Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata


oi" aste-l 621 i_-—----



Yüklə 2,51 Mb.
səhifə71/75
tarix07.01.2022
ölçüsü2,51 Mb.
#87081
1   ...   67   68   69   70   71   72   73   74   75
oi" aste-l

621


i_-—----

am constatat, găsea peste tot uşile deschise, era inv" plăcere chiar în familia eminentului reprezentant al aturii-" (Nota bene. în momentul acela se auziră în sală



* . _ «Aflata fe*r\e

C

rîsete răzleţe, repede înăbuşite, dar care nu trecură nebăgate în seamă. Toată lumea la noi în oraş ştia că a era primit în casă la procuror împotriva voinţei aces-■ numai şi numai fiindcă doamna procuror - o persoană n'ectabilă şi a cărei virtute nu putea fi pusă la îndoială de meni, dar foarte voluntară şi cu idei fanteziste, care simţea adevărată plăcere să-şi contrazică soţul, mai ales cînd era vorba de mărunţişuri - îl găsea interesant. De altfel, Mitea se ducea destul de rar pe la ei.) „îmi voi permite totuşi să pre­supun, continuă apărătorul, că pînă şi un om cu un spirit atît de independent şi de echitabil ca preopinentul meu şi-a putut forma o idee greşită, o părere preconcepută despre nefericitul meu client. Era normal: nimeni altul decît inculpatul nu e vinovat dacă oamenii au asemenea păreri despre el. Simţul moral şi mai cu seamă cel estetic sînt cîteodată necruţătoare faţă de acela care le nesocoteşte. Incontestabil, magistralul rechizitoriu al domnului procuror ne-a înfăţişat o analiză riguroasă a caracterului şi faptelor acuzatului, ne-a dat ocazia să constatăm o atitudine critică, în sensul strict al cuvîntului, în cazul respectiv, şi mai ales ne-a relevat o atît de profundă penetraţie psihologică, menită să lămurească lucrurile în esenţa lor, încît mă îndoiesc că o persoană rău intenţionată faW de inculpat ar fi depus atîta străduinţă. în asemenea situaţii însă, sînt lucruri chiar şi mai dăunătoare, şi mai P^nejdioase decît cea mai ostilă atitudine sau decît cea mai nace părere preconcepută. Bunăoară, atunci cînd o anumită cluiaţie artistică se manifestă în mod irezistibil în noi, cînd tai deodată imboldul creaţiei artistice, necesitatea fabu-l ePice, mai ales dacă sîntem înzestraţi cu harul divin de a ve • . ^incurile sufletului omenesc. înainte chiar de a coace, în preajma plecării mele din Petersburg - am

622

DOSTO


fost prevenit - de altfel, ştiam asta şi fara sa-rm atenţia cineva în mod special - că voi avea de înfru adversar bine cunoscut ca un adînc şi fin psiholog şi c Uri mai datorită acestei însuşiri se bucură de o rept C

mai datorită acestei însuşiri se bucură de o reputaţie



pe h

meritată în lumea juriştilor noştri, atît de tînâra înca n păcate, domnilor, psihologia, deşi, recunosc, este un 1 ^ foarte subtil, seamănă totuşi cu o bîtă cu două capete (rî în sală). O, vă rog să-mi iertaţi această comparaţie atît de vială - nu sînt un orator prea iscusit! Să vă dau însă un exe piu desprins la întîmplare din rechizitoriu. Inculpat l grăbindu-se să părăsească în toiul nopţii grădina, sare în fue peste zăplaz nu înainte de a-l doborî cu o lovitură de pisălog pe bătrînul Grigori, care-l apucase de picior. O clipă după aceea, sare înapoi în grădină şi cinci minute în şir îşi face de lucru cu cel vătămat, căutînd să-şi dea seama dacă l-a omorît sau nu. Domnul procuror nu vrea însă cu nici un preţ sâ creadă în sinceritatea declaraţiilor inculpatului, care susţine că ar făcut-o, fiindu-i milă de bietul unchiaş. «Nu, spune domnia sa, asemenea sensibilitate nu-şi putea avea locul într-un moment ca ăsta, ar fi ceva absurd. Acuzatul a revenit numai ca să se încredinţeze dacă unicul martor al fărădelegii lui murise cu adevărat, ceea ce constituie o dovadă în plus că el a săvîrşit crima; în orice caz inculpatul nu putea sâ sară înapoi în grădină determinat de un alt motiv, mînat de un alt îndemn sau de un alt sentiment.» Iată deci ceea ce se cheamă o demonstraţie de psihologie; să luăm aceeaşi psihologie şi s-o aplicăm la rîndul nostru în cazul amintit, pornind însâ de la celălalt capăt, şi argumentaţia nu ni se va mai părea chiar atît de concludentă. Ucigaşul sare jos din precauţie, ca sa-? dea seama dacă martorul mai trăieşte sau a murit, deşi - dup cum atestă chiar acuzatorul public - cu o clipă mai înain lăsase în biroul tatălui său, pe care-l asasinase, o proba zu bitoare împotriva lui, plicul rupt, pe care sta scris ca înaun se aflau trei mii de ruble. «Dacă l-ar fi luat cu el, nime"1 P

