| d. Sinodul de la Constantinopol (383)
Obstinaţia manifestată de arieni şi de pnevmatomahi în propagarea învăţăturilor lor, în pofida autorităţii bisericeşti şi a puterii civile l-a determinat pe Teodosie să întrunească într-un mare sinod, în iunie 383, pe conducătorii diferitelor grupări bisericeşti, cerându-le o mărturisire de credinţă care să expliciteze teologia lor treimică. Întrunirile au început în iunie şi s-au încheiat fără a se fi finalizat înainte de 25 iulie 383, dată a unei legi promulgate de Teodosie împotriva tuturor ereticilor şi provocată, evident, de insuccesul lucrărilor.
Eunomiu a prezentat un lung expozeu – Profesiune de credinţă –, care refuza orice concesie. Deşi mărturisirea lui Demofilus şi cea a lui Eleusios nu s-au păstrat, este sigur că erau în aceeaşi direcţie. La rândul său, Nectarie a redactat un text ortodox asociindu-l şi pe episcopul novaţian Agelios, care era foarte venerat pentru evlavia sa. Nectarie a prezentat aceste observaţii împăratului, care le-a acceptat. Împăratul i-a primit pe toţi episcopii la palatul imperial cu multă bunăvoinţă şi s-a rugat cu ei într-un apartament al palatului, s-a rugat ca Dumnezeu să-l lumineze. Împăratul a considerat că textul lui Nectarie era singurul cu autoritate şi l-a sprijinit. Edictele de aplicare care au urmat, la 25 iulie şi la 3 decembrie 383, apoi la 21 ianuarie 384, au confirmat decizia imperială.
Sinodul s-a ocupat de schisma din Antiohia, dar nu s-a putut ajunge la o înţelegere între ortodocşi. Episcopii din Egipt, din Arabia şi din Cipru îl susţineau pe Paulin, dar cei din Palestina, din Fenicia şi din Siria îl considerau drept episcop legitim.
Dostları ilə paylaş: |
