Ucenicul harului divin

Balcic, 14 Ianuarie 1939 ss Preot Ilie I. Imbrescu
Dar, la Balcic, nu mi-a fost dat să pot sluji în Biserica al cărei Paroh sunt, decât în ziua de 12 Februarie 1939. În legătură cu aceasta, în Ziarul Pastoral-Intim al meu “Însemnările unui Preot”, la această dată, am scris :

“Cu mila şi binecuvântarea Bunului Dumnezeu, azi, am slujit Sf. Liturghie, prima dată de când am scăpat de împrejurările din ultimul timp. Tot azi, am împlinit exact cinci ani de când am fost hirotonit ca Preot. Poate nu este o simplă coincidenţă. Eu Cred că aşa a binevoit Dumnezeu, ca să trec prin ce am trecut, pentru ca să ispăşesc vina de de a fi intrat în Preoţie (nu în Diaconie) înainte de vârsta de 30 ani. Acum, fiind aproape de împlinirea acestei vârste şi totodată împlinind şi exact cinci ani de la Preoţire (adică exact cât trebuia să stau ca Diacon), m’a învrednicit Bunul Dumnezeu să Liturghisesc tocmai în această zi în care se întâlnesc cele două linii asupra cărora am fost totdeauna cu sufletul frământat. Mai mult, toate acestea merg zi de zi şi punct cu punct, spre realizarea planului de muncă în care vreau să-mi încadrez tot rostul meu pe acest pământ şi care plan, aşa cum l-am conceput, Cred că mi-a fost descoperit tot de Bunul Dumnezeu. Aşadar, toată experienţa şi toate împrejurările de până acum, au convers spre acest punct, care este ziua de azi şi care demarcă precis hotarul între două etape ale vieţii mele, viaţă încadrată în Ortodoxie.

“Ceeace este deosebit de semnificativ, este faptul că tot azi (tot coincidenţă ?) am primit şi primul volum dela “Librăria Teologică” – din “Izvoarele Ortodoxiei” – şi anume “Dogmatica” Sfântului Ioan Damaschin. A fost şi este pentru mine deosebit de important şi uneori chiar minunat ce anume cărţi şi în ce împrejurări mi-a fost dat să le aflu (sau să le primesc) şi să le citesc ! Mare este Dumnezeu !

“Lectură : “Dogmatică” – Sf. Ioan Damaschin

Adaos : Cu această zi, Cred, am intrat în etapa de Maturitate a vieţii şi de plinătate a desfăşurării misiunii mele de Preot !”

Tot în “Însemnările unui Preot”, la data de 26 Aprilie 1939, am scris :

“Azi, împlinesc 30 ani !

“Răscruce a vieţii. Vârstă a Preoţiei. Abia de acum, de azi înainte, pot spera să mă socotesc cu adevărat Preot : şi formal, în perfectă concordanţă cu Sfintele Canoane – şi în fond, prin încordarea tuturor puterilor, alimentate de rugăciuni, ca să pot fi, din toate punctele de vedere, ceeace trebuie să fie un Preot Ortodox !

“Mă trezesc ca dintr-un somn greu, cu visuri hâdoase, cu gemete surde…

“Ultimele zile, până la data de azi, am simţit pustiirile unui groaznic războiu nevăzut, care a fost deslănţuit peste sufletul meu de puterile întunericului.

“Dumnezeu nu m’a lăsat – eu m’am rugat, dar sufletul mi-a fost încercat cumplit. Slăbănogit şi plin de răni lăuntrice, mă trezesc azi, parcă aş fi alt om. Aş vrea să fiu, într’adevăr, alt om : Om Nou ! Şi, încet-încet, dar sigur şi puternic, să urmez Calea lui Hristos până la moarte, amin !”.

La data de Vineri, 1 Septembrie 1939 – Anul nou bisericesc – am scris :

“În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh – încep această însemnare cu smerit cuget de laudă Bunului Dumnezeu şi cu adânc dor de biruinţă a Luminii asupra întunericului.

“In lumea dinlăuntrul meu, simt mângâierea păcii şi a binecuvântării ajutorului dumnezeesc, căci Harul Domnului nostru Iisus Hristos mi-a limpezit negura nepriceperii multor lucruri de azi şi mi-a uşurat apăsarea îngrijorării pentru luptătorii Adevărului.

“În lumea din Ţară, aş vrea să văd grabnic biruinţa drept credincioşilor asupra slugilor satanei !

“În lumea de afară, s’a vestit, azi, că Adolf Hitler a început lupta pentru o cauză pe care o vreau dreaptă. Să-i ajute Bunul Dumnezeu să biruiască împotriva iudaismului ca un atlet al lui Hristos, precum odinioară Ştefan Vodă al Moldovii împotriva islamismului. Cred, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeule, ajută necredinţii mele – întru slava Tatălui şi al Fiului şi a Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin !”.

La data de Joi, 14 Septembie 1939, am scris :

“Luna aceasta este cu adevărat de răscruce. Iar ziua de azi, a “Înălţării Cinstitei Cruci” – aş vrea să fie din nou o răcruce printre atâtea răscruci ale vieţii.

“Abia începusem însemnarea zilei din an nou bisericesc, abia mă înaripam spre nesfârşitul visării şi hotărârii după “ceeace Trebuie” şi iată că împrejurări neaşteptate m’au pleoştit la pământ. Vineri d.a. în 8 Sept. percheziţie. De ce ? Până când ?

“Situaţia internă şi externă la pleznitură ! Oamenii se năucesc. Dracii se veselesc. Totuşi cineva trebuie să învingă : Crucea şi “propovăduitorii nebuniei Ei!”

“De aceea, plin de prudenţă, dar şi de hotărâre, scrie, o Preote, “Apostrofa” ta, aprig şi smerit, totodată – şi rugând pe Hristos, fă să piară dracii şi slugile lor şi să fie lăudat numai Numele Sfintei cei de o Fiinţă Treimi, în veci, amin !”

La data de Miercuri, 27 Septembrie 1939, am scris :

“Eri, am fost eliberat din “arest”. Joi, 21 Sept. 1939, exact la o săpămână după “însemnarea zilei” de pe pagina precedentă – a fost ucis Armand Călilescu. Spre seară am fost chemat şi eu la Poliţie şi deţinut. Abia eri la ora 1-2 la amiazi, venind chestorul Movilescu dela Bazargic, a stat de vorbă cu mine şi spunându-mi ce instrucţiuni are, mi-a redat libertatea, cerându-şi scuze pentru faptul că “a trebuit” să fiu deţinut şi cu această ocaziune.

“În timpul acesta, s-au petrecut lucruri nemaipomenite în Ţară. Aş fi putut păţi şi eu foarte rău, dar, Bunul Dumnezeu m’a ferit prin oamenii de conştiinţă : D-l Poliţai Gr. Costescu şi D-l Primar Oct. Moşescu, cari s-au ţinut dârji şi demni numai în legalitate şi adevăr – şi eu fiind în perfectă armonie cu acestea, am scăpat cu bine. Dumnezeu să le dea sănătate şi să ferească Ţara “de venirea asupră-ne a altor neamuri şi de războiul dintre noi” – dând biruinţă închinătorilor Sfintei Cruci, amin”.

“Despre cele ce se întâmplă” – Sfântul Ioan Damaschin a scris astfel :

“Dintre cele ce se întâmplă unele sunt în puterea noastră, altele nu sunt în puterea noastră. În puterea noastră sunt acelea pe care suntem liberi să le facem şi să nu le facem, adică toate acelea pe care le facem voluntar. Căci nu s’ar zice că acţionăm voluntar, dacă fapta nu ar fi în puterea noastră. Şi într’un cuvânt sânt în puterea noastră acelea cărora le urmează blamul sau lauda şi peste care este îndemn şi lege. În sens propriu sunt în puterea noastră toate cele sufleteşti şi asupra cărora deliberăm. Iar deliberarea este pentru cele deopotrivă posibile. Iar deopotrivă posibil este lucrul pe care-l facem şi contrariul lui. Alegerea acestuia o face mintea noastră. Ea este principiul acţiunii. Prin urmare sunt în puterea noastră cele deopotrivă posibile, ca a te mişca şi a nu te mişca, a porni şi a nu porni, a dori cele ce nu sânt necesare şi a nu le dori, a minţi şi a nu minţi, a da şi a nu da, a te bucura de ceeace se cuvine şi deasemenea a nu te bucura de ceeace nu se cuvine şi câte sunt de felul acestora, care sânt faptele virtuţii şi ale viţiului. Faţă de acestea sântem liberi. Dintre cele deopotrivă posibile fac parte şi artele. Este în puterea noastră de a învăţa-o pe aceea pe care am voi-o şi de a nu o învăţa.

“Trebuie să se ştie că alegerea a ceeace este de făcut este în puterea noastră. De multe ori, însă, fapta este împiedicată, potrivit unui mod oarecare al proniei dumnezeeşti”.(40).

Iar “Despre pronie”, Sf. Ioan Damaschin a scris :

“Pronia este grija pe ca o are Dumnezeu de existenţe. Şi iarăşi : Pronia este voinţa lui Dumnezeu, în virtutea căreia toate existenţele primesc conducerea potrivită”. Apoi, mai departe :

“Observând acestea, trebuie să admirăm toate operile proniei, pe toate să le lăudăm, pe toate să le primim fără cercetare, chiar dacă multora li se par nedrepte. Acestea pentru motivul că pronia lui Dumnezeu este incognoscibilă şi incomprehensibilă, iar gândurile şi faptele noastre şi cele viitoare sunt cunoscute numai lui. Când spun “toate” înţeleg pe cele ce nu sânt în puterea noastră ; căci cele care sunt în puterea noastră nu sânt de domeniul proniei, ci al liberului nostru arbitru.

“Unele din acelea care sânt de domeniul proniei sânt prin bunăvoinţă, altele prin îngăduinţă. Prin bunăvoinţă, acelea care fără discuţie sunt bune; iar prin îngăduinţă, în diferite moduri, căci de multe ori îngăduie ca şi dreptul să cadă în nenorociri spre a arăta altora virtutea ascunsă în el, după cum este cazul lui Iov. Altă dată îngăduie ca să se facă ceva absurd, ca prin fapta absurdă în aparenţă să se săvârşească ceva mare şi minunat, după cum este mântuirea oamenilor prin cruce. În alt chip, Dumnezeu îngăduie ca cel cuvios să sufere cele rele, ca să nu cadă din conştiinţa lui cea dreaptă, sau ca să nu alunece în mândrie din pricina puterii şi harului dat lui, cum a fost cazul lui Pavel (2 Cor. 12,7). Este părăsit cineva pentru o bucată de vreme pentru îndreptarea altuia, ca să capete învăţătură ceilalţi cari privesc starea lui, după cum a fost cu Lazăr şi cu bogatul. Căci în chip natural ne căim când vedem pe unii că sufăr. Este părăsit cineva pentru slava altuia sau pentru păcatele lui proprii sau ale părinţilor, după cum a fost orbul din naştere spre slava Fiului omului. Iarăşi se îngăduie ca cineva să sufere spre râvna altuia pentru ca, prin faptul că slava celui ce sufere se măreşte, să se facă activă suferinţa în alţii, în nădejdea slavei viitoare şi în dorinţa bunurilor ce au să fie, după cum este cazul cu mucenicii”.(41).

Aceata este, Cred, şi în cazul mulţimii nenumărate de Legionari ucişi sub armand călinescu şi cu ocazia asasinării acestuia, aşa cum au fost ucişi creştinii ilegal şi nebuneşte pe vremea lui Nerone şi a celorlalte persecuţii ale împăraţilor păgâni.

X
2. Maturitate. – “Dacă” – vom tăcea ?

Care este poziţia acestui problematic “dacă” în faţa Imperativului evidenţii ?

Viaţa Omului este o permanentă şi încordată Luptă până la moarte. Dumnezeu l-a făcut pe om Rege pe pământ, dar uzurpatorul nu-i dă pace şi vrea să-i surpe această Regalitate pe seama lui, a lui satan. Căci satan se vrea el Stăpân, măcar pe pământ, după ce fusese asvârlit de Sus, din faţa tronului slavei lui Dumnezeu, împotriva Căruia se răsvrătise: “Privit-am pe satana căzând, ca un fulger, din cer”. (Luca 10-18).

De aceea, când a făcut Dumnezeu pe Adam şi Eva, protopărinţii omenirii, şi i-a binecuvântat, zicând : “Fiţi rodnici şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi şi domniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile, ce se mişcă pe pământ, şi peste tot pământul!” (Facerea 1,28) – satan, nu şi-a dat răgaz până când a uzurpat Domnia lor.

Dumnezeu le spusese protopărinţilor ceea ce Trebue să facă în Raiu, dar şarpele le-a strecurat pervers întrebarea : “Dumnezeu a zis El oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din Rai ? – “Iar femeea a zis către şarpe : “roade din pomii Raiului putem să mâncăm; numai din rodul pomului celui din mijlocul Raiului ne-a zis Dumnezeu: “Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi !” (Facerea 3, 1-3).

La aceasta, satan intervine cu negaţia şi calomnia, minţind, ca să surpe orice rezistenţă a ascultării omului de porunca lui Dumnezeu : “Atunci şarpele a zis către femeie: “Nu, nu veţi muri ! Dar Dumnezeu ştie, că în ziua în care veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. De aceea, femeia socotind, că rodul pomului e bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a dat şi bărbatului său, şi a mâncat şi el”. (Facerea 3, 4-6)

Aşa a fost amăgită această capodoperă a creţiunii pământeşti, Omul, care, călcând porunca lui Dumnezeu, s’a lipsit de lumina Creatorului, fără de care, căzând în robia întunericului, a început să se veştejească şi datorită păcatului, a devenit omul morţii. De atunci toată omenirea, zăcând sub blestemul păcatului, a moştenit firea omului morţii, pe care avea s’o reabiliteze numai omul învierii: Domnul nostru Iisus Hristos.