KARAMAZOV

623


or fi ştiut de existenţa banilor şi, deci, nimeni nu l-ar ' -t ^a-r furase.» Citez din rechizitoriul domnului procuror.

c hîUlUl*- ^

j iniţial» omul s-a dovedit lipsit de orice simţ de .dere şi"a pierdut capul şi a luat-o la fugă înspaimîntat, Pre , e duşumea un corp delict de o asemenea gravitate, tru ca două minute mai tîrziu, după ce a ucis cu o lovitură j isălog cea de-ă doua victimă, să apară din senin în sufle-l lui un sentiment necruţător de prudenţă şi să devină foarte alculat Să zicem că aşa a fost; în asta constă toată subtili­tatea psihologiei, să arate că în unele împrejurări omul poate â fie crud şi vigilent ca şoimul caucazian, iar în altele orb şi fricos ca o biată cîrtiţă. Dar dacă el este atît de hain, atît de calculat şi de crud ca, după ce l-a ucis pe unicul martor al nelegiuirii lui, să se întoarcă din drum numai ca să se convingă dacă mai trăieşte, ce rost avea să zăbovească la căpătîiul noii sale victime mai bine de cinci minute, cînd puteau să survină alţi martori între timp? De ce şi-ar fi năclăit batista încercînd să-i oprească sîngele cînd batista putea deveni la rîndul ei un corp delict? Nu, dacă inculpatul ar fi fost într-adevăr atît de precaut şi de crud, nu era mai bine pentru el, în momentul cînd a sărit de pe gard, să-şi lichideze victima, lovind-o din nou cu pisălogul în cap şi, suprimînd astfel definitiv unicul martor al crimei, să-şi ia o piatră de pe mimă? în sfîrşit, omul nostru coboară de pe gard ca să se convingă dacă martorul respectiv trăieşte sau nu şi totodată 'asă, pe cărare, un alt martor, pisălogul de aramă pe care-l uase de la cele două femei, şi pe care acestea îl puteau Cunoaşte oricînd, arătînd cum se petrecuseră lucrurile. Şi se poate spune că l-ar fi uitat pe cărare, nici că l-ar fi pierdut , ne"ăgare de seamă, asta în nici un caz nu, deoarece el su§i a aruncat arma - aşa cum a fost găsită ulterior - la vreo Clsprezece paşi de locul unde căzuse Grigori. Se pune c' întrebarea, de ce a procedat aşa? A procedat aşa toc-Pentru că avea remuşcări, era amărît ca luase viaţa unui

624

DOSIT


om, că omorîse o biată slugă bătrînă, şi de aceea c """""""^ mînie, a aruncat pisălogul blestemîndu-l cu năduf C: unealtă a crimei; e singura explicaţie posibilă, altmjn ^ " ce l-ar fi azvîrlit cu atîta violenţă? Şi dacă inculpatul f ' ^ stare să se căiască şi să se aplece cu milă asupra victim •S '" înseamnă că el nu este vinovat de moartea tatălui său- d fi comis un paricid, nu s-ar mai fi întors din drum cupri milă să vadă ce se întîmplâ cu cea de-a doua victimă n ' de aşa ceva nu i-ar mai fi ars în momentul acela, cînd to reacţiile trebuiau să-i fie dictate de instinctul de conservai?-în privinţa asta nu mai încape nici o îndoială. Dimpotrivă repet, în cazul acesta, în loc să-şi fi pierdut vremea ciî Grigori, cu siguranţă că i-ar fi dat lovitura de graţie. Mila şi bunele sentimente au găsit calea sufletului său tocmai fiindcă pînă atunci conştiinţa lui fusese curată. Şi aici e vorba tot de psihologie, numai că rezultatele sînt altele. V-am făcut această demonstraţie, domnilor juraţi, ca să vă dovedesc efectiv că psihologia te ajută să ajungi la orice concluzie doreşti. Depinde numai de cel care o mînuieşte. Psihologia îi determină uneori pe oamenii cei mai serioşi să născocească adevărate romane, chiar fără să vrea. Spunînd aceasta, mă gîndesc, fireşte, la un anumit exces de psihologie, domnilor juraţi, la ceea ce se poate numi un abuz de psihologie."

