4. istoria persecuţiilor de la Nero la Diocleţian
filosofia istoriei- Augustin (De civitate Dei)
Istoriografia medievală
Moştenirea istoriografiei creştine:
ideea despre solidaritatea vremurilor, dintre trecut şi prezent
exegeza providenţialistă
Istoricul medieval a fost desemnat cu următorii termeni:
