Ucenicul harului divin

Teologia, fiind înfierea, de către Cuvântul lui Dumnezeu, a celor ce devin de Dumnezeu şi umanitate cuvântători, are o singură Uşă de comunicare între Divinitate şi umanitate : Iisus Hristos. Teologia nu poate pleca nici de la raţiune, nici dela sentiment, nici dela voinţă, nici dela oricare alt considerent de preocupare umană, ci numai dela integrarea deplină a omului în Harul Divin, care trebuie lăsat El să ne împroprieze ceeace vrea Dumnezeu să preamărească oamenii, după loc şi după timp, pretutindeni şi totdeauna.

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristo a spus : “Amin, amin grăiesc vouă : Eu sunt Uşa oilor. Toţi câţi au venit mai înainte de mine furi sunt şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt Uşa. Prin mine de va intra cineva se va mântui şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla”. (Ioan 10, 7-9). După Clement Alexandrinul, aici este vorba despre neajunsul învăţăturii şi puterii dirigiuitoare a filozofilor vechi şi chiar a Sfinţilor Prooroci. În deosebi filosofii, cari n-au avut parte de Revelaţia lui Dumnezeu ca Sfinţii Prooroci, sunt ca nişte “furi”, cari încearcă să intre în cetatea Luminii, nu direct pe Poarta Adevărului deplin, şi dăruit în Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, ci, în urma firii omului morţii, moştenită prin păcat, dibuesc lăturalnic prin dialectică “discursivă” (Cf. Nichifor Crainic), pentru a formula abstracţiuni şi propoziţii cu socotinţa că enunţă în ele adevărul. Aceasta despre orice lucru, deci şi despre Frumos.

Dar, şi după întemeerea Împărăţiei Harului pe pământ, filosofii au urmat şi urmează mai mult, dacă nu aproape exclusiv, linia de cugetare trasată din antichitatea robiei sub păcat. Puţini “filosofi creştini”, cari sunt şi apologeţi ai Revelaţiunii faţă de exclusivismul raţionalist, dacă au urmat “calea” arătată de Mântuitorul, totuşi, n’au întemeiat încă, în domeniul frumosului, disciplina “estetică” în cea mai înaltă accepţiune a cuvântului. În schimb, urâţesc frumosul acei întemeetori de “estetice autohtone”, cari nu se aşează în centrul lor de lumină pe Mântuitorul, drept ceeace, şi ei, întrucât nu intră pe “Uşa oilor”, sunt “furi şi tâlhari”, de cari oile nu trebue să asculte.

De aceea, mai ales acum, când Istoria se apropie de o Eră nouă, a păcii şi desăvârşirii, şi când Vestitorii trebue să minuneze sufletele de frumuseţea îndumnezeeirii spre care mergem – Teologia va să fie gata a lumina : nu numai Calea către adevăr, nu numai împărtăşirea cu Adevărul, ci chiar şi transfigurarea Vieţii pătrunse şi ancorate de adevăr. Această transfigurare a vieţii este Arta (Cf. Gh. D. Mugur), puterea frumosului îndumnezeire a omului. Nu frumosul “furilor şi tâlharilor”! – “Furul nu vine decât să fure, să junghie şi să prăpădească” (Ioan 10, 10) – ci frumosul Păstorului Celui Bun : “Eu am venit ca oile mele să aibă viaţă şi de prisos să aibă”. (Ioan 10, 10).