în sală se auziră din nou rîsete pe socoteala acuzatorului public, semn că publicul era de acord cu vorbitorul. în cele a urmează, voi căuta să rezum pledoaria, citînd doar pasajele şi punctele mai importante.

XI BANII N-AU EXISTAT. JAF N-A FOST...

Lucrul cel mai senzaţional din pledoarie şi pe care p cui îl primi cu o vădită surpriză se dovedi a fi declaraţi

625

privire la cele trei mii de ruble fatale a căror exis-. ,ontesta cu toată convingerea şi, ca atare, şi posibili-



„„a unui jaf.

Domnilor juraţi, începu avocatul, în procesul de faţă " m străin de împrejurările respective şi fără idei pre-° nute este izbit din primul moment de o particularitate ° ' se pare deosebit de semnificativă, şi anume: cu toate că lpatul este acuzat de jaf, cu nici un chip nu se poate sta-h'li care a fost obiectul jafului. Se zice c-ar fi dispărut nişte bani suma de trei mii de ruble, dar nimeni nu ştie precis dacă banii aceştia au existat în realitate. Judecaţi şi dumnea­voastră: în primul rînd, cum am aflat de existenţa lor şi cine i-a văzut? Nimeni în afară de lacheul Smerdiakov, care a pomenit despre ei în declaraţiile sale, menţionînd că erau puşi într-un plic purtînd cutare inscripţie. Tot de la el au aflat despre bani înainte de crimă atît inculpatul, cît şi fratele aces­tuia, Ivan Fiodorovici. Doamna Svetlova era de asemenea la curent. Nici una dintre aceste trei persoane însă n-a văzut cu ochii săi banii, singurul care i-a văzut râmînînd pînă la urmă tot Smerdiakov. Se pune deci întrebarea: dacă banii aceştia au existat şi Smerdiakov i-a văzut cu adevărat, cînd i-a văzut pentru ultima oară? Dar dacă stăpînul său i-a luat între timp de sub pernă şi i-a pus la loc, în casetă, fără să-i fi spus nimic? Luaţi aminte: după informaţiile date de Smerdiakov, banii se aflau în pat, sub saltea; ca să şi-i însuşească, incul-Patul trebuia deci să-i scoată de acolo, şi totuşi patul n-a fost 1 uSi de puţin răvăşit, aşa cum se consemnează în proce-l "verbal. Cum a putut, aşadar, acuzatul să umble la bani



farâ sa

răscolească deloc aşternutul şi fără să murdărească cu

le lui pătate de sînge cearşafurile fine proaspăt călcate,

fiindcă Plicul,

patul fusese special primenit în seara aceea? Dar vor obiecta poate unii, plicul de pe duşumea? Tocmai

°iam să ajung. Trebuie să vă mărturisesc că adineauri ercat o uşoară surpriză cînd l-am auzit pe eminentul


626
reprezentant al Procuraturii declarînd el însuşi -T7~~" nilor, el însuşi - în momentul precis în care ca ' convingă cît de absurda este supoziţia ca ucigaşul ar ^ Smerdiakov: «Daca n-ar fi fost plicul, spune domnia ^fl plicul acesta n-ar fi rămas pe jos ca un corp delict s' ' ^ naiul ar fi avut grija sa-l ia cu el, nimeni pe lume n-ar f " de existenţa lui, nici că înăuntru se găseau bani s' urmare, nu l-ar fi putut bănui pe inculpat c-ar fi furat cev casă». Aşadar, acest petic rupt de hîrtie, pe care se afl inscripţie oarecare, după propria declaraţie a procurorul este singurul element pe care se bazează acuzaţia de jaf nn în sarcina inculpatului; «Fără el, arată acuzatorul nu[,ijC nimeni n-ar fi avut nici o bănuială c-ar fi vorba de un furt poate că nu s-ar fi ştiut nimic nici despre existenţa banilor» Totuşi simplul fapt că bucata asta de hîrtie zăcea aruncata pe jos poate, oare, să constituie o dovadă că plicul conţinea bani şi că banii aceştia au fost furaţi? «Dar, mi se va răspunde, Smerdiakov ştia câ erau bani înăuntru, fiindcă i-a văzut cu ochii lui.» Foarte bine, dar cînd i-a văzut ultima oară? Am stat de vorbă cu Smerdiakov, care mi-a mărturisit că asta se întîmplase cu două zile înainte de crimă! De ce însă atunci n-aş putea să presupun, de pildă, că batrînul, Fiodor Pavlovici, în timp ce stătea încuiat în casă şi-şi aştepta nerăbdător şi nervos iubita, neavînd ce face, nu s-a gîndit la un moment dat să scoată plicul şi să-l rupă? «Ce rost are sa-i mai ţin acolo, va fi chibzuit el, dacă-i arat numai plicul, s-ar putea să nu creadă că banii sînt înăuntru, pe cînd aşa, cînd o sa vadă un teanc de treizeci de bancnote, tentaţia o sa fie fflult mai mare şi efectul mai sigur.» Drept care a rupt plicul-scos banii dinăuntru şi a aruncat hîrtia pe jos cu nepasafl3 omului care se ştie stapîn la el în casa, fara sa se teama bineînţeles, c-o sa lase în urma un corp delict. Dom"1 juraţi, nu credeţi oare ca faptul acesta, ipoteza pe care am mulat-o acum este tot atît de plauzibila ca oricare alta? Pe

