Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata
Yüklə 2,51 Mb.
|
| z
oricine ar fi şi de orice condiţie. Poftim, uite încă un ^ KARAMAZOV 315 i îi vezi? mujicul acela de colo. E o vorbă: „Nu există 111 h ii mai mare decît un francez imbecil", dar şi mutrele tre ruseşti îşi dau de multe ori arama pe faţă. Spune şi tu \ că nu-i stă scris pe faţă câ-i nătărău! Ce zici? _ Lasă-l în pace, Kolea, hai să mergem. _ Pentru nimic în lume, de-abia mi s-a stîrnit cheful. Hei, bună ziua, bade! Tocmai trecea pe lîngă ei un ţăran voinic, puţin afumat, cu o figura naivă, rotund la faţă şi cu nenumărate fire argintii în bărbi Omul îşi ridică ochii şi se uită la băiat. - Bună să-ţi fie inima, dacă nu cumva îţi arde de glumă! răspunse el tacticos. - Şi dacă-mi arde? întrebă Kolea rîzînd. - Atunci să fii sănătos! E bine să mai şi glumeşti cîteo-dată. Nu strică. - Iartă-mă, neică, am glumit. - Să te ierte Dumnezeu. - Dar dumneata mă ierţi? - Cu dragă inimă. Cale bună! - Ia te uită, mi se pare că eşti un mujic deştept!... - Oricum, mai deştept ca tine, răspunse prompt, cu aceeaşi seriozitate, mujicul. Kolea îşi cam pierdu cumpătul. -N-aş crede! ~ Ti-o spun eu. -O fi. ~Păi vezi, frăţioare?! -Rămîicubine! - Umblă sănătos! du .mt ^ ^e fel ^e muJici> îi spuse Kolea lui Smurov, Pest 'CVa C^e ^e tacere- De unde puteam să ştiu c-o să dau din iste[? Totdeauna sînt gata să recunosc cînd un om P^e deştept. *ece • ePârtare se auzi bâtînd ornicul catedralei: era unspre-Jumâtate. Băieţii iuţiră pasul, iar restul drumului îl făcură aproape fără să mai schimbe o vorbă, deşi av bucată buna de mers pîna la locuinţa căpitanului Sneeh' ° La vreo douăzeci de paşi de casă, Kolea se opri şi-i tr' • înainte pe Smurov, pentru a-l ruga pe Karamazov să iasă moment afară. - Vreau să ştiu cum stau lucrurile, îi explică el. - Dar de ce-l mai chemi? obiectă Smurov. Intră direct s' vezi ce-o să se bucure cînd o să te vadă! Ce rost are sâ faci cunoştinţă cu el afară, în frig? - Ştiu eu de ce-l chem aici, în frig! i-o reteză autoritar Kolea (îi plăcea grozav să-l intimideze pe puşti) şi Smurov alergă să execute ordinul. IV JUCIKA Kolea se sprijini de gard cu un aer grav şi rămase în aşteptarea lui Alioşa. Da, de mult dorea să dea ochii cu dînsul. îi auzise adesea pe băieţi vorbind despre el, dar pînă atunci, de cîte ori îi pomeneau numele în prezenţa lui, Kolea lua o mutră indiferentă, ba o dată îndrăznise chiar să-l „critice", în sinea lui însă grozav ar fi vrut sâ-l cunoască; tot ceea ce aflase despre Alioşa avea ceva simpatic şi atrăgător. Aşadar, era un moment decisiv: trebuia, înainte de toate, s rămînă stăpîn pe situaţie şi sâ se arate pe deplin independen ■ „Altminteri, ar putea să creadă că n-am decît treisprezece an şi să mă ia drept un copilandru de-o seama cu ceilalţi. Ce-o avînd el de împărţit cu toată puştimea asta? Am sâ-l în cînd o să ne cunoaştem mai bine. Păcat câ sînt atît de se Tuzikov e ceva mai mic ca vîrstâ decît mine şi e totuşi jumătate de cap mai înalt. în schimb, am o mutra intelig nu sînt frumos, ştiu, ba poate chiar urîţel, dar am o inteligentă. Nu trebuie să-mi dau drumul la gură chiar aş > KARAMAZOV_ 317
t n-are rost să-i sar de gît la primul cuvint, ar putea creadă cine ştie ce... Mai mare ruşinea! ^ Deşi părea atît de sigur pe el, în realitate Kolea se simţea r istit îl necăjea mai ales faptul că era atît de scund; dacă " eta ceva era nu atît „urîţenia" lui, cît statura. Acasă, încă anul trecut, făcuse un semn cu creionul într-un colţ pe perete ca sâ-şi măsoare înălţimea, şi de atunci la fiecare două luni se apropia cu inima strînsă de semnul cu pricina, ca să vadă cu cît se mai înălţase între timp. Dar vai! Din păcate, creştea grozav de încet şi din pricina asta de multe ori îl cuprindea disperarea. Cît priveşte înfăţişarea, nu era nicidecum „uriţel", avea chiar un obrăjor drăgălaş, palid şi pistruiat. Ochişorii ageri, cenuşii, nu prea mari, aveau o privire îndrăzneaţă şi adeseori, sub imperiul unei emoţii puternice, începeau să scînteieze. Pomeţii cam proeminenţi, gura mică, buzele nu prea groase şi foarte rumene şi un născior mic, în vînt, voluntar. „Cîrn, ce mai încolo-încoace, cîrn sadea!" bodogănea Kolea de cîte ori se uita în oglindă şi întorcea spatele dezgustat. „Poate că nici mutra mea nu-i chiar atît de inteligentă?" se întreba uneori, gata să se îndoiască pînă şi de data asta. Să nu vă închipuiţi totuşi că era chiar atît de preocupat de chipul şi de statura lui şi că n-ar fi avut altă grijă pe lume. Dimpotrivă, oricît de amare erau clipele petrecute în % oglinzii, Kolea uita îndată de ele, avîntîndu-se cu toată n™a, pentru o bună bucată de vreme, „în lumea ideilor şi în «aţa reală", cum îşi definea el însuşi îndeletnicirile. Alioşa ieşi îndată din casă şi veni spre el, întinzînd pasul. e departe încă, băiatul observă pe chipul său mărturiile evi-erfe ale unei bucurii. „Să fie chiar atît de încîntat că mă se gîndi Kolea cu o mulţumire ascunsă.
Yüklə 2,51 Mb. Dostları ilə paylaş:
|