627


l oSjbil? Dar daca lucrurile s-au petrecut într-adevăr ^ "ntr-un fel asemănător, atunci acuzaţia de jaf cade de *s . jj n-au fost furaţi, fiindcă nici n-au existat! Daca

s

'3 S • • ca plicul găsit pe jos poate constitui o dovada câ 5000 aflau înăuntru, de ce n-aş putea susţine contrariul, şi


ca plicul zăcea pe jos tocmai pentru ca era gol, pentru i diit hi d l l? Dar

hani


fuseseră scoşi dinainte chiar de posesorul lor? «Dar,

° ce va obiecta, unde sînt atunci banii, dacă, aşa după cum dumneata, Fiodor Pavlovici i-a scos de acolo cu mîna lui,

oarece în casă nu s-a descoperit nimic!» în primul rînd, o arte din ei au fost găsiţi în casetă, pe urma se putea foarte bine ca proprietarul lor să-i fi scos din plic în dimineaţa zilei respective, dacă nu chiar în ajun, şi să-i fi cheltuit, să le fi dat o altă întrebuinţare, bunăoară să fi plătit ceva cu ei sau să-i fi trimis undeva, după cum tot atît de bine putea să-şi fi schim­bat între timp gîndul, să-şi fi modificat strategia, fără să fi socotit de cuviinţă sâ-l pună la curent pe Smerdiakov. Iar dacă această ipoteză este cît de cît verosimilă, cum e posibil sâ arunci în spinarea cuiva o acuzaţie atît de categorică, susţinînd cu tot dinadinsul că inculpatul ar fi săvîrşit asasi­natul ca să-şi jefuiască victima şi că jaful într-adevăr ar fi avut loc? Stăruind în direcţia aceasta, intrăm în domeniul ficţiunii. Ca să afirmi că un obiect oarecare a fost furat, tre­buie sa arăţi mai întîi despre ce obiect este vorba sau, cel P"tin, sâ dovedeşti precis ca obiectul respectiv a existat. Iar m cazul de faţa nici măcar nu l-a văzut cineva! De curînd, la etersburg, un bâietan de optsprezece ani, aproape un copil, Mic negustor ambulant, a pătruns ziua-n amiaza mare cu °Porul în mînâ în prăvălia unui zaraf şi, cu o cutezanţa

ma'Pomenită, l-a ucis, jefuindu-l de o mie cinci sute de e- După cinci ore, cînd a fost arestat, s-a găsit asupra lui . aPe întreaga suma din care nu apucase sa cheltuiască

decît


Prăvăli

cwcisprezece ruble. în afara de aceasta, băiatul de

le al zarafului - care era plecat în momentul cînd

fusese săvîrşita crima - în declaraţiile pe care eaf poliţie a indicat nu numai suma globală furata, dar «i n biletelor de bancă şi al monedelor sustrase, specific^ cîte hîrtii albastre fuseseră şi cîte roşii şi ce valoare lar monedele de aur. Toţi aceşti bani s-au găsit, exact aşa descrisese el, asupra ucigaşului, care pînă la urma a m ' risit tot, recunoscînd şi crima, şi furtul. Iată, domnilor in ce înseamnă după părerea mea o adevărată probă! în cazul care vi l-am povestit e vorba de ceva concret, banii sînt vi? bili, pot să-i ating cu mîna, nu mi-e îngăduit să spun ca n-a existat sau că victima nu i-ar fi avut. Oare tot aşa stau lucrurile în cazul de faţă? Şi totuşi, aici este în joc viaţa unui om, soarta lui! «Bine, dar, vor zice poate unii, inculpatul a petrecut toată noaptea, a irosit o mulţime de bani, la percheziţie s-au găsit asupra lui o mie cinci sute de ruble - de unde avea atîtea parale?» Dar tocmai faptul că s-a găsit doar jumătate din sumă, adică o mie cinci sute de ruble, iar cealaltă jumătate a dispărut fără urmă ne dă de gîndit ca banii puteau să aibă cu totul altă provenienţă şi că probabil nu fuseseră păstraţi niciodată în plicul cu pricina. Calculînd tim­pul (minut cu minut), instrucţia a constatat - şi lucrurile au fost verificate după aceea - că, despărţindu-se de cele doua slujnice ca să se ducă la funcţionarul Perhotin, inculpatul n-a mai avut cînd să treacă pe acasă, nici să intre nicăieri, şi ca după aceea a fost tot timpul cineva lîngă el, iar ca atare n-a putut să împartă în două banii furaţi şi să ascundă jumătate din ei undeva în oraş. Tocmai asta l-a făcut pe domn0 procuror să presupună că banii au fost probabil ascunşi 1 cine ştie ce cotlon din hanul de la Mokroe. De ce nu atunci tainiţele castelului din Udolfo? Domnilor juraţi, spuneP ' dumneavoastră daca această ipoteză nu vi se pare 'an' magoricâ, romanţioasa! Şi, băgaţi de seamă, în cazul c ipoteza domniei sale ar fi anulată, acuzaţia de jaf se nărui la sine, fiindcă unde puteau sa dispară cele o mie cincl

1CARAMAZ0V

629


din moment ce n-au putut fi ascunse la Mokroe? miracol Puteau sa se faca nevăzute daca s-a dovedit n"a intra^ m n^ci ° a^ta casa? Şi cu astfel de

de*0" prinde

incull

uiri romanţioase sîntem gata să distrugem viaţa unui

P , ^tuşi, ne vor răspunde unii, inculpatul n-a fost în stare

„Hrp de unde a luat banii care s-au eăsit asupra lui, cînd să expucc ut e f >

ta lumea ştia că pînă în noaptea aceea nu avusese nici o ccaie» Dar cine ştia acest lucru? Inculpatul a mărturisit jcat de unde proveneau banii şi, dacâ-mi permiteţi să Dlin domnilor juraţi, cred că nu există o explicaţie mai verosimilă şi totdată mai conformă cu firea şi temperamentul lui decît aceea cuprinsă în declaraţia sa. Acuzarea însă pare ataşată de romanul pe care l-a făurit: un om cu o voinţă atît de slabă, în stare să primească trei mii, bani oferiţi într-un chip foarte umilitor de logodnica lui, nu putea - zice-se - să pună deoparte jumătate din ei şi să-i coasă în săculeţ şi, chiar dacă ar fi făcut-o, ăr fi găsit mereu un pretext să descoasă din două în două zile amuleta şi să scoată dinăuntru o sută şi încă o sută şi aşa mai departe, încît într-o lună de zile ar fi cheltuit toată suma. Şi ipoteza aceasta, domnul procuror, dacă vă amintiţi, ne-a prezentat-o ca pe un lucru incontestabil. Dar dacă, totuşi, evenimentele s-au desfăşurat altfel? Daca dom­nul procuror a urzit un roman şi personajul înfăţişat de dom-ma sa diferă cu totul de cel din realitate? Şi chiar aşa s-a şi ""împlat, a creat un personaj nou! Ni se va argumenta, poate: «există totuşi martori care au arătat că inculpatul a cheltuit ie uei mii de ruble încredinţate de doamna Verhovţeva cu unâ înainte de crima şi că n-a mai rămas cu nici o copeică uzunar. Cum mâi putea atunci să dosească jumătate din ■•» Dar cine sînt aceşti martori? Instanţa s-a convins în ce urâ ne putem bizui pe ei. Şi pe urma, codrul de pîine din "«luia pare totdeauna mai mare. In sfîrşit, nici unul din-0,. eSk martori n-a numărat banii, i-a apreciat numai din • tartorul Maksimov, de pilda, declara ca inculpatul ar fi


Yüklə 2,51 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   67   68   69   70   71   72   73   74   75




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin